Lucian: Cât despre dom' director... Poate că toţi avem la un moment dat un idol, un exemplu, după care ne ghidăm în viaţă. Dânsul a fost întotdeauna idolul meu. Poate şi de aceea mi-e greu să accept că ar fi greşit vreodată, cu ceva, cu orice, faţă de mine sau faţă de oricine altcineva, deşi n-ar fi imposibil. Poate că eu trebuie să admit faptul că până şi dânsul ar fi putut greşi, pentru că a greşi e omeneşte şi la urma urmei, nici dânsul nu e altceva decât un om.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ah, nu, nuu... Iarăşi simt că înnebunesc, mă apucă ameţeala... Ce-i cu mine? Ce mi se întâmplă?! Dom' director m-a avertizat să nu mă las niciodată condus de sentimente... Ah, dom' director; nici la dânsul n-ar trebui să mă gândesc acum, deloc, doar din cauza dumnealui s-a întâmplat toată grozăvia asta, deşi dânsul m-a asigurat clar, în repetate rânduri, că n-a intervenit deloc în favoarea mea; nu cred că m-ar fi minţit, nu avea motive. Dom' director – mincinos... Hmm... Nu se poate; nu, e imposibil! Dar mai bine să mă liniştesc, ar fi cazul să-mi revin... Şi atunci, deocamdată să lăsăm treburile astea, să trecem la altele mai serioase acum.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că eşti perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director aşa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus aşa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, linguşitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ţi-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunţat despre misiune, pe mine şi pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Şi i-ai spus că încă te mai simţi vinovat, deşi ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc şi nici nu ştiu cum mi-aş putea îndrepta greşeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales faţă de tine... Iar acum vom pleca şi... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ţi-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rost să te simţi vinovat, să-ţi faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Şi deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut şi ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aş fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spaţiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Ştiu, la fel ca şi tine, vezi, am greşit şi eu, reproşându-ţi acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicaţiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înţeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Aşa credeam eu, încă de la bun început şi chiar i-am reproşat asta lui dom' director, direct, în faţă, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde şase bulinuţe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Şi încă am îndoieli în privinţa neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel şi-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Şi totul e atât de greu... Şi-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aş iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La naiba! Nu vreau să fiu considerat ceea ce sunt doar datorită intervenţiilor domnului director!
Lia: Nimeni nu te consideră astfel.
Lucian: Nimeni?! Probabil, doar eu... Dar tu nu înţelegi... Chiar şi cu "Pacifis", tot dânsul s-a implicat şi atunci, pentru obţinerea fondurilor necesare realizării ei, altfel, eu, Alex şi Nis, de unde am fi avut atâţia bani, câţi ne-ar fi fost necesari?! Niciodată n-am fi reuşit să strângem suma respectivă, fără dom' director, fără ajutorul dânsului.
Lia: Aşa... Bine! Deci, s-a implicat mult, pentru obţinerea fondurilor necesare construcţiei navei "Pacifis", pentru finanţarea proiectului tău. Şi?! Crezi că ar fi procedat greşit?!
Lucian: Probabil că nu.
Lia: Luci, chiar nu era nimic greşit în toate astea, aşa că, repet, calmează-te! În plus, te-ai abătut de la subiect. Parcă nu depre domnul director era vorba, ci despre domnul Kuny. Parcă despre dânsul doreai să-mi spui ceva foarte important.
Lucian: Aşa e. Scuză-mă... Dar cred că am să intru puţin în navă. Am nevoie de un pahar cu apă... Mai vorbim după aceea.
Lia: Vin cu tine, în navă. La nevoie, ne putem continua şi acolo discuţia.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, unde rămăsesem?! Îmi spuneai despre domnul To Kuny. Îmi mai povesteşti despre dânsul sau nu?!
