Cornelia Georgescu

Acea vastă întindere deșertică, albă, cu suprafața mai netedă ca a unei oglinzi, cu acel aer alb ca laptele, uneori alb, alteori transparent, ori ambele la un loc, în același timp (nici până în acel moment nu reușiseră să-și dea în totalitate seama cum anume era, de fapt), tot ceea ce-i înconjura, părea desprins dintr-un tablou ireal, dintr-o lume de vis, de basm, fantastică, o lume perfectă, o utopie, dar pustie, monotonă, mohorâtă, lipsită de farmecul inegalabil oferit de minunățiile naturii.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Urmară saluturile de rigoare. Dacă celor 14 body-guarzi, ceea ce văzuseră până în acel moment li se păruse foarte neobișnuit, interiorul navei albastre îi uimi în și mai mare măsură; li se părea fantastic, ireal; cu greu acceptară că totul era aievea... Cu siguranță această vizită îi va determina să-i privească pe cei cărora le asigurau protecție cu și mai multă admirație și respect decât până în acel moment; înțeleseră că nu erau niște tineri oarecare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Oare din cauza familiei lui se comporta ea astfel?! Chiar în acea dimineață, Nis îl întrebase dacă nu i se părea că ar fi cam ciudată?! Nici Lucian nu prea știa ce să mai creadă despre Lia. Era ba aprigă, înverșunată, pornită împotriva lui, ba timidă, rușinoasă, ba temătoare... Adică, foarte schimbătoare; amabilă, chiar ea spusese că n-ar fi! Un singur lucru îi era foarte clar în privința ei: Anume că era foarte, foarte frumoasă și că el era îndrăgostit lulea de ea. Dar culmea! Îi promisese că se va ține departe de ea în tot cursul misiunii; nu doar ei, ci și tatălui ei... Dacă ar fi fost vorba doar despre ea, ar fi mers; poate și-ar fi încălcat deja acea promisiune absurdă până în acel moment. Dar de ce oare îi spusese același lucru și domnului Virgil Stancu, tatăl ei?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nu se luminase încă de ziuă, deși suprafața Proximei era veșnic albă și încețoșată. În sfârșit, ajunse lângă corpul albastru, metalic. Parcă remarcă o mică schimbare în aspectul exterior al navei, ce părea ca nouă, dar nu-și dădea seama cărui fapt i se datora această schimbare; n-avea cum să-și închipuie că Lucian o revopsise în întregime, singur, cu mâna lui, prin urmare consideră că i se păruse numai că ar fi survenit vreo schimbare în aspectul extern al navei. Era sigură că i se părea doar, asta probabil din cauză că n-o văzuse de mult timp.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Atent, Mihai îl cercetă dintr-o privire și simți brusc o foarte mare admirație pentru cel de lângă el; nu pentru că acesta ar fi chipeș, doar acest amănunt nu conta pentru tânărul Mihai, ci pentru că, deși nu-și dădea seama de ce, simțea că i-ar lega ceva. În plus, i se mai părea și nu credea că greșește, că acest Enka Lucian era tare bun și sufletist și-i părea rău că-n acel moment, cel de la volan suferea din pricina neînțelegerii cu părinții lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Câteva clipe, din prag, directorul urmări scena înduioșătoare. Un zâmbet scurt îi înflori, abia vizibil, la colțul gurii. Era mulțumit că se rezolvase problema, dar mai lipsea ceva pentru ca bucuria lui să fie deplină: Acel băiat era, de fapt, fiul lui. Ar fi vrut ca Lucian să cunoască acest amănunt, dar nu avea tăria de a i-l spune. Și dacă nu-i spusese până în acel moment, de ce ar face-o tocmai acum?! Se retrase ușor, lăsându-l pe Lucian cu mama lui, deși încă mai avea mult de lucru în acea încăpere.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Bineînțeles, nici planeta Proxima, nici sistemul planetar Alfa, nici steaua centrală a sistemului respectiv, nici galaxia din care fă-ceau parte nu puteau fi zărite cu ochiul liber de aici, de pe suprafața Terrei. Practic, nici cu aparatura existentă în acel moment nu se puteau zări, deși aparatura era destul de modernă, sofisticată; existența planetei spre care urmau să se îndrepte putea fi mai degrabă doar o bănuială, pe care ei aveau s-o confirme sau s-o infirme; vor porni deci într-o aventură spațială ce nu putea fi asemuită cu nimic, cu nici o altă misiune organizată până în acel moment, cu un obiectiv nesigur, învăluit într-o incertitudine totală... Oare ce vor găsi acolo, pe misterioasa planetă, dacă aceasta exista, într-adevăr? Ce?! Nici Alex, nici vreunul dintre colegii săi, sau organizatorii misiunii, n-aveau de unde ști...