Dezmierdarea gonitelor iubiri
când dorm
adeseori
te simt la mine-n suflet
și-ți sorb prelung
suflarea
care mă-nfioară
ascult cum noaptea-ți cântă
pe dulci ferigi baroce
ca niște strune moi și ude de vioară
lacerte din smaralde
alunecă sub pleoape
prin sihlele lactee
și stelele de prund
le prind ușor cu gândul
mai greu le prind cu șoapta
în iarba ce lucește pe somnul meu secund
visam că-n visu-ți tandru
lăuntrica lumină
ostatice dorințe pe buze-mi dezlega
iar nechemata toamnă
cu miezuri de savoare
în galbene inele de frunze
fumega
cu mâna despletită mă mângâie pe frunte
ca să îmi treacă teama de noile rostiri
ce caldă-ți este pielea
și ce albaștri ochii
ce simplă-i dezmierdarea
gonitelor iubiri
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre vioară
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre ochi
- poezii despre mâini
- poezii despre muzică
- poezii despre lumină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Declarație de dragoste
eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi ești pe veci stăpâna,
cu tine simt și eu că sunt.
ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.
s-așterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiridușu-n colivie.
mi-aș pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
și să văd dorul cum plânge.
eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.
bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
și printre valuri vălurind.
să nu mă mângâi niciodată,
să nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.
este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape,
și în albastrul meu iris,
aș vrea să te culeg din ape.
te stingi din ce în ce, te ștergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 iulie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre imaginație
- poezii despre albastru
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre râs

Plasa de gânduri
Un gând, un singur gând aș vrea să prind
în mâna ce se sprijină pe frunte
și îl așteaptă, nu ca să-l înfrunte,
ci pentru ca, în suflet, să-l cuprind.
Nu vreau mai multe, unul mi-e de-ajuns,
ori, dacă e cel așteptat, se poate
să îmi doresc mai multe gânduri, toate
ce vor veni la gândul meu răspuns.
Dar cum să prind un gând? Cu ochii-nchiși?
Cu mâna-ntinsă, degetele-plasă?
Cu alte gânduri? Cum se face? Lasă!
Îmi țin, mai bine, ochii larg deschiși,
mă mai ajut cu gândul "Nu îmi pasă!"
ori uit de tot ce, astăzi, mă apasă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre gânduri, poezii despre prezent, poezii despre dorințe sau poezii despre ajutor
Auzi, iubito...
auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba și pământul,
cântă și pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă și vântul
pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
și urcă iar spre stele
dar cerul n-are nici o stea,
doar ele știu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele
auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineață,
dorințele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe față
ești mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre
când te întinzi peste pământ
ești floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ți respir clipa dorință
întinși pe iarbă printre flori
îți simt căldura, o chemare,
am amețit de-atâtea ori
sub trupul tău ușor de floare.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre flori, poezii despre vânt, poezii despre păsări, poezii despre nori sau poezii despre noapte
Greu e, Doamne, să rostești
autoportret)
nasc speranțe-n slove
spulber orice nor
cresc mlădițe'n pleoape
dorm în ploi de dor
rătăcesc tristețea
într-o toamnă-amară
caut frumusețea
ce'n absențe-omoară
despletesc amurguri
frunzei de castani
prind în iriși muguri
înfloriți prin ani
simt zvâcniri sculptate'n
palme sărutate
când mi-e trupul val
mării zbuciumate
mai pășesc prin viscol
viscolind aminte
c-am sub monopol
tot ce doarme'n minte
țin în mâini portrete
din pastel de gene
și'n condei regrete
temerile mele
port smaralde'n buze
chihlimbar în ochi
spinii mei sunt muze
slovelor de foc
împletesc cununi
macilor din sâni
și mi-e pielea soare
'n zi de sânzioare
dăruiesc simțire
fără tras la sorți
mă las străjuire
vieții nu pun porți
și prin vorbă lină'n
salbe de lumină
mai alint-un vis
ce nu-i încă scris
mi-am răscopt tăcerea,
astăzi creionez
faceți-mi plăcerea
spuneți: Te iubesc!
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre sărut, poezii despre sâni sau poezii despre sculptură
Romanță de toamnă
norii răstoarnă ploaia în gândurile mele
cerul se limpezește stelele să le văd
străluciri de aur să treacă prin zăbrele
să-mi lumineze vise scăpate de prăpăd.
se apropie toamna voi culege recolte
amintiri, extaze ce s-au copt sub raze
sufletul ca mintea să nu se revolte
scârba de demoni să nu atingă fraze.
