Fără a spune nimic, Lucian o cuprinse în brațe cu delicatețe și fermitate în același timp, fără a o strânge prea tare; Lia, timidă, abia îndrăzni să-și așeze brațele pe umerii lui, fără a se apropia prea mult de el, fără a se "lipi" de el, cum presupunea ritmul melodiei, încercând cu o disperare de neînțeles chiar și pentru ea, să păstreze aparența imposibilității apropierii între ei. El nu părea a-i înțelege atitudinea adoptată, inutil defensivă față de el, dar nici nu insistase deloc, o aprobase în tăcere, respectându-i decizia, respectând acea mică distanță ce-i despărțea. Deci, contrar așteptărilor ei, el era rezervat în gesturi, nu aprig, dezlănțuit, cum îl descriseseră colegele ei. Totuși, mica distanță dintre ei nu-l împiedica pe Lucian să perceapă acel tremur ușor care o cuprinsese pe frumoasa lui parteneră.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lucian își cerea scuze față de Lia, în mod nejustificat, deși el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu știa deloc cum să se comporte în prezența ei! Mai ales că-i promisese, atât ei, cât și tatălui ei, că va fi distant. Distant și rece față de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales că fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una să n-o lase deloc în pace, s-o ia în brațe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simțea în prezența ei. Dar intervenea glasul rațiunii, conștiința, care-i dicta imediat să fie foarte rezervat în gesturi, să păstreze distanța față de ea, să-și respecte promisiunea făcută; ah și de n-ar fi conștiința asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-și satisface pofta nebună pe care o simțea de a o strânge în brațe și săruta, măcar preț de o clipă. Dar, fără să-și dea seama de ce, parcă fără a vrea, își asculta conștiința, glasul rațiunii și rămânea departe de ea, deși ea era chiar lângă el; nu acționa însă cum îi dictau trupul și inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare să dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-și respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunțat bucuros la ea, dar nu reușea; ceva îl determina totuși să se rețină, să se abțină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Așa i se părea chiar și lui.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diana: Ce de animale la familia aceea...
Lucian: Multe și frumoase. Te-ai făcut de râs, mamă; mai bine rămâneai acasă.
Diana: De ce? Pentru că m-am speriat de șarpe, apoi de șobolan?
Lucian: Era un hamster mititel, mamă, iar șarpele era unul neveninos, un piton, unul blând. Iar tu te-ai cam dat în spectacol.
Diana: Regret, mie nu-mi plac chiar toate animalele, ca oamenilor acelora; nu e deloc ceva condamnabil.
Lucian: Poate că nu, mamă, dar nici chiar așa, ca tine... Puteai mângâia măcar hamsterul puțin, nu te mânca.
Diana: Ce tot vorbești? Nu-ți dai seama ce spui? Eu nu l-am mân-gâiat nici pe Nero niciodată și tu ai fi vrut să ating șobolanul acela jegos? De ajuns că mi s-a urcat pe picior!
Lucian: Ah, deci, nu l-ai mângâiat niciodată pe Nero. Deci, de fapt nu-l iubești, deloc; cred că de abia aștepți să moară, să scapi de el, doar e bătrân.
Diana: Nu-i adevărat! Chiar dacă nu mă crezi, țin totuși la Nero, în felul meu, dar nu-mi place apropierea asta directă, exagerată, față de animale; e mai bine să se păstreze o oarecare distanță.
Lucian: Tu ai păstrat-o, mamă, una imensă; l-ai ținut pe bietul Nero fără apă și hrană timp de o săptămână întreagă. Ce zici de asta? E o faptă scuzabilă?
Diana: Te rog, Luci; ți-am mai spus că n-a fost deloc intenționat. Trebuie să mă crezi.
Lucian: Bine; să zicem că accept. Dar sper că nu astfel îl vei îngriji pe Nero și după plecarea mea în misiune.
