Mi-e dor

Mi-e dor de casa părintească
Şi de căpiţele de fân
De mine, puiul de român,
De tot ce poa' să-mi amintească,

De-acea copilărie sfântă
Când umblam cu pantalonii scurţi,
De droaia de copii din alte curţi
Cu care mă luam la trântă;

Prispa de lut a casei noastre
Luminată-n nopţile cu lună
Şi astăzi nostalgiile-mi adună
De pe întinderile sihastre

Îmi cereau părinţii să-i ajut
Legam joiana cu un lanţ
Să pască iarba de pe şanţ
Alături, cei mai mari, jucau barbut

Fugeam după amiaza să mă scald
Adeseori mă înţepam pe grund
Şi prelungeam distracţia c-un rund
Şi cât puteam să fur din timpul cald

Dereticam prin casă şi ogradă
Cu aerul de om adult
Dar dintre toate, cel mai mult
Îmi plăcea să ţopăi prin livadă

Băteam mingea, încingeam o ţurcă
Alergam cu zmeele de sfori,
De-a v-aţi ascunselea... De câte ori,
Nu dădeam părinţilor de furcă!

Un cicirâde sau şotronul,
Nevinovată joacă de-a părinţi
Ce au copii şi nu-s cuminţi
Şi-şi încasează paraponul;

Când ne prindea o burniţă târzie
Umblam ca nişte paparude
La furat de struguri sau de dude
Nepăzită când găseam vreo vie;

Cădea seara ca un chilipir:
Frânţi, peste saltelele de paie
Ne cosea mama ce putea din straie
C-am fi dormit aşa trei zile-n şir!

Dar ne scula cu-o vorbă blândă
Tata: - Hai copii la treabă
Că vine foamea şi ne-ntreabă
Burta: cu ce-o umplem, că-i flămândă?

Şi foamea asta ca un dinozaur
O minţeam cu câte-o zeamă lungă
Mai mult cu mămăligă, să ne-ajungă
Dar visele erau de aur!

M-aş întoarce azi să cer azil
În propria-mi copilărie
Şi nimenea să nu mă ştie
Când intru sau când ies, tiptil

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinţi,
Şi adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinţi,
Şi adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar şi acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părinteşti,
Unde stăteam şi priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni şi din Cosmeşti,
La care mă duceam când venea seara.

Îmi este dor şi-acum de oamenii din sat,
De nunţile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulţi dintre prieteni mi-au plecat,
Şi n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Şi când văd case goale, mă trece un fior,
Ştiind că mulţi dintre aceştia nu mai sunt.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde fugi copilărie

Când prindeam o zi frumoasă,
Doamne, ce mai alergam!
Plecam adesea de-acasă,
Nici-o treabă nu aveam.

Câmpu-ntreg îl colindam
Printre lanuri de porumb.
Socoteală nu dădeam.
Ne bucuram aşa de mult!

Când era porumbu-n lapte
Uitam de masă, de tot.
Aprindeam focul în noapte
Să mâncăm porumbul copt.

Din cenuşă îl scoteam.
Ne făceam negri pe gură.
După ce ne săturam
Simţeam somnul cum ne fură.

Era noapte răcoroasă,
Stelele luceau pe cer,
Cam târziu veneam acasă,
Ne culcam pe lăvicer.

Încet, încet somnul venea
Fără vise, liniştit.
Cu grijă mama ne-nvelea
Când vedea c-am adormit.

Doamne, câtă bucurie
Era în viaţa de copii!
De ce pleci copilărie?
Oare la noi, mai revii?

Unde fugi copilărie?
Dece iei cu tine tot?
Dacă vrei îţi dăm simbrie
Numai să rămâi pe loc.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş întoarce-acasă...

M‐aş întoarce-acasă,
dar nu mai am de ce,
Drapelul ăstei ţări
astăzi e petice,
Românii-s boi la jug
pentru un colţ de pâine,
Ce-şi iau "pe datorie"
speranţa unui.... "mâine".

