Steaua roşie

Se ciocnesc nebuloase,
Sisteme solare, stelare.
Aştri se sting şi devin materie moartă
Ori învie apoi ca o Supernova.
Atomii murmură,
Sferele cântă,
Şi miliardele de ani-lumină trec,
Ori vin, cine mai ştie!
Undeva pe-o aşchie,
Mărginit în nemărginire,
Stă omul, la Capul Bunei Speranţe.
Numără stelele fără număr,
Măsoară depărtările fără capăt,
Şi fuge cu cugetul
Când înainte, când înapoi,
Clădind adevăr efemer şi marele vis
Pe şi mai mari incertitudini.
Visul este însă departe
Ca stelele roşii uriaşe
Care sunt de-o sută de mii de ori
Mai puternice ca soarele nostru
În lumină şi căldură.
Libertatea e o stea roşie.
Omul o priveşte visător prin telescop.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua roşie

Se ciocnesc nebuloase,
Sisteme solare, stelare.
Aştri se sting şi devin materie moartă
Ori învie apoi ca o Supernova.
Atomii murmură,
Sferele cântă,
Şi miliardele de ani-lumină trec,
Ori vin, cine mai ştie!
Undeva pe-o aşchie,
Mărginit în nemărginire,
Stă omul, la Capul Bunei Speranţe.
Numără stelele fără număr,
Măsoară depărtările fără capăt,
Şi fuge cu cugetul
Când înainte, când înapoi,
Clădind adevăr efemer şi marele vis
Pe şi mai mari incertitudini.
Visul este însă departe
Ca stelele roşii uriaşe
Care sunt de-o sută de mii de ori
Mai puternice ca soarele nostru
În lumină şi căldură.
Libertatea e o stea roşie.
Omul o priveşte visător prin telescop.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce plăcute sunt fanteziile lor atunci când îşi construiesc lumi fără sfârşit, când măsoară cu degetul sau cu aţa soarele, luna, stelele, sferele.

citat din Erasmus din Rotterdam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a observat că stelele au şi mărimi diferite: cele mai mari stele sunt cele supergigante. Stelele supergiante sunt cele mai mari şi mai masive stele. Ele pot avea între 10 si 70 de mase solare şi între 30 şi 500 de diametre solare. Din cauza masei mari, supergigantele trăiesc puţin, între 10 şi 50 milioane de ani. Aceste stele se găsesc în roiuri stelare, braţele galaxiei sau în galaxiie tinere.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele pitice roşii se transformă în pitice albe, stelele ca Soarele devin gigante roşii după care se transformă în pitice albe, iar cele mai mari devin gigante roşii după care implodează/explodează, devenind stele neutronice sau găuri negre.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plenitudine

Când mă gândesc la tine devin un visător
Prin aburii-aşteptării, când stelele mă dor,
Simt că din ochii tăi o noapte-mi curge-n cuget,
Fără vreo apăsare, fără poveri în suflet.

Îţi simt infinitatea din răsăriri divine,
Căci soare străluceşte-n privirile-ţi saline.
Când mă gândesc la tine devin zeu în cuvânt,
Nu este bucurie mai mare pe pâmânt,

Şi nicio lacrimare nu este-o apă pură,
Ca gând ce bea lumină din frageda-ţi făptură.
Şi vie mi-este lumea pe care-am strâs-o-n mine,
Din adâncimea zării sălăşuită-n tine!

poezie de Aurel Petre (19 august 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