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Porniră pe culoarul cu rezerve, dar nu se opriră în dreptul nici uneia. Trecură și de cabinetul medical al doctoriței, dar Lucian continuă drumul. Lia, tăcută, mergea în dreptul lui. Porniseră pe culoarul cu atelierul de pictură, dar trecură și de acesta. Lucian se opri în dreptul unei uși, dar nu pentru mult timp. Intră în acea încăpere. Curioasă, Lia pătrunse și ea dincolo de ușa respectivă; nu intrase până în acel moment în respectiva încăpere, așa că o cercetă cu albastrul ochilor. Nu descoperi nimic deosebit, deci, nu înțelegea de ce el o adusese în acest loc.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În gândul lui Lucian revenise chinuitor un singur amănunt, care nu-i dădea pace în acel moment: Anume, el era comandantul misiunii, iar în curând acest lucru va fi cunoscut de foarte multă lume, după oficializarea televizată din acea seară. O responsabilitate cam mare și grea care să apese pe umerii lui, un tânăr de numai 21 de ani. Oare cum ar fi corect să se comporte în această situație? Va reuși să se descurce sau nu? El spera că da! Mai ales dacă se va comporta, după cum își pusese în gând, ca și cum nu s-ar fi schimbat nimic, deci, nu i se va urca șefia la cap.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Fără a spune nimic, Lucian o cuprinse în brațe cu delicatețe și fermitate în același timp, fără a o strânge prea tare; Lia, timidă, abia îndrăzni să-și așeze brațele pe umerii lui, fără a se apropia prea mult de el, fără a se "lipi" de el, cum presupunea ritmul melodiei, încercând cu o disperare de neînțeles chiar și pentru ea, să păstreze aparența imposibilității apropierii între ei. El nu părea a-i înțelege atitudinea adoptată, inutil defensivă față de el, dar nici nu insistase deloc, o aprobase în tăcere, respectându-i decizia, respectând acea mică distanță ce-i despărțea. Deci, contrar așteptărilor ei, el era rezervat în gesturi, nu aprig, dezlănțuit, cum îl descriseseră colegele ei. Totuși, mica distanță dintre ei nu-l împiedica pe Lucian să perceapă acel tremur ușor care o cuprinsese pe frumoasa lui parteneră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În mod normal, dacă n-ar fi plecat, conștient de faptul că ea era încă doar o copilă, n-ar fi procedat astfel; ar fi avut răbdare, ar fi așteptat să mai crească, măcar vreo doi ani, până la majoratul ei, cum însă el pleca peste doar vreo câteva ore... Părinții adolescentei de abia în acel moment reușiseră să iasă din mulțime și urmau să prezinte actele la control, pentru a demonstra că ei erau cei chemați.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian acceptă ajutorul oferit de director; îl prinse de mână și se ridică în picioare. Directorul așeză plicul cu pricina pe o măsuță. În acel moment, privirea flăcăului se opri țintă asupra acelui plic; brusc simți că totul cade, se prăbușeșete, de deasupra, de dedesupt, cu sau fără el, ori peste el; nimic în jur nu mai avea nici un sens. Brusc, ochii i se umeziră; până atunci se abținuse, acum nu mai reușise. Cum adică?! Ea, tocmai ea, îl reclama? De ce ea?! Simți că se clatină, sau nici el nu știa sigur ce anume. Totul era instabil; își pierdea echilibrul... Era derutat. Noroc cu directorul, aflat în apropierea lui; îi oferi un punct de sprijin.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia se simțea ca o prințesă răsfățată, pe care prințul ei tocmai o condusese într-o lume fermecată, de basm; lipsea balaurul cel rău, cu multe capete, pe care Făt-Frumos (în acest caz, Don Juan al ei) să-l învingă, dar spera că balaurul nici nu va apărea vreodată, să le umbrească fericirea. Și nici nu apăru. Ușa automată se închise în urma lor, amintind, ca o părere, de faptul că se aflau la bordul unei moderne nave spațiale, în zbor spre Terra, nu într-o lume feerică, de basm. Dar ce conta acest amănunt minor?! Nu scădea deloc din farmecul acelei atmosfere de vis, la a cărei contribuție li se adăugară, de îndată ce ușa se închise, săruturile, îmbrățișările și atingerile lui tandre, pline de iubire; din toate gesturile lui, protectoare parcă, Lia ghicea cu ușurință cât de mult o iubea Don Juan, așa cum și susținea, fără prefăcătorie.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După ce împlinise 16 ani, în viața lui Dan Ullmann se produsese o schimbare; anume, nu mai era atât de singur, ca până-n acel moment. Cu excepția motanului Moț, mai apăruse o persoană, care se "lipise" de el, nu fără acceptul lui, însă... Pentru că și el o primise, alături de el. Era vorba de o adolescentă, cu 2 ani mai mică decât el, ca și el, orfană de ambii părinți, deci, colegă de suferință cu el, din același orfelinat.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Scridon