în viziuni creștine sunt milionară
au ajuns întrebări mirarea, nesomnul
răspunsuri veridice cândva o să apară
cu rugăciuni ardente l-am invocat pe Domnul.
toamna-i o romanță pe strune de vioară
o ascult în cadrul unde cântă lemnul.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viziune, poezii despre revoltă, poezii despre religie sau poezii despre recoltă
Pe valea suspinelor
pe muntele credinței izvoarele curg
ca sângele prin mine- făptură de carne
îi urmez pe sfinți s-ajung la Demiurg
lumina izbăvirii pe frunte s-o toarne.
pe valea suspinelor am creat un pod
să treacă lumea spre sufletul meu
am fremătat cu arborii preaplini de rod
mult am iubit viața și când mi-a fost greu.
cinstesc destinul meu cu mulți prieteni
și fac mărturisiri din adânc de suflet
când aleargă prin mine îngeri sprinteni
simt că prind iar energie în umblet.
vorbesc cu icoane când nu mă vede nimeni
ecoul strigătului meu vreau să aibă răsunet.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre văi, poezii despre vorbire, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie

Când plângi stele căzătoare
Lacrimile tale calde mă-nfioară uneori,
Le aud cum curg și-mi sună precum strune de viori,
Eu le-adun și-ți fac șiraguri să le porți ca niște perle,
Să-ți alunge din tristețe și să strălucești ca ele.
Te sărut pe ochii umezi și te mângâi pe obraz,
Să te vindec de-ntristrare, de urât și de necaz,
Aș zidi în munte clipa care zâmbetul îți fură,
Iar în locul ei ți-aș pune buzele-n sărut pe gură.
Peste pleoape numai vise ți-aș așterne ne-ncetat,
Să prefacă în iubire orișice mărunt oftat,
Să-mi fii veșnic dulce floare, să-mi miroși a vânt de câmp,
Care mângâie toți macii și tot ce mi-e mie scump.
Lacrimile tale toate imi par stele căzătoare
Și-mi doresc mereu ca ele să devină trecătoare,
Apoi le adun în palme și le rog să nu mai fie,
Ochii tăi să mă privească, să imi dea iubirea mie.
poezie de Adi Conțu (3 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre stele căzătoare sau poezii despre plâns

Mai lasă-mă!
Mai lasă-mă să cred în Iepuraș,
În zâne bune și în feți frumoși,
În Moș Craciun, în Cupidon poznaș,
În ochii tăi cei mari și luminoși.
Mai lasă-mă să cred, încă,-n povești,
Că stelele se-aprind doar pentru mine,
Că florile prind glas când le șoptești
Și-ți dau răspuns parfumul de suspine...
Să cred ca dimineața îmi zâmbește,
Că Luna mie-mi zice noapte bună,
Că-n ochii tăi speranța înflorește
Și dragostea nicicând n-o să apună.
Să cred că îngerii coboară pe pământ,
Că ochii lor nu mă privesc absent,
Mai lasă-mă să te cred pe cuvânt
Că-n viața mea ai să răspunzi prezent!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin...
Prin ochii mei
Se vinde o fecioară
Sub pleoape
Care iartă
Și o cer.
Prin somnul unei mame
Subțiat de vânt
Mai cade-o stea
În bătătura goală.
Prin tatăl ce cosește
O iarbă sub pământ
Un fiu care adună
Otrava din cuvinte.
Prin mâna ce mângâie
Oftatul unei coapse
Mai trec spre eșafodul
Poemelor nescrise...
poezie de Ioan Marinescu-Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre poezie, poezii despre mamă, poezii despre iertare sau poezii despre cuvinte
Dor de toamnă
Florile toamnei te-așteaptă la nuntă,
Vise-s tăcute-n vise ce cântă,
Pe ușa vieții verde-am cules,
Eu doar din tine drum am ales.
Arsele zări pică-n poteci,
Suflet de aur mângâi și treci,
Aerul murmură-n frunze fiertura,
Eu îți ascult pieptul și gura.
Lasă-mi pe buze nopțile mele,
Umbra mi-o prinde-n părul inele,
Respiră ochii îngeri și zbor,
Eu în adâncu-ți ceru-mi cobor!
poezie de Aurel Petre (1 septembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre păr sau poezii despre nuntă

Baladă
Când îndrăgostiții au luat peste tot foc,
Se prind de mână
Și se aruncă amândoi
Într-o verighetă
Cu apă puțină.
