Viaţa, în ce se măsoară?

Dacă viaţa-i o poveste, în ce oare se măsoară?
În lacrimi ce cad din gene, de culoare alb-albastru?
În ale sperantei trepte, ce urcă apoi coboară?
Paşii omului calcând sub al cerului pilastru?

Cum oare se cântăreşte? În prunci când femeia naşte,
Punând sub pernă batista înnodată-n patru colţuri,
Semnul crucii, rugăciunea, alungând moartea ce-o paşte
La uşă cu busuiocul... lumânări arzând în ceţuri?

În ce oare se măsoară? Timpul de ce este scurt,
Posesiv şi invizibil parcă-ar fi un vis himeric?
Pregătind eternitatea cu al sufletului scut,
Cântul dulce-al primei Eve fiind al vieţii generic?

Dacă viaţa-i o poveste, de vină mi-e ursitoarea,
Că privesc prea mult spre stele, repetându-mi întrebarea:

Când devin una din ele? Viaţa, în ce se măsoară...?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul

aşa ai fost, aşa vei fi.
si nu spera
că vei schimba ceva
în viaţa ta.
un ceas interior
măsoară timpul
în pas uşor,
dar sigur.....
măsoară şi privirea ta,
si vocea ce va spune
da sau ba.
măsoară tot ce tu gândeşti.
el va dicta.
eşti efemer....
şi tot ce faci
măsoară ceasul ucigaş.
cu el te naşti,
si într-o zi se va opri
fără să vrei,
fără să ştii...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prin ceruri, mamă, mai sunt ani?
Sau stelele măsoară doar eternitatea,
Cine îţi cântă astăzi, "la mulţi ani",
Când viaţa ta s-a împletit cu moartea?

Pe-aici, prin curtea ta, e toamnă, cald...
Dar frunze nu mai sunt în nuc să ştii, niciuna,
Of, iarba, mamă, ţi-a ajuns incet până la prag,
Iar dorul nostru a crescut şi el, de-atunci, într-una...

Prin ceruri, mamă, se sărbătoreşte?
Un tort cu lumânări, tu oare ai?
Aici, durerea, încă arde, ne topeşte,
Din lacrimi, ţi-am zidit şi noi un rai...

E ziua ta în Cer şi pe Pământ,
În casa ta aprindem amintiri cu tine,
De ne priveşti, trimite, mamă, un cuvânt,
Un vis, orice, să ştim dacă eşti bine...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oare

De ce oare, de ce oare,
Două mâini, două picioare,
Ochii doi, la fel urechi,
Toate sunt, perechi perechi,

Iar, să-ncapă-n ea din plin,
Dulce-al dragostei suspin,
Oarba, surda şi nebuna,
Inimioara-i numai una...

De plămadă boţ, zurlie,
Porumbel plonjând în vrie,
Spre o pradă făr-de care
Vieţuirea sens nu are,

Ceas ce ticăie-n neştire,
Dup-un dram de fericire,
Şi ce poartă în tăcere,
Totă-a lumii grea durere,

Dar, şi când din cer coboară,
Calde, ploile de vară,
Ce dau semnul încolţirii,
La seminţele iubirii,

In secretele unghere,
Naşte tainica avere,
Mare cât o lume-ntreagă:
Dragă, dragă şi iar dragă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotirile mâinii

... se-ntorc trăirile ierbii
se rumenesc la focul mocnit
şi-adorm în poala uitării
şi visează că dorm
şi se trezesc
când râzând
când vuind
tu măsoară arămitele gânduri
de când până când
tulburare
de când până unde
îndemn
cum urcă treptele cerului, dorul
zilei de ieri şi de mâine
aşa drumuri bune şi rele
în ploile albe rămân
tu măsoară prundişul cu pasul
de când până când
fără seamăn
de când până unde
zidirea de viu
cresc rotirile mâinii în valuri
şi Luna mijeşte a taină
cum iarba
cineva macină
tăcerile şi chemările lumii
şi altcineva
încarcă la Jiu
tu măsoară odată cu ziua
de când până când
roată
de când până unde
uimiri
şi vremuie uitările-n poală
şi vântu-şi scutură floarea
asemeni
şi necuprinsul de suflet măsoară
parfumul
şi ochiul plămădeşte cascade
şi numai acorduri afabile curg
în praful şi pulberea mării
măsurându-ne multul
de când până când
ţintuirile mâinii
de când până unde
lumini...

poezie de Maria Pirlogea (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea unui gând stingher

Tu, suflet rătăcit, cum nu ştii, oare,
Că n-am plecat şi nu ne-am despărţit?
Sunt încă-n tine, viu, căci o plecare
Ar însemna pustiul de sfârşit.

Nu simţi privirea mea cum îţi măsoară
Plăcerea-n jocul noului sărut?
Nu ştii că te cunosc şi mă-nfioară
Toţi paşii tăi prin timpul ce-a trecut?

Nu te sfii de-acum! Din întâmplare,
Te mai privesc şi eu, la fel ca tine,
Dar nu cum te priveam, cu-nflăcărare;
Cred că-i dorinţa mea să-ţi fie bine.

Sunt doar un gând acum, ca o mirare
Prin gândul tău Dar ştii. Oi ştii, tu, oare?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub paşii tăi...

Când calci acum
pe piatra care
sub paşii tăi
abia tresare,
înăbuşind
durerea-n sine
şi pregătind
viaţa ce vine,
te-ntrebi tu oare
dacă ea e fericită
şi-ai putea,
când
pentru-o clipă
te opreşti,
în gând,
smerit
să-i mulţumeşti?

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i un cântec

Când viaţa-i o luptă
între bine şi rău,
când timpul nu-ţi lasă
nimic al tău,
când totul pare-o glumă
în viaţa ta,
ascultă mereu
de inima ta.

Dacă nu ştii
să te ridici când ţi-e greu,
în jocul vieţii
ai să suferi mereu;
dacă-nainte
nu ştii să priveşti,
încearcă acum
şi-ai să reuşeşti.

Destinul te loveşte
când nu te-aştepţi,
dar nu sta închis
între patru pereţi;
luptă înainte,
ştiu că nu e uşor,
ai încredere-n tine,
din asta nu o să mori.

Nu da-napoi
orice s-ar întâmpla,
nu-ncerca să fugi,
viaţa-i numai a ta;
învaţă să câştigi,
învaţă să pierzi,
şi-ntotdeauna
în tine să crezi.

Viaţa-i frumoasă
pentru fiecare,
cu-atâtea necazuri,
toţi pot să zboare;
învaţă să profiţi
de fiecare zi,
viaţa-i un cântec,
n-o irosi.

poezie de Mihail Simionescu
Adăugat de Mihail Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shylock: Dacă ne înţepi, oare nu sângerăm? Dacă ne gâdili, oare nu râdem? Dacă ne otrăveşti, oare nu murim? Şi dacă greşeşti în faţa noastră, nu ar trebui oare să ne răzbunăm?

replică celebră din piesa de teatru Neguţătorul din Veneţia, Actul III, Scena 1, scenariu de William Shakespeare (1598)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întreb

Mă întreb şi întreb
cu de-a sila mă întreb
şi întreb
dacă nu ar exista mirosul ierbii oare
spun oare din răutate
oare am mai descălţa noi luna de lumină?
Mă întreb şi întreb
cu aceeaşi silă întrebătoare
dar mai bine
întreb deci
dacă nu ar exista sângele
am mai vedea noi răsăritul cum naşte
în iarbă puşca unui soldat?
Mă întreb şi vă întreb pe voi
cu toată sila pricinuită de întrebarea
ce o întreb
când nu îţi pasă
dacă nu ar exista strigătul mamei
când te cheamă pe lume
ar mai fi în iarbă împuşcătura unui soldat mort?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că timpul este mişcarea sferei, pentru că prin aceasta se măsoară celelalte mişcări, iar timpul se măsoară prin această mişcare.

Aristotel în Fizica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă vieţii şi morţii

Viaţa-i o clepsidră spartă.
În două timpu-i fragmentat –
Lumina zilei şi... deodată
O noape neagră s-a lăsat.
E-un licăr între vieţi de stele,
Un şerpuielnic drum de vis...
Nu înţelegem că se moare
Decât când pleoapa s-a închis.

Viaţa-i o clepsidră spartă,
Arcă-n vreme de furtuni,
Pe valuri de timp purtată.
Vis în neştiute lumi...
Este curgerea spre mâine,
Al durerii eşafod,
Pacea colţului de pâine
Şi trădarea lui Irod.

În două timpu-i fragmentat –
Ploi de silabe şi tăceri
Ce-n univers au emigrat.
Şi-acum, pe-al rugilor dureri,
Mă-nalţ furtună şi socot
Că-s un quasar pierdut în timp,
Un unic şi nefast complot,
Poate un ultim anotimp.

Lumina zilei şi... deodată
Apus, tăcere şi neant,
Ploi de tristeţi, dureri şi sloată...
Viaţa alt curs de-acum a luat.
A fost o curgere de miere,
Iubire, floare de cais,
Cânt de izvor şi păsărele,
O aripă de dor, un vis...

O noapte neagră s-a lăsat...
Prelung, un clopot se aude.
Ah! Oare ce s-a întâmplat?!
Şi universul ce ascunde?
Ce cruci nuntirea mi-o jelesc?!
Pe alba piatră funerară
Ocean de lacrimi regăsesc
Şi timpul nu se mai măsoară.

E-un licăr între vieţi de stele,
Toreador sub roşu voal,
Preţioasele gazele
În blând decor autumnal.
Viaţa e soarele de vară
Şi zbor spre cer de păpădii,
Zborul aripii de ceară
Peste clipe viorii.

Un şerpuielnic drum de vis,
Credinţă şi amnar deodat',
E poarta care s-a deschis,
Genunchiul, azi, în rugi plecat.
Viaţa-i o floare la altar
Pusă ofrandă pentru timp,
E şi iubire şi calvar...
Splendoarea muntelui Olimp.

Nu înţelegem că se moare...
Nu-i drept, etern datori să fim!
De ce atâta întristare
Când am putea să mai trăim?
Ne-am logodit cu neputinţa...
Prin moarte toţi vom spune "da",
Căci n-a putut să afle ştiinţa
Ce alte vieţi vor mai urma.

Decât când pleoapa s-a închis
Vom crede, Doamne, că se moare,
Că viaţa nu-i decât un vis.
Secunde, stele căzătoare...
Ce rost în urmă lacrimi, fast?!
Ce rost un nume pe o cruce?
Din om, nimic n-a mai rămas.
El vine şi apoi... se duce...

Decât când pleoapa s-a închis,
Nu înţelegem că se moare.
Un şerpuielnic drum de vis,
E-un licăr între vieţi de stele.
O noapte neagră s-a lăsat,
Lumina zilei şi... deodată,
În două timpu-i fragmentat.
Viaţa-i o clepsidră spartă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb

Îmi întreb al meu destin,
Oare eu de ce suspin?
Poate din prea mult alcool?
Sau mi-e sufletul prea gol?

De ce simt cum dintr-o dată,
Se preling stropii de apă?
O fi ploaia cea de vină,
Sau durerea din inimă?

Gândurile nu-mi dau pace,
Ma lovesc ca nişte ace,
În noapte am insomnii,
Oare tu când ai sa vii?

poezie de Cazacu Roxana Maria
Adăugat de roxanamariaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Când eu nu v-oi mai fi,
Cineva lipsa îmi va simţi?
Şi de acolo de unde oi fi
Oare peste cei dragi aş putea privi?

Fără trup oare tot eu aş fi?
Aş avea aceleaşi amintiri?
Mi-ar mai păsa de cineva?
Oare toate astea ar mai conta?

Stau nopţile şi mă întreb
Destinul meu e împlinit?
Rostul meu este aici?
Oare viaţa asta e doar un test?

Când firul vieţii brusc s-a rupt,
Luminile uşor sau întunecat
Şi toate becurile sau stins,
Oare stinse au rămas?

Tot ce am fost,
Tot ce în viată am făcut
În afară de cei cunoscuţi,
Oare pentru altcineva ar mai conta?

poezie de Ciprian Ionuţ Chiricea (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserare

Eu nu ştiu ce poate să însemne
De-atât de tristă sunt din nou.
Să fie oare o simplă întâmplare?
Să fie oare un ecou?

Răcoarea înserării, încet, subtil, coboară
Iar pacea şi liniştea amurgului devine tot mai clară.
E timpul, când stau la birou cu condeiul în mână,
Momentul când, gândurile-mi vin ca o furtună.

Eu nu ştiu ce poate să fie
De somnul la mine n-a fost
Ori poate o altă poveste începe să-nvie
Şi totu-mpreună se leagă cu rost.

poezie de Daniela Gumann din Florile cireşului tânăr (2017)
Adăugat de Daniela Gumann
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?

Ştiţi vreo unitate de măsură
Pentru emoţii, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care ştie
Ar vrea să-mi spună într-o zi şi mie?

Eu nu ştiu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor
Şi nici nu cred că este cineva ce poate
Să cuantifice iubirea în intensitate!

Cu siguranţă nu s-a născut încă
Alt om care să ştie cât e de adâncă
Emoţia ce-o simte fiecare
Ca s-o măsoare-n metri, leghe sau picioare!

O fi nevoie de mai multă elocinţă
Să înţeleg că în iubire nu-i nicio o ştiinţă
Şi că, deşi s-au dat atâtea definiţii,
Omul măsoară dragostea doar în emoţii?

Poţi să măsori intensitatea din privire
Ori scânteierile născute din iubire?
Se poate măsura roşeaţa din obraz
Născută din iubire sau, poate, din necaz?

S-a născocit oare numărătoarea
Pentru momentele ăn care-s visătoarea,
Ori a ajuns să ştie cineva mai bine
Cât de intense sunt emoţiile-n mine?

Există undeva vreo mică şansă
Să mi se numere intrările în transă
Când în momentele de reverie
Nici eu nu ştiu dacă sunt moartă sau sunt vie?

Stă lângă mine cineva să ia aminte
Emoţia ce o transmit eu prin cuvinte
Când strig în gura mare ori şoptesc
"Iubitul meu", "mi-e dor" sau "te iubesc!"?

Pentru căldura din cuvinte-o fi vreun termometru?
Emoţia mi se analizează printr-un spectru?
Şi dacă eu simt să mă port cu graţie
Există pentru asta vreo gradaţie?

Am înţeles că poţi să te şcoleşti,
Dar nimeni nu te-nvaţă cât ai voie să iubeşti,
Atunci vin şi întreb a nu ştiu cât-a oară:
Chiar credeţi că iubirea se măsoară?

Flori Florentina
27.10.2015

poezie de Florentina Mitrică (27 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere greşită

Dacă odată am ales
Să n-ving singurătatea,
Oare de ce n-am înţeles
Cât mi-e de crudă soarta?

Dacă mereu am tot ales
Să fiu cinstit în viaţă,
Oare de ce n-am înţeles
Că cinstea nu răsfaţă.
............................
Dac-aş avea din nou de-ales,
Aş vrea să fie ca n-ainte,
Oare când am să n-ţeleg
Că toată lumea minte?

poezie de Ion Rotaru (2005)
Adăugat de Ion Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-o fi simţit oare Fiul Risipitor în clipa când a hotărât să se întoarcă la ai săi? Avea el oare siguranţa că este aşteptat, că este dorit? Dacă era sigur de acest lucru, înseamnă că pâinea pe care o câştiga păscând porcii prin străini o mânca în două cu lacrimi, pentru că, aşa cum spune Thome de Jesus, cine te iubeşte cu adevărat, te face să plângi.

citat din Sergiu Burcă
Adăugat de Oana Camelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dor

Mi s-a făcut un dor nebun
De-o dragoste curată, nu oricum,
De-una adevărată şi de bunătate,
Crezi, Doamne, oare că se poate?

Mi-e dor, aşa, de-o caldă-mbrăţişare,
De-o mângâiere şi de-o sărutare,
Or fi prea multe, oare, astea toate?
Tu ce spui, Doamne? Crezi că se mai poate?

Tare mi-e dor ca seara să aştept
Să-i stau iubitului, acolo, lângă piept,
Ca inima bătând să i-o ascult,
Tu ce zici, Doamne? Oare cer prea mult?

Mi-e tare dor să simt că mă-nfioară
O dragoste, precum aceea de fecioară:
Curată, blândă şi adevărată,
Crezi, Doamne, c-o să se mai poată?

Mi-e dor de omu-acela bun şi iubitor,
De omul demn, şi cald şi răbdător,
Ştiu, Doamne, Tu eşti înţelept!
Dacă există, ce zici? Oare să-l aştept?

Mi-e dor să vină omul meu cuminte,
Un om care iubeşte, ce nu mă minte,
Tu ce zici doamne? Ce spui? Îmi promiţi
Că dacă-l merit, o să mi-l trimiţi?

04.02.2017

poezie de Florentina Mitrică (4 februarie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oare...

Plină-i lumea... De ce oare?
De "stele rătăcitoare",
Pentru care-i pregătită,
De Cel făr' de-asemănare,
"Negura" cea mai cumplită
Şi grozav de usturătoare,
O durere infinită
Unde "viermele nu moare"...
De ce oare? De ce oare?!

Când din Slava Minunată,
Cel ce veşnic E lumină
Şi Viaţă adevărată,
Cu Dragostea Lui divină
La Golgota demonstrată,
A şters lumii orice vină
Şi-A deschis spre Tatăl poartă
Sufletului să devină
Viu în Slava-I Minunată!

De ce oare-s nori uscaţi
Ce nici umbră nu mai au,
De ce oare atâţia fraţi
Fără lucru-n "piaţă" stau,
De ce-s "dezrădăcinaţi"
Care nici un rod nu dau,
De ce-s toţi de "val" purtaţi
Şi de Duhul Sfânt nu vreau
Să se lase înduplecaţi...?!

De ce-s turme şi nu-i "Turmă"
Iubind glasul Domnului...?
O fi vremea cea din urmă
Şi sfârşitul Harului...?!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Calin Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!