Fabula corbului

La mijloc de codru poiana se-ntinde.
Ce crudă e iarba, înaltă şi mare!
Cumătra roşcată văzduhul cuprinde,
Scrutează cu ochii întinsul de zare.
De-odată privirea se-ndreaptă mirată
Spre corbul ce zboară de-asupra-i, sub nori.
Crezu că-l lovise o boală ciudată,
Cu spaimă în suflet o prinse fiori:
Acesta zbura tot cu coada-nainte,
Pe când lumea toată, cu ea înapoi.
Cumătra-l întreabă, mieroasă-n cuvinte:
-E-o boală ciudată pe sus pe la voi?
Te-ncearcă microbii, vreun greu beteşug,
Ori poate azi-noapte ai tras vreo beţie?
-Nu, dragă cumătră, e-un mic vicleşug,
Aceasta e moda în democraţie.
Păi lumea întreagă azi face ce vrea,
Dorinţa e lege şi pofta e mare.
Cumătra îşi zice: E timpul şi ea,
Urgent, să purceadă la marea schimbare!
Porni prin pădure cu coada-nainte,
Mişcând lent din şolduri şi provocator.
Ascuns după-o tufă, Martin, cel cuminte,
Zăreşte roşcata şi-l ia cu fior.
Vecinii îl şctiu că-i un tip liniştit,
Când e un scandal, rezervat dă ocol,
Dar văzând scena asta, cum stătea el pitit,
Îşi ieşi rău din fire şi trecu la viol.
Tăbărâ pe cumătră şi-o surprinse de-odată,
O întoarse pe faţă, mai apoi şi pe dos;
Se luptă biata vulpe şi scăpă de-şe-la-tă,
Alergă zăpăcită, blestemând mânios.
Se întoarse la corb şi-l certă furioasă:
-Eşti un tip mincinos, gură mare şi rea,
Spui că-n democraţie e o viaţă frumoasă
Şi că azi toată lumea poate face ce vrea?
-Tu te superi pe mine fără rost, draga mea,
Este o nedreptate că mă faci mincinos,
Dar să ştii, numai sus ai foloase din ea,
Şi nicicând nu va fi pentru voi, cei de jos!

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula corbului cu tupeu

La mijloc de codru poiana se-ntinde.
Ce crudă e iarba, înaltă şi mare!
Cumătra roşcată văzduhul cuprinde,
Scrutează cu ochii întinsul de zare.
De-odată privirea se-ndreaptă mirată
Spre corbul ce zboară de-asupra-i, sub nori.
Crezu că-l lovise o boală ciudată,
Cu spaimă în suflet o prinse fiori:
Acesta zbura tot cu coada-nainte,
Pe când lumea toată, cu ea înapoi.
Cumătra-l întreabă, mieroasă-n cuvinte:
-E-o boală ciudată pe sus pe la voi?
Te-ncearcă microbii, vreun greu beteşug,
Ori poate azi-noapte ai tras vreo beţie?
-Nu, dragă cumătră, e-un mic vicleşug,
Aceasta e moda în democraţie.
Păi lumea întreagă azi face ce vrea,
Dorinţa e lege şi pofta e mare.
Cumătra îşi zice: E timpul şi ea,
Urgent, să purceadă la marea schimbare!
Porni prin pădure cu coada-nainte,
Mişcând lent din şolduri şi provocator.
Ascuns după-o tufă, Martin, cel cuminte,
Zăreşte roşcata şi-l ia cu fior.
Vecinii îl şctiu că-i un tip liniştit,
Când e un scandal, rezervat dă ocol,
Dar văzând scena asta, cum stătea el pitit,
Îşi ieşi rău din fire şi trecu la viol.
Tăbărâ pe cumătră şi-o surprinse de-odată,
O întoarse pe faţă, mai apoi şi pe dos;
Se luptă biata vulpe şi scăpă de-şe-la-tă,
Alergă zăpăcită, blestemând mânios.
Se întoarse la corb şi-l certă furioasă:
-Eşti un tip mincinos, gură mare şi rea,
Spui că-n democraţie e o viaţă frumoasă
Şi că azi toată lumea poate face ce vrea?
-Tu te superi pe mine fără rost, draga mea,
Este o nedreptate că mă faci mincinos,
Dar să ştii, numai sus ai foloase din ea,
Şi nicicând nu va fi pentru voi, cei de jos!