Lucian: Da, sigur... Domnul Kuny, mai bine zis, Victor. Preda Victor. Şi nu s-ar putea să nu dau din nou peste dom' director. Pentru că Victor era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui dom' director, aşa mi-a spus dânsul, atunci, demult, când am avut acea discuţie, după ce am absolvit Institutul. Deci, domnul Kuny... Victor... Şi dânsul trebuia să facă parte din echipajul navei "Vulturul", în misiunea spre Proxima, misiune care deja devenise oficială. Aidoma misiunii noastre, fusese pregătită până la cel mai mic amănunt şi chiar anunţată data lansării...
Lia: Luci, scuză-mă că te întrerup, dar... Zici că ţi-ai amintit tot ceea ce ai vorbit cu domnul director. Atunci, ştii şi care ar fi fost ceilalţi membrii ai echipajului "Vulturului"?
Lucian: Da, mi-am amintit şi acest lucru. Trebuia să fie zece, fără doamne sau domnişoare, deci, doar domni, fără fete... Mulţi dintre membrii echipajului de atunci sunt părinţii unora dintre colegii noştri. Chiar şi tatăl meu...
Lis: Vrei să spui, domnul Enka?
Lucian: Da, blondul meu cel enervant... Şi să ştii, nu-l urăsc!
Lia: Am înţeles asta, Luci.
Lucian: Ce ciudat! Tocmai mi-am dat seama că mi-e dor şi de blondul ăla, mult de tot, oricât aş încerca să neg asta... Mi-e dor de el, de tot ce ţine de el; de blândeţea lui, de nepăsarea lui, de felul lui de a fi, atât de liniştit; întotdeauna îmi doream să fiu ca el, dar n-aş fi putut reuşi, în nici un caz...
Lia: Bineînţeles că ţi-e dor de dumnealui, doar e tatăl tău.
Lucian: Mda...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce contau câteva foi, scrise chiar de domnişoara consilier? Erau oare suficiente pentru a se ajunge la o singură concluzie în ceea ce-l privea? Comportament necorespunzător; doar asta-l caracteriza pe el? Ieşi din apartament alături de director; nici despre dânsul nu ştia ce să mai creadă. De ce ţinea atât de mult la el? Ce era dânsul? Îi era prieten, sau doar directorul Institutului, care-l considera elevul său preferat?! Nu înţelegea deloc, nimic, decât că, în acel moment, se alesese cu o reclamaţie către Comisia Disciplinară...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ar mai fi un lucru de lămurit, dragul meu. Tot de la distinsul tău prieten am aflat un amănunt care m-a pus serios pe gânduri: Domnul director mi-a spus că ai fi îndrăgostit de domnişoara consilier, cea care te-a reclamat Comisiei Disciplinare a Institutului.
Lucian: Poftim?! Ţi-a spus dom' director aşa ceva?
Diana: Da... Eu aşa am înţeles.
Lucian: Nu, mamă; poate ai înţeles greşit. Nu cred că dom' director a spus una ca asta.
Diana: Poate nu astfel formulat, dar ideea în sine era aceeaşi. Şi te rog, Luci, dacă eşti cumva îndrăgostit, de ea sau de altcineva, spune-mi! Nu-mi ascunde un amănunt atât de important.
Lucian: Mamă... Nu pot să-ţi spun decât că... Dacă aş fi îndrăgostit de ea, ar şti şi ea acest lucru, pentru că i-aş fi spus până acum, dar o poţi întreba de dimineaţă, să vezi ce-ţi va răspunde.
Diana: Nu, dragul meu. Nu-i nevoie! Mi se părea absurd să fii îndrăgostit tocmai de ea. Poate de domnişoara cea blondă, ea e foarte drăguţă.
Lucian: Într-adevăr, foarte...
Diana: Nu ştiu de ce domnul director mi-o fi spus aşa ceva.
Lucian: Nici eu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e o zi

Mai e o zi şi n-ai să mai vii
Mai e un ceas şi am să te las
Să pleci, cu visul meu

Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubeşti
Mâine ştiu că iar ai să greşeşti
De-acum îţi spun să pleci

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu
Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Mii de cuvinte de dor am şoptit
Nici nu mai ştiu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic

Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Poţi să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine şi aş vrea
Altceva

Numai...