Diana: Promit că nu se va mai repeta. Voi avea grijă de câinele tău, Luci.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnișoara consilier; Lucian nu o-nțelegea; era dificilă... Dar și ea gândea la fel, nu doar despre el... De ce venise oare?! Nici ea nu-și putea explica... Iată-se însă singuri la bordul navei, pe puntea principală. Lucian o măsură cu privirea-i ageră, pătrunzătoare, ca de vultur. Ce altceva putea constata, decât ceea ce știa deja, anume că era frumoasă; foarte frumoasă. Sau poate doar așa i se părea lui?! Ba nu! Hotărât lucru: chiar era frumoasă, fără îndoială! Și-n acel moment erau doar ei doi, singuri, pe puntea principală... Ce mult și-ar fi dorit s-o strângă-n brațe, s-o sărute cu pasiune, să-i spună că o iubește; practic nu-l împiedica nimic, sau totuși... Ce anume-l reținea?! În minte i se conturară mai multe motive: Comisia Disciplinară, reclamația, refuzurile ei repetate, domnul Virgil Stancu, poate și altele... Se strânseseră destule, iar toate acestea ridicau o barieră invizibilă între ei, dar de netrecut, care-i despărțea, îi îndepărta... Porniră spre ieșirea din navă. Lucian o ducea din nou acasă, cu aceeași mașină albastră a directorului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, se pare că ai scăpat fără să-ți sucesc gâtul pentru că ai trimis acel mesaj, fără acordul meu. Și nici nu te-am sancționat în vreun fel. Spune-mi tu, dă-mi o idee... Ce pedeapsă să-ți aplic?!
Mihai: Aș, comandante... Da, se pare că am scăpat ușor. Oricum, să știi, nici n-ai fi reușit să-mi sucești gâtul!
Lucian: De unde știi că nu?! Nu fi atât de sigur! Oi fi tu campionul, dar...
Mihai: Așa e. Ai dreptate. Tu ești singurul care mă poate provoca, ba chiar și învinge.
Lucian: Aș, de unde?! Mai văzuși?! Te pot învinge, doar cu ajutorul tău. Doar te-ai lăsat învins, nu-i așa?
Mihai: Nu, nu-i adevărat! Nu m-am lăsat deloc! Și să știi că nu glumesc! Nu cedez așa de ușor în fața nimănui, deci, nici în a ta!
Lucian: Vrei să spui că nu m-ai lăsat tu să câștig atunci?
Mihai: Nu, nu te-am lăsat deloc!
Lucian: Sincer, îmi vine greu să te cred, dar dacă spui tu, așa să fie!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian reintră în discotecă doar pentru a le anunța pe fete că este nevoit să plece. Ele nu protestară prea mult, deși nu erau foarte încântate de acest anunț; nu doreau însă să-l supere. Și nu-l sărutară, pentru a nu-i lăsa urme de ruj, să-i pricinuiască alte neplăceri. După câteva îmbrățișări nevinovate, Lucian plecă. Iar dacă plecase el, ceilalți îi urmară exemplul; fără el, distracția nu mai avea farmec, așa că ringul de dans, neîncăpător până-n acel moment, se eliberă în curând, fără eforturi prea mari. Mașina albastră a directorului ieși pe poarta Institutului în viteză și se avântă în negura nocturnă, în drum spre oraș. În interiorul ei se aflau și cei doi body-guarzi, Petre și Adi; aceștia îl așteptaseră pe Lucian chiar și până la acea oră târzie.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonya: Așa-i mult mai bine.
Lucian: Desigur. Și arăți mult mai bine. Cu costumul ăla pe tine, nici nu-ți distingeam chipul. Doar după glas am reușit să te recunosc, să-mi dau seama că ești tu. E chiar atât de incomod costumul protector, de nu-l poți suporta pe tine?
Sonya: Nu chiar, dar nu mă simt bine încorsetată cu el; am impresia că aș fi privată de libertate. Mi-e mult mai bine fără el.
Lucian: Pricep. Deci, nu costumul e incomod, ci faptul că ești obligată să-l porți.
Sonya: Cam așa. De ce nu încerci să porți și tu un costum din ăsta câtva timp, să vezi cum e? Poate așa ai înțelege mai bine...
Lucian: Aș putea încerca, dar nu, mulțumesc, prefer să stau așa, fără.
Sonya: Păi, vezi... Ce bine e de tine, de voi; voi sunteți cu adevărat liberi, noi avem doar falsa impresie de libertate, când, de fapt, trăim mereu izolați de mediul extern, fie într-o lume artificială, fie în costume protectoare.
Lucian: Lasă, nu-i chiar atât de grav cum ți se pare. Dar cum, n-ați găsit o altă posibilitate de a supraviețui?
Sonya: Nu, pentru noi asta pare unica modalitate de supraviețuire.
Lucian: E bine că ați găsit totuși o soluție.
Sonya: Care nu pare deloc a fi cea mai potrivită.
Lucian: Totuși, e destul de bine. Dar să nu mai vorbim despre asta, dacă nu-ți convine subiectul și te indispune...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: La mulți ani, bătrâne! De ce nu mi-ai spus nimic? Te rog, scuză-mă, uitasem...
Alex: Luci, te înțeleg, nu trebuie să te scuzi.
