Paşii versului...

Paşii rămân cu urmele postume,
desluşind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiţi fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.

Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniştea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.

Versul te înveleşte cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin paşii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.

Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aş mai spune,
în vers e comoara celui fericit
şi este drumul către rugăciune.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (volum de poezie) (iunie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii versului...

Paşii rămân cu urmele postume,
desluşind cărările cu sens invers,
dar rămân învăluiţi fără nume
dacă n-au itinerariile prin vers.

Poemul vindecă în amintiri
pasul nimicului din întuneric
cu liniştea caldă pusă în priviri
de curcubeul cu ecoul sferic.

Versul te înveleşte cu iubire,
schimbând lacrimile cu stropi de rouă,
iar prin paşii din omeneasca fire
mută drumurile pe-o cărare nouă.

Poemul nu vrea drumul rătăcit,
acum doar atâta aş mai spune,
în vers e comoara celui fericit
şi este drumul către rugăciune.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramaturgul şi poeta

Un dramaturg cu pasul rar
Se-ntreabă: Câte piese am?
Din ele câte au succes
Şi câte fără înţeles...?

Oricum, rămân apreciat
Şi deseori aplaudat,
Infatuat nu pot a spune
Faţă de cei fără de nume

Privi spre mine la un vers
- Tu te cam plimbi prin univers.
- Adevărat, şi Terra-i stea
În univers pe undeva.

- Tu nu ai înţeles deloc...
Vrei să te laud chiar pe loc?
- Nu... nici gând, maestre,
Eu iau viaţa aşa cum este.

Şi dacă mă gândesc un pic,
Pot să mă supăr din nimic?
Apocalipsa de-o să fie,
Desigur nu e poezie....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri în amurg

Cu ochii culeg imagini din amintiri
lăsându-le pe orizontul din priviri,
iar seara când văd zarea simt că mă înec,
dar am idei abstracte şi nu vreau să plec.

Cine cade-n valuri nu poate fi leneş,
clădim un vacarm necontrolat de-un vameş,
spânzurăm poate haosul printre rânduri.
Doar cuvinte din vers ne calcă pe gânduri.

Clopotele mişcă stâncile munţilor
cu recunoştinţa sudorii frunţilor,
sub adierea unui cuvânt din grindă.
Oare gloria o ai doar în oglindă?

Din paşii mei fac cadou pentru lumină
poteci de flori îndrăgite de-o albină,
iar lângă izvorul unde lacrimile curg
strâng alese doruri în tristul meu amurg.

poezie de Constantin Rusu (10 aprilie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia de nisip

Doar drumurile străbătute au amintiri
şi caut locaşul îngerilor din priviri,
nimicul nu ne va rămâne niciodată,
dar stăm pe-o imprecizie acreditată.

O! Doamne de-atâtea ori mă pierd pe urma ta,
am vrut să-mi sculptez o zi dar mi-au luat dalta,
visez mereu un fluture sărutând o floare,
dar pe spânzuraţii din lume nimic nu-i doare.

Vreau zile cu privelişte strălucitoare,
să mângâi soarta tristă pusă în vâltoare
şi să cobor o stâncă fără de pieire,
iar apoi secole să plimb în nemurire.

Umblăm prin anotimpuri fără o lanternă,
iar un ghiocel a uitat limba maternă,
o garoafă moartă e-ntr-o găleată goală,
tragedii tăcute sunt zilele de şcoală.

Aşez pe bucurie un diadem cu foc
şi caut cu un zâmbet al zilelor noroc,
îngerii cu nemurire îi caut prin vatră,
eu-statuia de nisip pe-o lespede de piatră

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi paşii mi se-nvârt în loc, într-un ocean fără noroc...

Nu ştiu să merg spre răsărit şi am uitat când am iubit şi cum era sărutul,
Parcă avea un gust de rai, deşi prin rai nu prea umblai, că îţi ştia trecutul...
Mi-s paşii singuri şi mai rari, rătăcitori şi circulari cu destinaţii false
Se-nvârt pe loc şi nu ajung, în cerc e drumul mult prea lung, dar fără de foloase...
Pornesc din nord, în nord mă-ntorc şi sugrumată de miorc, fac pauză de viaţă
Pe un gheţar cu miez de jar, în echilbru cam precar pe-o pojghiţă de greaţă...
Plec seara spre o altă zi şi nu ştiu dacă vei veni şi mă trezesc buimacă
De-atâta zbucium în zăpezi, că nu le simţi şi nu le vezi şi le ordon să tacă.
Şi ţipă albul ca nebun, că-i troienit pe orice drum ce duce înspre tine
Şi nicio veste prin nămeţi, doar urme albe de drumeţi ce-şi caută destine...
Îmi fac un iglu pentru nopţi, unde un vers nu poţi s-adopţi pentr-un poem de vară
Ce rătăceşte înspre nord, refrigerându-şi un acord pe-o coardă de vioară...
Eu nu mai ştiu, spre răsărit, să mai găsesc ce am iubit, c-am rătăcit cărarea
Şi nordul m-a acaparat într-un ocean însingurat să-mi fure exaltarea...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă primăvară

Am obosit numărând zilele de iarnă,
am obosit în nopţile impenetrabile
căutând fără rost silogismele uitate
printre ceaţa albă a drumurilor senile.

Toate par azi învelite în lumină nouă,
urletul lupilor a devenit o simfonie
pentru aducerea stropilor de rouă
pe un ghiocel alb plin de melancolie.

Îmbrăţişat de o umbră mă trezesc,
o orgă parcă desfrunzeşte amintiri,
stelele renasc şi fără ceaţă ne citesc
versul cald de primăvară din priviri.

Arborii sterpi îşi alungă singurătatea,
nasc freamătul mugurilor pe ramuri,
chiar şi furtunile îşi scad intensitatea
când totul e o iubire adusă pe valuri.

Aştept ieburile mângâiate de vânt
o lumină pe lăstari, atâta am vrut,
dar doi îndrăgostiţi îi văd trecând
vestind azi primăvara cu un sărut.

poezie de Constantin Rusu (martie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea îngerilor

Şi se făcea că pleci, dar nu plecai,
Ci doar te-ndepărtai, plutind uşor,
Pe-un drum ce, fără voie, îl urmai

Şi îţi era... nu drumul tău de dor,
Nu cel pe care ai fi vrut s-alergi –
Era un drum străin, amăgitor,

Dar tu mergeai, continuai să mergi
Prin visul meu, păşind pe amintiri
Şi încercând cu paşii să le ştergi.

Nu-ţi mai vedeam tăcutele priviri
În visul ce îmi devenea coşmar
Când paşii tăi pluteau spre amăgiri.

Ningea cu stele-n haosul amar,
Cu stele reci, iar tu... tu îmi erai
Aproape de al Raiului hotar

Când se făcea că pleci, dar nu plecai.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vers...

un vers aşi scrie, suprematic
ca pana corbului de negru
cu rimele sunând flegmatic
cu ritmul răguşit de febră

un vers care să-mi fie pâine
un vers punînd pe pâine sare
un imn poemelor de mâine
zvîcninde-n triste capilare

un vers mai strict decât o simplă
dulcegărie lent rîmată
un glonte rătăcit prin tâmplă
şi stors cu lacrima curată

un vers cutremurind şi munţii
un vers rostolind şi mare
un vers cu brazde-n largul frunţii
arate-n fugă de tractoare

un vers în care curcubee
să-mi fie punte să pot trece
peste pâraiele lactee
cu ape cristalin de rece

un vers care mereu să doară
un vers care-i mereu "iubeşte"
un vers care să nu mai moară
chiar dacă nimeni nu-l citeşte...

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lăcrămioară făra lacrimi

Anii trecuţi îmi par arlechini pe ramuri,
ce stau agăţaţi de crengi dar nu s-au copt.

Umbra unei statui se leagănă pe unda apei
şi mă întreabă printr-un ecou de ce nu ştiu
că timpul este tăvălit prin evenimente?

Durerile universale vor să nască lacrimi,
pentru a porni afaceri cu seturi de batiste.
Marginile sunt fără margini, nu au nimic,
doar mireasma teiului aduce un zvon plăcut.

Sunt pribeag şi calc frunzişul veşted al uitării,
aduc prin vers lumina din ramuri de nelinişti,
liniştea albastră se-acoperă cu florile tăcerii
deşi clepsidra nimicului pare fără privelişti.

Un murmur de dor devine o nouă simfonie,
am vrut să-mi fii un zâmbet într-o seară,
să schimbăm vacarmul într-o salbă-reverie,
iar tristeţea nedumeririlor să nu mai doară.