Altceva...

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ar trebui să ştii ce-a fost, pentru că, în mare parte, tu eşti responsabil că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Eu?!
Lia: Da, tu... Pur şi simplu, m-ai provocat, tot privindu-ne, atât de insistent... Eu nu aveam de gând să procedez astfel, mai ales că nu era deloc corect faţă de Sid, nici faţă de mine, poate că... nici faţă de tine.
Lucian: Sid Kelso... La naiba! L-ai sărutat... Nici acum nu-mi vine să cred că într-adevăr ai făcut-o! Lia, îţi dai seama că din cauza asta m-am dat la o parte din calea voastră? De asta m-am retras, în toată perioada asta...
Lia: Din calea noastră?! Cum adică, Luci? Ce tot spui?
Lucian: Păi, eram convins că astfel ai vrut să-mi arăţi că eşti împreună cu el, prietena sau iubita lui, iar eu aş fi în plus, deci, să-mi văd de treaba mea, să vă las în pace, ceea ce am şi făcut. M-am retras, v-am lăsat în pace... Şi tot din cauza asta ţi-am cerut săptămâna trecută să nu mă mai cauţi, să uiţi de mine; de fapt, în realitate, tot eu încercam să uit de existenţa ta, să mi te scot din minte, ceea ce nu reuşeam deloc, mi-era imposibil. Off, Lia... De asta zic, am interpretat totul greşit, dar aşa mi-ai dat tu de înţeles, prin acel gest din seara aceea.
Lia: Nu, Luci, în nici un caz! Nu trebuia să înţelegi aşa ceva...
Lucian: Dar ce altceva?! Pune-te în locul meu şi gândeşte! Ce altceva aş fi putut înţelege?! La naiba! N-ar fi trebuit să fiu acolo! Blonda avea dreptate. Ar fi trebuit să-i dau ascultare, când mi-a propus să plecăm de acolo, înainte de a se fi întâmplat, dar eu, căpos ca de obicei, nici n-am vrut să o aud. În plus, m-am dat în spectacol, ca un prost, în faţa localnicilor prezenţi acolo, doar ai văzut cum am reacţionat atunci, dar nu m-am putut controla pe moment...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Ah... Asta-i altceva, e cu totul altceva! Ai fost deci, mai mult decât un Don Juan, un fel de erou, salvând o fată de doi derbedei, riscându-ţi propria viaţă pentru o necunoscută. Un adevărat cavaler, gata oricând să facă orice pentru a salva onoarea unei domnişoare. Ăsta nu-i Don Juan; parcă altul, Don Quijote.
Lucian: Ah, nu, nici chiar aşa! Nu mai încerca să mă clasifici drept altcineva, nu sunt nici un Don; nu eram nici atunci! Eram doar eu, Lucian Enka. Şi am făcut doar ce credeam eu că ar fi mai bine. Sper că n-am greşit.
Stela: Sigur n-ai greşit. Sper ca acea domnişoară să fi meritat riscul pe care ţi l-ai asumat pentru ea.
Lucian: Bineînţeles că a meritat, oricine ar fi fost.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, Luci, ce era atât de important, încât nu suferea amânare?
Lucian: Cu excepţia faptului că te iubesc şi că ţi-am găsit jurnalul, iar astfel am reuşit să aflu că, de fapt şi tu ţii la mine?
Lia: Păi, da; cu excepţia acestor amănunte... Poţi trece peste ele?!
Lucian: Cred că da; pot.
Lia: Atunci, spune-mi!
Lucian: Păi... Nu ştiu cum sau cu ce să încep.
Lia: De preferinţă, cu începutul.
Lucian: Cu începutul?! Bună idee. Păi, să vedem... În cazul ăsta, ar trebui să stabilesc exact care ar fi începutul. În mare parte, e vorba despre domnul To Kuny.
Lia: Ah, despre dânsul...
Lucian: Da, întocmai, despre dânsul. Ţi se pare interesant sau nu?
