În curând, maşina albastră se afla din nou în curtea casei lui Lucian. Amândoi coborâră, directorul lăsând din nou cheile în maşină. Iar de data aceasta nu mai reuşi să se împotrivească; acceptă în cele din urmă chiar şi să intre în casă, deşi dânsul cu siguranţă nu-şi dorea aşa ceva... Intrase totuşi, în urma insistenţelor tânărului comandant. Cum să-l refuze, mai ales în acele momente, când el era deja deprimat în urma celor aflate? Se aflau în holul de la intrare. Nero îi recunoscu pe amândoi; chiar şi pe director şi se bucură să-i revadă, însă tânărul său stăpân nu-i acordă aceeaşi atenţie ca în fiecare seară, deşi nici nu-l neglijase complet; totuşi, dulăul se văzu mângâiat mai mult de director, asta doar până ce prinse Rikky de veste despre noul musafir.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegându-se cu body-guarzii asupra modului de deplasare, două maşini ieşiră din curtea casei comandantului misiunii; deocamdată, încă mai era comandantul misiunii, până la pronunţarea definitivă a deciziei Comisiei Disciplinare. În prima maşină, albastră, elegantă, modernă, se aflau Lucian şi Mihai, în cealaltă, cu care venise tânărul informatician, se aflau cei patru body-guarzi. Maşina lor o urmă îndeaproape pe cea a directorului. Şi astfel merseră până acasă la Mihai; se opriră nu în curte, ci la poartă, dincolo de cordonul format din poliţişti, jandarmi şi gardieni care păzeau non-stop casa campionului. Coborâră toţi pasagerii celor două maşini, dar numai Lucian şi Mihai se îndreptară spre poarta casei. Lucian nu se putu împotrivi invitaţiei tânărului său coleg de a intra numai puţin, deşi parcă el nu dorea; totuşi îl urmă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un timp, maşina albastră ajunse în dreptul reşedinţei tânărului comandant; casa lui era înconjurată de un cordon de jandarmi, gardieni şi poliţişti, care nu permiteau oamenilor sosiţi în număr destul de mare să se apropie prea mult de curtea imobilului. Pentru maşina albastră se făcu totuşi loc de trecere. Lucian lăsă maşina în curte şi coborî, deschizând apoi domnişoarei biolog; body-guarzii coborâră şi ei. Tânărul comandant privi o clipă în urmă; totul i se părea ciudat; nu era obişnuit ca echipaje de jandarmi, gardieni şi poliţişti să-i păzească lui casa. În plus, mai erau şi cei patru body-guarzi... Încercă să se comporte normal, să facă abstracţie de prezenţa tuturor; pe cei patru nu-i putea totuşi ignora, doar erau în curtea casei sale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-şi dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă şi directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănţişorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulţi ani în urmă. Traian Simionescu îşi întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ţinea de braţ, aşa că directorul renunţă la a privi spre ea. Totuşi îi părea bine că fiul său va avea acel lănţişor în următorii ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară, norii, generoşi, revărsau asupra oraşului toată apa pe care reuşiseră s-o strângă de când nu mai plouase. Pentru a nu se uda prea rău, Diana Enka intră grabnic în maşină, ocupând un loc pe bancheta din spate, fără a mai ţine cont că era maşina albastră a directorului. Deşi ploua în neştire, cei doi body-guarzi se aflau la datorie, cu umbrele. Se apropiară de maşină. Lucian îi zări şi înţelese intenţia celor doi. Lucian îi conduse pe cei doi body-guarzi până în garaj, unde se afla bătrâna maşină a familiei Enka, în care cei doi se urcară fără a comenta. Totuşi, la volan se urcă nu Petre, ci Adrian Pleşa, iar în curând cele două maşini părăsiră curtea casei, una după alta, cea albastră fiind în faţă. Poliţiştii, jandarmii şi gardienii încă păzeau casa, în ciuda ploii, care nu părea a conteni în curând.