La Boheme (traducere)

Vă vorbesc despre-un timp
Ce voi nu l-aţi trăit
De-acum două decenii
Când în Montmartre trist
Îndepărtat ca-n vis înflorea liliacul,
Pe la ferestre-nalte,
Iar noi trăiam boem
Flămânzi, săraci, dar demni
Aveam un cuib sublim
Şi o iubeam pe Ea
O imortalizam pe pânză cu-n penel.

La boheme, la boheme,
Eram tineri, naivi, curaţi
La boheme, la boheme,
Artişti săraci şi exaltaţi.

Prin cafenele calde
Ne-ascundeam uneori
Recitând versuri albe
Toţi ne credeam genii
Nedetectaţi de vii
Şi sufeream de foame
Dar eram demni şi dârzi
Chiar de eram flămânzi
Ne trăiam veacul trist:
O viaţă monotonă
Plină de avânt, de vise
O viaţă de artist.

La boheme, la boheme,
Copilăroşi şi zurbagii
La boheme, la boheme
Toţi ne credeam nişte genii

Iarna trecea uşor,
Parcă trecură-n zbor
Toţi anii ce urmară
Linii tandre prin timp
Peste corpuri şi vid
Peste ieri, peste mâine
Tot ce-atunci se picta
De foame nu ţinea
Dar era un indemn
Al unui tel suprem
Ce nu era flămând
Al timpului cel viu.

La boheme, la boheme,
Ce mulţi ani au trecut de-atunci:
La boheme, la boheme
Ce dureros încă-i mai simţi.

Răvăşit de-amintiri
De vechile iubiri
M-am reîntors acasă,
Dar nu am mai găsit
Ceva din ce-am trăit
Din vremurile-acelea:
Zidul era surpat
Scara era căzută
Şi strada era mută:
Strada avea alt nume,
Totul era schimbat
Şi liliacul mov,
Şi-acela era mort.

La boheme, la boheme
Acei ani nebuni ce mă cheamă
La boheme la boheme,
Ce pentru voi nimic nu-nseamnă...

cântec interpretat de Charles Aznavour, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri şi azi

Ieri mergeam, fecior, la bal,
Astăzi moş, sufăr global,
Ieri spre Est eram atent,
Azi râvnesc spre Occident,
Ieri la ruşi le dădeam banii,
Azi mi-i iau americanii,
Ieri eram români sadea,
Astăzi, romi ş-om mai vedea,
Ieri era pace-ntre noi
Azi e peste tot război.
Ieri n-aveam oranj sau bej,
Ci sub steagul roş, pe Dej,
Ieri în evul mort ateu
Credeam toţi în Dumnezeu.
Azi, aşa cum am mai spus
Ne-nchinăm către Apus.

poezie de Nicolae Rotaru
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea unei Cenuşărese

"A fost odată", da, şi îmi plăcea!
Trăiam poveşti în marile castele
Sau prin păduri cu vrăjitori şi iele,
Iar viaţa o poveste îmi părea.

Eram cu o prinţesă uneori,
Şi, mult mai des, cu regii, cavalerii,
Dând dezlegare minţii şi puterii,
Doar binelui să-i fim apărători.

Eram copil, eram în lumea mea,
Credeam în feţi-frumoşii din poveste,
Dar totul a trecut şi, fără veste,
Am căpătat o eroină-a mea:

Cenuşăreasa ce-n al nopţii miez,
Temându-se de calda mea privire,
Cu inima bătându-i în neştire,
N-a vrut ca în poveste s-o urmez.

Eram acolo, însă n-au putut
Privirile-mi să îi găsească urmă.
A dispărut... şi uite-aşa se curmă
Povestea ce-am lăsat-o în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis de iubire

Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.

Viaţa părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi şopteai dulce că sunt doar al tău.

Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiţi şi plini de speranţe,
Eram în doi.

Dar anii au trecut rând pe rând
Tu eşti cu părul alb şi eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaş vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău şi tu eşti speranţa mea.

poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarul vieţii

spiţele mele de viaţă din roata lumii
erau slăbite şi nu mai aveau dioptrii fine
eram la şcoala de orbi ai vremii
şi aveam numai zaruri din destine

de sus nu ştiam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine

am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
şi-al vieţii mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulţime
umblând pe trotuarul meu de viaţă ca vrăjit

pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc şi lipsă
nu trăiam în peşteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor şi învelitoare aveam trecut

viaţa mă lovea cu picioroange grele
am fost scos şi dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulţime şi-ţi mulţumesc că eşti cu mine

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am înţeles cât de mult ne iubeşte Tatăl, alegând, prin Fiul, să ne locuiască pe toţi, căci doar El Este în timp ce noi abia existăm, m-am hotărât să redevin copil (" Lăsaţi copiii să vină la Mine") şi să-mi reamintesc bucuria şi entuziasmul în faţa vieţii ca atunci când aveam 7 ani... Nu ştiam nimic, credeam totul şi eram atât de fericit!

citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

#Strada

Era, până ieri, traseul la muncă,
Ieşirea de mână în decor, libertate,
Dar şi furnizorul de comă adâncă
Sub scrâşnet de frâne... O moarte, pe roate!

A fost siluire cu steag, defilare,
Ocheadă în treacăt, privirea-n vitrine,
Dar şi sfârtecări în moral, degradare
De-un bitum gropar... E dutele-vine!

Era întâlnirea-ntre două, un colţ,
Speranţa găsirii cu-o nouă iubire,
Dar şi loc de ură, de şiş, pentru glonţ,
De bâte, mineri, "agenturi"... Răstignire!

Era, dar schimbată-i, nu mai este comună,
E-un nou nume propriu, o ebluisantă,
Prezenţa de nou! E cum zâna bună,
Numită idee, un popor... Epatantă!

E #Strada, un principiu, de viaţă model
De tineri, femei, chiar copii... Pentru toţi
E #Strada un miting, cu onoarea drept ţel,
Că o lume renaşte... Şi judecă hoţi!

E #Strada luminii, a ştiinţei de sine,
Stradal şevalet pentru corpuri drapel!
E #Strada o mândrie la timpul ce vine!
E #Strada mea ţară, poporul... Şi el!

E azi #Strada Lumii, e lumii principiu,
Făcut din oneste prezenţe... El, tu!
"Victoria Square" e minciunii ospiciu!
La Terra nou drum e!... Călăilor, nu!

Un nou exemplar, etalon democratic la viciu,
La clan, ipocriţi, impostori... ancestral déjà vu!

E #Strada, de azi, o renaştere-n neam,
E ea, ce va fi loc şi nume al voinţei,
Căci suntem alţi noi, îngropând ce eram...
"#Strada"-i Ţară, Popor... Viitor al Conştiinţei!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

am fost odată cer în universul tău
mă străduiam să fiu senin
să îţi zâmbesc
să îmi zâmbeşti
să ne zâmbim

am fost odată nor şi m-am certat cu ploaia
ea a murit s-a spulberat
în dans
catrene
cântec
zbor
ea a murit dar eu eram nemuritor
n-a fost uşor să duc în spate
şi tunete
şi fulgere
şi dor

am fost odată lacrimă pe-obraz de blândă mamă
plângea săracul suflet plângea
pentru băiat
pentru fetiţă
pentru soare
lună
stea
plângea săraca mamă dar niciodată pentru ea
o implora o lume
un cer
un univers
pământul
să plângă peste mare
să nu ude nisipul

am fost odată om
mai bine nu eram
eram poet
eram
scriam
plângeam
mi-am întâlnit iubirea
mai bine n-o făceam
şi trăiam doar o secundă
trăiam prima secundă
apoi
secunda doi
muream

poezie de Rebeca Cefalan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mintea îţi hibernează

Timpul meu s-a consumat.
Acuma am adăstat.
Stau pe bancă şi privesc
Tinerii cum se iubesc.

Altădată, nu amu,
eram şi eu tânăr, nu?
Dar amu,
ei sunt tineri,
iar eu nu.

Cândva umblam hai-hui prin ţară.
Eram un fel de pierde-vară.
Duceam o viaţă uşoară,
Credeam că şi porcul zboară.

Un timp a fost cum am vrut eu.
Credeam că-aşa va fi mereu.
Şi îmbătat de prea mult lux,
Pe căi greşite am ajuns.
Mult prea târziu am constatat
Că am greşit cu-adevărat.
Că am avut mintea uşoară
Când am crezut că porcul zboară.
De nimic n-am ţinut seamă.
Acum, iată-mă, dau vamă
Pentru tot ce n-am făcut,
Dar şi pentru ce-am făcut.