Omul e cel mai pur copac din lume,
Cu frunze veşnic verzi, rodind necontenit.
Omul e-un nume dat cândva, demult
Fiinţei tinere cu ochi de sticlă
Ce poartă-n piept aur topit
Şi-n gând comoară de argint.
Trăind efemer într-un etern trufaş,
Omul pictează tonic cărările ce se arată
Şi varsă nesătul culori aprinse,
Necuviincioase amintiri - decenii stinse.
Întregul ceas i-o căutare
Fără menire şi fără nicio arătare,
Dar... când însuşi ticăitul lui se-opreşte,
Omul răsuflă pentru totdeauna
Şi sferele de sticlă se ciobesc atât de tare,
Ca nimeni, niciodată să le mai repare.
Slove s-au scris cu sânge pe foi de fildeş
Să stea de căpătâi acelora ce vor să ştie
Ce-i omul ca fiinţă, zâmbet şi suferinţă.

poezie de Kevin Iovănescu (19 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aristarh bănuia că stelele sunt sori distanţi. A aşezat Soarele "printre" stelele fixe. Lipsa unei paralaxe stelare detectabile pe măsură ce Pământul se deplasează sugera faptul că stelele sunt mult mai îndepărtate decât Soarele.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele şi planetele se nasc, de obicei, într-o nebuloasă stelară, adică un conglomerat de praf stelar, heliu, hidrogen, plus alte gaze stelare; materie stelară... Într-un asemenea mediu s-a format şi Soarele nostru, evident, împreună cu planetele sale (printre care şi Terra), în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani. Prin urmare şi noi, asemenea planetei noastre, minunata, albastra şi inegalabila Terra, suntem făcuţi din pulbere stelară; deci, în interiorul fiecăruia dintre noi străluceşte un întreg Univers, cu miliardele şi miliardele sale de stele... Desigur, în Univers există şi materie întunecată, ceea ce presupune că şi-n interiorul nostru se ascunde şi o parte întunecată; depinde de fiecare ce cale alege să urmeze în viaţă, pentru că stă în puterea fiecăruia să-şi aleagă propriul destin şi drumul pe care-l va urma, astfel încât Universul său interior să nu-şi piardă nicicând din strălucire.

Cornelia Georgescu în "Stanca" în… "Calea Lactee"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele

Când noaptea se lasă,
eu ciulesc urechea, pe scară;
stelele se înghesuie în grădină,
şi eu sunt aici, în beznă.
Ascultă, o stea a căzut sunând, din ceruri.
Nu umbla prin iarbă, desculţă;
grădina mi-e plină de aşchii stelare.

poezie clasică de Edith Sodergran
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad pe ape

Soarele jos a picat,
Soarele, soarele,
Ca rochia ta din pat,
Soarele, soarele.
Cade o frunză din înalt,
Frunzele, frunzele,
Ca palma mea din părul tău cald,
Frunzele, frunzele.
Lunecă din cer o stea,
Stelele, stelele,
Ca lacrima pe faţa ta,
Stelele, stelele.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capul bunei speranţe

Din cutii învechite în amintirile lor
s-a ridicat aburul mirării
uneori
şi întrebările îşi făceau loc prin datul din coate
pe la colţurile pietrei
a cărei traiectorie viza capul unei bune speranţe
înotau în amonte fără să înghită marele val
le înghiţea el
apoi avalanşe de cuvinte se rostogoleau nemilos
tăiau
adânceau răni vechi
sângerânde şi neînchise în carapace
pe ecran
litere fumegânde unduiau gânduri
se pierdeau în partea de sus
la mijloc a rămas
pironit
sfidător un singur cuvânt ligibil
speranţa

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare capul. O să mă duc la familia Arăpaş, să-mi găsesc culcuş moale în iarba înaltă a grădinii. Odată culcat, o să număr un timp stelele. O să număr stelele până o să ostenesc. O dată ostenit, o să adorm. O dată adormit, o să dorm somn fără vise. Mâine dimineaţă mă voi trezi cumintea limpede.

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este cunoscut faptul că stelele sunt ca nişte centrale nucleare uriaşe, care convertesc încontinuu o formă de energie – atomii de hidrogen – în atomi de heliu.

citat din Charles Wang
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stânci de piatră seacă

Printre stânci de piatră seacă,
Auzi plâns de cucuvai,
Ţipând noaptea tristu-i vai!
Când în nouri se îneacă
Chipul lunii cel bălai.

