Prinţesa din castel

Mă prosternez în faţa poeziei,
Că nu-s din firea mea infatuat,
Şi-aş vrea să-mi dau măsura măiestriei
Făcând un mic poem mai rafinat.

Să cânt în el iubirea-adevărată,
Cu patimă şi multă elocinţă,
Iar mintea mea să fie inspirată,
Atât cât este-n viaţă cu putinţă.

Căci dragostea nu e o bagatelă
Acesta e un fapt indubitabil,
Ci o prinţesă dintr-o citadelă
Ce se predă unui bărbat capabil.

Şi poate o să credeţi că-s patetic,
Că am o paradigmă învechită
Ori că demersul meu e pur estetic,
Însă eu ştiu ce înseamnă o iubită.

Dar totuşi îmi e greu să spun în slove
Ce-ascund adânc în inimă şi-n minte,
Pentru doi ochi ca două supernove
Mi-ar trebui o mie de cuvinte.

De aceea, cred c-ar fi cu mult mai bine,
Decât să stau să scriu aşa-n neştire,
Să iau prinţesa din castel cu mine
Şi să mă pierd cu totul în iubire.

poezie de Octavian Cocoş (4 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe în fapte...

Frumoaso te întoarce cu braţele spre mine
Şi gându-ţi deasemeni să fie înspre bine;

Eşti mult, mult mai frumoasă decât pot eu contura
Şi mult, mult năzuieşte inima-mi să stea cu-a ta;

Trupul să ţi-l învelesc cu desfătări diverse
Indifferent că-i luna, chiar soare sau averse;

Ţin totuşi să te-asigur de zâmbet să n-ai lipsă
Căci te iubesc tot timpul şi după-apocalipsă;

Nimic n-o să-mi lipsească, nimic n-o să m-atragă
De-am fi un cerc prin lume, să-mi fi iubită dragă;

Tu eşti izvorul rece şi al pâinii coptul miez,
Somnul lin al nopţii eşti şi al suflului meu crez;

Floarea vieţii din folclor, un tezaur eşti, un cult,
Ştiu că fapta pune preţ ceea ce contează mult,

Nu vreau gargariseală dar ce scriu e cum gândesc
Simplu cred eu c-ar mai fi şi mai bine mă grăbesc

Să ajung în faţa ta să-ţi spun sincer:-Te iubesc!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (21 august 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul,
să nu mai zic de poftă! —
Dar, din păcate, tu
nu ai deloc habar
Că-n inimă şi suflet
ţi-am ridicat altar,
Unde mereu mă rog,
să mi te am, în faptă!

Râvnesc ca un nebun
la tot ceea ce-nsemni,
Dar ce păcat că teama
mă ţine la distanţă.
De câte ori n-am vrut
să-ţi spun totul în faţă,
Să fac să se grăbească
acele rugăciuni...

Îmi pare un blestem,
nu pot să nu mă tem,
Că ai putea să-mi spui:
"Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva,
îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu
mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă,
parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă,
în suflet mi-ai pătruns!
Acum, mai port şi grija
cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea
nu-l poate ţine-ascuns.

Şi nu e de mirare,
ar fi cu mult mai rău
Să se întâmple astfel,
să pleci din visul meu,
Să ştiu că tu şi eu,
tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putinţă.
Singur mi-aş fi călău.

E visul prea frumos,
pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el
speranţe investesc.
Atâţia ani de când
din el, mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn
de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni,
care să mă-nţeleagă,
Să-mi înţeleagă lupta
şi cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubeşti,
fără să poţi avea
În faţa neputinţei
nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito...
Divinizez iubirea
Şi tocmai de aceea,
n-aş vrea s-o risipesc:
Pentru că ştiu ce am,
în dar să-ţi dăruiesc!
N-aş vrea să-mi irosesc,
zadarnic nemurirea.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa Tiana: (oftând) Aşa-mi trebuie dacă cred în stele căzătoare. Singura cale prin care poţi obţine ceea ce vrei în viaţă este prin multă muncă.
Prinţul Naveen: Multă muncă? De ce... de ce ar avea nevoie o prinţesă să muncească din greu?
Prinţesa Tiana: Poftim?! Dar eu nu sunt prinţesă. Sunt chelneriţă.
Prinţul Naveen: Chelneriţă? Nici nu-i de mirare că sărutul nu a dat rezultate! M-ai minţit!
Prinţesa Tiana: Nu am afirmat niciodată că sunt prinţesă!
Prinţul Naveen: Nu ai afirmat niciodată că eşti chelneriţă! Purtai o coroană pe cap!
Prinţesa Tiana: Era un costum pentru bal, băieţel bogat şi răsfăţat!
Prinţul Naveen: Băieţel răsfăţat?! Ei bine, eu voi râde mai bine pentru că nu sunt bogat deloc!
Prinţesa Tiana: (mirată) Poftim?
Prinţul Naveen: Sunt falit! Ha!