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi, sprintenă ca o copilă, baba face degrabă leşie, pregăteşte de scăldătoare şi, fiindcă ştia bine treaba moşitului, lă purcelul, îl scaldă, îi trage frumuşel cu untură din opaiţ pe la toate încheieturile, îl strânge de nas şi-l sumuţă, ca să nu se deoache odorul. Apoi îl piaptănă şi-l grijeşte aşa de bine, că peste câteva zile îl scoate din boală; şi cu tărâţe, cu cojiţe, purcelul începe a se înfiripa şi a creşte văzând cu ochii, de-ţi era mai mare dragul să te uiţi la el. Iară baba nu ştia ce să mai facă de bucurie că are un băiat aşa de chipos, de hazliu, de gras şi învelit ca un pepene. Să-i fi zis toată lumea că-i urât şi obraznic, ea ţinea una şi bună, că băiat ca băiatul ei nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jignită: că nu putea să le zică tată şi mamă.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mare...

Lumea mare şi pustie înaintea mea se-ntinde,
Nici cu ochii, nici cu mintea nu încerc a o cuprinde;
Şi-n ist haos fără margini, fără de-nceput şi rost
Mi-ai dat tu, fiinţă dragă, sufletului adăpost.
Şi de-aceea, mult iubite, când la tine mă gândesc,
Ca şi lumii, eu iubirii, margini nu pot să-i găsesc.

poezie celebră de Veronica Micle din Plimbarea de mai în Iaşi (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul îndrăgostit de vulpe

Mergând ursul prin pădure
A văzut vulpea şireată,
Ce vroia peşte să fure
Prefăcându-se că-i beată.

- Coană vulpe, ce-ai băut
Că te clatini pe picioare?
Să furi peşte te-am văzut...
Poţi răspunde, oare?

- Ursule, mă mai gândesc
Glasu-mi este tremurat,
Şi nu pot să îţi vorbesc
Despre peşte şi furat.

- Atunci, eşti vulpe "cinstită"
Poate că mi s-a părut...
Ai băut, eşti ameţită
Şi eu hoaţă te-am făcut?

- Sunt cinstită, să mor eu...
N-am furat mai niciodată,
Şi mă jur pe dumnezeu
Că sunt o vulpe curată.

- Cumătră, te văd murdară
Pe unde te-ai tăvălit?
Urşii toţi, mie, să-mi moară
Dacă tu, nu m-ai minţit...?

- Ursule, m-am îmbătat
Am băut multă răchie,
Şi-ntr-o groapă m-am culcat
Alceva, vulpea, nu ştie!

- Ho, ho, ho, ce proasă-mi eşti
Vino aproape de lac,
Oglindind, să te priveşti:
Eşti murdară, ca un drac!

- Ursule, am ameţeală
Poate cad şi mă înnec,
Alcooolul, este-o boală
Şi mai bine, plec!

- Nu pleca, mai stai puţin
Stai cu mine să cinăm,
Desfac, o sticlă cu vin
Toată noaptea - ne distrăm!

- Ursule, mă cam grăbesc
Am mâncare, băutură,
Dacă vrei, îţi dăruiesc:
O frăguţă, gură...?

- Cumătră, te mai aştept
Sunt îndrăgostit de tine,
Sunt un urs, cinstit şi drept
Şi minciuna ta, nu ţine!

- Ursule, îţi spun cinstit
Mă grăbesc tare de tot,
Am deja al meu iubit
Şi mai mult, nu-ţi pot!

- Atunci, fie, du-te fată
Căci Doamne fereşte,
Când te-o vede soţul, beată
Nu te mai iubeşte!

- Mă iubeşte, am un leac
Că-i place de mine,
Plăcerea îi fac
Şi-n braţe mă ţine!

Of, şi eu în braţe te-aş strânge
Dar, o las să plece,
Inima, că mi se frânge
Şi greu îmi va trece.