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă la familia Enka era destulă linişte, în limita posibilităţilor: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puţina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuţi: tânărul comandant, părinţii şi bunicii acestuia, chiar şi bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaş, nu deranja pe nimeni, căci toţi îl iubeau şi-l răsfăţau, chiar şi blondul. Îşi revăzuse în acea zi şi vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul şi doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstruşnicul papagal că o văzuse pentru ultima oară, iar în curând acelaşi lucru se va petrece şi-n cazul "şefului". Pentru că nu-şi dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalţi însă... Chiar şi Nero părea abătut şi nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimţea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu ştia sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea că avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simţea dulăul negru şi nu se înşela deloc...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu părea dispus să dea curs invitaţiei tânărului informatician, însă în curând băiatul urma să aibă un aliat în persoana mamei lui, Marilena Ristea, care, auzind o maşină oprind în faţa casei, ieşise să vadă despre ce era vorba. Dat fiind că şi dânsa lucra tot la Institut, recunoscu uşor maşina albastră a directorului. Pentru o clipă prezenţa acestei maşini o intimidă; continuă însă drumul spre poartă. Se aştepta să-l zărească la volan însuşi pe directorul Institutului, dar constată surprinsă că nu dânsul, ci un tânăr chipeş ocupa acel loc. Zărind-o pe mama mai tânărului său coleg, Lucian nu avu încotro; coborî. Desigur, coborâse şi Mihai. Lucian se apropie de doamna Ristea, salutând-o politicos şi cu o eleganţă desăvârşită în gesturi şi mişcări, îi sărută mâna, fără a se pierde cu firea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât se descălţase deja, iar Nero era cuminte şi înţelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră; papagalul repeta strident: "Haide, şefu', repede! Vedem director... Vedem director la televizor, şefu'..." Aici erau şi părinţii şi bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toţi, apoi privi şi el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înşelase papagalul! Însă, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnişoară, probabil moderatoarea. Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii şi moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât şi profesorul Manea. Directorul îşi întâmpină oaspeţii aşa cum se cuvenea, apoi se aşezară cu toţii, mai puţin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admiraţie: dom' director era un om tânăr, tare frumos, chiar şi pe micul ecran; un adevărat domn... Nu doar Lucian şi familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt "talk-show" cu directorul şi instructorul, ci toţi ceilalţi tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, ce te mai preocupă acum?
Lucian: Păi, în legătură cu dom' director...
Mihai: Ce-i cu dânsul?!
Lucian: Ai înregistrat cumva totul, adică, doar ceea ce am văzut noi?
Mihai: Sigur, am înregistrat. De fapt, oricum totul se înregistrează automat, fără a fi nevoie să înregistrez eu.
Lucian: Bine. Şi poţi găsi acele imagini?! Vreau să-ţi arăt ceva, poate înţelegi tu mai bine decât mine, sau, nu ştiu...
Mihai: Da, le pot găsi.
Lucian: Atunci, încearcă, de la momentul sosirii domnului director, cu maşina dumnealui, în curte...
Mihai: Bine, Luci. Hai să vedem despre ce e vorba!
Lucian: Uite! Acum dom' director ori într-adevăr nu găsea cadoul pentru mama, ori se prefăcea doar că nu-l găseşte, ca un pretext ca dom' profesor să nu-l aştepte în zăpadă... Oricum, aşa s-a asigurat că pe holul de la intrare nu va fi nimeni, după ce dom' profesor va fi intrat deja în casă, deci, vor rămâne doar mama şi dom' director... Şi acum ascultă cu atenţie ce-şi spun! La început, auzindu-i, mi se părea clar că dom' director flirtează cu mama, iar ea chiar îi răspundea avansurilor lui şi chestia asta mă umpluse de nervi; de abia m-am abţinut, să nu izbucnesc atunci, de faţă cu Ly... Dar am reuşit, m-am stăpânit! Apoi, discuţia a luat o întorsătură ciudată... Oricum, şi-au vorbit mereu de parcă ar fi fost doi buni prieteni, pe numele mic, tutuindu-se, doar până au intrat în camera în care erau şi ceilalţi musafiri... Ascultă doar, cu multă atenţie!