Lumea mea perfectă

Într-o lume perfectă,
Noi doi am fi aproape,
Pașii noștri și-ar dansa mersul
În același metru pătrat.
Într-o lume perfectă
Aș adormi în fiecare noapte
Îmbrățișându-ți căldura,
Ca două lingurițe simetrice,
Așezate perfect, în același sertar.

Într-o lume perfectă
N-am cunoaște neliniștea ori uitarea,
N-am căuta fericirea în locuri îndepărtate,
Cu orice preț pe insule exotice.
Într-o lume perfectă, am ști că Paradisul
Este acolo unde simți Iubirea.

Într-o lume perfectă,
Lumea ta și lumea mea,
Ar fi lumea noastră.

În existența atât de imperfectă
Cu prea mult dor și așteptare,
Inima-mi spune că Tu
Ești lumea mea perfectă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

Toată viața avem nevoie de ceea ce ne încântă. Dincolo de formele cu care suntem obișnuiți, a citi povești, la orice vârstă, înseamnă a fi de acord că o lume lipsită de farmecul lor ar fi condamnată la pieire. Chiar dacă această lume închipuită nu ne cere să o copiem, ne cere, în schimb, să știm ce anume a făcut-o posibilă.

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Cornelia Georgescu

Lucian, surâse mulțumit de rezultatul obținut; iată-se reușind și-n postura de negociator, de mediator, deși până-n acel moment nu mai avusese ocazia să ducă astfel de "tratative" cu colegii săi, sau cu altcineva. Totuși reușise să-i "îmbuneze" destul de repede și de ușor pe cei trei "răzvrătiți", să calmeze situația. Reușise oare definitiv? Stinsese conflictul?! Probabil nu în totalitate. Mai era domnișoara consilier Barbie, iar ea era pornită împotriva lui, cu el avea ceva de împărțit, pe ea nu reușise încă s-o convingă să renunțe la ostilități (de fapt, nici măcar nu încercase). Se îndreptă îngândurat spre puntea principală, unde, deocamdată, era liniște; se reinstaurase "pacea", cel puțin temporar. Își aminti cuvintele blondului; dânsul îl avertizase că "puștoaica" asta îi va da serios de furcă pe parcursul misiunii. Atunci nu-l crezuse; cât ar fi dorit acum să-i spună că avusese dreptate în privința asta, dar nu putea. Blondul său tată se afla pe Terra, încă în cabinetul directorului Institutului, așteptând cu înfrigurare restabilirea legăturii, în timp ce "Pacifis" se afla pe o orbită lunară, foarte aproape de suprafața accidentată a satelitului natural al Terrei. Deciseseră: Vor rămâne pe orbită, fără a coborî pe Lună, iar după ce vor înconjura de câteva ori satelitul Pământului, vor porni spre planeta roșie, Marte...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În acel moment, în curtea Institutului tocmai intră o mașină albastră, modernă, elegantă, iar din ea coborî un tânăr chipeș, admirat de toți cei prezenți în acel moment acolo, îmbrăcat cu uniformă albastră, cu șase bulinuțe aurii pe rever; evident, era el, comandantul misiunii, Don Juanul Institutului, nimeni altul decât Lucian Enka...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

