Plastică medievală

Plouase...
Şi şoseaua-n vale
Încercuia ca un inel
Donjonul vechiului castel,
Împodobit cu sfinţi de piatră,
Cu seniori şi cu vasali,
Cu cerbi goniţi de câini ce latră
Şi-ntregul fast al vieţii feudale
Cu castelanii ei medievali...

Deşi ne cunoaşteam de-atâţia ani,
Noi, totuşi, parcă nu ne cunoşteam.
Că ne priveam (nu ştiu de ce) cu ochi duşmani...

Dar în donjonul vechiului castel
În care ne urcasem numai noi,
Fantoma unui cavaler în zale de oţel
Ne-a strâns deodată-n braţe pe-amândoi,
Şi-un zgomot de metal ne-a deşteptat
Exact în clipa când ne sărutam
(Ca-ntr-un tablou)
În rama ferestrei fără geam,
Dar cu zăbrele strâmbe şi vechi de fier forjat.

Azi plouă iar la Bran...
Ce zici?...
Nu vrei să revedem şoseaua udă,
Donjonul cu ferestre mici
Şi cavaleru-n zale de oţel
Ce-aşteaptă dornic să ne mai audă
Bătând în poarta vechiului castel?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru faptele diverse (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un castel

La poarta visurilor mele
Luceafărul blând a apărut
Zarvă mare în castele
Lacătul pe loc a dispărut

Stele multe într-un castel
Cu rochii lungi lucioase
Luceafărul mândru de el
Iar stelele în juru-i curioase

O stea poartă trenă lungă
În colţuri ea priveşte lung
Inel ca dar în mâna stângă
Ca ea eu vreau ca să ajung

Un dans un vals într-un castel
Balans etern şi muzică la orgă
În noaptea aceasta este altfel
Se înalţă muzica ca pe o rugă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-a scurs o lacrimă pe geam
e-un strop de ploaie?
sau eram
aceea eu,
care plângeam
şi cu durere mă uitam
la cuibul gol rămas pe ram...
Şi cuibul meu e tot la fel.
Pustiu şi trist.
Iar eu în el
îmbătrânind ca-ntr-un castel
regina unui menestrel.
Pe geam se scurge-un şir nătâng
şi nici nu plouă.
Doar eu plâng.

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam aşa, dar în alt fel

Noi vom fi cândva, pe vremuri,
cam aşa, dar în alt fel
zid aceleiaşi biserici,
turn aceluiaşi castel,
scrinul unei alte taine
a aceluiaşi alt trup,
bucuria dintr-o veste,
foamea din acelaşi lup,
două tunete-ntr-o ploaie,
doua sâmbete-ntr-o joi,
fi-vom cerbi goniţi în roşul
ce se-adună vara-n macii
de pe drum şi-n mierea toamnei
din trifoi.

Noi eram, vom fi pe vremuri
cum ne-am fost, cum nu vom fi
ziua din aceeaşi noapte,
noaptea din aceeaşi zi,
miei de zer păscând asfalturi
ale-aceloraşi câmpii,
nasturi pe aceleaşi bluze,
dinţi de om pe-aceleaşi buze,
foc în focul din obuze
cam aşa, dar în alt fel
zid aceleiaşi biserici,
turn aceluiaşi castel,
sfinţi în tivul unei robe,
lemn în jarul unei sobe,
lampă într-un vechi bordel.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între han şi castel

parcă nu de mult venea primăvara şi chiuiau bormaşinile
şi acum se aud însă altfel
nu e acelaşi efectul

chiar dacă morţii din mine l-ar trăda pe kafka încă o dată
şi i-ar publica manuscrisele

şi înainte să dispară în fum
ar da foc toamnelor

acum şi copiii din curtea vecinilor plâng mai strident
bruiaţi doar din când în când şi absolut fulgerător
de amintirile lor dintr-o altă viaţă

parcă nu de mult venea primăvara
şi noi ne perindam timizi şi trişti revoltător de străini
ca să nu spun alienaţi
între han şi castel
între castel şi han

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechiului meu prieten Marian Cioacă

Tu ce scrii, e excelent,
Dar te rog să fii prudent;
Nu te lua prea des de turci,
C-ai putea să o... încurci!

epigramă de Mike Farkas (27 iulie 2009)
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel părăsit, castel bântuit, castel cu vedenii. Imaginaţiile vii şi arzătoare l-au populat curând cu fantome, acolo se ivesc strigoi, iar duhurile se întorc la ceasuri de noapte. Tot aşa se petrec lucrurile în unele ţinuturi superstiţioase ale Europei, iar printre ele Transilvania poate năzui la un loc de frunte. De altfel, cum s-ar fi putut rupe satul Vereşti cu credinţele supranaturale?

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, scriitorule!

Cu pana lui ca o mistrie,
Din cuvintele model,
Şi-a zidit cu măiestrie
Frumuseţe de castel.