replici din filmul artistic Prinţesa şi broscoiul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşurare

Azi iar te văd îngândurat
Şi tremuri ca o domnişoară,
Sub masca ta, cea de bărbat,
Simt că ceva te înfioară.

Pe fruntea ta stau atârnate,
Împreunate, nişte riduri
De-atâtea gânduri adunate
În mintea ta-n atâtea rânduri.

În pieptul tău încă suspină
Un dor nespus de-o lacrimă,
Când uneori te mai animă
Din amintiri, o patimă.

Vrei să te-abţii, dar îţi tresaltă
Pe undeva, pe sub cămaşă
O inimă ce altă dată
Sălta aşa de nărăvaşă!

Şi din preaplinul de iubire,
Dintr-o emoţie sublimă,
Apare-n ochi o licărire
Şi-n colţul lor, o lacrimă.

Şi simţi că treci în nefiinţă
De nu laşi lacrima să curgă,
Căci nu mai este cu putinţă
Spre spate anii să ajungă.

Când totul mege spre sfârşit,
Şi amintirile-ţi revin
Când lacrima ţi s-a pornit
Ţi-e chipul parcă mai senin.

Eliberat de-o lacrimă
Imi pari acum mai uşurat,
Însă preaplin de patimă,
Rămâi un om îngândurat...

20.04.2020
Flori M. Flori (Florentina Mitrică)

Florentina Mitrică (20 aprilie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă şi suflet eu ţi-am făcut altar,
Unde mereu mă rog, să mi te am în faptă!

Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama mă ţine la distanţă...
De câte ori n-am vrut să îţi spun totu'-n faţă,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...

Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
Că ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port şi grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ţine ascuns.

Şi nu e de mirare, căci ar fi mult mai rău
Să se întâmple astfel, să pleci din visul meu,
Să ştiu că tu şi eu, tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putinţă. Singur mi-aş fi călău.

E visul prea frumos, pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el speranţe investesc...
Atâţia ani de când din el mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni, care să mă-nţeleagă...
Să-mi înţeleagă lupta şi cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubeşti fără să poţi avea
În faţa neputinţei nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito... Nu mă joc de-a iubirea.
Şi tocmai de aceea n-aş vrea s-o risipesc:
Pentru că ştiu ce am în dar să-ţi dăruiesc!
N-aş vrea să-mi irosesc, zadarnic nemurirea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbeşti, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar şi ceea ce ţi-am povestit eu depre el, să-i mărturiseşti totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el să afle toate acestea de la tine, nu din alte surse şi nu ştiu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca să te ajute, dar va şi reuşi acest lucru. Nu ştiu de ce am această convingere, totuşi, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot să-ţi promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am să încerc să vorbesc cu el despre toate acestea. Nu ştiu însă dacă voi şi reuşi, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat că mă atrage, totuşi, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre aşa ceva. Mi-e foarte greu şi numai să-l privesc, dar să-i mai şi spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui şi te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbeşti.
Lia: Dar unde altundeva să mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu şi el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu ştiu dacă vreodată voi putea, nu ştiu dacă voi reuşi să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puţin, să încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Şi nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, aşa ar fi corect. El este blând, bun, calm şi înţelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înţelege şi sigur te va ajuta, pentru că te iubeşte, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate că ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu ştiu sigur, poate, deci nu pot să-ţi promit nimic. Dar dacă, aşa cum spui tu, mă iubeşte, de ce nu ia el însuşi iniţiativa, de ce nu încearcă el primul să-mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred că, în mod normal, el ar trebui să fie cel care să pornească o astfel de discuţie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Îmi pare că-s mai bun de ceva vreme
Decât am fost în toată existenţa,
Dar poate este încă prea devreme
Să spun că-n mine mi-am găsit esenţa.
Şi poate că-i o simplă amăgire,
Iar lumea încă strâns mă ţine-n gheare
Ori poate sunt mai îndrăzneţ din fire
Şi fiind mic, aş vrea să mă dau mare.
Dar dacă zic că-s bun nu e trufie,
Căci cum sunt alţii, chiar nu mă priveşte,
Ci ştiu că am avut vicii o mie
Şi-acum în mine floarea înfloreşte.