Zâmbesc amar, sărmanii
şi Doamne, câte-i rod,
De la pantofi, la burtă,
la gândul cel nărod,
Căci au copii la masă,
dar masa-i mai mult goală,
O mână de cartofi
le clocoteşte-n oală.

M-aş întoarce-acasă,
dar nimeni nu m-aşteaptă,
Părinţii mi-s pământ,
iar lacătu'-i pe poartă,
Nimic n-a mai rămas,
nici un butaş de vie,
Nimic să-mi amintească
de-a mea copilărie...

Vorbesc vecini prin gard
c-au năvălit cumetri,
Acele neamuri-proaste ce
stau la câţiva metri,
Dar nu îţi spun o vorbă
cât timp eşti în putere,
Te "venerează" după,
simţind miros de-avere.

••••••••••

M-aş întoarce-acasă,
dar casă nu mai am,
Nici mamă, şi nici tată,
nici ţara ce-o ştiam...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte ani de-acasă

Cât de departe eşti, copilărie,
Că de-aş putea da timpul înapoi,
Aş zice c-a trecut o veşnicie,
Că-i mai aproape ziua de apoi.

Dar oare pot uita căsuţa albă,
Ce-n Postul mare mama o spoia,
Când tata ţesăla o iapa dalbă
Şi-n curte un curcan se înfoia!?

Noi alergam desculţi prin ierburi ude,
Prin şanţurile pline cu noroi,
Iar seara eram nişte paparude:
Tata-l plesnea pe unul, ţipam doi!

Mama sărmana, încerca să-l ţină,
Dar încasa scatoalce pentru noi,
Ţipa la el, că ţuica e de vină,
Şi-n casă era mare tărăboi.

Dar asta dura doar vreo cinci minute
Şi noi ieşeam tiptil de pe sub pat,
Iar mama ne schimba în noi ţinute,
Şi ne-ntreba blajin, dac-am mâncat.

Ne aşezam în cerc pe scăunele,
Cu trei picioare, că n-aveam podea,
La masa cea rotundă, cu proptele,
Căci şi ea tot trei picioruşe-avea.

În centrul mesei pe o tava-ntinsă,
O mămăligă mare ne-aştepta,
Şi-n străchini, o coleaşă bine-ncinsă,
Cu măruntaie de găină-n ea.

Iar felul doi, nu se mănâncă seara,
Să n-avem burta grea când ne-om culca;
Doar tata-şi aprindea cu greu ţigara
La lampa care-n muscă-o,, agăţa''.

Căci lângă cuiul bătut în perete
S-aşezau muşte leneşe, ţânţari,
Iar tata cu privirile lui bete
Confunda cuiul cu muştele mari.

Norocul nostru-a fost c-a văzut mama,
Şi a prins lampa pân' s-ajungă jos,
Dar între timp, se şi stinsese flama
Şi-n casă se simţea un greu miros.

Repede însă somnul ne cuprinse,
De oboseală, am picat ca morţi,
Şi visam bunătăţi pe mese-ntinse
Şi cai bălani ce nechezau la porţi.

Din când în când, mai tresăream din vise,
Iar mama TATĂL NOSTRU îngâna,
Căci slova lui, descăntec devenise,
De frică, de deochi, de bubă rea.

A doua zi din nou ieşeam la joacă,
În timp ce tata prin vecini pleca,
Găsind de roboteală pentr-o,, moacă'',
Mai rar, şi câte-o pâine ne-aducea.

Ţin minte că-ntr-o zi a luat viţica
Şi-a pus-o în căruţă pentru târg,
Căci n-aveam bani să cumpărăm nimica,
Iar grâul de pe câmp, nu dase-n pârg.

Spre seară aşteptam cu nerăbdare,
Să vina tata, să vedem ce-a luat;
Şi-avea doua tăgârţe cu mâncare:
Peşte sărat, hamsii, halva, rahat.

Dar mai avea şi-o traistă mai mică,
De unde-a scos trei beri la sticle verzi,
Şi-o sticla, tot verde, cu secărică,
Şi-un maimuţoi, să-l vezi, şi să nu crezi!

Era un fel de clown, cu faţa mică
Şi cu-n şezut bombat, cu ceva plin,
Pe care îl chema HOPA-MITICĂ,
La fel ca pe tăticu, şi-un vecin.

Ne-a mai adus la toţi şi câte-o goarnă,
Când începeam în ele să suflăm,
Pe drum vecinii ne luau la goană,
De nu ştiam unde să ne băgăm!

Dar toate-acestea n-au fost,, mare brânză'',
Pe lângă ziua când la şcoală-am mers,
Când mama mi-a făcut ghiozdan de pânză,
Şi mă simţeam un soare-n univers.

Atunci mi-a luat şi tenişi,, made-n China'',
Că cică erau cei mai rezistenţi,
Şi-un toc, ce nu-l mai folosea vecina,
Rămas de la feciori-i repetenţi.

Cu tocul însa nu puteam a scrie,
Căci o peniţă ruginită-avea,
Plus că cerneala-n loc de albăstrie,
Era ceva-ntre apă şi vopsea.

Şi-aşa s-au dus cei şapte ani de-acasă,
De-acum, eram elev, şi ce-mi plăcea!
Dar astăzi, amintirile m-apasă...
Să fiu din nou copil... ce mult aş vrea!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Pe-o străduţă mică c-un pod de lemn bătrân
Îmi este casa părintească,
În spate, sunt căpiţele de fân.
Mă-nvăluie un gând ca o fantasmă:
Unde sunt, oare, copacii de salcâm?

Pe prispa casei mă aşteaptă mama
cu ochii umezi, lăcrimând,
Eu, iubitor, îi sar repede-n braţe,
Că sunt de dragoste flămând.

Plâng vremurile de demult
Când copiii se jucau pe câmp,
Îmi este dor de-al vieţii tumult,
De al copilăriei cânt.

Au înflorit şi liliecii, care adesea plâng,
Când cineva îi rupe, pentru a lor miros, adânc.
Plâng şi salcâmii atinşi de nostalgie,
Cu a lor sevă atinsă de melancolie.

*Căpiţele de fân se mucezesc jelindu-ne pe noi,
Căci nu mai stăm pe ele, când unul, când câte doi.
Străduţa-mi e pustie, mulţi prieteni mi-au plecat,
În cele ţări străine, unde, de mine, au uitat.
Şi podul care trece peste râu, începe-a se lăsa,
Căci tirurilor cu copaci tăiaţi, le este grea povara.

poezie de Szabó Eric (19 iulie 2020)
Adăugat de Szabó Eric
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt înainte (poezie pentru copii)

O carte de poezie
S-o citeşti şi să tot fie,
Poezia-i sărbătoare
Are curcubeu culoare.

Bucuria de copii
Are multe poezii:
Unde îi copilărie
Vei găsi şi poezie.

Pentru copii, e sărbătoare
Este lumii încântare,
Toată lumea-lumea vie
Are-n ea copilărie.

Le-am scris astăzi la copii
Un buchet de poezii:
Poeziile sunt mici
Cu... căţei, şi cu pisici.

Mâine poate veţi citii
Alte multe poezii:
Pentru mine e o joacă
Orşicine poa' s-o facă.

Pentru mine e nimic
E o joacă de pisic:
Suflet de copil de ai
Poezie multă dai.

Poezia e frumoasă
Are sufletul în casă:
Poezia este vie
Are multă măiestrie.

Poezia-i săţioasă
Are pâinica pe masă
Poezia-i fermecată
Are pâinea feliată.

Scoală-te de dimineaţă
Pune pe pită dulceaţă:
Niciodată nu se ştie
Când mai pic' o poezie.

Şi să nu vă plictisesc
Iată mă mai şi opresc
O prea multă vorbărie
Uneori, este prostie.

Daţi copiilor pisici
Daţi pisicilor bunici
Lăsaţi-i să sugă
Nu-i lăsaţi să mugă.