Lucian: Dar n-am pregătit nici măcar un cadou pentru tine.
Alex: Nici nu ți-am cerut nimic. Cadoul din partea ta poate fi considerat faptul că te simți bine; dacă nu ți-ai fi revenit, nu puteam serba nimic, pentru că am fi fost toți mult prea triști, ca să petrecem. Așa însă, ești printre noi, din nou, tu însuți, deci, putem fi veseli. E un cadou plăcut din partea ta. Serios, Luci!
Lucian: Posibil... Și deci, cât împlinești?
Alex: Ha... Prea mult ca să mai și spun.
Lucian: Păi, să vedem...
Alex: Te rog, Luci, nu pronunța numărul!
Lucian: De ce?! Sunt doar 32.
Alex: Ah, răule... De abia te rugasem să nu pronunți numărul! Mă faci să mă simt cu adevărat bătrân...
Lucian: Glumești cumva, sau ce-i cu tine?! Nu te simți bine?! Bătrân te vei putea considera de abia după vreo 90 și ceva de ani de acum încolo... Acum ești încă nepermis de tânăr și de fapt, indiferent de vârstă, dacă sufletul ți-e tânăr, te vei simți mereu tânăr, chiar și după mai mult de 90 și ceva de ani.
Alex: Știu și eu?! Poate că ai dreptate. Dar, atunci, de ce-mi zici mereu "bătrâne"?!
Lucian: Hai că la asta nu mă așteptam, să-mi reproșezi... E doar un fel de-a spune; nu știam că te-ar deranja. Dar bine, de acord, de acum încolo, nu-ți mai spun așa, dacă nu-ți place.
Alex: Nu, Luci... Știi ce?! Las-o baltă! Nu mă deranjează deloc, nimic; poți să-mi spui oricum vrei tu.
Lucian: Cum vreau?! Atunci ce-ar fi să schimb formula anterioară cu "moșule", "moșulică"... Sau cum?! Dă-mi o sugestie!
Alex: Hmm... Știi ce?! Prefer "bătrâne"...
Lucian: Atunci, așa rămâne; dar fără supărare. De acord, bătrâne?
Alex: Fără supărări; ce naiba?!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian simți cum îl copleșește amețeala; nu s-ar fi așteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărți aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înșelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că așa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuși mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian avea de gând să se înțeleagă cu colegii săi, fără a fi nevoit să le amintească faptul că el ar fi comandantul misiunii, deci, într-un fel, cel mai mare în grad în următorii ani, dacă ar fi să se stabilească o ierarhie în echipaj; asta presupunea, implicit, că subalternii săi ar fi fost nevoiți să-i dea ascultare fără a se opune. El însă nu le solicita ascultare, nu avea asemenea pretenții pe care le considera absurde, iar pe colegii săi nici nu avea de gând să-i considere subalterni, inferiori lui, chiar dacă Nistor continua să-i spună "șeful" și nu părea a avea de gând să renunțe la acest gen de a i se adresa lui Lucian.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, n-ai plecat totuși?
Lia: Nu, nu sunt așteptată de Sid. Cel puțin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înțeleg deloc, domnule comandant! Vacanța s-a sfârșit, pentru noi toți, inclusiv pentru tine, doar așa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnișoarei Ly e de așteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar și pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid și eu te-am așteptat ieri și alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Și de ce nu m-ai anunțat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te așteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian nu avea mult timp la dispoziție, însă știa că poate. Și că va reuși, pentru că nu era genul de om care să dea înapoi, să abandoneze încercările, fără a persevera. El nu ceda! Era ambițios. Deci, totul părea a fi în favoarea lui; era, ca de obicei, favorizat. Nici nu se putea altfel.
citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stela: Ia loc!
Lucian: S-a întâmplat ceva, doctore?
Stela: Spune-mi tu dacă s-ar fi întâmplat sau nu ceva!
Lucian: Păi, de ce m-ai chemat totuși aici?!
Stela: Doar pentru niște analize, dar să vedem dacă sunt sau nu necesare... Poate scapi fără ele, dacă-mi răspunzi sincer la întrebări.
Lucian: Ah, niște minunate analize, desigur...
Stela: Minunate?! Comandante, ce-i cu tine?
Lucian: Nimic... Ce-ar putea fi?!
Stela: Te văd prea vesel. Și așa ai fost pe tot parcursul ședinței de azi. De asta te întreb.
Lucian: Ah, da... Păi, chiar sunt vesel. Încalc vreo lege?! Doar nu-i interzis.
Stela: Sigur că nu-i! Ai totuși vreun motiv pentru veselia asta, sau vrei să facem acele minunate analize, care să ne lămurească?!