Te aştept pe strălucirea stelelor de toamnă,
cu trilurile de privighetoare fără patimi,
surâsul blând al florilor îl are doar o doamnă
şi vei rămâne veşnic o lăcrămioară fără lacrimi.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri

îmi număr paşii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost

nu ştiu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume

aş îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
şi mă regăsesc în tăcerea vârstei

nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmăreşte clipă de clipă
şi sufăr fără să spun
nervii se joacă cu aşteptarea
şi vor s-o suprime

întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
şi locul se vindecă

privesc lumea cu ochii ţintă
şi nu mă mir ce se întâmplă

paşii se fac tot mai grei
deşi îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc

nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiş
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
şi mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns

am sufletul rotund
şi e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea serii

E tărziu şi paşii mei se pierd
în umbra serii
stropi de ploaie
coboară pe alei
într-o linişte deplină
în curând vântul
va aduna frunele căzute
iar fulgi mari se vor aşterne
peste trecut
gândurile noastre rătăcesc
prin destine
căutând un nou început
simt firul ierbii
cum alunecă pe gheaţă
depănând amintirile,
ca într-o poveste
cerul-i o oglindă
ce-mi reflectă visul
şiraguri de mărgele
adunâd din stele
cred c-acolo, tu îmi eşti lumină
undeva departe...
prin locuri fără de nume
clipele timpului se schimbă mereu
stropi de dor prefăcuţi în ruină,
când soarele apune în priviri.

poezie de Maria Ciobotariu din Nou volum de poezii ,,Un strop de infinit,, (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul tău

Acum că ţi-am scris
O-ntreagă scrisoare,
Mă rog s-o citesc
Să merg prin cuvinte
Ca râul spre mare.
Nu cred că vei plânge
Râzând cât să doară
Prin rânduri să curgă
Să vrei să clipeşti
Făcând loc la vară.
Un nume am scris
Prin rime dublat
Uzând doar de index
Tentat de amprentă
Prin pagini udat.
Am scris să mă simţi
Curat de rostiri,
Mai simplu mi-a fost
S-aştept noaptea caldă
Să văd dulci priviri.
Citeşte un rând,
Trezeşte o foaie
Curând vei dormi
Iar scrisul meu scurt
Se şterge de ploaie.

Autor: MiliD.
copyright
poezieînrampă
#poezie #sacitim #carti

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii timpului

Paşii timpului puşi în clepsidră
aduc lumina dintr-un vechi neştiut
şi ţin o bucurie ce-ai pus-o în lume
ca să pară totul un sfânt început.

Cocorii pun farmecul în vorbire
şi au proverbe culese de-un alizeu,
spun că vârsta nu moare niciodată
dar e greu să laşi în urmă un muzeu.

Paşii timpului ne spun când văd frunza
rătăcită sub privirea stelelor
că iubirile nu le păstreză nimeni
când anii opresc paşii candorilor.

Credeam lumea un stol de rândunele
învăluit de amintiri neuitate
iar când pleci laşi statui fără testamente
şi paşii adorm spre eternitate.

poezie de Constantin Rusu (18 septembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proverbe şi cântece

Toate trec şi toate rămân,
Datoria noastră-i să trecem ca aerul prin plămân,
să trecem croind cărări,
trasee peste mări.

Eu niciodată n-am căutat gloria,
nici să las în memoria
oamenilor cântecul meu;
îmi plac lumile subtile, mlădii, nuia de-alun,
care n-au niciun fel de greutate,
ca baloanele de săpun.

Îmi place cum îşi fac singure portretul,
însorit şi-mbujorat;
cum zboară sub cerul albastru,
cum se frâng deodată şi cad...

Niciodată n-am căutat gloria.
Drumeţule, urmele tale
nu-s decât o cale;
drumeţule, nu există nicio cărare,
cărarea-i făcută de cel care merge.

Mergând, faci o potecă,
privind în urmă, vezi poteca
pe care nu va mai călca nimeni,
urma-n urma ta se şterge.

Drumeţule, nu există nicio cărare,
ci numai siaje pe mare...
Odinioară-n locul de care nimeni nu mai ştie,
unde azi pădurile-s înveşmântate-n spini,

s-a auzit vocea poetului strigând în pustie,
"Drumeţule, nu există nicio cărare,
cărarea-i făcută doar de un om în mers..."
Lovitură cu lovitură, vers cu vers...

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam

Voiam să-mi fii mai mult decât un vers din poezie,
Voiam ca paşii mei cu-ai tăi să se-ntâlnească într-o zi!
Dar nu a fost...! Nu! Nu a fost să fie
Şi poate niciodată nu va fi!