Dacă tot mugiţi,
Prin casă fugiţi,
Şi de vă opriţi,
Vă mai odihniţi.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

Deseori mă gândesc, stând sub cerul senin,
La toţi anii ce trec, la toţi anii ce vin
Şi, zâmbind, mi-amintesc cum cu greu m-adormeai
Prin duioase poveşti ce seara-mi spuneai.
Glasul tău, mamă dragă, îmi răsună în gând
Şi, cu gândul la tine, adorm greu şi plângând.

Aţi trecut, zile frumoase, când pe stradă alergam,
Ne opream la porţi de case şi.... sunam şi-apoi fugeam.
Când jucam şotron, pe-afară, până când se însera
Şi nu aveam nicio grijă. Doamne, bine mai era!

Dulce, tu, copilărie, amintire ce nu piere
De ce clipele-ţi plăcute sunt cu toate efemere?
Doamne, cred că ani din viaţă i-am ceda, dacă am ştii
Că ne vom redobândi "luxul" de a fii copii.

Însă timpul n-are milă. El mereu fuge, mereu,
Fără a şti că acuma ne-am dori şi tu, şi eu
Să se-oprească doar o clipă, să se-ntoarcă în trecut,
Să avem din nou în faţă ce-am iubit atât de mult...
Mama să ne fie-alături, tata să ne ocrotească,
Noi să ne jucăm pe-afară, timpu-n loc să se oprească!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară, în ograda casei, latră Roro. E ultimul câne al casei noastre. Vine cu noi din Moldova. Când l-a adus tata la Iaşi, copiii mei erau mai mari decat el. Ei au dădăcit puiul orfan. Acum însă e cânele moşneag de paisprezece ani, iar copii sunt tineri de douazeci de ani.
Intr-o zi, cânele acesta va muri şi altul ii va lua locul, cum şi aceasta a venit după altul, cum si acela...

Ionel Teodoreanu în Întoarcerea în timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico, mi-e dor de tine...

Bunico, din Cer mă priveşti,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citeşti
Din cărţi... câte-o poezie.

Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruţi pe frunte uşor
Şi să-mi dai cozonac cu lapte.

Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Şi să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...

Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ţi spun.

Mi-e dor de zilele-n care
La teme tu mă ajutai.
Cu multă atenţie şi răbdare
Dulce, calm îmi explicai.

Iubeam primăvara, mărţişorul
Atunci când eram mică.
Azi îmi accentuează dorul
Şi-mi amintesc de-a mea bunică.

Mi-e dor în ochi să te privesc,
Să-ţi spun "Noapte bună".
Acum la mormânt sosesc
În fiecare săptămână...

Bunico, chiar dacă-ai plecat
Mă gândesc la tine zi şi noapte.
Te iubesc, nu te-am uitat
Legătura există şi după moarte!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil fără copilărie

- Prunc fără copilărie,
Spune tu, ce îţi doreşti?
Bomboane, o jucărie?
Lângă alţi copii să creşti?

Să te joci şi să te bucuri?
Să faci năzbâtii ca ei?
Prostioare, giumbuşlucuri?
Privirea-ţi spune că vrei...

Spune tu, cine te pune,
Să munceşţi ca un adult?
Cine-ţi sunt părinţi pe lume?
Tare-aş vrea să îi ascult.

Purtarea lor n-are scuză!
Te revolţi, chiar de eşti orb,
Iar petele de pe bluză,
Arată că le eşti rob.

Încălţările sunt roase,
Cârpite par, iar şi iar,
Eşti numai piele şi oase,
Se vede că mănânci rar.

- Sărut-mâna, mă grăbesc!
Duc plastic la reciclare,
Părinţii să-mi mulţumesc,
Astăzi s-avem de mâncare.

Poate sunt un copilandru,
Abia am făcut opt ani,
Dar tăticu', deloc tandru,
Mă trimite s-aduc bani...

Trag după mine saci grei,
Foamea, setea mă apasă,
Dar fără acei cinci lei,
N-am ce căuta acasă.