Când mintea îţi hibernează,
Viaţa-i aspră. Te taxează.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa rătăcită

M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer

Culeg zâmbete şi stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur

Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam

De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup

De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Ştiam tot, dar ce "incult"

Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învăţat,
Neînţelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat

Doar trăiam o existenţă
Care nu era a mea,
Risipind ce e esenţă
Şi ajută a zbura...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

Eram şi tineri şi nătângi
Dar nu era ieşit din fire
Să râzi, apoi iute să plângi,
Nepricepând ce e iubire.

Eram frumoşi, cu ochi senini
Şi vise ce zburau departe
Dar cui puteai să te închini
Să-ţi dea şi aripi să te poarte?

Stângaci eram noi mai mereu,
Ne mai rupeam iubirea-n coate,
Spuneam că tu, spuneai că eu
N-aveam într-un nimic dreptate

Dar eram noi, oricum eram
În toată lumea asta plată,
Îţi eram trunchi, îmi erai ram,
Ne înflorea iubirea toată.

Nu-nţelegeai că nu pricep
Că şcoala vieţii nu se gată,
Când am trecut, iar s-o încep,
Al meu ar fi cuvântul "iartă".

Amar acum acest "eram"
În gura ce rostea odată
Acelaşi "te iubesc" balsam
Ce n-a fost dat să se mai poată.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul vatman

îmi spuneai că nu mai sunt om
că deja sunt zeu
şi te credeam
când era frig
căram focul în spinare
până ce umerii îmi erau arşi
şi ningeam cenuşă peste oraş

adunasem în mine toate fântânile
din preajmă
şi plouam de fiecare dată
când strada o lua razna
şi curgea
în valuri din înaltul rostului
de şef-cişmea

chiar am visat că sunt zeu
zeul vatman cu tramvaie
în loc de picioare
şi gâtul cu burduf
cu roţi înalte şi roşii
cu ochii ca termopanul
şi părul fuior
mai eram şi stăpânul
singurului semafor
din oraş
şi nimănui nu-i păsa

eram stăpânul garajelor
închise în colivii
eram un fel de poliţist
la braţ cu mitropolitul
aşa fără rost
eram un fel de planificator
al orelor de sex
şef peste toate
cercurile din oraş
înghesuite cu talent de pompieri
în groapa cu talaj

eram ca o flacără
şi trăncăneam
ca o moară năucă
şi mă îndrăgosteam de fiecare dată
de muşcata
uitată la geam
pe care eram lipit eu
eu zeul vatman
un abţibild ceresc
şi malefic

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opţiune politică

de ce m-am înscris la ei? m-am în
scris pentru că eram leneş
mă lăsam pradă fricii
pentru că nu credeam în r
evoluţie politică
ci în drogurile sintetice
nu credeam în stră
lucirea firavă a unei lumânări
am optat pentru ei
pentru că nu credeam în bunăstarea oamenilor
ci în politica pumnului în gură
a justiţiei corupte şi manipulate
pentru că eram timid

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECUT, PREZENT... DAR VIITOR?

De-o viaţă suntem amici,
Încă de la grădiniţă;
Citeam,, ARICI-POGONICI'',
Mai ciupeam câte-o fetiţă,
În pauze când ieşeam
Mai spărgeam cu mingea geamuri,
Iar tâmplarul ne-njura
De mamă şi alte neamuri.

La şcoală când am intrat,
Nu ştiu de-a fost întâmplare,
În aceeaşi bancă-am stat,
Chiar lângă învăţătoare.
Să nu credeţi că eram
Cuminţi, ca sfinţii-ntr-o frescă,
Mai degrabă eram clowni
De comedie burlescă.

Că aşa-i când suntem mici,
Viaţa noastră-i tot o glumă,
Dar la carte, eram,, brici''
Nu eram noi cei din urmă;
Fără falsă modestie,
N-aveam pe nimeni în faţă,
Prindeam lecţia din clasă,
Că acasă... cine-nvaţă?!

Şi nu vreau ca să mă laud,
(Să-l citez pe Eminescu,
şi pe care îl aplaud),
Numai eu, şi X-ulescu
Rezolvam orice problemă,
Şi aproape toţi colegii
Copiau,, cu sârg'' în clasă,
Iar noi, îi lăsam, ca blegii.

Dar când te scotea la tablă,
Nu aveai ce să mai faci;
Doar că tabla era rablă,
Iar noi, nişte pui de draci,
O săltam puţin de-o parte
Şi cădea grămadă jos,
Iar pâna chema tâmplarul,
Noi jucam un,, lapte-gros''.