Cărămizile te-îmbie
Să le mângâi cu încetul,
În castel e-o poezie,
Ziditorul e poetul.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi auzit de Castelul Blestemat? Demult, tare demult trăia în acel castel o vrăjitoare tare rea şi puternică. În timpul zilei, se prefăcea în bufniţă sau pisică şi ademenea păsările şi animalele pe care le tăia şi le mânca coapte. Cât despre oameni... Pe bărbaţi îi transforma în statui de piatră, iar fetele erau prefăcute în păsări şi închise în colivii, într-o cameră ascunsă din castel.

începutul de la Jorinde şi Joringel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paragini...

Pe-aici,
A fost pământul binecuvântat
De trei vlădici
Şi de-un mitropolit primat.
A fost odinioară şi-un castel
Cu brâu multicolor de portolac.
Şi-n fundul parcului, un lac
Cu nuferi de argint pe luciu de oţel.
A fost...
Acum, abia se mai cunoaşte
O baltă părăsită, la o parte,
Singurătatea strigă din apele ei moarte
Spre cer, cu glas de broaşte.
Şi numai calul-dracului,
Prin liniştea săracă dimprejur,
Atinge faţa lacului
Cu aripi de azur.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zale de iubire

Te-ai ferecat în zale, din neştire,
Tu, Heruvimul meu, pentru a mea iubire,
Înlănţuit rămâi, şi şoaptele renegi,
Genunea în văpăi nu vrei să mi-o-nţelegi.

Zburând, te-aş dezlega într-un sărut molatec,
Apoi, ţi-aş săruta cuprinderea, sălbatic,
Cu un inel să legănam destinul,
Să mă găseşti amară ca pelinul.

Din altele să nu te mai aprinzi,
De fier rămâne-vor şi–n şoapte blânzi,
Să laşi să se desfacă singure, plesnind,
Topindu-se în flăcări şi sclipind.

Şi gol, trecut prin ultimul inel,
Să mă opreşti, cu patimă, rotindu-mă în el,
Să îmi surâzi ca un copil, virgin,
Prin focul ce-am aprins un dor sublim.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de Lilia Manole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nevrotic este un om care clădeşte un castel în aer. Psihoticul este omul care locuieşte în castel. Iar psihiatrul este omul care încasează chiria.

citat celebru din Jerome Lawrence
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care ascultă

"E cineva acasă?" a strigat Călătorul,
Şi-a bătut în uşa luminată de razele lunii;
În tăcerea mare, calul păştea smocuri
De iarbă printre ferigile înalte cât alunii;
O pasăre a izbucnit peste capul Călătorului,
Dintr-un meterez al vechiului castel;
A lovit cu putere-n poartă, a doua oară:
"E cineva acasă?", a strigat el.
Dar nu a coborât nimeni să-i deschidă;
Nu s-a iţit nici un cap prin barele de fier forjat
Care să-l privească în ochii cenuşii,
Cum aştepta acolo perplex şi nemişcat.
Numai stafiile, mereu atente la orice zgomot,
Care locuiau atunci odăile pustii,
Ascultau înlemnite sub praful galben, selenar,
Vocea aceea venită de departe, din lumea celor vii –
Strânse pe scările-înnegrite, care duceau
Spre holul gol, palid luminat sub razele de lună,
Cu urechile ciulite-n aerul învolburat
De vocea Călătorului, încă vibrând precum o strună.

Iar el a simţit în inimă straneitatea locului,
Încremenirea lor fiind răspuns chemării lui;
În vreme ce calul rupea din iarba-naltă sub cerul
Înstelat, între copacii lucind fosforescent, verzui.
Brusc, Călătorul a izbit cu toată forţa-n uşă,
Ridicând capul spre ferestrele întunecate:
"Spuneţi-le că am venit şi că nimeni n-a răspuns,
Că mi-am ţinut cuvântul dat", a mai strigat în noapte.
Ascultătorii nici măcar n-au tresărit,
Deşi vorbele rostite de el reverberau anume
Ecouri lungi în penumbrele castelului încremenit –
Vorbele singurului om respirând în acea lume.
Ai! ei au auzit piciorul lui săltând în scara şeii
Şi sunetul potcoavelor pe piatra tare;
Şi-apoi s-a-înstăpânit din nou tăcerea mare,
Iar tropotul copitelor s-a stins în depărtare.