Odată am îndrăznit,
Să-mi cumpăr o ciocolată,
În stradă m-au azvârlit,
N-aş mai face-o niciodată...

Şi-acum simt frigul în mine,
De lacrimi, ploaie udat,
Nu-s fericit şi nu mi-e bine,
Dar dacă zic asta, mă bat...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absurdităţi

pe afara copiii se jucau fericiţi
capul tău era mingea lor
se rostogolea pe nişte scări
fără vreo logică anume
durerea mea era sclipitoare
cerul era o aeroambulanţă
îngerii cu demersul lor isagogic
ieşeau dintr-o biblie cu
micromotor şi creau o lume

forma mea de viaţă te striga
tot mai tare mai tare
o căprioară îmi tresălta
sub cămaşă căci fugeam după
tine fugeam după capul tău
pe nişte scări ca pe nişte pagini
de carte copii plîngeau
după mingea lor măi copii
veţi creşte mari şi voi veţi creşte
şi nu veţi avea scăpare

mingea aia nu era un cap
era o anarhie aveţi grijă
de capurile voastre
nu le împrăştiaţi nu le lăsaţi
să vă sară să vă doară
să se rostogolească pe scări

pe-afară zidarii unei toamne violet
ieşiţi din capul acela
ca dintr-o ladă cu arme
mă reconstruiesc migălos indolent
şi încet îmi scot unghii din carne

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii mei dragi...

M-aşteaptă dragii bunici în pridvor
Cu ochii plini de lacrimi şi dor,
Cu paşi blajini se-ndreaptă spre poartă
Poate zăresc pe uliţă pe-a lor nepoată.

Se hodinesc pe banca de la drum
Mâinile-mpreunate şi le ţin şi-acum,
Privirea-nceţoşată e plină de nostalgie
Când îşi amintesc de-a mea copilărie.

Cu picioarele desculţe în bătătură alergam,
Nori de praf în urma mea ridicam,
Fugeam către bunicii care mă aşteptau
Cu multă dragoste în braţe mă strângeau.

Cum îmi iertau ei fiecare boroboaţă,
Râdeau când legam puii-ntre ei cu aţă,
Sau când dădeam drumul la găini prin grădină,
Sau când prindeam în borcan câte-o albină.

Dar anii au trecut şi am crescut,
Când am plecat sufletul tare m-a durut,
Pe bunii mei la poartă i-am lăsat
Făcându-mi cu mâna pe înserat.

Acum mă-ntorc la casa bătrânească
Inima-mi bate să înnebunească,
Dragii bunici mă aşteaptă la poartă
Lacrimile-mi inundă ochii deodată.

M-apropii şi le mângâi chipurile brăzdate
De-atâtea necazuri în timp adunate,
Le sărut mâinile care m-au crescut
La piept îi strâng cum făceam de demult.

poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeţi aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,

Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
S-admir cocorul alb cum zboară,

Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,

Şi casă fratelui cel mic
Să-i fac din preşuri colorate
Şi să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,

Să fac mâncare la păpuşi
Din stânjenei şi lăcrimioare,
Să leg cu aţă cărăbuşi
Şi în văzduh, să-i pun să zboare,

Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus, pe cer, la stele,

S-alerg cu-albinele în roi
Şi să mă cred o mică zână,
Să iau furnici din muşuroi
Şi să le simt mergând pe mână,

Să-mi văd bunica împletind
Pentru nepoate mândre, şaluri,
S-aud copiii chiuind
Când piatra-n apă face valuri

Şi-n vârf de dud să mă ascund
Când stau vacanţele la ţară,
Şi-n gârla caldă să m-afund
Cu ochii-nchişi, în plină vară,

Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult chemându-se cu dor
În geamul casei, turturele,

Şi zmeul să îl trag de sfori,
Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori,
Şi-ntruna eu să cânt, că-mi place,

S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în braţe să-l cuprind
Şi cerul mai frumos să-mi pară,

Să suflu puf de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi, zemoşi, din vii,
Să-i strâng în coşuri de nuiele,

Şi îndrăgitul meu bunic,
Pe prispă, blând să mă alinte,
Şi-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,

Să prind pe-o floare, un bondar,
Şi să îl ţin de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,

S-ascult senină,-n dimineţi,
Cum cântă-n ram o vrăbiuţă
Şi înotând printre nămeţi
Să-nham dulăi la săniuţă,

Şi să mă joc cu alţi copii
Sub geam, de-a tata şi de-a mama
Şi să visez în nopţi târzii
C-arunc în basm, chiar eu năframa.