Oricine este bun de la Natură,
Dar diamantul e îngropat în zgură.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi totuşi cred că m-am născut cu mine

nici nu mai ştiu
de când mă ştiu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-şi poartă
stele la chipiu

nici nu mai ştiu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai ştiu:
am fost la şcoală?
sau ploaia clipei
m-a'nvăţat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veşminte

nici nu mai ştiu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurşi
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
şi de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieţii mele vreasc
din câte oase
carne-aş vrea să-ţi fiu
c-am două mâini
şi sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irişii-i frământ
mă simt regină
chiar de-s om de rând

şi totuşi cred că
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-şi ţină mintea
trează'ntre ruine
şi sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viaţă
de-adieri de vânt
simt ploaia
şi natura'ntr-un Cuvânt
şi chiar de nu mai ştiu
de când mă ştiu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

şi totuşi cred
că m-am născut
cu mine

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charles Brandon: Noi trebuie să rămânem în graţiile regelui sau vom deveni nişte nimicuri. Lasă-l să se însoare cu cine vrea.
Prinţesa Margaret: Aşa ai gândit mereu, nu-i aşa? Eşti foarte cinic. De-asta eşti prieten cu diavolul de Boleyn?
Charles Brandon: Ţi-a plăcut de el când ne-a ajutat să ne întoarcem la curte. Sau erai doar cinică?
Prinţesa Margaret: Nu-i cunoşteam jocul atunci. Acum îl ştiu şi îl dispreţuiesc.
Charles Brandon: Şi eu, dar mai mult îl urăsc pe Wolsey. Este o căsătorie convenabilă.
Prinţesa margaret: Ca a noastră.
Charkes Brandon: Nu, eu te-am iubit.
Prinţesa Margaret: Nu ştii ce înseamnă acest cuvânt. Poţi iubi un an, o lună, o zi, chiar şi o oră. Şi în ora aceea chiar cred că iubeşti la fel de bine şi de profund ca orice bărbat. Dar după aceea nu mai iubeşti. Iubeşti pe alta şi apoi pe alta. Dragostea ta e cea mai generoasă acolo unde doare cel mai mult.

replici din filmul serial Dinastia Tudorilor
Adăugat de Conescu Raluca, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina de Spade (Sonet Tarot)

Femeie perspicace şi deşteaptă,
Onestă, receptivă, vizionară,
Nu minte, nu înşală, este dreaptă,
Iar gândul până-n depărtări îi zboară.
Învaţă lucruri noi cu uşurinţă,
Căci are-o minte foarte ascuţită,
Şi dovedeşte multă elocinţă
Cu vorba ei prea bine cumpănită.
Dar uneori e dură, arogantă
Urzeşte planuri cu intenţii rele
Spune minciuni, e falsă, intrigantă
Şi poate să îţi facă zile grele,

Căci mintea-i ca o sabie uşoară
Te apără de rău sau te omoară.

poezie de Octavian Cocoş (9 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine stau...

.. mai bine stau să mă ajungă
din urmă că nu sunt legat
de prima iarbă cât de lungă
atât de naltă în păcat...

... mai bine stau să mă trimită
în satul meu cu oameni mari
consumatori de răsărită
e viaţa pusă în doi pari....

... mai bine stau legat la poartă
e-un nene ce iubeşte mult
conceptul arta pentru artă
şi tare-aş vrea să îl ascult...

... mai bine stau să-mi văd de treabă
vezi bine nimeni n-a murit
iar pentru cei care mă-întreabă
să fiu un capăt de chibrit...

... mai bine stau să mor odată
de două ori ştiu nu se poate
în rai intra, poarta-i legată
c-un fir de aţă şi de toate...

... mai bine stau sfrijit la poartă!....

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?

Ştiţi vreo unitate de măsură
Pentru emoţii, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care ştie
Ar vrea să-mi spună într-o zi şi mie?

Eu nu ştiu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor
Şi nici nu cred că este cineva ce poate
Să cuantifice iubirea în intensitate!

Cu siguranţă nu s-a născut încă
Alt om care să ştie cât e de adâncă
Emoţia ce-o simte fiecare
Ca s-o măsoare-n metri, leghe sau picioare!