La un moment dat, el își întoarse capul spre ea și o zări; brunetă, frumoasă, rea... "Dar oare chiar e rea?" se întrebă el în gând și tot el își răspunse, în același mod: "De fapt, parcă nu prea..." Astfel se gândea Lucian, căci parcă zărise ceva în minunații ei ochi albaștri; ce anume, nu știa nici el sigur, dar nu răutate. Ah, de s-ar rezolva odată cu bine situația asta jenantă și ar pleca totuși în misiune, toți șapte, ar avea destul timp s-o cunoască mai bine și s-o înțeleagă, în următorii ani; la fel și ea pe el. Nu stărui cu privirea asupra ei, pentru a nu fi prea insistent. Bineînțeles și ea-l văzu; se convinse încă o dată că greșise enorm cu reclamația aia blestemată și-i părea nespus de rău. Nu din cauză că el era frumos, nu acest lucru constatase la el; asta o știa de mult... Ea zări altceva la el, remarcă bunătatea și frumusețea sufletului său, pe care le putea ghici cu ușurință din atitudinea lui. Și asta îi plăcea la el; și multe alte lucruri pe care le descoperise de curând, dar... culmea! Se aflau în acel moment în tabere opuse, din cauza reclamației stupide pe care ea o depusese împotriva lui. "De ce?" se întreba ea într-una, fără a-și putea răspunde.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Traian Simionescu nu-l așteptă pe Horațiu, cu cei patru body-guarzi, se îndreptă chiar și el spre nava albastră; părinții tinerilor din echipaj trecuseră deja toți pe acolo. După discuțiile avute cu părinții, directorul părea mulțumit; preferatul său nu părea a fi în pericol de a se lua măsuri împotriva lui, judecând după declarațiile date până în acel moment de toți cei pe care Comisia îi chemase, pentru audiere. Nimeni nu-l criticase, toți vorbiseră în favoarea lui, încercând să n-o defavorizeze nici pe domnișoara consilier Stancu, reclamanta, pentru că n-aveau nimic nici împotriva ei; nici n-o cunoșteau prea bine.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Ajunsă în acel sector, îl zări pe colegul ei, Lucian, "amestecat" printre instalațiile moderne ale navei, calculând ceva, după cum i se păru ei. Observându-l, decise să rămână câtva timp ascunsă, să înțeleagă cu ce se ocupa el acolo, să audă ce spunea, de abia după aceea să-și dezvăluie prezența. Deci, zis și făcut! Rămase în spate, ferindu-se de privirea lui ageră; nu dorea ca el să descopere că-l urmărea. Însă lui nici prin gând nu-i trecea că ea ar putea fi acolo și n-ar fi putut-o observa, fiind mult prea implicat în calculele lui. Se observa pe chipul lui plăcut că era obosit, trăsăturile îi trădau neodihna; în plus, părea a fi nervos. Era adâncit în ceea ce în ceea ce făcea, dar nu se concentra în totalitate doar acolo; gândurile lui păreau a fi vraiște, în altă parte, după cum observă ea și nu se înșela deloc (logic, el se gândea, ca de obicei, la ea). În scurt timp, Lia înțelese că el se "răfuia" cu un computer, dar nu pricepea de ce, deci, decise să rămână în continuare ascunsă, să afle motivul "răfuielii".

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook