Intra muros

În acest oraş, dacă nu te sprijini de zidurile amintirii
şi nu-ţi aprinzi o ţigară înseamnă că vrei doar să
treci mai departe, să începi lucrul la marele şi ultimul
poem, cel al câmpului, al liniei ferate, al spaţiilor deschise.

În acest oraş amintirea pluteşte ca un cocor uriaş, transparent,
care fâlfâie încet din aripi, tulburând muzici surde,
şi aerul din jurul aripilor devine într-un fel nisipos, auriu
şi începe să ningă luminos peste toţi aceşti deţinuţi
neputincioşi ai prezentului.

În acest oraş este voie să se plângă pe statuile avuzurilor,
căci nimeni nu întreabă nimic. De când ceaţa îngerilor
a început să se lase în suflete, nimeni nu mai întreabă
nimic, căci drumul fiecăruia trebuie răzbit acuma,
altfel ceaţa te poate închide pentru totdeauna.
Ceaţa şi trunchiurile întunecate ale copacilor...

Câteodată mergi de parcă ai vâsli. O simplă lunecare fizică,
o deplasare nesemnificativă, dar necesară. Gândul tău
se îndreaptă în alt sens şi atunci te rupi, dispari în explozia
celor două contrarii. Cei care susţin că te văd nu percep
decât o amprentă de-a ta energetică, o sugestie, care te ţine
totuşi legat cu un cordon de lumea aceasta. De fapt, o lipsă
de substanţă, un gol desăvârşit.

Şi-atunci maşinile se împuţinează, birjele încep să clonţăne
asfaltul, la colţuri de stradă ‒ iubirile tinereţii şi maturităţii,
eroii romanelor, văcsuitorii de otravă ai vieţii, covrigul şi
pateul cu brânză din recreaţia orelor de liceu... Şi tu, printre
ele, ameţit de jocul acestor oglinzi, care te-nconjoară de peste
tot şi oscilează, cu puterile anilor de-acum, cu ochii ieşiţi din
orbite...
Amintirea... Şi deasupra ta, cerul... Întotdeauna aceeaşi
amintire... Întotdeauna acelaşi cer... Căci amintirea este cer,
iar cerul este amintirea neîncepută a începutului lucrurilor.

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă cheamă amintirea

Mi-e cald, însă căldura nu vine de la soare,
ceva parcă mă arde şi inima mă doare
şi urcă pân' la creier o moleşeală stinsă
ce-nvăluie, ca ceaţa, durerea necuprinsă.

Mă cheamă amintirea, mă strigă tot mereu.
Mă-ntorc înspre trecutul, ce nu mai e al meu,
dar nu văd decât urme pe drumul cunoscut,
ce duc spre-aceeaşi ţintă, al vieţii început.

Copilăria-mi dragă, ca un balsam se-aşează
pe fruntea fără riduri, în ochi ce scânteiază
şi-o undă de mireasmă de crini şi busuioc,
îmbracă amintirea şi-o-nchide într-un obroc.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea unei plăceri este, întotdeauna, o plăcere; în schimb, amintirea unei dureri nu este, întotdeauna, o durere (uneori, este o bucurie), din moment ce amintirea însăşi se estompează.

citat din Grigor Zohrap
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

Ceaţa se lasă peste munţi.
Peste pădurile cu brazi cărunţi,
Peste florile de tei,
Se lasă şi peste ochii mei, ai tăi.

Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Şi luceafărul nu mai luminează până în zori.

Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare şi va risipi
Ceaţa de pe pământ.

poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tao

Tao este drumul şi drumeţul. Drumul fără început şi fără sfârşit pe care îl bătătoresc toţi muritorii, dar pe care nimeni nu l-a creat, căci drumul acesta este viaţa însăşi. El este totul şi nimic. Din el purced toate, toţi trec pe aici, îndreptându-se spre acelaşi infinit, se adaptează lui, ca să se întoarcă tot acolo de unde au plecat. Este un pătrat fără colţuri, un sunet pe care auzul nu-l poate percepe, o imagine cu forme neînchegate. Este o plasă imensă ale cărei ochiuri sunt largi ca nesfârşitul mărilor, şi totuşi nimic nu se poate strecura printre el. Este sanctuarul unde îşi găsesc cu toţii refugiu. Nu este nicăieri, dar nu e nevoie să te uiţi pe fereastră, ca să-l vezi lângă tine. De la el înveţi taina să nu mai doreşti dorinţe, ci să laşi lucrurile să-şi urmeze cursul lor. Este cel care se umileşte pentru a se mântui, căci cel ce se umileşte se va înălţa şi trufaşul se va umili. Decăderea este însăşi esenţa succesului, iar succesul nu este el însuşi decât o intermitenţă a decăderii, căci cine ţi-ar putea spune dinainte clipa când înfăţişarea unui lucru va întoarce cealaltă faţă. Cel care tânjeşte după dragoste, o va găsi în liniştea şi inocenţa începutului. Blândeţea asigură izbânda celui care atacă şi mântuire celui care se apară. Ca să fii puternic, va trebui să-ţi înfrângi înainte de toate, propriile tale porniri.

definiţie de W. Somerset Maugham în Fumul amăgirilor, XLVIII
Adăugat de Oana Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agapă la un magazin de vinuri din Nan-king

O boare de vânt, aducând puf de plop, îndulceşte aerul pe terasă
Şi o fată din Wu, turnând vin în cupe, mă îndeamnă să ciocnim.
Sunt aici împreună cu colegii din oraş care au venit să-mi ureze drum bun;
Fiecăruia din ei, după ce goleşte paharul de despărţire, îi spun:
Oh, du-te şi întreabă acest râu care curge spre est
Dacă poate merge mai departe decât dragostea unui prieten!

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri ucise pe pământ

Doar amintirea poate să-ţi măsoare
Prin viscolul plecării fără sens,
Clipa în care-ai inventat ninsoare
Peste destinul ce ţi l-ai ales.

Doar amintirea te mai ţine minte,
Şi-ţi caută în cioburi de oglinzi,
Sărutul îmbrăcat în vechi veşminte
Cu care iernii veşnice te vinzi.

Şi dacă nu-ntelegi, de vină nu e
Răceala ce-ai lăsat-o în cuvânt,
Ci... poate, o greşeală care-ţi suie
La cer, iubiri ucise pe pământ.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea vârstei

Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.

Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.

Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,

Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.

poezie clasică de Ion Pena din revista "Drum", anul III, nr. 46 (decembrie 1939)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnalez acest interesant fapt de observat: sunt oameni care au obiceiul de a citi, înainte de expediere, scrisorile pe care le-au scris. Alţii nu au acest obicei, dar când o fac câteodată, din întâmplare, ei au totdeauna prilejul de a găsi şi corecta o eroare izbitoare. Cum să explicăm acest fapt? S-ar spune că aceşti oameni ar şti totuşi că, scriind, au săvârşit un lapsus. Poate fi admis acest fapt ca fiind real?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie dacă luna

cine ştie dacă luna nu este cumva
un balon, venind dintr-un oraş pasional
de pe cer – locuit de oameni frumoşi?
(iar dacă eu şi cu tine trebuie

să facem parte dintre ei, dacă ei
ne-ar primi pe amândoi în balonul lor,
atunci de ce
nu ne-am înălţa împreună cu acei oameni drăguţi

mai sus decât casele, clopotniţele sau norii?
îndrăzniţi să navigaţi
în depărtări albastre, departe, într-un oraş pasional
pe care nimeni, niciodată, nu l-a vizitat, unde

întotdeauna
este
Primăvară ) şi toţi oamenii sunt îndrăgostiţi,
iar florile se culeg singure pe ele însele.

poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balian de Ibelin (către cei din Ierusalim): A căzut pe umerii noştri datoria de a apăra Ierusalimul, iar noi ne-am pregătit cât de bine am putut. Nici unul din noi nu le-a furat oraşul musulmanilor. Niciun musulman din marea lor armată care se îndreaptă acum spre noi nu era născut pe vremea când acest oraş a fost pierdut. Ne luptăm din cauza unor ofense pe care nu noi le-am adus, împotriva unora care nici măcar nu erau în viaţă pentru a se considera jigniţi. Ce este Ierusalimul? Templele voastre sunt construite peste templul evreu pe care romanii l-au dărâmat. Templele musulmane sunt construite peste ale voastre. Ce este mai sacru? (Pauză.) Zidul? Moscheea? Cimitirul? Cine le revendică? Nimeni n-o poate face. (Îşi ridică vocea.) Cu toţii avem dreptul asupra lor!
Episcopul, Patriarhul Ierusalimului: Blasfemie!
Almaric (către Patriarh): Taci.
Balian de Ibelin: Apărăm acest oraş, nu pentru a proteja aceste pietre, ci pe oamenii care trăiesc printre aceste ziduri.

replici din filmul artistic Regatul Cerului, scenariu de William Monahan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Herman Altman

Am mers oare pe urmele Adevărului
Oricare ar fi fost drumurile acestuia,
M-am luat de piept cu întrega lume pentru o cauză
Şi-am sprijinit pe cel slab împotriva celui puternic?
Dacă le-am am făcut voi rămâne în amintirea oamenilor,
Aşa cum am fost cunoscut în oraş în timpul vieţii mele
Şi aşa cum am fost iubit şi urât pe acest pământ;

De aceea nu-mi ridicaţi monument
Şi nici nu-mi sculptaţi bust,
Astfel, chiar dacă nu voi deveni semizeu,
Realitatea sufletului meu va fi pierdută,
Iar hoţii şi mincinoşii
Care au fost adversarii mei şi care m-au distrus,
Şi copii hoţilor şi mincinoşilor,
Nu vor putea afirma în faţa statuii mele
Că au fost alături de mine în ziua înfrângerii.

Nu-mi ridicaţi monument,
Astfel amintirea mea nu va fi pervertită de fii
Minciunii şi ai opresiunii.
Voi fi alături de cei care m-au iubit şi de copii acestora;
Voi rămâne întotdeauna proprietatea onestă
A acelor pentru care am trăit.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scurt, aceste gânduri activează anumite sentimente, sentimentele emană vibraţii, iar vibraţiile atrag alte vibraţii asemănătoare, prin procesul de rezonanţă. Bineînţeles că aceasta este doar o imagine de ansamblu a procesului de atracţie a experienţelor. Însă, dincolo de acest proces, până la acest proces, are loc procesul de atragere a gândurilor în sine. Odată ce omul înţelege că atrage, poate deveni conştient de faptul că el nu este gândurile sale. De fapt, chiar expresia "gândurile mele" reflectă o separare evidentă între om şi gând. "Gândul meu" - deodată sunt două părţi: "gândul" şi "eu". Aşadar, cine eşti tu? "Gândul" sau "tu"? Gândul sau cel care gândeşte? Gândul sau gânditorul? De fapt, nu eşti nici gândul, nici gânditorul, căci tu eşti Prezenţa din spatele procesului mental, care poate observa procesul, fără a se implica în el. Omul nu este mintea sa. Omul are o minte care gândeşte gândurile aflate pe aceeaşi frecvenţă de vibraţie şi care călătoresc în acelaşi sens.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul

Ai spus: "Mă voi duce în altă ţară, voi căuta alt ţărm,
voi găsi un oraş mai bun decât acesta.
Orice încerc să fac se dovedeşte-a fi un eşec,
iar inima mea zace-ngropată-asemeni unui lucru mort.
Cât îmi mai pot lăsa mintea să se descompună aici?
Oriunde mă-ntorc, oriunde privesc,
văd doar ruinele-înnegrite ale vieţii mele, în acest loc,
am petrecut atâţia ani, irosindu-i unul câte unul."