Însă timpu-a trecut iute,
Şi ne-am trezit pionieri;
Nu c-ar fi fost vreo virtute,
Dar aşa credeam noi,, ieri''.
Căci viaţa nu-i programată,
S-o trăieşti când doreşti tu,
Toţi trăim prezentul nostru.
Asta este,, deja vu''!

Astăzi, când democraţia
Ne-a luat pe nepusă masă
Şi când s-a-nteţit hoţia,
Ba chiar şi lupta de clasă,
Vrem să judecăm trecutul.
El a fost prezentul nostru,
L-am trăit cum ne-a fost dat.
Acum, e prezentul vostru,
Liberal şi democrat!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de iubire

Eram un zbor ce atrăgea lumina
Doi fluturi albi îndrăgostiţi de viaţă
Doar pentru noi se-nmiresma verbina
Şi cerul deştepta o dimineaţă.
Eram un dans al notelor pe strune
Desfăşurări nostalgice de gânduri
Răstălmăcirea şoaptele din rune
Rostogolite-n pietrele din prunduri
Înlănţuirea braţelor pădurii
În sacrificiul colii de hârtie
Şi dezlegarea tainelor făpturii
În mâinile ce piatra o învie
Eram un porumbel cu aripi două
Ce cauta lumina-n zori de zi
Sculptând în carnea cerului sub rouă
Din două inimi tandre poezii
Şi ne iubeam din A până la Z-et
Din punctul zero pâna-n infinit
Noi doi în sufletul unui poet
A cărui mână-n vers ne-a împlinit
Eram un dor ce freamăta-n fior
Dorinţă ce-n floreşte-un trandafir
Dezlănţuirea tandră-a unui nor,
Licoarea ce-nobilă-un potir
Nesăţios, amorul unor unde
Şoaptele vii în susur de izvor
Eram orice, oricând, eram oriunde
Eram lumina ce iubea un zbor...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste din vremuri grele

Noi nu eram amanţi adevăraţi
dar am trăit o vreme împreună.
Când ne ţineam aşa îmbrăţişaţi
eram străini, parcă picaţi din lună.

Astăzi dacă ne-am întâlni la piaţă
ne-am bate poate doar pentru un peşte,
nu am mai fi, ca altădată-n viaţă
apropiaţi, când ne iubeam hoţeşte.

poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram...

Eram şi carne şi pământ
Eram o şoaptă de pârâu,
Dar în contextul absolut
Rodisem într-un spic de grâu,

Eram iluzia compactă
A unui fapt redat în sine,
Eram renaşterea la vatră
Şi mai eram... gustul de pâine,

Eram probabil prin ispită,
-sub auspiciul de erată-
O viaţă tristă, risipită
În rame cu natură moartă.

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 septembrie 2015)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste şi-atât

cândva toate erau ale mele
şi viaţa era de-nţeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales

principii şi taine, aiurea
puteam să greşesc orişicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul şi orice gând

puteam să mut chiar un munte
doar suflam şi l-am şi sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat

iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu ştiam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit

nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viaţa de mai de apoi

cândva iubeam zi şi noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam şi credeam doar în flori

te-ai dus tinereţe adio îţi spun
viaţa-i hâdă acum şi neghioabă
dihănii ca troli şi orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă

cândva eram tânăr şi chiar eram eu
voiam să le ştiu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

Iar m-am trezit cu sufletul de plumb
Cu mintea gri, în scoarţa cenuşie...
Visam reîntoarcere din ţara lui Columb,
Eram epuizat d-eşec, pe veşnicie.

Aveam inima grea, bătăile mai rare
Aproape de apnee sufeream
Şi-n gerul crunt de afară, căutam răcoare...
Eram din nou captiv, inert şi agonizam.

Timpul şi spaţiul le simţeam arcan
În jocul sumbru al dramei, revenit...
Trăiam inevitabilul de care mă feream...
Eram din nou acasă, locul părăsit.

Straniu-i dorinţa şi să nu ţi-o vrei
Şi inima să-ţi stea îndoită în sul
De-o minte ce-ai şi raţiunea de le zei
Precum salvarea de la fulger printr-un nul.

Căci energia nu-mi lipsea, curgea prin vine,
Dar nu putea irumpe nicăieri...
Eram precum tabloul inundaţiei de sine
Ce fără scurgere-şi îneacă sursa de plăceri.

"Feed back"-ul din axoni şi din hormoni
Ce l-am intuitiv prin nopţi automat,
Din vis în vis, din somn, în celule din atomi
Mă resuscită. M-am trezit iar LIBER??!!...(am realizat!)

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!