Lucian: Motiv? Sunt doar fericit, doctore...
Stela: Fericit?! I-auzi! Nu mai spune!? Cu ce ocazie?!
Lucian: Păi... Chiar vrei să știi?
Stela: Doar dacă dorești să-mi spui, iar astfel, dacă ești sincer cu mine, repet, poate scapi fără minunatele analize... Pricepi?!
Lucian: Ah, nu mă deranjează deloc analizele alea de care tot amintești; le poți face... Dar află că sunt îndrăgostit. Atâta tot!
Stela: Îndrăgostit?! Serios?! În cazul ăsta... Felicitări, comandante! Și iată, așa ai scăpat de mine! Te poți întoarce pe puntea principală, chiar acum.
Lucian: Fără minunatele analize, cu care mă amenințai? Nu le mai facem? Repet: Eu sunt dispus să cooperez, doctore!
Stela: Nu e cazul, frumosule! Nu există analize pentru "boala" asta, de care zici că suferi acum. Și nici tratament. Singura recomandare pe care ți-aș putea-o face, ar fi să-ți petreci cât mai mult timp în compania domnișoarei care e responsabilă de această stare a ta.
Lucian: Ah, da?! Păi, ăsta-i un tratament pe care am să-l urmez cu cea mai mare plăcere...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian o duse până acasă, mulțumită lui, din nou fără body-guarzi. Coborâră, el deschizându-i atent portiera. Își luă apoi rămas bun, sărutându-i ușor mâna, spunându-i, cu acel surâs al său "noapte bună, colega". Lia-i răspunse timid, deși parcă știa că pentru el noaptea ce va urma nu va fi deloc prea bună, tocmai din cauza ei. Constată însă că el nu era deloc așa cum îl caracterizaseră fetele, colegele ei, ci cu totul altfel, diferit de ceea ce s-ar fi așteptat ea. Nu se purta deloc vulgar, ci dimpotrivă, era tare amabil, galant. Rămase din nou plăcut surprinsă că nu era vulgar, dar tristă din cauza acțiunii ei din acea seară. Îl urmări puțin cu privirea, doar până ce el porni mașina înapoi, spre Institut, apoi fugi repede în casă. Nu se opri să-și salute părinții, care o priviră nedumeriți, nu-și luă pisoiul gri în brațe, ci se îndreptă grăbită spre camera ei, unde intră și se închise, trântindu-se pe patul moale, cu lacrimi în ochi. Uimită de comportamentul fiicei sale, Valeria Stancu porni îngândurată spre camera ei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar o clipă îl privi cu albastrul ochilor ei. Ce avea el de gând oare? Nu-și dădea seama! Nici psihiatria, nici psihologia n-o ajutau deloc în acele momente; pe el nu-l înțelegea deloc. Nu reușea să-l înțeleagă. De parcă toate studiile ei nu-i erau de nici un folos în prezența lui. Și de fapt, cum sau cu ce s-ar fi așteptat ea s-o ajute?! Lucian, la volanul mașinii albastre, străbătu hotărât orașul, spre centru. În curând, se putu zări o casă frumoasă, nici foarte mare, nici prea mică, înconjurată de un cordon format din polițiști, jandarmi, gardieni. A cui casă putea fi aceea? Pentru Lia părea clar că doar a unuia dintre membrii echipajului, dar a ei, sigur nu! Atunci a cui? A... lui?! Liei i se făcu inima mică, mică de tot. De ce oare Lucian o aducea aici, foarte probabil, la el acasă?! Ce urmărea de fapt?! Timidă, îl privi o clipă. Înainte de a se apropia de casa respectivă și de a trece de cordonul format de oamenii legii îi ceruse să oprească, pentru ca ea să coboare. Rostise totul șoptit, cu o urmă de teamă în glas. Teamă?! De ce?! Sau de cine?! De el?! Surprins, își întoarse capul spre ea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nick: Nu e deloc o decizie instantanee; ne gândisem din timp la asta. Instantaneu a fost poate doar anunțul.
Lucian: Da?! Și de ce nu ne-ați avertizat mai din timp totuși?
Nick: Pentru că ne-am gândit că poate veți protesta.
Lucian: De protestat, am fi putut protesta și acum, însă vezi bine că nici unul dintre noi n-a avut nimic împotrivă; am acceptat în cele din urmă, chiar dacă nu ne convine.
Nick: Dar, Lucian, ceilalți n-au zis nimic, decât tu.
Lucian: Întreabă-i, să vezi ce au de zis!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ly: Interesant. Aceștia sunt părinții lui Mihai.