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori o regină trebuie să facă o alegere. Un castel cu un cavaler alb sau o luptă cu un prinţ întunecat.

citat din filmul serial Gossip Girl: Intrigi la New York
Adăugat de Cecilia Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul din Carpaţi datează din cel de-al XII-lea sau al XIII-lea secol. Pe vremea aceea, sub cârmuirea căpeteniilor sau voievozilor, mânăstiri, biserici, palate şi castele se fortificau cu tot atâta grijă ca târguşoarele sau satele. Boieri şi ţărani erau nevoiţi să se păzească de atacuri de tot felul. Împrejurarea asta explică de ce vechea zidărie a cetăţii, bastioanele şi donjonul îi dădeau înfăţişarea unei construcţii feudale, gata de apărare. Ce arhitect a ridicat-o pe podişul acela şi mai ales, la asemenea înălţime? Nu se ştie, iar îndrăzneţul artist a rămas necunoscut, de n-o fi cumva românul Manole, cel atât de falnic cântat de legendele valahe şi care a zidit la Curtea de Argeş vestitul palat al lui Radu Negru.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe muchii de dileme

Avem prea multe nefireşti probleme
de rezolvat în fiecare zi,
s-au adunat pe muchii de dileme
şi ne-ntrebăm: "A fi sau a nu fi"?
Iar magica-ntrebare ne pătrunde
în sufletul rămas neprotejat
pe un tărâm străin care ascunde
un vast război, cu scop nedeclarat.
Ne rătăcim în căutări sterile,
bătând la porţi lăsate cu-mprumut,
în dosul lor stă Kafka, nevăzut,
să scrie-n taină ultimele file
dintr-un roman rămas neînceput.
În timp ce aşteptăm deznodământul
pe un crenel ce trebuia zidit,
Bacovia se-ntoarce osândit
ca, pe ascuns, să-si caute mormântul
în miticul Castel neconstruit.
Aştept în van minunea nesperată,
pe zidul dărâmat de sub crenel,
şi parcă văd în faţă, deodată,
cum Kafka se ridică din Castel.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa din castel

Mă prosternez în faţa poeziei,
Că nu-s din firea mea infatuat,
Şi-aş vrea să-mi dau măsura măiestriei
Făcând un mic poem mai rafinat.

Să cânt în el iubirea-adevărată,
Cu patimă şi multă elocinţă,
Iar mintea mea să fie inspirată,
Atât cât este-n viaţă cu putinţă.

Căci dragostea nu e o bagatelă
Acesta e un fapt indubitabil,
Ci o prinţesă dintr-o citadelă
Ce se predă unui bărbat capabil.

Şi poate o să credeţi că-s patetic,
Că am o paradigmă învechită
Ori că demersul meu e pur estetic,
Însă eu ştiu ce înseamnă o iubită.

Dar totuşi îmi e greu să spun în slove
Ce-ascund adânc în inimă şi-n minte,
Pentru doi ochi ca două supernove
Mi-ar trebui o mie de cuvinte.

De aceea, cred c-ar fi cu mult mai bine,
Decât să stau să scriu aşa-n neştire,
Să iau prinţesa din castel cu mine
Şi să mă pierd cu totul în iubire.

poezie de Octavian Cocoş (4 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duel epigramatic, seria 21-a din 3.06.1983-25.08.1983: 5. Spanac, fier, oţel...

Cum spanacul fier conţine,
M-antrenez în ăst duel,
Iar fierul mi-l transform, Sorine,
Doar într-o spadă de oţel!

epigramă de Naum Smarandache din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul meu

Poate, pentru alţii, darul meu ar fi
fără vreo valoare, ne'nsemnând nimic
în gândirea celor care nici n-ar şti
câ e fără seamăn, cât ar fi de mic.

Pentru ei, pământul, floarea, mâna mea,
stând aşa, întinsă, parcă a cerşit,
e-un tablou nevrednic, bun a-l arunca
şi-a uita pe-acela ce l-a dăruit.

N-ar putea să vadă cum, în miezul său,
aura iubirii se înalţă, vag,
din petale-albastre care-n gândul tău
sunt priviri cu care te-nveleam cu drag.

Numai tu, iubito, dincolo de el,
vezi cum eu, c-un zâmbet cald şi dezarmant,
îţi ofer în suflet un întreg castel,
mai presus de aur sau de diamant.

Numai tu-l vezi altfel, numai tu-l doreşti,
ştii de unde vine şi, cu darul meu,
sufletul îţi cântă pentru că iubeşti,
iar în ochi ai lacrimi. Le-nţeleg doar eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castelul de nisip

Am construit un castel de nisip
timp infinit pentru fundament
cărămizi mici
mai mici
tot mai mici
una sub alta
era minunat castelul nostru de nisip
dar a venit un val
să începem iar acest joc estival
răspunde, vreau să ştiu

poezie de Garlonta Gabriela din Gabriela Gârlonţa, Poezii/Poems,Editùra ADALEX,Sibiu,,2010
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel de ceară

De azi îmi cobor dorul în chitară,
Dau versului un chip de pergament
Că sufletului greu, ca de ciment
Îi vine a muri-n fiece seară.

Pe trupul ce-mi e însuşi o povară
Nu şade bucuria sediment,
Pe el nu aş plăti măcar un cent
Să-l am îngenuncheat încă o vară.

Iubirea-i un castel frumos de ceară,
Sărutul e doar sport de agrement
Cu gustul lui dulceag nepermanent
De care şi chitara va să moară.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!