Lia: Bineînţeles că e interesant!
Lucian: Încă vrei să pleci în oraş sau nu?
Lia: Luci, vezi bine că stau aici, cu tine, aşa că spune-mi o dată!
Lucian: Desigur... Deci... Luna trecută, de 1 aprilie a fost ziua dumnealui, iar datorită tabloului în care i-am pictat chipul, mi-am amintit vag unele lucruri referitoare la dânsul; ţi-am povestit atunci, imediat. Însă, în plus faţă de atunci, mi-am amintit multe alte amănunte. Spre exemplu, numele dânsului; pe când atunci îi ştiam doar iniţialele, P. V. Acum îi ştiu întreg numele.
Lia: Serios? Şi care ar fi acesta?
Lucian: Victor... Preda Victor!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La naiba! Dom' director...
Lia: Ce-i cu dânsul?
Lucian: Dânsul trebuia să fie comandantul acelei misiuni, a navei dumnealui, "Vulturul".
Lia: Şi?!
Lucian: Şi... Asta mă pune serios pe gânduri. Prea multe coincidenţe deodată! Pe de o parte, "Vulturul" – proiectul dumnealui de diplomă, misiunea spre Proxima, a cărei comandant trebuia să fie... Pe de altă parte, "Pacifis" – proiectul meu de diplomă, aceeaşi misiune spre Proxima, eu – comandantul... Şi atunci?! Oare chiar n-a intervenit dânsul cu nimic pe lângă Comisie, să aranjeze astfel încât eu să fiu numit în funcţia de comandant, doar pentru că eram preferatul dânsului? Chiar a făcut asta?!
Lia: Luci, iar începi?! Nu te mai chinui! Credeam că ai depăşit faza asta. Sunt convinsă că n-a fost aşa. Îmi pare rău pentru ce ţi-am spus anul trecut. Mi-am cerut scuze, de mai multe ori chiar...
Lucian: Nu, Lia... Nici tu n-ai priceput nimic... Nu-i din cauza a ceea ce ai spus tu! Întotdeauna am avut această bănuială şi n-am reuşit încă să scap de ea; e prezentă în mintea mea. Pe naiba! Dacă dânsul chiar a făcut asta, n-am să-l iert niciodată!
Lia: Luci, calmează-te, te rog! Nu vorbi astfel! Nu era nimic rău în faptul că domnul director te considera favoritul dânsului. De-a lungul acestor ani, am avut ocazia să te cunosc destul de bine şi pot spune că-l înţeleg perfect! Şi n-ar fi nimic rău nici dacă dânsul ar fi încercat să intervină în vreun fel în favoarea ta. Dar nu cred că a făcut acest lucru, pentru că tu n-ai nevoie de favoruri din partea nimănui, nici măcar din partea dânsului...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aş vrea să te cred, dar... Mi-e teamă să nu fie doar un capriciu de-al tău, unul trecător...
Lucian: Poftim?! Lia, ţi-am mai spus că pentru mine, tu nu eşti deloc doar un capriciu trecător... În plus, ce fel de capriciu trecător ar putea fi, după mai mult de opt ani?! Te rog, sunt cel puţin opt ani...
Lia: Ba da, ar putea fi. Poate din cauză că eu am fost singura care te-am respins mereu, te-am refuzat, nu ţi-am acceptat prietenia... Presupun că nu erai obişnuit să fii refuzat. Îţi plăcea să obţii totul, aşa cum îţi doreai tu. Încă îţi place acest lucru.
Lucian: Nu, nu-i din cauza asta! E adevărat că-mi displăcea să fiu mereu refuzat, însă nu ăsta-i motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.
Lia: Sau poate crezi astfel, doar pentru că tu eşti comandantul şi ţi se cuvine tot ce-ţi doreşti.
