Sub pașii tăi...
Când calci acum
pe piatra care
sub pașii tăi
abia tresare,
înăbușind
durerea-n sine
și pregătind
viața ce vine,
te-ntrebi tu oare
dacă ea e fericită
și-ai putea,
când
pentru-o clipă
te oprești,
în gând,
smerit
să-i mulțumești?
poezie de Elena Liliana Popescu din Unde ești, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dacă
Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.
Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranța,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea
Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să privești în nevăzut
Și să afli neștiutul,
Ar urma iar începutul?
poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-ai depărtat
Te-ai depărtat prin celelalte gânduri
Atât de mult, de gândul cel dintâi
Și până-n clipa când te vei întoarce
Nu vei putea să pleci, nici să rămâi...
poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-mi
Dacă o flacără, o clipă,
din drumul ei știut se-abate,
arzând o fragedă aripă
a unei gaze-ndurerate
Și suferă, pentru că știe,
învăluind-o în lumină,
de ce durerea-i tot mai vie,
Spune-mi, te rog, cine-i de vină?
poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
O, cât aș vrea...
Nimic nu e ca înainte,
nimic nu va mai fi ca azi,
și mâine-aducerile-aminte
când tu pe gânduri ai să cazi
Îți vor spori tristețea vie
ce-o simți în clipa care trece
când te îndrepți spre veșnicie
și nu vrei timpul a-l întrece...
O, cât aș vrea să nu mai suferi
și ochii tăi să nu mai plângă,
tu, lac acoperit de nuferi,
ce știi că mâine-n zori, să-i strângă,
Veni-vor cei ce nu se-așteaptă,
în viața ce prin ei trăiește,
s-audă-n clipa înțeleaptă,
pe care totul le-o vestește,
A disperării rugă mută,
a plânsului tăcut din lume,
speranța lor demult pierdută
s-o regăsească, să-i dea nume,
Și tu să poți prin ei cunoaște
cum ei prin tine pot să știe
că tot ce s-a născut renaște
și tot ce va muri învie...
poezie de Elena Liliana Popescu din Unde ești, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața, în ce se măsoară?
Dacă viața-i o poveste, în ce oare se măsoară?
În lacrimi ce cad din gene, de culoare alb-albastru?
În ale sperantei trepte, ce urcă apoi coboară?
Pașii omului calcând sub al cerului pilastru?
Cum oare se cântărește? În prunci când femeia naște,
Punând sub pernă batista înnodată-n patru colțuri,
Semnul crucii, rugăciunea, alungând moartea ce-o paște
La ușă cu busuiocul... lumânări arzând în cețuri?
În ce oare se măsoară? Timpul de ce este scurt,
Posesiv și invizibil parcă-ar fi un vis himeric?
Pregătind eternitatea cu al sufletului scut,
Cântul dulce-al primei Eve fiind al vieții generic?
Dacă viața-i o poveste, de vină mi-e ursitoarea,
Că privesc prea mult spre stele, repetându-mi întrebarea:
Când devin una din ele? Viața, în ce se măsoară...?
poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă clipă
Spre clipa care vine privești nedumerit:
cum aș putea-o umple, în chip desăvârșit?
Și unde-i muza care, șoptindu-mi la ureche,
tăcut să-mi amintească istoria străveche,
Să pot din ea desprinde învățături uitate,
să pot citi în gânduri ce-n lume-s aruncate
din timpuri neștiute, ce-așteaptă de când lumea
să poți a le transcende, să aibă loc minunea,
Să deslușești chemarea ce veșnic te atrage,
în clipa fermecată să poți a te retrage,
să sorbi înțelepciunea ce știe să te-ajute
să poți parcurge drumul, pe căi nestrăbătute.
Să-ți împlinești destinul, ursit dintotdeauna
să poți a te cunoaște, să poți purta cununa
cândva încredințată doar ție, ce te-așteaptă
în clipa nesfârșită, când cel umil o poartă...
Te-atrage nemurirea, ai vrea să o trăiești
și totuși, teamă-ți este să nu te rătăcești,
să nimerești aiurea în lumea de fantasme
fără să ai puterea lui făt-frumos din basme,
Să poți respinge răul ce ți-l imaginezi,
din falsa închisoare să poți să evadezi,
s-aduni întreg curajul ce poate să-ți aducă
victoria deplină, să-nvingi orice nălucă
Ce ți-ar opri intrarea în țara făr' de moarte
și unde tinerețea vrea pașii tăi să-i poarte,
împărăția vieții, speranța ta ascunsă
sau veșnicia însăși, cea veșnic nepătrunsă...