Mihai: Bine, ascult...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboţi, cât şi a acestui computer, de care informaticianul susţinea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără aceşti doi roboţi, încă neterminaţi. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului şi după ce acesta îl plimbase chiar cu maşina directorului prin oraş, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aştepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai şi părinţii lui îl conduseră până la poartă, unde îl aştepta maşina albastră a directorului, acea superbă maşină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deciseră să plece, dar planul părea mai greu de pus în aplicare. Totuşi, în cele din urmă, vânzătorii se dovediră înţelegători; nu-i puteau reţine prea mult acolo pe cei doi, pentru că nu aveau motive, iar să inventeze ei unele, nu era cazul. Deci cei doi putură pleca în cele din urmă, o contribuţie esenţială în acest sens având-o şi body-guarzii, cu toate că nici Petre, nici Adi nu se arătară de neînduplecat sau neîndurători. În maşina albastră a domnului director urcaseră doar cei doi body-guarzi; Lucian le dăduse cheile maşinii cu cea mai mare încredere. Oare îl va certa directorul? Nu prea existau şanse, deci, nu-şi făcea asemenea griji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul abandonă imediat hârţogăria. Se ridică să-şi întâmpine preferatul. Lucian îl privi atent. Dom' director, în blugi, adidaşi şi tricou? Părea ciudat, dar îi stătea foarte bine! Ţinuta aceasta sport îl avantaja, îl întinerea; de altfel, Lucian remarcase de mult că directorul era un om frumos, cu o înfăţişare tare plăcută. Şi totul la persoana dânsului era foarte plăcut! Amândoi porniră spre nava albastră, urmaţi îndeaproape de Rikky. Se opriră pe puntea principală. Aici totul era în ordine, bine pus la punct, dar directorul nu se afla în acest loc pentru a verifica starea în care se prezenta puntea principală sau chiar întreaga navă. Totuşi, nu se putea trece totul cu vederea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opri maşina directorului în curte, lângă cea nouă, gri, cumpărată ziua trecută şi coborî. Bineînţeles, coborâră şi body-guarzii. Lucian îi salută, apoi intră grăbit în casă, Petre şi Adi ieşind din curte; pe vremea aceea nu avea rost să mai rămână pe acolo, de pază, mai ales că Lucian îi asigurase că nu avea de gând să plece nicăieri. Nu acelaşi lucru se întâmpla şi în cazul poliţiştilor, jandarmilor şi gardienilor care înconjurau casa; aceştia, cu haine impermeabile, erau prezenţi la datorie, în ciuda ploii care ţinea de trei zile. Tot la posturile lor erau şi cei ce păzeau locuinţele colegilor săi. Tânărul comandant se afla deja pe holul de la intrare, unde-i găsi pe Rikky şi pe Nero. Aplecându-se să se descalţe, nu se putea să nu-i acorde câinelui negru atenţia necesară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: E a ta?
Lucian: Bijuteria asta albastră?! Nu. E a directorului.
Mihai: Poftim? Cum? A cui? A... cărui director?!
Lucian: Directorul Institutului nostru, desigur, Traian Simionescu.
Mihai: Cum aşa?! Adică domnul director ţi-a împrumutat ţie maşina dânsului?!
Lucian: Da; şi nu-i prima oară când mi-o împrumută. Eu şi dom' director ne înţelegem foarte bine, ca să zicem aşa... Îmi e prieten.
Mihai: Ah... Şi de ce te duceai spre Institut; să-i înapoiezi maşina domnului director cumva? În cazul ăsta, n-ar trebui să mă mai duci pe mine în oraş; mai bine opreşte, să cobor, îmi pot continua drumul spre oraş aşa cum l-am început, singur.
Lucian: Stai liniştit! Dom' director mi-o lasă la dispoziţie oricât doresc; mi-a spus că i-o pot înapoia chiar şi... peste 13 ani. Desigur, glumea, dar nu-i nici o grabă.
Mihai: Ah...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian rămase în curte, cu câinele său negru, Nero, care se arătă tare bucuros să-l revadă. Desigur şi Lucian se bucura în egală măsură. Mângâia blana negricioasă a câinelui, care se gudura pe lângă el. Lucian îi deschise uşa casei, aşteptând să intre; dulăul îl urmă, deşi anevoios. Doamna Enka se ivi în holul de la intrare şi îşi dădu seama ce intenţiona fiul său. În acel moment băiatul observă castronelele de plastic goale; atât cel de apă, cât şi cel de mâncare. Se ridică, se îndreptă spre bucătărie şi când se înapoie, i le umplu; câinele, însetat, goli apa imediat. Lucian îi umplu din nou castronul. Îşi privi îngrijorat câinele; i se păru slăbit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Gata, Luci?
Lucian: Gata, dom' director, v-am adus înapoi maşina; e în parcare. Şi am avut grijă de ea, n-are nici o zgârietură; puteţi verifica.
Traian: Nu-i nevoie să verific nimic; ştii că am încredere în tine.
Lucian: Da, ştiam. Poftiţi cheile.
Traian: Ştii ce?! Mai bine păstrează-le, poate mai ai nevoie de maşină.
Lucian: Dar, dom' director...