Voiam să te cuprind, să nu te dau la nimeni!
Cu toate că,, în gânduri "... mai erai al meu!
Visam să te-ntâlnesc prin mii şi mii de oameni,
Dar nu s-a îndreptat spre mine pasul tău!

Şi starea mea de-acum se-neacă-n nostalgie,
Şi zilele se-mbracă în nuanţe gri.
Rămâi în viaţa mea - un vers din poezie,
Iar eu în viaţa ta... aşa şi nu voi şti!

poezie de Daniela Barbacari din Apusul din braţele ei
Adăugat de Daniela Barbacari
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar timpul e albastru şi uneori gri
secunda aşteaptă cum noaptea
prescura s-a stins din iubire si jarul si codrul tematic
albine îşi vind rodul
am mers prea departe
e noaptea uitării în liniştea toamnei in umbre
de mână se ţin doi copaci
un vers către tine, un vers către mine aleargă prin lanuri
cocosi Porumbacu din raza lui pica Oceanul de sticla adorm pe o mare mareele
Ning cuvintele, ard în lumina risipită si noi suntem păsări ancorate in timp.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie de toamnă

S-a gătit vacanţa mare,
Iată, sună de intrare...
Dar, de ce nu-s toţi în clasă
Ce-i cu lipsa ce ne-apasă?
Unde-s duşi, e clasa goală,
Fără ei e doliu-n şcoală...
I-aşteptăm, avem răbdare
Până într-o zi în care
Vom fi iarăşi împreună
Sus, chiar dincolo de Lună,
Vom avea un loc anume
Fără funcţii, titluri, nume,
Prin adâncuri liniştite
Fără supărări, ispite,
Într-un colţ ales, frumos,
Cu mărgăritar pe jos,
Cu speranţă şi lumină
Unde nimeni nu suspină,
Fără greutăţi, nevoi,
Dumnezeu va fi cu noi.
Clasa-ntreagă-o să se-adune
Şi va face rugăciune,
Nu algebră, nici chimie,
Nici franceză-anatomie,
Fără note la purtare,
Fără teme sau ierbare,
Că aşa a fost să fie
Drumul către veşnicie,
Drumul către infinit
Cu un singur sens menit.

poezie de Vasile Larco din Visuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calc pe urmele maestrului, dar pe urmele lăsate de paşii lui pe drumul meu.

aforism de George Geafir din Strigătul tăcerii (2009)
Adăugat de Cristina Paula Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de dragoste bălaie

Trec prin parc de dimineaţă şi soarelui iar zâmbesc
Şi-n acest miraj de viaţă, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare şi-un castan se pregăteşte
Pentru-a florilor ninsoare. Pasul nu se mai grăbeşte!

După ploaia din ajun, toate strălucesc acum!
O ciupercă, albă toată, printre fire verzi înoată.
Prin mirosul de răşină, printre crengile de pin,
Veveriţe se strecoară uşurele ca un fulg!

Păpădia şi-a deschis iar bănuţul său aprins!
Vrăbiuţe gureşe ciugulesc un arbore.
Mierla cântă a-nviere şi a,, bună revedere,,
Şi sticletele pe-o creangă jură că i-a picat dragă!

Stropi de rouă şi de ploaie, stropi de dragoste bălaie
Hrănesc firele de iarbă. Şi pe flori s-au prins în salbă,
Razele de dimineaţă ce se-aşează pe verdeaţă
Şi-o înalţă voiniceşte-n ochii celui ce iubeşte.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de dragoste bălaie

Trec prin parc de dimineaţă şi soarelui iar zâmbesc
Şi-n acest miraj de viaţă, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare şi-un castan se pregăteşte
Pentru-a florilor ninsoare. Pasul nu se mai grăbeşte!

După ploaia din ajun, toate strălucesc acum!
O ciupercă, albă toată, printre fire verzi înoată.
Prin mirosul de răşină, printre crengile de pin,
Veveriţe se strecoară uşurele ca un fulg!

Păpădia şi-a deschis iar bănuţul său aprins!
Vrăbiuţe gureşe ciugulesc un arbore.
Mierla cântă a-nviere şi a,, bună revedere,,
Iar sticletele, pe-o creangă jură că i-a picat dragă!

Stropi de rouă şi de ploaie, stropi de dragoste bălaie
Hrănesc firele de iarbă. Şi pe flori s-au prins în salbă.
Razele de dimineaţă ce se-aşează pe verdeaţă
Şi-o înalţă voiniceşte-n ochii celui ce iubeşte.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!