O lăcrămioară făra lacrimi

Anii trecuţi îmi par arlechini pe ramuri,
ce stau agăţaţi de crengi dar nu s-au copt.

Umbra unei statui se leagănă pe unda apei
şi mă întreabă printr-un ecou de ce nu ştiu
că timpul este tăvălit prin evenimente?

Durerile universale vor să nască lacrimi,
pentru a porni afaceri cu seturi de batiste.
Marginile sunt fără margini, nu au nimic,
doar mireasma teiului aduce un zvon plăcut.

Sunt pribeag şi calc frunzişul veşted al uitării,
aduc prin vers lumina din ramuri de nelinişti,
liniştea albastră se-acoperă cu florile tăcerii
deşi clepsidra nimicului pare fără privelişti.

Un murmur de dor devine o nouă simfonie,
am vrut să-mi fii un zâmbet într-o seară,
să schimbăm vacarmul într-o salbă-reverie,
iar tristeţea nedumeririlor să nu mai doară.

Te aştept pe strălucirea stelelor de toamnă,
cu trilurile de privighetoare fără patimi,
surâsul blând al florilor îl are doar o doamnă
şi vei rămâne veşnic o lăcrămioară fără lacrimi.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

Trecerile pe stradă sunt impozitate,
vacarmul este abandonat de linişte,
se cred fiinţe doar cei care au palate
şi zile de întunecată privelişte.

Minciunile folosesc catalizatoare,
deşi numai lumina naşte adevărul,
însă astăzi doar stelele mai luminează
şi ignorăm tristeţea lângă artificii.

Sub stoluri de păsări zac frunzele flămânde
căzute din ramuri care mai visează flori,
lângă ignoranţii adevărului morţii
cu nume scrijelite pe pietre de mormânt.

Pun un ecou pe lacrima mamei din scrisori,
nu ştiu să tac tăcerile şi vreau un răspuns
la aşteptare liniştii universale.
Şi-un zâmbet lătrat îmi dă un termen: odată.

poezie de Constantin Rusu (21 mai 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dintre ramuri

Tu eşti lumina dintre ramuri
Tu eşti albastrul meu de cer
Mă pierzi în anii fără lauri
Eu sting văpaia fără aur
Te strig, tu mă alinţi cu vise
Te chem, tu îmi conservi eternul
Noi amândoi avem un singur ţel
Să ne luminăm pe veci
Şi să le-amintim lumina din care s-au născut.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi Nevăzutul a creat văzutul, Nevăzutul nu îi impune nimic văzutului. Liniştea reuşeşte în tot ceea ce face, pentru că face fără să înfăptuiască. Liniştea face prin Fiire, fără să facă nimic. Reuşeşte în tot ceea ce face, fără a se mândri pentru faptul că face fără să înfăptuiască. Tot ceea ce provine din Linişte, este deja perfect, pentru că Liniştea este Perfecţiunea în Sine, care susţine totul, fără a înfăptui susţinerea. Facerea fără de a face. Căci atunci când Fiirea devine perfect conştientizată, facerea vine de la Sine şi se manifestă prin Sine - prin Unicul Sine. Şi tocmai lipsa de efort face ca Liniştea să fie veşnic odihnită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de mândrie, face ca Liniştea să fie veşnic împlinită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de sine, face ca Liniştea să fie veşnic eternă, în Împărăţia Absolută. Căci Liniştea nu trăieşte pentru sine, tocmai de aceea este lipsită de griji şi zgomote. Liniştea îngrijeşte de bunăstarea sunetului şi, cu smerenie absolută, există pentru a scoate sunetul în evidenţă. Ajută, fără ca nimeni să ştie că a ajutat. Aceasta este invitaţie la Linişte, pe care Liniştea o oferă sunetelor. Aceasta este chemarea Liniştii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aştept să mă cauţi tu,
Tu aştepţi să te caut eu,
Ne bântuim unul pe altul,
Aşa, ca două animale de pradă,
Hăituite,
Care nu mai pot nici împreună,
Nici una fără cealaltă,
Într-o pădure fără ecou,
Iarna.
Aştept să mă cauţi tu,
Tu aştepţi să te caut eu,
Ne vânăm senzual unul pe altul,
Aşa, ca două sălbăticiuni în rut,
Lacome,
Care plesnesc de dorinţe primordiale
Prin cavernele pustietăţilor,
Prin labirintul tăcerii dintre noi,
Într-o pădure fără ecou,
Iarna...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeag

Pribeag sub cerul cenuşiu
Al unei toamne friguroase,
Mergând spre cai ce nu le ştiu
Prin labirinturi odioase

Privind cum cerul plange-ntruna
Cu lacrimi reci de ploaie hâdă
Iar inima-mi spune nebuna
Bătând secundă cu secundă

Că timpul meu încet se scurge
Iar viaţa ce mi-e în derivă
Treptat la jumătate-ajunge
Deşi destinul nu se schimbă.