Şi-uite-aşa, vulpe-a scăpat
Ursul a rămas,
Amăgit, şi supărat
Şi fără de glas.

Acum, fuge, prin pădure
Şi se face nevăzut,
Va mânca, probabil, mure:
Şi dragostea, i-a trecut?...

fabulă de Paul Preda Păvălache (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Cea Mai Mare

Ne-am dus, eu şi sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la ţărm am început să căutam un locşor pustiu şi liniştit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenuşie;
Lua dintr-un sac praf de sare şi-l arunca în mare.

"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."

Am mers până când am dat de-un golfuleţ.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ţinea-n braţe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr şi-l arunca în mare.

"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."

Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un peşte mort
Şi, cu infinită grijă, depunându-l iarăşi în apa mării.

"Nu putem face baie-n faţa lui," a spus sufletul meu,
Acesta este un filantropist."
Şi-am plecat mai departe.

Am ajuns într-un loc unde un om îşi urmărea umbra pe nisip.
Veneau valuri uriaşe şi i-o ştergeau,
Dar el tot continua îndârjit s-o urmărească.

"E un mistic," a spus sufletul meu, "Hai, să-l lăsăm în pace."

Şi-am plecat, şi-am mers până când am văzut un om care, tăcut,
Aduna spuma mării şi-o depunea într-un potir de alabastru.
"El este un idealist," a spus sufletul meu,
"În nici un caz nu trebuie să ne vadă goi."

Şi-am tot mers. Deodată, am auzit o voce plângând,
"Aceasta este marea. Aceasta este marea cea adâncă.
Aceasta este mare cea vastă şi atotputernică."
Iar când am ajuns în locul de unde venea vocea am văzut un om
Cu spatele întors spre mare şi cu o scoică la ureche,
Ascultându-i acesteia murmurul.

Şi sufletul a spus, "Să mergem mai departe. Acesta este un realist,
Omul care întoarce spatele întregului pe care nu-l poate cuprinde
Pentru a da atenţie unui fragment.

Am mers încă mai departe. Şi într-un loc buruienos, printre pietre,
Era un om cu capul băgat în nisip.
I-am spus sufletului meu, "Putem face baie, el nu ne poate vedea."
"Dimpotrivă," mi-a răspuns sufletul, "E cel mai letal dintre toţi.
Acesta este un puritan."

Atunci o tristeţe mare s-a lăsat pe chipul sufletului meu
Şi-n vocea lui.

"Să plecăm," a spus, "Pentru că nu există niciun loc
Îndeajuns de ascuns şi de singuratic unde să putem face baie.
Nu vreau ca acest vânt să-mi ridice părul auriu
Sau să-mi dezgolească pieptul alb,
Nu vreau ca lumina să-mi dezvăluie goliciunea trupului sacru."

Aşa că am plecat să căutăm Marea Cea Mai Mare.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată lumea vrea schimbare

Partidele de la putere
Susţin schimbarea în mod ferm
Şi opoziţia, chiar, cere
Schimbare, însă, de... Guvern.

epigramă de Ioan Roşca
Adăugat de Ioan Roşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lumea mea mica

în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că braţele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăşi gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici şi rapace
cu melcii ieşind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp şi irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ţi-aş fi strâns ghem cuvintele toate
ţi-aş fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele şi visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ţi-aş fi lăsat un crin şi-o lăcustă
şi poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ţi-aş fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică şi scundă
deasupra aş fi creat o mare rotundă
şi-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aş fi adus un ulcior cu lumină
şi poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clişee în sepia sau poate poveşti
mă întreb încă trist cine-ai fost cine eşti

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi şi fără lăcustă

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Îmi pare că-s mai bun de ceva vreme
Decât am fost în toată existenţa,
Dar poate este încă prea devreme
Să spun că-n mine mi-am găsit esenţa.
Şi poate că-i o simplă amăgire,
Iar lumea încă strâns mă ţine-n gheare
Ori poate sunt mai îndrăzneţ din fire
Şi fiind mic, aş vrea să mă dau mare.
Dar dacă zic că-s bun nu e trufie,
Căci cum sunt alţii, chiar nu mă priveşte,
Ci ştiu că am avut vicii o mie
Şi-acum în mine floarea înfloreşte.