Vraja trece peste lume,
Vraja... cântec amorţit,
Ca un vis îngălbenit,
Pe-a ei buze vineţi spume,
Capu-i alb a ameţit.

Fuge, trece, fuge, zboară
Buza-i tremură spumând,
Ochii-i joacă schinteind,
Sub nebuna ei cântare
Lumea doarme în descânt.

Este Daina cea nebună,
Care cântă noaptea-n crâng,
Pe când stelele se sting
Pe când frunzele-abia sună,
Pe când apele-abia plâng.

Vezi cum luna îngheţată,
Printr-al nourilor hău,
Trece ca şi visul greu
­Sună-n noaptea descântată
Cântul trist din ceasul rău.

Şi bătrâna moarte toarce
Gândul ei în nefinit:
Zilele din vine-ţi stoarce
Şi când capu-ţi se întoarce,
Bagi de seamă c-ai trăit.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre iubire

Niagara curge lin
Replicile tale dure
Devin norii grei de-mi spun
Că sunt o stea neînţeleasă.
Apoi ne vor umbri cu întunericul din ei
Suntem tot mai singuri, tot mai departe
De lumină, de întuneric.
Suntem deschişi lunii frumoasă
Suntem tot mai aproape de casa aparte
Aprinderi prin care eu lupt să deschid...
Scântei de lumină, scântei din mintea fără inhibiţii
Lumini ce se joacă cu stelele şi aduc fericirea
Învaţă să te ridici, ori de câte ori ai ocazia
Ca nişte vulcani noroioşi ne pierdem în cuvinte.
Ei dureros ne vor arunca în lut...
Lumina este a ta... da pricepi tu oare că eu sunt fiinţa,
De care tu te-ai îndrăgostit iremediabil?
Aceleaşi valuri nu se vor lovi de un alt ţărm...
Trecutul este proiectarea în alte timpuri
În alte frumoase adieri...
Prin care se leagă de o odaie.
Plină de unde de sclipici şi iubire.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era înainte o părere greşită, că toate stelele cele mai strălucitoare sunt cele mai apropiate. Arcturus se află la o depărtare ce trebuie să fie mai mare de 100 de ani lumină şi prin urmare, e un soare de mii de ori mai strălucitor decât Soarele nostru. De prin împrejurimile acestui soare enorm, Soarele nostru nici nu s'ar vedea cu ochii liberi. Deşi, de mii şi mii de ani, steaua aceasta se apropie de noi cu zeci de km pe fiecare secundă, cu toate acestea depărtarea la care ne aflăm de el e imensă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea faptului că atomii care compun viaţa pe pământ - atomii care alcătuiesc corpul uman, pot fi urmăriţi până la cazanele care au "copt" în miezul lor la temperaturi şi presiuni uriaşe elementele uşoare în elemente grele. Acele stele - cele cu o masă mare între ele - au devenit instabile în ultimii lor ani de viaţă - ele s-au prăbuşit şi au explodat - împrăştiindu-şi măruntaiele bogate în toată galaxia - măruntaie făcute din carbon, azot, oxigen, şi toate ingredientele fundamentale ale vieţii însăşi. Aceste ingrediente devin parte din nori de gaz care se condensează, se prăbuşesc, formează generaţiile următoare de sisteme solare - stele cu planete care orbitează în jurul lor, şi acele planete acum au ingredientele pentru viaţa înşăşi. Aşa că aunci când mă uit spre cer noaptea, şi ştiu că da, noi facem parte din acest univers, suntem în acest univers, dar poate mai important decât acestea două este faptul că universul este în noi. Când reflectez asupra acestui subiect, şi mă uit în sus - mulţi oameni se simt mici, pentru că ei sunt mici şi universul este mare. Dar eu mă simt mare pentru că atomii din mine au venit de la acele stele.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!