Este o cădere importantă în viață
Și ei zâmbesc fericiți
Și au brațele pline de flori
Și alunecă duios
Și alunecă măreț pe jos,
Strigându-se pe nume ziua
Și auzindu-se noaptea.
De la o vreme
Li se amestecă ziua cu noaptea,
Într-un fel de tristețe deasă...
Verigheta răspunde
Tocmai pe tărâmul celălalt.
Acolo este o plajă mare
Plină cu oase îmbrățișate
Care dorm cu albul lor ostenit,
Ca niște scoici frumoase
Care s-au iubit toată marea.
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verighete, poezii despre căsătorie sau poezii despre plajă

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine
Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Nu port povara gândurilor mele.
Umblu pe poante moi, de balerine,
Până-mi zâmbesc frumoasele zorele.
Pășesc prin vise rătăcind agale.
Mă pierd în dorul tău și cat spre stele,
Să îmi arate cea mai dreaptă cale,
Spre dimineți cu ghiers de turturele.
Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Cu șoapte dulci, auzul mi-l mângâie
Și treaz fiind, să te sărut îmi vine,
Cu foc, din creștet până în călcâie.
Să-ți spun iubite, bună dimineața,
Ca glas de-arcuș pe strune de vioară.
Atât de drag îmi ești, cum mi-este viața;
Mai stau la tine-n gând, că-i primavară...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață
Cântec pentru primăvară rece
sferturi reci de soare
fără niciun ban
ard în primăvară verdele din drum
când îmbrățișate
lângă vechiul han
trec pe sub fereastră sălcii gri de fum
șubrede speranțe dorm adânc în teci
strânse-n adăpostul marelui concept
stelele polare
încă douăzeci
rotunjesc rotula din piciorul drept
frunze precum pielea micului cais
au un ritm aparte
parcă maternal
bruma stă în sânge într-un trainic bis
și-nflorește
iarăși
longitudinal
este frig în gestul de-nceput de an
câtă contopire am găsit în noi...
dar
va șterge mâine zâmbetul profan
apa ca o gheară
ce-a rămas din ploi
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre verde, poezii despre ritm, poezii despre primăvară sau poezii despre ploaie
Trezie
fiecare clipă e ca un cocoș ce cântă
te privesc, văd o lume bogată pe care o ții în mâna ta stângă
aurie ca un gest al lui Buddha
statuile din lemn au tăcut și Ceres e bolnavă și miroase
a brad uscat
e liniște și cometele scârțâie ca niște sănii
prin Calea Lactee amintirile se repetă
trec trenuri
prin zăpadă și printre toate micuțele flori galbene
printre peștișorii din micul iaz
unde am întârziat privind atât de fericită, de parcă eram o driadă
printre arbori plâng secolele și poeții,
totuși cocoșul cântă
a ploaie, a dimineață și încă ceva ce nu mai țin minte
un șir de animale de curte plouate și triste fiindcă
împăratul a cerut o suovetaurilia
sunt o inimă a nimănui în care intră soarele
și merg să culeg brândușe
dorm liniștită ca un iaz de munte
dar și atunci cocoșul cântă
poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cocoși, poezii despre zăpadă, poezii despre zoologie, poezii despre trenuri sau poezii despre săniuș
Egalii cu zero
O arteră,
un aerian bulevard.
Și la nr. 52
sorb din cupa vieții și eu,
necruțat de ani, de spate adus,
sorb rar și visez
și sunt altundeva,
la polul opus.
Și visez Utopia
și alte himerice.
Și parcă prind grai
pereții smintiți,
vedenii colerice.
Și, pierdut în oglindă,
mă înfioară
ochii pe care-i zăresc:
egalii cu zero,
altădată albaștri,
se făcură pe dată ca iadul.
Și văd creieri de munte
și urcușul e greu,
sunt un trist alpinist,
Sisif sunt, al moliilor.
Și cad și recad,
un munte suind.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre iad sau poezii despre alpinism
Simfonia toamnei
De-aș putea-n această toamnă
să te-ascund în ochii mei
să te cos în fir albastru
ca pe-un lacăt prins la chei.
De-aș putea-n această toamnă
să mă prefac în fântână
așezat să-mi bei din palme
să-ți fiu mir la rădăcină.
De-aș putea-n această toamnă
să-ți sap norul de tristețe
și să-l fac izvor de pace
până dau de tinerețe...
De-aș putea-n această toamnă
să-ți prind râsul pe culori
ți-aș pune zăvor la umeri
și copaci în loc de flori.
De-aș putea-n această toamnă
să te-adun în gândul meu
până-n ceasul cel din urmă
să-mi prind cerul de al tău.