Oricine este bun de la Natură,
Dar diamantul e îngropat în zgură.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am dorit în lumea mea ciudată

Nu te-am dorit în lumea mea ciudată,
Deşi, ca mine, nimeni nu te-adoră,
Nici n-am gândit c-o să te am vreodată
Mai mult decât în inimă, ca soră.

Iar de cobor în lumea ta măruntă,
În cafenea, pe lângă mateloţi,
Nu pot, în tinereţea mea căruntă,
Să înţeleg de ce te dai la toţi.

Când numai eu pot să îţi dau putere
Să redevii ce-ai fost, cândva, regină,
Să-ndupleci ani şi chiar să naşti noi ere
În care doar iubirea să ne ţină.

Dar cu-un sărut tu intri-n mine toată
Şi lumea mea devine trup de fată.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja Dover [Dover beach]

Marea e calmă în această noapte.
Luna-i frumoasă, fluxul poartă şoapte
Dinspre strâmtoare; în Franţa, pe mal,
Lumina s-a dus, dar peste canal
Văpaia e vie pe ţărm englezesc.
Hai, ieşi la fereastră să te regăsesc!
Stropi fini, albi ca spuma, în aer ajung
Când marea s-azvârle pe ţărmul prelung,
Ascultă! E-un zgomot strident, dar cuminte,
Pietrişu-i mişcat înapoi şi înainte,
Pe plaja înaltă un pic zăboveşte,
Apoi marea-l trage şi iar îl loveşte,
Cadenţa e plină de naturaleţe
Da'-n ea e prezentă eterna tristeţe.

Cu mulţi ani în urmă Sofocle asculta
Cum Marea Egee foşnea şi sălta
Şi flux şi reflux îi vorbeau negreşit
Că omul în lume e trist şi zdrobit;
Şi noi auzim cuvinte şi şoapte
Rostite de marea din miazănoapte.

Marea Credinţei, pe vremuri a fost
Întinsă şi pură şi plină de rost,
De jur împrejur, ca un brâu luminos;
Dar azi eu aud doar un vuiet duios,
Profund melancolic şi poate pierdut,
O briză de noapte ce suflă plăcut
Spre marginea lumii, spre ţărmul trufaş
Pe care se-ntinde pietrişul golaş.

Hai să fim sinceri, iubirea mea mare,
Unul cu altul! Căci lumea îmi pare
Că e un ţinut de vis călător,
Frumos, inedit şi mereu schimbător,
Nu are iubire, lumină sau haz,
Nici pace sau mână întinsă-n necaz;
Ca pe o câmpie în beznă noi stăm
Suntem tulburaţi de oştiri, ezităm,
Căci ele se luptă şi nu au răgaz.

poezie de Matthew Arnold, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea în nopţi de vise mistuite
Să fim doar noi în largul de pe glob
Şi două inimi triste, rătăcite
Să se unească într-un singur strop.

Aş vrea să zbor în larg înalt de zare
Şi să dispar, să fug de-acest fior,
Luna mândr,-o rază să-şi coboare
Şi să sărute ochii tăi uşor.

Aş vrea în zile albe, nesfârşite
Să nu mai ştiu de dor şi suferinţi,
Tu să răsai din lacrimă, iubite,
Din pasiunea ochilor cuminţi.

Aş vrea să fiu o pasăre măiastră,
Să nu-mi mai fie visul, gândul sec,
Să pot zbura lângă a ta fereastră
Şi-n triluri nesfârşite să te-nec.

Aş vrea să nu mai ştiu de lacrimi grele
Şi chiar să uit de tot şi toate-aş vrea.
Ridic priviri înmormântate-n stele
Rugându-mă să nu mai ştiu de lumea ta.

Aş vrea să nu mai am gânduri stupide,
Să nu mai sper la clipe ce vor fi.
M-am înecat în lacrimi nesfârşite
Care-mi inundă chipul zi de zi.