Lucian: Grozav! E ultimul lucru pe care aş fi dorit să-l aud în acest moment, de la tine sau de la oricine altcineva! În plus, n-are absolut nici o legătură. Când te-am cunoscut pe tine, nu eram nici un fel de comandant, al nimănui şi nici nu aveam habar că voi fi vreodată. Că poate îmi doream acest lucru, e cu totul altceva...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce zici, acum?
Mihai: Ai dreptate, e ciudat... Tu, ce crezi? Care-i bănuiala ta?
Lucian: Eu aş vrea să aflu mai întâi părerea ta, dacă nu te superi...
Mihai: Păi, se refereau clar la tine, ca la un secret al dumnealor, păstrat de-a lungul anilor, care acum ar fi aici, în siguranţă, pe Proxima... Luci, crezi că ar fi posibil ca domnul director să fie, de fapt... Adică, dânsul... Tatăl tău?! Domnul director, Luci?!
Lucian: Da, asta bănuiam şi eu, dar speram că doar mi se părea mie...
Mihai: Nu, nu ţi se părea, asta reiese clar din cuvintele acelea.
Lucian: Ah, nu... Nu se poate!
Mihai: Luci...
Lucian: Sunt bine, n-am nimic... Deci, de fapt din cauza asta mă considera dânsul mereu favoritul dumnealui, nu din alt motiv...
Mihai: Păi, eu nu ştiu ce să-ţi spun.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, ce te mai preocupă acum?
Lucian: Păi, în legătură cu dom' director...
Mihai: Ce-i cu dânsul?!
Lucian: Ai înregistrat cumva totul, adică, doar ceea ce am văzut noi?
Mihai: Sigur, am înregistrat. De fapt, oricum totul se înregistrează automat, fără a fi nevoie să înregistrez eu.
Lucian: Bine. Şi poţi găsi acele imagini?! Vreau să-ţi arăt ceva, poate înţelegi tu mai bine decât mine, sau, nu ştiu...
Mihai: Da, le pot găsi.
Lucian: Atunci, încearcă, de la momentul sosirii domnului director, cu maşina dumnealui, în curte...
Mihai: Bine, Luci. Hai să vedem despre ce e vorba!
Lucian: Uite! Acum dom' director ori într-adevăr nu găsea cadoul pentru mama, ori se prefăcea doar că nu-l găseşte, ca un pretext ca dom' profesor să nu-l aştepte în zăpadă... Oricum, aşa s-a asigurat că pe holul de la intrare nu va fi nimeni, după ce dom' profesor va fi intrat deja în casă, deci, vor rămâne doar mama şi dom' director... Şi acum ascultă cu atenţie ce-şi spun! La început, auzindu-i, mi se părea clar că dom' director flirtează cu mama, iar ea chiar îi răspundea avansurilor lui şi chestia asta mă umpluse de nervi; de abia m-am abţinut, să nu izbucnesc atunci, de faţă cu Ly... Dar am reuşit, m-am stăpânit! Apoi, discuţia a luat o întorsătură ciudată... Oricum, şi-au vorbit mereu de parcă ar fi fost doi buni prieteni, pe numele mic, tutuindu-se, doar până au intrat în camera în care erau şi ceilalţi musafiri... Ascultă doar, cu multă atenţie!
Mihai: Bine, ascult...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu cred că vreau să vorbesc despre asta acum. Problema asta o voi rezolva doar când mă voi afla din nou acasă, pe Terra, faţă în faţă cu dom' director; cu nimeni altul!
To Kuny: Dar, băiete, noi doi am discutat pe larg despre acest subiect, iar eu ţi-am explicat destul de clar cum stau, de fapt, lucrurile. În plus, tu eşti un băiat destul de inteligent pentru a putea înţelege...
Lucian: Victor!
To Kuny: Da, comandante!
Lucian: Opreşte-te, te rog!
To Kuny: Bine, mă opresc în acest punct, aşa cum vrei tu, dragul meu...
Lucian: Cu tot respectul pe care ţi-l port, Victor, ar trebui să-ţi fie clar un singur lucru: Anume, n-am de gând să dezbat acest subiect acum, nici măcar cu tine! Şi trebuie să înţelegi că nu vreau să te supăr, doar n-am nici un interes să vreau aşa ceva.