Rămân la fel, doar un hoinar
Prin timp rătăcitor haotic
Fără să am măcar habar
De iubirea ce-i un narcotic.

Acest narcotic mult-râvnit
Încă nu mi se-arată-n cale,
Încă nu l-am reîntâlnit
Şi îl aştept în continuare.

Dacă ştii unde să-l găsesc
Te rog, spune-mi, nu fi un rău
Şi Îţi promit, te răsplătesc,
Căci voi putea iubi din nou...

poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nucul de lângă castan

Sunt în toamnă, pe o bancă ciudată,
uitată sub nucul de lângă castan.

Petale uscate de dorinţe vechi
picură amarul în păduri arse.

Tâmplele îmi sunt prinse cu spinii arşi
în sărbătorile unse cu prostie.

Cuvinte nu pun pe autostradă,
am urcat cu ele doar o potecă.

Tăcerea tremură uşor, ascunsă
pe lumina de surâs a ochilor.

Aş rosti un vers sau o rugăciune,
ca să înflorească lăcrămioara,
sau liliacul cu zâmbet pe bucurie.

Am vrut o frumuseţe limpede,
dar lipsită efectiv de forme,
pe care n-am găsit-o niciodată
pentru că nu avea nici o formă.

Aud în amurg un murmur venind,
fără forme, dinspre o bancă tristă,
uitată sub castanul de lângă nuc.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii versului...

Paşii rămân cu urmele postume,
desluşind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiţi fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.

Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniştea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.

Versul te înveleşte cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin paşii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.

Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aş mai spune,
în vers e comoara celui fericit
şi este drumul către rugăciune.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (volum de poezie) (iunie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii versului...

Paşii rămân cu urmele postume,
desluşind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiţi fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.

Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniştea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.

Versul te înveleşte cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin paşii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.

Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aş mai spune,
în vers e comoara celui fericit
şi este drumul către rugăciune.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi amintesc nimic

Ne risipim iubirea-n refrenele tăcerii,
Se tânguie frunzişul în zbateri de-asfinţit,
Te-nchid fără regrete în templele uitării,
Cântăm azi partitura durutului sfârşit.

Purtăm în suflet arii din lacrimile verii,
Sub pleoape, stropi de rouă, se uscă liniştit,
Azi te privesc cu ochii prin ceaţa depărtării,
Îmi eşti străin, o umbră, de vise pervertit.

Ce vrajă ne-ar aduce din nou ca altădată
Când fluturi fără vină s-au stins înfrânţi de ploi?
În suflet rest de vară, o boală mai ciudată,
Cu amintiri confuze şi toamne între noi.

Îmi trec aşa-ntr-o doară clipite dintr-un ieri,
Prezenţe îngropate, fantasme de nisip,
Un zâmbet nevăzut, nedescifrate seri,
De noi şi-a ta iubire, nu-mi amintesc nimic!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER

Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deşi din lut eram, de Cer făcut
Şi nu din Duh, ca înger blând născut.

Şi azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.

Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el şi de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.

Nicicând în viaţă, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă primăvară

Am obosit numărând zilele de iarnă,
am obosit în nopţile impenetrabile
căutând fără rost silogismele uitate
printre ceaţa albă a drumurilor senile.

Toate par azi învelite în lumină nouă,
urletul lupilor a devenit o simfonie
pentru aducerea stropilor de rouă
pe un ghiocel alb plin de melancolie.

Îmbrăţişat de o umbră mă trezesc,
o orgă parcă desfrunzeşte amintiri,
stelele renasc şi fără ceaţă ne citesc
versul cald de primăvară din priviri.

Arborii sterpi îşi alungă singurătatea,
nasc freamătul mugurilor pe ramuri,
chiar şi furtunile îşi scad intensitatea
când totul e o iubire adusă pe valuri.

