Tăcere...

***

La-nceput a fost cuvântul...
Ce e viaţa?; Ce-i Pământul?

Prima-i o iluzie,
Plină de confuzie...

De multe fiinţe trăită,
Ani la rând, dar mărginită.

De oriunde ar fi venită,
Viaţa e nepreţuită...

Cealaltă-i rocă tare,
Planeta-treia de la Soare...

În perspectivă de-am privi,
Ce ne-ar aştepta, am şti?!

Peste ani, milenii, ere,
Aici va fi doar... tăcere?!

***

Omul – rare fosile,
Oraşele – mari ruine...

Maşini – fiare învechite,
Utilaje ruginite...

Plantele – doar amintire,
Apă, aer – născocire?!

Construcţii, blocuri, case,
Pietre dărâmate, rase...

Submarine şi vapoare,
Sau epave plutitoare?!

Poate chiar şi scufundate,
În ape de mult uitate...

Trenuri lungi şi camioane,
Elicoptere, avioane...

Şi multe automobile,
De care străzile erau pline...

Toate aceste maşinării
Ruginituri vor deveni?

***

Cine-şi va aminti de Terra,
Cât de frumoasă era?

O planetă vie, albastră,
Planeta aceasta, a noastră...

De fiinţe populată,
O lume mare, animată!...

Atunci, omenirea întreagă
Ce-ar trebui să-nţeleagă?

Peste ani, milenii, ere,
Va rămâne doar... tăcere?!

***

Aici va fi nemişcare,
Fiindcă tot ce este – moare...

Şi nimic nu va rămâne,
Fiindcă totul... apune!

Plantele se ofilesc,
Fiinţele nu mai trăiesc.

Construcţiile se dărâmă,
Maşinile se fărâmă.

Munţii cad, se năruiesc,
Zăpezile se topesc...

Apa se evaporă,
Seacă, se acoperă...

Dispare şi atmosfera,
Dispare albastra Terra...

Luna o dată cu ea,
Că doar satelitul ei era.

Nori, Soare, alte planete,
Mulţi sateliţi şi comete...

Poate întregul sistem solar
Va deveni un calvar...

Şi atunci fi-vom doar atomi,
Prin Univers rătăcitori...

Doar praf cosmic va mai fi,
Dacă totul va pieri...

Peste ani, milenii, ere,
Va rămâne doar... tăcere?!

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terra – planeta albastră; frumoasă, animată, plină de viaţă, de plante şi multe fiinţe, mai mici sau mai mari; din nefericire şi de oameni...

aforism de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Pe noi nu ne desparte braţul
Umil, ce stă întins şi cere,
Nici soarta, când aruncă laţul,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart copacii
Jelindu-şi goalele panere,
Nici câmpul unde se sting macii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tramvaie
Orbecăind prin cartiere,
Nici maldărele de gunoaie,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart oceane
Sau continente prizoniere,
Nici zboruri reci de avioane,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart gheţarii
Agonizând în albe sfere,
Nici sunetul extins în arii,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne despart tranşee
De lupte crunte, paralele,
Nici lacrimi triste de Medee,
Ci doar o clipă de tăcere.

Pe noi nu ne desparte, iată
Nimic, nimic din ce se cere.
Ce este a mai fost o dată
Numai o clipă de tăcere.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj marin

Marea loveşte faleza mereu,
rocă dură, plină de alge.
Fâşia de plajă în zare,
nisip ars de soare.
O barcă veche şi ruptă,
pare un imens ochi de rechin.
Vuietul mării,
strigătul pescăruşului în zbor,
mirosul puternic de sare şi mâl,
nimic nu-i schimbat de milenii,
totul e mit şi divin,
doar barca ca un imens ochi de rechin,
aşteaptă să treacă alte milenii.

poezie de Doina Elisabeta Margineanu
Adăugat de Serbana Isariovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografia fără cuvinte

Doar zăpezile veşnice care
sunt mai vechi decât istoria
nu pot fi încadrate în aceasta
deoarece
despre zăpezile veşnice
nu s-a putut spune niciodată nimic în plus
de ceea ce sunt astăzi...
Geografia prin ce nu poate fi schimbătoare
sau înşelătoare?
De la o zi la alta,
Pământul poate fi umed sau uscat;
apele pot ieşi din matcă sau seca;
plantele pot fi verzi sau uscate,
însă zăpezile veşnice au fost întotdeauna
şi sunt de asemenea reci
şi unicele prin alcătuirea care
n-a înşelat aşteptările...