Şi să rămân mereu copil
Ca-ntr-o oglindă fermecată,
Şi, în mireasma lui April,
Să simt copilăria toată!

poezie pentru copii de Lidia Batali din Vânzătoarea de comori (noiembrie 2011)
Adăugat de Lidia Batali
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara amintirilor

Vine un parfum de tei, de dimineaţă
Aşa cum venea din teiul de acasă
Simt, parcă, un fior de viaţă
Şi gândul meu aleargă, nu mă lasă...

Şi-acum văd teiul nostru de-altădat'
Când puneam ramuri pe la porţi, de sărbătoare
De Hramul Bisericii din al meu sat
Când aşteptam Duminica cea Mare.

Parcă văd macii ce mă sărutau prin grâne
Şi spicele care dădeau, vara, în pârg
Să mă rostogolesc şi-acum îmi vine
Când amintirile, în mine, curg...

Mai văd şi dascălii din şcoala mea
Care, cu drag, mi-au pus slovele în mâini
Astăzi, n-a mai rămas din ea
E-o altă şcoală, dar cu copii puţini.

Şi gârla de pe vale-a mai secat
Şi nici urme de copii nu se zăresc
Acolo, era un cor de broaşte pe-nserat
Era demult, dar încă mi-amintesc...

Şi-acum m-aşteaptă-n poartă acelaşi tei
Mai văd şi iarba din ogradă pân-la brâu
Ştiu că acolo au trăit părinţii mei
Ei nu mai sunt, de asta e pusiu...

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti copilărie?

Copilărie, unde eşti?
Mi-e tare dor de tine.
Vreau să te îmbrăţişez,
vreau să mă joc cu tine,
vreau să alerg...
Cu tine,
întotdeauna mă simt bine.
Au trecut mulţi ani de când m-ai părăsit.
Vreau să fim iar împreună.
Ştiu. Sunt un visător.
Alături de tine am fost fericit.
Întotdeauna eu te-am iubit.
Tu, copilărie, eşti mai frumoasă decât frumuseţea.
În tine m-aş întoarce chiar şi din rai.
Ştiu. E prea mult spus
şi tot prea mult,
de când te-ai dus.
Rămas bun, copilărie!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un adult e supraponderal, putem spune că e pe proprie răspundere, că şi-a făcut-o cu mâna lui. Însă, când vine vorba de copii, tragedia e mult mai mare pentru că kilogramele în plus sunt vina părinţilor.

citat din Mihaela Bilic (2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu însemnul soarelui

Există o casă cu un soare pe poartă
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.

Mama era croitoreasă
În casa-nsemnată şi-mi cosea jeans,
Tata dădea prea rar pe acasă,
Fiind unul dintre cei mai mari beţivi din New Orleans.

Un beţiv are o sticlă şi-o valiză
Şi o pereche de cărţi de joc,
Nu-i fericit decât atunci când bea,
Când uită de timp şi de noroc.

Mama are grijă de ceilalţi copii,
Să nu facă ce am făcut eu,
Trăieşte în casa cu însemul soarelui,
În păcate ce-o apasă greu.

Cu-n picior sunt aici pe peron,
Cu celălalt de-un tren mă agăţ,
Mă-ntorc înapoi la New Orleans,
Cu cătuşe şi lanţuri, cu tot.

Mă întorc cu memoria la New Orleans,
Cu sufletul rupt, într-o casă
Cu însemnul soarelui sculptat pe poartă,
Unde nimeni nu mă aşteaptă.

O casa cu un soare pe poartă,
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.

cântec interpretat de The Animals, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!