To Kuny: Înţeleg, dragul meu. Deci, problema asta o vei lămuri doar cu Traian, faţă în faţă...
Lucian: Exact! Şi până atunci, nu vreau alte discuţii legate de acest subiect, cu nimeni! În plus, eu rămân, aşa cum mă ştiţi, doar Lucian Enka, nimic mai mult şi nimeni altcineva! Şi acum, poate ar trebui să trecem la altceva; ar fi destule altele de spus...
To Kuny: Ai dreptate, dragul meu. Deocamdată, putem abandona acest subiect. Avem multe altele de spus... Am să te rog însă să mă ajuţi în continuare. Pentru că eşti singurul care cunoaşte destul de multe amănunte, tocmai datorită lui Traian.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Mă bucur că te-am putut ajuta cu ceva.
Lucian: Nu vreau ca ceilalţi să observe că sunt neliniştit şi îmi fac probleme. Trebuie să fiu tare, căci ei trebuie să aibă încredere în mine. Deşi uneori mi-e atât de greu... De aceea m-am retras, dar tu m-ai observat; bine că nu şi ceilalţi.
Lia: Da; e greu să fi comandant...
Lucian: Mai ales când n-ai nici un sprijin din partea celorlalţi. Nici măcar din partea ta; sau mai ales din a ta...
Lia: Eu ţi-am acordat sprijinul meu, acum.
Lucian: Da, acum; doar acum... Întrebarea este dacă mi-l vei mai acorda şi în continuare, de acum încolo...
Lia: Nu te aştepta la prea mult din partea mea!
Lucian: De asta mă temeam şi eu. Păcat... Ne-am înţelege destul de bine. Sper numai să nu redevii ca mai înainte, când nu făceai altceva decât să mă cicăleşti. Poate că putem fi totuşi prieteni.
Lia: Ce-ai spus? Prieteni?! Asta nu! Doar colegi, nimic mai mult. Nu uita asta niciodată!
Lucian: Sigur. Atunci... Mulţumesc pentru ajutor, colega. A fost foarte drăguţ din partea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Interesant. Aceştia sunt părinţii lui Mihai.
Lucian: Da, aceia sunt părinţii lui. El avea doar 18 ani, neîmpliniţi, atunci, la acea dată.
Ly: Iar aceştia sunt părinţii tăi?
Lucian: Da, aceia sunt ai mei.
Ly: Nu semeni cu tatăl tău. Dânsul e blond.
Lucian: Ai dreptate. Nu semăn. Chiar deloc. Şi nu mă refer doar la înfăţişare!
Ly: Ce vrei să spui? Dânsul e rău? Nu mi s-a părut.
Lucian: Rău?! Nu... Absolut deloc! Dimpotrivă, e bunătatea întruchipată! Adică, e mult prea bun, blând, nepăsător, domol, indulgent, atât de diferit faţă de mine... Ceea ce nu înseamnă că eu aş fi cel rău! Dar, oricum, nu semănăm, deloc, din nici un punct de vedere!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, maşina albastră se afla din nou în curtea casei lui Lucian. Amândoi coborâră, directorul lăsând din nou cheile în maşină. Iar de data aceasta nu mai reuşi să se împotrivească; acceptă în cele din urmă chiar şi să intre în casă, deşi dânsul cu siguranţă nu-şi dorea aşa ceva... Intrase totuşi, în urma insistenţelor tânărului comandant. Cum să-l refuze, mai ales în acele momente, când el era deja deprimat în urma celor aflate? Se aflau în holul de la intrare. Nero îi recunoscu pe amândoi; chiar şi pe director şi se bucură să-i revadă, însă tânărul său stăpân nu-i acordă aceeaşi atenţie ca în fiecare seară, deşi nici nu-l neglijase complet; totuşi, dulăul se văzu mângâiat mai mult de director, asta doar până ce prinse Rikky de veste despre noul musafir.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!