Lucian: Da, aceia sunt părinții lui. El avea doar 18 ani, neîmpliniți, atunci, la acea dată.
Ly: Iar aceștia sunt părinții tăi?
Lucian: Da, aceia sunt ai mei.
Ly: Nu semeni cu tatăl tău. Dânsul e blond.
Lucian: Ai dreptate. Nu semăn. Chiar deloc. Și nu mă refer doar la înfățișare!
Ly: Ce vrei să spui? Dânsul e rău? Nu mi s-a părut.
Lucian: Rău?! Nu... Absolut deloc! Dimpotrivă, e bunătatea întruchipată! Adică, e mult prea bun, blând, nepăsător, domol, indulgent, atât de diferit față de mine... Ceea ce nu înseamnă că eu aș fi cel rău! Dar, oricum, nu semănăm, deloc, din nici un punct de vedere!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totuși, fetele remarcară o schimbare în atitudinea lui Lucian; nu mai era chiar așa, "năvalnic", cum și-l aminteau ele; era parcă mai rece, mai distant, deși, ca de obicei, fermecător... Nu le mai strângea însă pasional în brațe, nu le mai săruta cu foc, era mult mai rezervat în gesturi, iar dacă el nu proceda astfel, se abținură și ele; cel puțin era acolo; măcar atât... Frumos, elegant (chiar îmbrăcat în blugi și cu tricou), galant... Adică Don Juan! Plăcut sfârșit de săptămână în Institut...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alex și Nistor sosiseră încă de la ora 07.00 în Institut, venind de acasă, în timp ce colegul lor, Lucian, nu mai dăduse pe acasă de aproximativ o săptămână. El dormise din nou în camera pe care directorul, cu amabilitate, i-o pusese la dispoziție; în mod ciudat, băiatul nu se simțea deloc ca un străin în acea încăpere, dimpotrivă, se simțea în largul lui, ca acasă, fără să-și dea seama de ce... Poate din cauză că mai dormise de foarte multe ori în acea cămăruță, de aceea i se părea atât de familiară și tot din această cauză se putuse odihni în voie, deci, nu era obosit.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa, pe întuneric, fără s-o vadă, percepându-i doar prezența, Lucian simți cum Lia îl cuprindea ușor cu brațele, pe după gât și pe neșteptate, îl sărută, de data aceasta ea pe el, delicat, să nu-l doară, fiindcă știa că era lovit. Luat prin surprindere de gestul ei, rămase locului, nemișcat, neclintit ca o stâncă. Ce durere să mai fi simțit?! Nici gând de așa ceva! Nici n-avu timp s-o cuprindă în brațe, cum ar fi procedat în mod normal, măcar cu brațul drept, căci cu stângul n-ar fi putut, însă el era prea nedumerit în acele momente, ca să acționeze în vreun fel; se simțea ca paralizat, hipnotizat sau de parcă ar fi fost sub efectul unui anestezic puternic. Se dezmetici de abia când ea îi dădu drumul, îndepărtându-se ușor, în întuneric, trezindu-l parcă din visare.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Bine; dacă ai ales deja, hai să vedem cum stai cu matematica. Mergem sus, în camera mea.
Mihai: Mai ești dispus să mă ajuți la mate?
Lucian: Sigur, doar de asta ai venit...
Mihai: Da, dar în situația de față, te-aș înțelege dacă n-ai vrea să-mi arăți...
Lucian: Fii serios; matematica nu depinde deloc de situații; e mereu aceeași, dar înainte de a trece la lecții, te-aș ruga și eu ceva.
Mihai: Spune!
Lucian: Nu știu dacă ar mai avea vreun rost acum, însă pentru că tot ești aici, te-aș ruga să modifici puțin programa roboților noștri casnici, în eventualitatea în care totuși vom pleca.
Mihai: Deci, aveți roboți.
Lucian: Evident.
Mihai: Scuză-mă, nu remarcasem, pentru că tu te ocupi de treburi care le revin lor.
Lucian: Asta așa-i; când sunt eu pe acasă, roboții sunt cam inutili. De altfel, dacă vom pleca, vei avea timp să te familiarizezi cu micile mele ciudățenii.
Mihai: Cum așa?! Tu vei fi comandantul.
Lucian: Nu mai e un amănunt chiar atât de sigur. Poate nu voi mai fi eu... N-avem decât să așteptăm decizia Comisiei Disciplinare; de abia după aceea vom mai putea fi siguri de ceva anume.
Mihai: Eu sper să se rezolve totul cu bine.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!