Aş vrea sa uit privirea ideală,
Să uit aş vrea, să nu-mi mai amintesc!
Dar ochii tăi frumoşi mă bagă-n boală
Şi-o viaţă nu mă satur să-i privesc...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea şi alte dobitoace (Fabula înscăunării)

O vulpe şuie, tinerică,
Ce nu ştia deloc de frică,
S-a hotărât, de dimineaţă,
Că-i musai de-a ieşi în faţă.
Gătită foc, nevoie mare,
Îşi puse coada pe spinare
Şi-n mersu-i sprinten juna vulpe
Îşi etalează-a sale pulpe.
Se-nvârte printre dobitoace,
Campanie de zor îşi face,
Se dă pe lângă-un lup burtos,
Ce e la pungă foarte gros
Ş-are un jilţ în Parlament,
Că vulpea noastră, evident,
Ţinteşte să ajungă sus,
De-aceea şi la bou s-a dus
S-o sprijine în adunare,
Pentr-un fotoliu cât mai mare.
Trecu şi pe la un măgar,
Că vocea lui, se ştie clar,
Când rage pe la adunare
Câştigă orice confruntare
Şi toate cele dobitoace,
Cum zice el – aşa se face.
Propuse, deci, pe juna vulpe,
Ce-l ameţea cu-a sale pulpe -
Ministru chiar atunci, pe loc
Şi iată, niciun dobitoc
Nu s-a împotrivit deloc.

Morala:
Dobitoace mari, vulpiţe
Tupeiste şi pipiţe,
Fiare ale codrului -
În fruntea norodului.

fabulă de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (18 iunie 2010)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creaţia, draga mea,
iar eu nu pot să ţi-o arăt,, orişicât aş vrea!

Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puţin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde eşti?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleţ,
aş vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă şi-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte şi-n şoapte!
Vreau să mă-mpac cu mine şi El!

Unde eşti, Dumnezeule ascuns în cuvinte?
Dumnezeule ascuns în şoptiri, unde eşti:

Când m-am trezit în aceeaşi viaţă urâtă eram biet actor
inutil,
infantil era cerul, insalubră privirea.

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte.
Cum să-l întreb eu de ce răneşte privirea,
cum să-l întreb dacă nu-l doare trecutul,
cum să-l întreb dacă mai vine şi mâine?

poezie de Ioan Romeo Roşiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roşiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se răspândeşte ceaţa în întreaga lume.
Poate că ea este apa dezamăgită pentru că stă pe nori sau în râuri
iar acum vrea să acopere lumea întreagă.
Poate că este un mare NU adresat imaginilor din realitate deja văzute sau un văl de abur răzvrătit care vrea să te ducă într-un alt univers.

citat din Fabrizio Caramagna
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa nevăzută a lumii

Când lumea s-ar scula din rău
Sau din a ei indiferenţă,
Poate va fi din nou călău
De-omor, hoţie, impertinenţă.

Când lumea s-ar trezi spăşită
De nedreptăţile făcute,
Vor fi din nou iubit, iubită
Fără paradă, pe tăcute.

Când lumea nu va mai fi-n hoarde
Crezând un unic adevăr,
Va fi doar cânt de tril, de coarde,
Trăi-vom fiori de flori de măr.

Când lumea se va culca-n pace
Fără de frică pentru mâine,
Va fi tărâm la toţi să joace
Şi asasini vor face pâine.

Când lumea singură va şti
Că-i numai una-n Univers,
Va face mult mai mulţi copii
Să-i spună amor ce-l moştenesc.

Când lumea, de-ar mai exista,
S-ar vedea tasul din balanţă
Şi inegală, c-ar cădea...
Şi-ar da la toată importanţă.

Când lume-o venera ce-apune
Şi orice naşte pururi nou,
Se va renaşte o nouă lume
Cu individul om, erou!