O fi nevoie de mai multă elocinţă
Să înţeleg că în iubire nu-i nicio o ştiinţă
Şi că, deşi s-au dat atâtea definiţii,
Omul măsoară dragostea doar în emoţii?

Poţi să măsori intensitatea din privire
Ori scânteierile născute din iubire?
Se poate măsura roşeaţa din obraz
Născută din iubire sau, poate, din necaz?

S-a născocit oare numărătoarea
Pentru momentele ăn care-s visătoarea,
Ori a ajuns să ştie cineva mai bine
Cât de intense sunt emoţiile-n mine?

Există undeva vreo mică şansă
Să mi se numere intrările în transă
Când în momentele de reverie
Nici eu nu ştiu dacă sunt moartă sau sunt vie?

Stă lângă mine cineva să ia aminte
Emoţia ce o transmit eu prin cuvinte
Când strig în gura mare ori şoptesc
"Iubitul meu", "mi-e dor" sau "te iubesc!"?

Pentru căldura din cuvinte-o fi vreun termometru?
Emoţia mi se analizează printr-un spectru?
Şi dacă eu simt să mă port cu graţie
Există pentru asta vreo gradaţie?

Am înţeles că poţi să te şcoleşti,
Dar nimeni nu te-nvaţă cât ai voie să iubeşti,
Atunci vin şi întreb a nu ştiu cât-a oară:
Chiar credeţi că iubirea se măsoară?

Flori Florentina
27.10.2015

poezie de Florentina Mitrică (27 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis real, imaginar

Nu ştiu ce să fac, unde să mă bag
Căci am ajuns la o stare de nebunie,
De psiho animie
Moartă dar totuşi vie
Dispărând de aici sau vrând să dispar,
Făcând ceva dar totuşi nimic,
Vrând să mor dar totuşi trăind,
Încerc să mă înec, dar pot înota,
Şi de aceea o să sar, căci nu pot zbura,
Dar oarecum, moartea nu mă va lua
Căci nu-s clădiri destul de înalte pentru a cădea
Şi mă tem să nu o văd pe ea, spunându-mi
Stai, nu pleca
Nu mă lăsa,
Dar ea nu va apărea decât în vis,
Dar şi visul poate fi real,
Imaginar,
Şi eu uit iar că am visat
Şi iar sunt supărat, pe cei ce m-au strigat
Că sunt un suflet curat, dar totuşi cât de impurificat
Dar iată că aud o voce de copil,
Ce–mi aminteşte cine sunt
Căci eu uit iar, mergând pe drum
Pe drum, ca un hoinar
Pe lâng-un felinar
Şi toată lumea spune că-s poet vulgar...
Dar iată, că mai aud o voce,
O voce disperată, de fată
Ce–mi frânge inima-mi curată
Aglomerată, poluată
De suspine şi dureri, ce m-au făcut să simt ce-i astă viaţă
Ce mă face din nou să ies în stradă
Spunând-ui o triadă...
Îmi spune că-s nebun
Şi că dacă voi dispărea vreodată
Ea mă va găsi şi mă va întreba
De ce pe ea am căutat-o eu disperat...
Dar iată că au dispărut
Aceste două voci blânde cu zâmbete fine
Acum ele sunt departe de mine...

poezie de Corneliu Hudzinschi
Adăugat de Corneliu Hudzinschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povaţă

Dac-al tău suflet e inexpugnabil,
Înconjurat c-un meterez solid,
Nimeni din lume nu va fi capabil
Să năruiască acest trainic zid.

Însă atunci când te ascunzi de viaţă
Îţi pare totul searbăd şi anost
Mai bine ascultă acum a mea povaţă
Şi fii din nou aşa precum ai fost.

Şi spun aceste lucruri cu emfază
Şi fără niciun fel de gând perfid
Poate rostirea mea te epatează,
Sau poate crezi că vreau să te desfid.

Deşi, în sinea ta, tu îţi dai seama
Că-mi este greu să fiu exhaustiv,
Şi că de-aceea, doar îmi exprim teama,
Că te-ai însingurat fără motiv.

Eu ştiu ce zic, nu sunt elucubraţii,
Căci viaţa are ritmul trepidant,
Şi ea ne scoate-n cale noi tentaţii,
Iar cursul ei este mirobolant.

Ascultă-mă, nu mai fi abătută
Căci nu eşti nicidecum năpăstuită
Şi nu uita zicala cunoscută,
Că viaţa trebuie din plin trăită.

poezie de Octavian Cocoş (6 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm, I (de sinceritate)

Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când ştiu că totul Ţie-Ţi aparţine!

Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet şi de nume!

Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orişice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină şi de desfătare!

Mi-e greu să-mi ţin toate rănile-n mine
Şi să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ţi spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"

Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ţi mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă şi iertare
Şi azi mai ai răbdare, mai ai multă şi dulce răbdare...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De neconceput

Am strâns atâta dragoste în mine...
Şi toată-toată, numai pentru tine!
Doar pentru tine, scumpa mea iubită,
Doar pentru tine-i dragostea mea infinită!

Doar tu ai reuşit să faci din mine,
Ceea ce altele: o sută, n-au putut!
Şi încă atâtea de ar mai râvni la mine,
Tot ai rămâne de neîntrecut!

De ar fi toate la fel cum eşti tu,
Ar arăta cu totul altfel lumea...
Nu şi-ar mai pierde nimeni cumpătu',
Am privi cu alţi ochi iubirea!

N-am mai interpreta nimic greşit,
Nu am avea de ce să ne mai temem...
Ar fi totul atât de diferit,
Nu am avea ce să mai pierdem!

Ne-am respecta mai mult - cu siguranţă!
Am înţelege în sfârşit ce-ar trebui
Să ne dorim cu toţii de la viaţă:
Am înţelege în sfârşit ce-nseamnă A IUBI.

Ar fi totul mult mai intens de-atât,
Am înţelege mult mai multe...
Nu ne-ar mai sta nicicând dragostea-n gât,
Nu ne-am mai pierde-n amănunte!

Ar fi totul pe faţă, n-ar mai trebui
Să ne ţinem captive sentimentele!
N-ar mai avea cine contribui
La contopirea noastră cu regretele.

Am fi exact cum ne vrea Dumnezeu:
Cu trup şi suflet unul lângă altul,
Exact cum am ajuns să fiu şi eu -
Sută la sută implicat cu totul.

Şi toate astea, datorită ţie,
Căci eu, ca tine, n-am mai întâlnit!
Un suflet care valorează cât o mie,
Atât de greu de-nlocuit, de definit...

Eşti sfântă, eşti la alt nivel, eşti altceva
Sau cel puţin, eu nu aş fi crezut
Că poate exista în lume aşa ceva...
Un om ca tine, de neconceput!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (8 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de orhidee pentru Sir (dedicaţie exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine...!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti...!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puţin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,
Ascunde-mă-n zâmbet şi crede... în Tine!

Prietene, vezi, nu ştiu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ţi-e Ţie...(?)!
La final eşti sau... încă, uimit ţi-este zborul...
De mine nu-ţi pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepţi vrednicia sau mă lepezi din gând...
Mă ierţi, când te supăr sau ai vrea să... mă cerţi!

Te rog, totuşi...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici şi ia-mă... în Tine!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar stinge mai curând

S-ar stinge mai curând un cer cu stele
Şi apele-ar seca pe orişiunde,
Şi soarele s-ar îneca în unde
Şi n-ar mai scânteia ca azi în ele;

Şi munţii mari cu înălţimi rebele
Tot mai curând în haos s-ar ascunde
Decât aş vrea să-mi fac spre-o blondă punte,
Spre-albaştrii ochi, cu dorurile mele.

Doi ochi căprui pe veci mă-ncătuşară,
Ceilalţi nici vii în faţa mea să-mi pară!
Şi nu mă-ncântă părul auriu.

Doi ochi căprui mi-ar lumina şi-n moarte,
Căci numai ei mi-s dăruiţi de soarte -
Doi aştri peste inimă să-i ştiu.

sonet de Pierre de Ronsard din Sonete, traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimă nescrisă

Uneori aş vrea să te cunosc
Sau poate e mai bine să rămâi necunoscut,
Căci doar aşa pot eu să te iubesc
Fără să ştiu de-al tău prezent şi nici trecut,

Uneori aş vrea să-mi cânţi doar mie
Şi ochii tăi căprui să-i tot privesc,
Iar dragostea ce-o simt acum în mine
C-o bucurie nelumească s-o trăiesc,

Uneori aş vrea să nu te fi-ntâlnit
Să pot să-mi văd de vieţile trăite,
Cu zile scurte şi mai lungi
Cu nopţile senine mai dormite,

Uneori aş vrea să nu mă întristez,
Când ştiu că al tău trudit suflet
Pe mine nu m-a regăsit,
Iar visul meu s-a velnicit în plânset.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!