Nu vei găsi o altă ţară, nu vei vei găsi alt ţărm.
Acest oraş te va urmări întotdeauna.
Vei păşi pe-aceleaşi străzi, vei îmbătrâni-n acelaşi cartier,
Vei albi-n aceleaşi case.
Nu vei părăsi niciodată acest oraş.
Nu spera că vei găsi lucruri diferite-altundeva:
Nu există nici o navă pentru tine – şi nici alt drum.
Acum, fiindcă ţi-ai cheltuit viaţa aici, în acest mic ungher,
ea este deja absentă oriunde-n lume.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşit se spune că tinereţea este mai aproape de viaţă, căci între ea şi viaţă nu intervin decepţiile, experienţele, construcţiile mentale care caracterizează maturitatea. Dimpotrivă, tinereţea aduce cu sine un milion de superstiţii, de idei bine mistuite, de sugestii şi iluzii - pe care le interpune întotdeauna între ea şi viaţă. Un contact direct cu viaţa nu-l poate da decât maturitatea, şi perfect numai bătrâneţea. Nu începi să trăieşti real decât în jurul vîrstei de 40 de ani. Până atunci nu trăieşti decât în gesturi, în intenţii, în nostalgia viitorului şi amintirea trecutului.

Mircea Eliade în Despre tinereţe şi bătrâneţe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina căzută

Prin ceaţa de aripi
Culeg puf de păpădie,
În rădăcina de sâmburi
Tristeţea învie.

Caut miezul din lucruri
În pânza amintire
Unde greierii înalţă
Un cântec subţire.

Din pleoape alung
Durerea întrupată,
Amintirea se-neacă
În pumni de zăpadă.

Prin ceaţa de aripi culeg
Liniştea luminii ruşinate,
Zborul visurilor reci
Sub rădăcină cade.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudate lucruri sunt amintirea şi speranţa; una priveşte înainte, cealaltă înapoi; una este a zilei de azi, cealaltă a zilei de mâine. Amintirea este istoria înregistrată în creier, amintirea este un pictor, ea creează picturi ale trecutului şi ale prezentului.

citat din Anna Mary Robertson Moses
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

regret

Regretul este şi el un soi de tristeţe având o amărăciune deosebită prin aceea că este totdeauna legat de o anumită desperare şi de amintirea plăcerii pe care ne-a dat-o delectarea. Căci nu regretăm niciodată decât binele cu care ne-am delectat şi pe care l-am pierdut în asemenea măsură încât nu mai avem nici o speranţă de a-l redobândi la vremea şi în felul în care îl regretăm.

definiţie celebră de Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu am cu ce să schimb iubirea
Şi să aleg, îmi este greu...
Dar tot trăind cu amintirea
Nu voi mai fi acelaşi eu!

Nimic nu poţi recupera
Nimeni nu poate -nlocui ceea ce pierzi...
Căci totul se rezumă, acceptând sau nu la... viaţă!

Şi-adevarata viaţă o trăieşti iubind!
Ci nu trecutul...

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agresiva amintire

Străbat aceleaşi drumuri, dar astazi fără tine,
Într-un amestec straniu de bine şi ruşine,
Aş vrea să plec departe, ca dorul să se aline,
Dar amintirea este mai tare decât mine.

Şi nu-nţeleg cum poate această libertate,
Să-mi fie confiscată, să-mi fie luate toate,
De stau cu ochii-n lacrimi şi genele lăsate
Şi numai amintirea pe crucea ei mă bate.

Prezentul nu există, venirea lui mă doare,
Nu ştiu nici viitorul, dorit de fiecare,
Eu în halucinante oglinzi retrovizoare
Puterea amintirii o simt, dominatoare.

E viforul în toate, ferestrele-mi îngheaţă,
De-atâta amintire, nu mai există viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Liber să sufăr" - 2003
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!