Aştept ieburile mângâiate de vânt
o lumină pe lăstari, atâta am vrut,
dar doi îndrăgostiţi îi văd trecând
vestind azi primăvara cu un sărut.

poezie de Constantin Rusu (martie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai aşteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinţi la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai ştii;

Satul fără umbre pare răvăşit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aştepţi pe cei morţi
Dacă nimeni nu deschide vechile porţi?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conţinut
Orişice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viaţa mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (şi eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toşi copiii din lume părinţii să-i înţeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă aşteaptă
Dorul scump de Mamă şi de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău eşti venetic;

Satul fără umbre să-l porţi mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veşnicie, o Comoară!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceasul uitării

E toamnă târzie - aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieşind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aduc la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung fără veste, spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheaţă, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citeşte, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheaţă ad-hoc,
ascultă şi vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur aşa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure copacii sunt goi.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 21.06.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

Un parc crezut mister,
Pierdut, ascuns în patimi,
E tot ce am să sper
Din suflet până-n lacrimi.

O lună mare, plină,
Un cer înstelat
Sunt martori de lumină
Unui moment neuitat.

O bancă izolată,
Cu loc doar pentru doi,
E tot ce-am vrut vreodată,
Fără dorinţe noi.

Un vânt fără putere
Şi flori înmiresmate,
Moment fără durere
Şi clipe neuitate.

Şi-n centrul tuturor:
Un băiat şi-o fată,
Iubiţi în lumea lor,
Străini în lume altă.

E tot ce îmi doresc
Din suflet până-n lacrimi.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul patimilor

Nu-ţi cer nimic, deşi nu am prea multe,
Dar dacă vrei ceva, am să îţi dau,
Nu am pe nimeni altul să asculte,
Tăcerea foarte crudă-n care stau.

Am risipit iubiri prin constelaţii,
Ca un tâlhar de inimi nesupus
Nici unei legi născută-n aberaţii,
De către cei ce au căzut de sus.

De fapt, chiar dacă nu îmi ceri nimica,
Eu tot am să-ţi ofer şi ce nu am
Şi-am să refuz să mă cuprindă frica,
De-a pierde înc-o dată tot ce-aveam.

Între noi doi se joacă o partidă,
Fără învins, fără câştigător,
E doar un joc al vieţii, ce perfidă,
Mă ameţeşte groaznic până mor.

Nu mai zâmbi, te rog, cu ochii-n lacrimi
Degeaba suferi tu dacă nu simt,
Sunt prea vândut de soartă unor patimi,
De care nu mai ştiu să mă dezmint.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fără tine...

O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torţă fără foc;

O noapte fără stele,
Dimineaţă fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;

Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuş fără vioară,
Mierlă fără cânt;

Un tren fără şine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Şi mare fără valuri.

Un cuib fără păsări
Drumeţ fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.

poezie de Sergiu Mănuş (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de târziu

Se scutură lumina din crengi! Cu înc-o toamnă
Sunt mai bătrân! Nimic nu-i cum a fost!
Se lasă-n suflet bruma şi timpul mă însamnă,
Să-ncep a înţelege că totu-i fără rost?

Degeaba-i încărcată a inimii livadă,
Că mâna ce-o aşteaptă nu vine la cules.
Şi fructele, rotunde, pe jos încep să cadă,
Şi totu-i fără noimă şi fără înţeles.

E toamnă iar. Sunt singur şi gândul mi-e la tine!
Şi numele-ţi – fruct dulce – pe buze-l simt şi-l ştiu,
Dar eşti aşa departe şi-atât de frig e-n mine,
Că mă-nvelesc pe suflet cu stropii de târziu.

Se-apropie sfârşitul? Să plâng nu are rost,
Nimic în astă viaţă nu este cum a fost.

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul florilor

Prin gândurile mele puse în amurg
îmi ascund cuvintele printre petale
unduind în mireasma de flori albe
care vestesc răsăritul primăverii.

Depărtările parcă devin înguste
şi timpul trecut e atins de uitare,
în contemplarea câmpiilor tremurând
lângă misterul zăpezii adormite.

Florile caută sclipirea stelelor
şi clădesc ele singure curcubee
sub tremurul glasului de ciocârlii
strângând şi culorile înmiresmate.

Florile au înţelesuri neînţelese
şi lasă moştenire reînvierea,
ne ţin întrebările fără răspuns,
iar visul lor nu-l vom citi niciodată.

poezie de Constantin Rusu (aprilie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!