Traian: Luci, n-are rost să umbli după mine, să mă cauţi, poate nu mă găseşti, deci păstrează cheile la tine. Poţi lua maşina ori de câte ori doreşti, oricând ai nevoie, fără să-mi mai ceri mie voie; o las pe mâna ta cu cea mai mare încredere. Eu oricum nu prea am nevoie de ea.
Lucian: Şi dacă totuşi va trebui să părăsiţi Institutul?
Traian: Sunt totuşi directorul, nu crezi?! Se va găsi o maşină pentru mine care să mă ducă unde va fi nevoie, apoi să mă aducă înapoi aici.
Lucian: De ce să mergeţi cu alta, dacă o aveţi pe a dumneavoastră?
Traian: Luci, nu mă supăra, te rog! La nevoie, îmi cumpăr alta, pricepi? Aşa că pune bine cheile în buzunar şi vezi să nu le pierzi, deşi n-ar fi cine ştie ce pagubă...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnişoara consilier, până în faţa casei ei, cu aceeaşi maşină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-şi vorbiră deloc, deşi body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă maşină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu ştiau ce să-şi spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamaţie, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau să tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia îşi amintea de enorma ei greşeală, cu reclamaţia şi regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieşi şi-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deşi avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în maşina directorului, iar după ce urcară şi body-guarzii, porni maşina spre casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Ce chei? De la care director?
Diana: Nu ştiai, Iuli, că fiul tău umblă prin oraş cu maşina directorului Institutului? Se pare că acesta i-a dat cheile de la maşină, până pe 27 iunie.
Iulian: Cum adică umblă cu maşina directorului? Eu văd doar că umblă cu un papagal colorat pe umăr, cu care s-a ales în locul câinelui său.
Diana: Nu glumi, e ceva foarte serios! Ar trebui să luăm măsuri severe.
Iulian: Ce măsuri, Diana?! Fii serioasă! Nu exagera, te rog! Dacă directorul i-a dat cheile maşinii sale, lasă-i în pace! Băiatul n-are decât să umble cât vrea prin oraş sau prin alte părţi cu maşina directorului, dacă acesta i-o pune la dispoziţie.
Diana: Ce tot spui?!
Iulian: Păi, doar de asta i-a dat cheile, nu?! Ca să se plimbe cu ea!
Lucian: Ştii ce, blondule, de data asta sunt de acord cu tine. Ceea ce nu se întâmplă foarte des.
Iulian: Păi, da, Luci... Aş vrea să ştii că eu am fost de acord chiar şi cu plecarea ta în această misiune, încă de atunci, din seara aceea, doar că mama ta s-a împotrivit cu îndârjire; atitudinea ei n-a dus la nimic bun. Eu am avertizat-o, dar n-a vrut să mă asculte.
Lucian: Ştiu, blondule, mi-a spus; şi mă bucur că mă susţii.
Iulian: Ce-i cu Rikky ăsta? Ce tot cere biscuiţi, bomboane şi chei? Şi cum o să dormi cu el, dacă nu se dă jos de pe umărul tău?
Lucian: Eu sper că o să se dea jos în cele din urmă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment lui Lucian îi reveniră în minte cuvintele Liei: "domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcţie foarte importantă, de mare răspundere..." Şi din nou întrebarea aceasta îi stărui chinuitor în gând. Să fi avut oare colega lui dreptate? Şi de fapt, nu era vorba despre ceea ce spusese ea, ci despre temerile lui, căci tot astfel gândise şi el de la început, de cum primise vestea că va fi comandantul misiunii. Privi spre director; dânsul părea calm şi mulţumit. Oare ar fi fost capabil să intervină în favoarea numirii lui Lucian în această funcţie, apoi să-l asigure că, de fapt, nu procedase astfel? Adică să-l fi minţit? Tânărul matematician nu-l putea asocia pe director cu termenul "mincinos"... Şi dacă totuşi...?! Lucian se încruntă, apoi încercă să alunge aceste gânduri din minte. Totuşi, directorul era un om de cuvânt, după cum dovedise în repetate rânduri. Şi de ce oare ar fi intervenit pentru Lucian? Avea el nevoie de favoruri? Încercă să se concentreze asupra celorlalte subiecte abordate în şedinţă. Îl auzi pe tânărul său coleg, Mihai, care luase cuvântul, cu o oarecare timiditate, deşi timiditatea nu prea părea o trăsătură potrivită unui fost campion mondial la lupte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!