O lăcrămioară făra lacrimi
Anii trecuți îmi par arlechini pe ramuri,
ce stau agățați de crengi dar nu s-au copt.
Umbra unei statui se leagănă pe unda apei
și mă întreabă printr-un ecou de ce nu știu
că timpul este tăvălit prin evenimente?
Durerile universale vor să nască lacrimi,
pentru a porni afaceri cu seturi de batiste.
Marginile sunt fără margini, nu au nimic,
doar mireasma teiului aduce un zvon plăcut.
Sunt pribeag și calc frunzișul veșted al uitării,
aduc prin vers lumina din ramuri de neliniști,
liniștea albastră se-acoperă cu florile tăcerii
deși clepsidra nimicului pare fără priveliști.
Un murmur de dor devine o nouă simfonie,
am vrut să-mi fii un zâmbet într-o seară,
să schimbăm vacarmul într-o salbă-reverie,
iar tristețea nedumeririlor să nu mai doară.
Te aștept pe strălucirea stelelor de toamnă,
cu trilurile de privighetoare fără patimi,
surâsul blând al florilor îl are doar o doamnă
și vei rămâne veșnic o lăcrămioară fără lacrimi.
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Constantin Rusu
Votează! | Copiază!
Cartea "Soaptele vietii" de Constantin Rusu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.