Geografia fără zăpezile veşnice
se poate menţine viabilă doar
punând în plan cimitirele
când acestea
sunt etalate prin simple imagini
fără a fi prezentate în cuvinte
fiindcă atunci ar părea istorie...

poezie de Vasile Dan Marchiş
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu scriitorilor

Trecătoare-s toate pe acest pământ,
Tot ce are viaţă va avea mormânt.
Virusuri, bacterii, alge, fungi şi plante ‒
Care ne dau hrana, sau flori elegante ‒,

Oameni, animale, fără doar şi poate,
Fără osebire, un sfârşit au toate.
Asta-i legea firii, legea existenţei,
Cunoscută însă doar inteligenţei.

Pier pe rând cu toate, iarba, floarea, pomul,
Dar rămâne scrisul, deşi moare omul.
Piere într-o clipă la trezire visul,
Au pierit oraşe, va pieri Parisul.

De când este lumea, peste ce trăieşte,
Peste toţi şi toate, Moartea stăpâneşte.
Tot ce are viaţă-l va-nghiţi-abisul,
Moare scriitorul, dar rămâne scrisul.

poezie de George Budoi din Scrisul şi scriitorii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăim o viaţă, suntem Viaţa! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mişcăm între polurile dualităţii, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar şi dispar. Viaţa nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viaţa. Suntem Viaţa neatinsă de gând, ce nu cunoaşte mintea şi dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărţite de spaţiu gol/nimic. Însă ceea ce defineşte ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare şi dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peştii din ocean, şi spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor şi nereal. Elimină oceanul şi păstrează doar peştii. Apoi numeşte asta realitate şi cercetarea ei o numeşte cunoaştere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaşte şi nici persoana nu poate cunoaşte Realitatea şi Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaştem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare şi dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare şi dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare şi dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemişcat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiul nu e cu totul pustiu; în drumul lui, Soarele şi prin urmare şi planeta noastră, poate să dea peste nori cosmici, peste imense astre întunecate, foştii sori de odinioară, peste nenumărate comete etc. Nu ştim nici o dată ce ne aşteaptă, "neprevăzutul" ne aţine mereu calea, în Univers, ca şi în viaţa de toate zilele.

Victor Anestin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul dispare, totul piere, totul trece; doar lumea rămâne; doar timpul durează.

citat clasic din Denis Diderot
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de pe lac

Te-aştept, convins că vei veni
La casa de pe lac,
Căci doar aici tu poţi să fii
Şi toate-ţi sunt pe plac.

E micul nostru paradis,
Aici, în astă lume,
Un loc ce poate fi descris,
Fără să-i pui un nume.

Doar vid în care timpul tace,
Iar viaţa-n sine e o clipă,
Un infinit cuprins de pace,
O bucurie zămislită.

E vraja casei de pe lac,
Visul ce dăinuie-n eter,
Nimic din tot ce-ţi este drag,
Nu poate fi la fel ca el.

Dar cum totul e schimbare,
Roata vieţii se-nvârteşte,
Nu există amânare,
Nici măcar nu se opreşte.

Anii vin şi pleacă-n grabă,
Parcă-s traşi spre infinit,
Ne rămâne doar o poză
Cu imaginea sfârşit.

Nici căsuţa de pe lac
Nu mai e ce-a fost odată,
Scârţâie lemnul de fag,
Iar scara-i neluminată.