Când lumea iar va fi o lume
Pierdută din părinţi-părinţi,
Trecerea spaţiu' o să cunune
Şi vom fi iar trimişii sfinţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca şi când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumuseţea lui nu-şi dă seama, – de bărbăţia lui, însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-şi zăreşte chipul în talerul lunii, şi-şi vede înfăţişarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate şi-l ondulează, de mândrie, pâna-n vârful cozii. Trăieste singur. Ziua stă ascuns cum poate şi unde poate. Ziua doarme; numai când soseşte ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezeşte morocănos.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măgarul şi berbecul

Spre imaşul cu fâneaţă oile se-ndreaptă-n turmă,
Cu desagile în spate măgăruşul e la cârmă,
Bun conducător, destoinic, îşi ducea cu greu samarul,
Se oprea păscând în voie, îşi mai îndulcea amarul.

Zarvă mare, hărmălaie s-a iscat deodată-n cârd,
Nimeni nu mai asculta, se bruscau, ieşeau din rând,
Un berbec lânos, puternic, făcu mare tărăboi,
Nu suportă ca măgarul să mai fie şef la oi.

Să-l alunge cu-orice preţ, să-l facă să îşi ia zborul,
Funcţia să i-o preia, să fie conducătorul,
Asta îşi dorea berbecul, agitaţie în masă,
Jinduind demult ciolanul, nu renunţă, nu se lasă.

Într-o zi-îl pândi de-aproape şi-l văzu pe măgăruş
Cu picioarele din faţă priponite de-un ţăruş,
Urmărindu-l tot ce face, de mult aştepta momentul,
Fără să mai stea pe gânduri, declanşă evenimentul.

- Măi, berbece, eşti nebun, mă provoci la un scandal?
O să dăm peste belele şi-o s-ajungem la spital,
Te-aş ruga să fii cuminte şi să-ţi vezi de a ta treabă,
Nu ţi-e sete, nu ţi-e foame, aici e atâta iarbă!

A pornit-o la atac, neînduplecat, berbecul,
Făcu paşii înapoi şi se repezi, zevzecul,
Măgarul c-o piruetă se rotise-ntr-o clipită,
Îi întoarse spatele şi-l lovi cu o copită.

Leşinat căzu berbecul cu picioarele în sus,
Gura-i plină de ţărână nu avea nimic de spus,
În grabă sosi ciobanul să-i dea primul ajutor,
Îl scutură de mizerii şi-l frecă la un picior.

I-a adus şi-un strop de apă să-i mai treacă ameţeala,
Îl repuse pe picioare, apoi îi făcu morala:
-În orice împrejurare nu te arunca orbeşte,
Şeful variante are, nici nu ştii când te păleşte!

fabulă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat că voi

muri în câteva zile
şi mă întrebam de ce?
eram atât de speriat
încât pătura stătea ridicată
pe mine mă consultase
chiar moartea
mi-a scris chiar ea biletul
pentru lumea cealaltă
şi nu ştiu dacă era inima vinovată
sau vreo boală ciudată
nu puteam să scap
cu viaţă să mă bucur
de viaţa obişnuită

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inel de vise

Iubito, hai întinde mâna către mine,
Căci astăzi vreau sa-ţi dăruiesc...
O viaţă nouă, speranţă-n viitor.
Să-ţi pun pe deget un inel
Încununat cu nestemate visuri!
În el se oglindeşte toată seva dragostei
Care mi-a dat curajul
De a-ţi spune cât te iubesc
Şi cât îmi eşti de dragă.
E dragostea ce face să-nflorească
Noian de flori în primăvară.
Prin el eu vreau să întorc timpul
Să-mi amintesc sărutul tău
Dulce ca fagurele stupului.
Visând mereu la ziua asta mare
Când tu îmi vei permite,
Să-ţi dăruiesc aceasta zală
Ruptă dintr-un lanţ de legăminte.
Care pe mâna ta înmugureşte,
În flori de iubire, din lumea de sus,
Prinzând culoare o speranţă,
Ce zace în mine de ani, si ani, din apus...
Când tu cu vocea mi-ai dat viaţă
Şi cu iubirea întrupată-n floare
Ţi-am pregătit în suflet, acest inel.
Acceptă azi şi hai să transformăm,
Aceasta zi în sărbătoare,
Iubito, întinde mana către mine!
Să-nmugurim îcă odată
În lumea asta-ntunecată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!