De-aș putea-n această toamnă
să te pierd în ruginiu
mi-aș da inima din piept
să te scot luminii viu.
poezie de Ileana Pop-Nemeș din Sub cerul meu (august 2018)
Adăugat de Ileana Pop-Nemeș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre pace sau poezii despre inimă
Noapte cu iz de trecut și viitor
Noaptea mă acoperă
Încetul cu încetul
Infiltrându-mi sub pleoape
Goliciunea zilei ce stă să treacă
Și îmi pătrunde în suflet
Ca o lavă izgonită
Din muntele vieții.
Visele prind contur
Împrăștiindu-și seva în toate
Măruntaiele gândurilor mele
Miroase a trecut...
Simt în nări parfumul
Dorințelor arse
Și văd cu ochii minții
Umbrele dorințelor viitoare
Strecurându-se năvalnic
În noaptea trupului meu
Trecerea de la ieri la azi
De la azi la mâine
De la ce a fost și ce va fi
E atat de firavă și rapidă
Ca o aripă întinsă
În zborul unui pescăruș
Totul devine zbatere de pleoape
Sub apăsarea nopții
Cu iz de trecut și viitor
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre viteză sau poezii despre trup și suflet
O vioară plânge-n noapte
Încă îți mai scriu poeme, și pe note le aștern,
Iar în ceas tarziu adesea, eu ți le trimit pe vânt.
O vioară plânge-n noapte, pe-ale sale strune dragi
Simfonii cu lacrimi scrise, al iubirii bun rămas.
Pe o rază de la lună, notele zboară spre cer
Tremurând de-nfiorare, la fereastra ta alerg.
Bate într-una gândul meu, îți așez sărutul dalb
Pe o frunza îngălbenită, de al toamnei rece voal.
Îți compun o simfonie pe al lacrimii păcat,
Pe un viers de poezie, scris pe-o frunză de arțar.
La sărutul tău visez, vreau aroma lui să simt...
Eu nu te-am atins vreodată, doar în vise te-am văzut.
Doar în vise-n miez de noapte, îți simt focul ce mă arde,
Ca un fulger care cade, noaptea-n nopțile cu ploi.
Toamna a sosit din nou, a câta de când te aștept...
Tu departe ești de mine, oare de ce te iubesc?
Toamna acoperă cărarea, frunzele în zbor mai cântă
Către tine-n miez de noapte, poartă note pe-a ei frunze.
Eu pierdută printre vise, zbor și mor ca și un flutur...
Azi pe note de vioară cânt iubirea mea pierdută.
Inima-mi nebună este, tot ce-a suferit, azi uită...
Ea se-închină neîncetat, glasului ce a iubit.
Și pe-a notelor dulci liră, astăzi îți trimit din nou,
Un poem pe frunze triste, și cu lacrima în ochi.
poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze

Gândul inimii
Prin față, un gând jucăuș
Îmi trece și pare că vrea
Să simt ce îmi place mai mult:
Cum inima ta mi-ar bătea
În brațe făcute căuș.
Îl prind cu o plasă de dor
În brațele-ntinse ușor,
Iar sângele-mi poartă,-n tumult,
Pe note din inima mea,
Cântarea ce-n brațe-mi pulsa.
Ești tu, ori e gândul ghiduș
Ce știe neliniștea mea?
Dar ea, cea pe care o-ascult?
De nu-i, oare cum aș putea
Să-i simt mângâierea pluș?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă cu aromă de cuvinte
Toamnă cu aromă de cuvinte,
Îmbracă-mi gândurile aurii
Cu savoare din livezi și din vii!
Și pune-mi agate în veșminte!
Lasă-mi din podgorie mănoasă,
Balsamul în ciorchinii gândului!
Iar din livezi, aroma de gutui,
Adu-mi în a sufletului casă!
De vrei să îmi nutrești gândirea,
Cu miez răscopt de nuci și alune,
Te înveșmântez în al meu nume;
De belșugul tău să-mi leg menirea.
Dulceață din prunele brumate
Îți voi savura cu prisosință,
Să-mi revigoreze conștiință
Ce îmi face gândurile coapte.
Aromele de mere și gutui
Ți le voi păstra în sân la mine,
Să dau și prin anul care vine,
Savoare și balsam, sufletului.
Gândul cu aromă de cuvinte
Îmi voi duce pe Calea Lactee,
Să-i dau a eternițății cheie,
Din suflet în a toamnei veșminte.
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viticultură, poezii despre mere, poezii despre gutui sau poezii despre conștiință