Chiar de-ar fi să se dărâme,
Să devină doar un vis,
În sufletul meu rămâne
Micul nostru paradis...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea mea de a trăi este el. Dacă totul ar dispărea, şi doar el ar rămâne, aş continua să exist; dar dacă tot restul ar rămâne, dar el ar pieri, universul ar deveni străin pentru mine, şi eu n-aş mai face parte din el.

citat celebru din Emily Bronte
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România se moare de prostie

În România prea uşor se moare
În România se moare în spitale
E aşa de trist şi totul doare
Ne mor copiii in incubatoare

Se moare prea mult în România
De vină este doar prostia
Mă simt un om trădat
De cei pe care i-am votat

În loc să construim spitale
Să vindecăm bolile rare
Noi aruncăm miliarde pe rachete
Avioane şi tanchete

Se moare peste tot în România
Devină sunt prostia şi hoţia
E un tandem ce poţi să-l vezi frecvent
Cu sediu chiar în Parlament

În România se moare la birou
În România se moare la metrou
În România este atâta nepăsare
De aceea în România se tot moare

Români veniţi cu toţi în stradă
O Lume întreagă să ne vadă
Nu suntem groapă de gunoi
Putem renaşte doar prin noi
 
Veniţi să strigăm într-un glas
Chiar dacă ţara e în impas
Avem un viitor, el este scris
Pentru eroii neamului a fost un vis

Chiar dacă am pierdut un rege
Pe urmele lui vom merge
El ne-a vorbit de-a ţării nemurire
De-a noastră mântuire prin iubire

În România se moare...
Vă mai interesează Domnilor de ce oare
În Parlament doar vă certaţi, se ştie
Păcat, în România se moare de prostie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă Kundalini în pace şi chakre şi toate celelalte noţiuni ale minţii spiritualizate. Lasă totul deoparte şi vezi ce rămâne după ce toate astea nu mai au parte de atenţia ta. Nimicul care întotdeauna rămâne când ai curajul să renunţi la absolut tot, acela nu dispare niciodată. Iar ceea ce nu dispare niciodată, doar acela merită toată atenţia, pentru că doar acela e real.

citat din Marius Creţu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortina cade

Priviţi, plecăm cu toţii, rând pe rând
Ca nişte fluturi ce zboară doar o dată,
Cât de uşor ajungem o boare şi un gând
Iar partitura noastră se termină îndată.
Cortina cade iute şi peste-al nostru rol,
Mai fâlfâim plăpând din gene şi aripă,
Apoi, plecăm Acasă, după un lung ocol,
Iar scena vieţii, iată, dispare într-o clipă.
Rămâne scris aicea doar numele pe cruce
Şi-o amintire poate, de omul ce am fost,
Urme săpate-n inimi ce lacrima aduce,
De noi depinde totul, s-avem mereu un rost.
Suntem atât de trişti şi singuri la plecare
Doar îngerul trimis, tăcut ne-nsoţeşte,
El sufletul ni-l poartă către înalta zare,
Unde o lumină albă în ceruri îl primeşte.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul solar

Soarele în centru,
Inima sistemului solar,
Stea luminoasă,
Teribil de călduroasă...
E un sistem cu
Multe planete şi
Unele comete;
Lumi necunoscute,

Sateliţi naturali
Orbitând planetele lor...
Luminate toate de Soare,
Astrul care oferă căldură cu
Razele sale dătătoare de viaţă.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul solar

Pământul gravitează
Şi Soarele spre vest se duce,
Iar Luna se aşează
Pe-a nopţii undă dulce...

Soarele şi nouă planete,
Mulţi sateliţi şi comete,
Pe orbite se învârt,
Legile astrofizicii respectând.

Iată, cam aşa arată
Al nostru sistem solar
Din galaxia spiralată
"Calea Laptelui"... stelar.

În mijloc Apollo tronează,
Sau mai antic – Helios,
Soarele, ce degajează
Căldură, cu mult folos.
Şi căldură şi lumină,
Cele nouă planete să le "ţină"
În jurul său adunate,
În sistemul solar aranjate.

Prima planetă-i Mercur,
Negustor, hoţ, trubadur,
Hermes la greci se numea,
Fiu al marelui Zeus el era.
Nici un satelit nu are,
Fiind prea aproape de Soare,
E veşnic mult prea încălzit,
Încins de raze, opărit...

A doua planetă Venus
Şi ea fiică a lui Zeus,
Afrodita la greci numită,
A frumuseţii zeiţă renumită,
Primăvară şi iubire,
Luceafăr, strălucire...
Nici ea sateliţi nu are,
E singură pe albastra zare...