Eziți. Și clipa trece. Nu fi dezamăgit.
O altă clipă vine. E fără de sfârșit.
Oare-ai putea-o umple, să-nsemne clipa care
îți spune adevărul, cuprins în fiecare?
poezie de Elena Liliana Popescu din Unde ești, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ai ști
Dacă ai ști,
cât de dor mi-e de Tine,
deși ești în inima mea
si cât de mare este tristetea
de a nu Te vedea
decât în visul meu.
Cât de mult îmi lipsești,
deși ești mereu cu mine
si cât de adâncă este durerea
de a nu Te auzi
decât în gândurile mele.
Cât de greu îmi este
când Te caut în jurul meu
si nu Te găsesc decât atunci
când vrei Tu să Te pot afla...
poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai treci din când în când prin viața mea...
Dacă un gând fărâmițat de piatra uitării
În izvor de lacrimi se va transforma,
Vei auzi cântecul neterminat al mării
Trecând din când în când prin viața mea.
Dacă mai poți privi aceeași stea
De noi aleasă-n noaptea marilor iubiri,
Mai treci din când în când prin viața mea
Ca pe-o alee a unui parc cu amintiri...
De vei auzi un fel de chemare
Din adâncuri de trecut, de undeva,
Răspunde învechitei răni, ce încă doare,
Trecând din când în când prin viața mea...
poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În clipa regăsirii
În libertatea mării constrângerea e malul
Deplinul întuneric lumina o conține
Pe țărmul neclintirii neliniștea e valul
și din ce-a fost el lasă doar lumea care vine.
Nimic îți pare totul când cauți nemurirea
În muta disperare tăcerea e cuvântul
Nefericirea însăși cuprinde fericirea
când, plin de umilință, tu părăsești pământul.
Iluzia, supusă, ascunde adevărul
doar pentru a-l cunoaște în clipa despărțirii
Acela care astăzi înseamnă trecătorul
și care este veșnic în clipa regăsirii...
poezie de Elena Liliana Popescu din Unde ești, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

seară la țară -
pregătind patul cu fân
de abia cosit
haiku de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine de la sine
Gândirea vine de la sine,
Pe căi ascunse și străine,
Când n-ai chemat-o, fără știre
Pe firu-i nevăzut, subțire.
Și când o ceri nu-ntotdeauna
Și-arată raza-n flori ca luna,
Să țeasă cu argint, la vreme
Sufletul greu de crizanteme.
O cauți și ai vrea să cânte
În umbra viselor răsfrânte.
Și-n nici o zare nu tresare
Lumina serii gânditoare.
poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când este bine să te oprești din urmărirea fericirii și să te mulțumești să fii fericit.
citat clasic din Guillaume Apollinaire
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine
Când ploaia-și lasă pașii reci
Peste islazuri și poteci,
Când cerul gri în umbră ține
Și răul, și un strop de bine,
Mi-e dor de tine!
Când trenul șuieră în gară
Și doi-trei călători coboară,
Când pe fereastră văd doar șine,
Una se duce, alta vine...
Mi-e dor de tine!
Când drumul nu se mai termină
Și am sau nu am nicio vină,
Când totul pare trist pe lume,
Iar starea asta n-are nume,
Mi-e dor de tine!
Când nu mai am în lacrimi sare
Și altă zi abia tresare,
Când nu aud decât suspine
În clipe de iubire pline.
Mi-e dor de tine!
Când mă trezesc, într-un târziu,
Peronul gării e pustiu.
Înnod eșarfa cu buline
Și scriu pe un caiet cu rime:
Mi-e dor de tine!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când totul se pierde
Ceasul nu s-a oprit dar orele
nu se mai văd marcate
pe cadranul timpului
ce stă pe loc, în contemplare.
Perspectiva nu s-a pierdut
dar obiectele nu se mai văd
delimitate pe întinderea pură
a spațiului - cel fără de nume.
Viața nu s-a sfârșit dar moartea
nu se mai vede la orizont
în așteptarea ființei ce se revolta
cândva, undeva, în țara uitării...
Totul este la locul său ca altădată
deși totul nu mai înseamnă nimic
când se pierde în spațiul fără de timp,
în timpul fără de spațiu...
poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica IV
Acum, în fine, când mai sunt spre nu mai sunt,
abia acum am dreptul să vă mint
și să vă spun despre cuvânt că e cuvânt
și ce presimt chiar simt.
Abia acum o să mă credeți
când sunt înspre nu sunt
că viața mea a fost mormânt
iar moartea mea o tinerețe.
Abia acum o să mă credeți
în fine când am reușit să mint.
poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Oprește-te. Oprește-te să mai aștepți zilele de vineri. Oprește-te să mai aștepți verile. Bucuriile. Răsăriturile. Pe cineva care să se îndrăgostească de tine. Pe tine care să te iubești pe tine. Oprește-te să mai aștepți viața. Fericirea vine atunci când te oprești să o aștepți. Viața nu e așteptarea unui moment. Viața e chiar momentul ăsta. Viața e acum.
citat din Mihai Morar
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar iarba câmpului și macii
abia acum, când boabele de struguri
își caută amiezile de vară în smălțuite, tandre căni cu vin,
acum când soare blând și aer auriu ne înconjoară,
când visele tale și visele mele de fiecare zi și din anume zile
și-au amestecat culorile și parfumul până la identificare
și sunt atâta de ușoare că sufletele ne-ar putea pleca spre cer
în orice secundă de liniște dacă iarba
și macii câmpului nu ne-ar iubi atât de mult
cu tot cu rouă și cântecele dragi
acum, când cănile cu vin
așteaptă buze moi, abia acum ne despărțim
poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De timp sunt flămând
Din clepsidră nisipul se scurge avid,
Înalțând între mine și timp trainic zid.
De-o putere Divina să-l oprească-ar putea,
Să îl țină pe loc, pentr-un secol să stea,
Aș avea timp destul cât să fac ce-am în gând:
Să cutez, să m-avânt, că de timp sunt flămând...
Toamna asta îmi dă încă-o lecție-n plus;
Primăvara și vara în neguri s-au dus.
Cât clipit-am din gene și ochii-am deschis,
Au rămas toate-n urmă, frântură de vis.
De-aș putea să le strig doar pe nume 'napoi
Să se-ntorcă măcar pentru-o clipă la noi,
Dorul meu o să fie cu mult mai ușor
Până fac cale-ntoarsă cocorii în zbor.
Am sperat pentru-o clipă că nu-i prea tarziu,
Primăvară și vară senină să fiu.
Pașii verii s-au șters de sub frunze ce cad
Toamna-și sapă pe urmele slabe, nou vad.
Din clepsidră nisipul se scurge avid,
Înălțând între mine și timp trainic zid.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mintea te-a stors, te-a epuizat, când ai urmat-o orbește toata viața, când nici măcar binecuvântatul somn nu mai vine la tine din cauza nesațului ei, când ești sleit și de ultima picătură de energie, acum ești cu adevărat pregătit să lași mintea să moară înainte de a muri. Dacă nu faci asta Chiar Acum, daca nu lași mintea să moară, ea nu te va lăsa să trăiești. Când cu adevărat mintea moare cu tot cu "eu"-l ei infect, când ai ajuns la capătul minții, în sfârșit, ești liber ca libertatea. Ești Liber ca viața și nu ca un corp efemer prizonier în ea! Privește și vezi chiar Acum, chiar în aceasta Clipă, tu ești Viața etern liberă de gândul efemer ce apare chiar acum în ea și încearcă, plănuiește, zămislește și speră până disperă să o ia în posesie!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul e un biet om
cu dureri sub frunte
cu iluzii la inimă
cum să-i fac portretul
seamănă cu un sinucigaș
îl zgândăr sub pleoape
îi deschid privirea spre o floare
unde fluturii își dansau culorile
apoi încerc să-i surprind viața
care se scurge în poezie
prin transplatul cu cerul
pentru o clipă doar
a sărutat din sprâncene imensitatea
ca pe o încercare de a sări coarda cu luna
sau ca atunci când absolvea șotronul
cu magna cum laudae
abia acum portretul lui
aduce cu sinele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!