Terra-i planeta albastră,
Al treilea astru de la Soare,
E lumea noastră cea măiastră,
Nicăieri seamăn nu are.
Singura de viaţă plină
Şi de mistere, de lumină,
De bucurii şi de tristeţi,
De dulci nopţi şi dimineţi...
Satelitul ei e Luna,
O însoţeşte dintotdeauna;
Diana, Artemis, Astarte,
Următoarea oprire: Marte.

Al războiului zeu sângeros,
Ares cel roşu, nemilos,
Cu doi sateliţi diformi şi reci,
Prăfuiţi, scobiţi şi mici;
Phobos şi Deimos se numesc,
Spaimă şi Teroare în jur răspândesc,
Fiind chiar fiii zeului Marte,
De acesta nu ajung departe...

Calea spre planeta cea mai mare
De un obstacol e barată:
Centura de asteroizi, care
Între Marte şi Jupiter e plasată,
Din fărâme de planete fiind formată.

Iată acum un colos,
Regele planetelor,
Mare, falnic şi frumos,
E şi regele zeilor.
Se numeşte Zeus sau Jupiter,
C-un inel şi "atmosferă",
Cu 16 sateliţi pe al său "cer"
Şi o pată mare cât întreaga "Terră".

Urmează al doilea colos:
Saturn – "Timpul" inelat,
Cronos – şi el tot gazos,
Cu 18 sateliţi la "numărat"!

Uranus vine acum la rând,
Simbolul grec al Cerului,
Albastru, gazos, inelat fiind,
Cu 15 sateliţi în jurul lui.

Neptun – albastru, mare, gazos,
E Poseidon cel faimos,
Puternicul zeu al mărilor,
Incontestabilul domn al apelor.
Cu Tridentul la-ndemână
Şi 6 sateliţi la număr.

Pluto – ultima planetă,
Micuţă şi îngheţată,
Însoţită de Charon,
Al lui Hades slujitor,
Ambii fiind în Infern,
Pe tărâmul cel etern,
Unul domn, celălalt slugă,
Un satelit – să-i ajungă,
Ultimii să fie la hotar,
Încheind sistemul solar.

Iar acum, în încheiere,
Iat-o scurtă recapitulare:

Într-un colţ din Univers
Se-nvârtesc şi se rotesc,
Nouă planete şi nişte comete,
Se-nvârtesc în jurul unui astru mare,
Astru care-i denumit Soare.
Când Soarele-şi aruncă raza,
Atunci pe loc se schimbă faza;
Se schimbă faza de răcire
Într-o fază de-ncălzire
A celor nouă planete,
Înconjurate de comete
Şi ce şi azi se învârtesc
Şi neîncetat se tot rotesc
În jurul unui astru mare,
Incandescentul nostru Soare...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Atunci, cum e posibil ca aceste plante să existe fără ADN? ADN-ul, lanţul, spirala sau helixul vieţii, cum este denumit pe Terra, acea miraculoasă macromoleculă bicatenară, stă chiar şi la baza existenţei proteinelor şi a altor substanţe primordiale. Nu greşesc când afirm că este însăşi esenţa vieţii. Fără ea, nu poate exista viaţă.
Dick: Ah, de ce oare voi, oamenii, sunteţi dispuşi să credeţi că aşa cum este pe Pământ, aşa ar trebui să fie peste tot, în întreg Universul? De ce raportaţi totul la ceea ce se află pe Terra? Şi de ce oare nu puteţi accepta o altă formă de existenţă a vieţii, de manifestare a materiei, cu totul altfel decât cum e pe Terra voastră? Uite că nu e chiar aşa peste tot! Legile de acolo nu sunt universal valabile. Repet, nu e la fel ca pe Terra voastră şi am să vă dovedesc acest lucru de îndată!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i aşa, Luci... Eşti tot tu, aşa cum te ştiam. Aşteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăşi o mulţime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, ştiu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greşit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai şi pierzi în viaţă, nu poate fi totul aşa cum ţi-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de poveşti.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorinţelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, aşa că te poţi întoarce liniştită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă şi nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poţi întoarce la Nick, probabil te aşteaptă nerăbdător şi nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepţia uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o şi ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!