La Boheme (traducere)
Vă vorbesc despre-un timp
Ce voi nu l-ați trăit
De-acum două decenii
Când în Montmartre trist
Îndepărtat ca-n vis înflorea liliacul,
Pe la ferestre-nalte,
Iar noi trăiam boem
Flămânzi, săraci, dar demni
Aveam un cuib sublim
Și o iubeam pe Ea
O imortalizam pe pânză cu-n penel.
La boheme, la boheme,
Eram tineri, naivi, curați
La boheme, la boheme,
Artiști săraci și exaltați.
Prin cafenele calde
Ne-ascundeam uneori
Recitând versuri albe
Toți ne credeam genii
Nedetectați de vii
Și sufeream de foame
Dar eram demni și dârzi
Chiar de eram flămânzi
Ne trăiam veacul trist:
O viață monotonă
Plină de avânt, de vise
O viață de artist.
La boheme, la boheme,
Copilăroși și zurbagii
La boheme, la boheme
Toți ne credeam niște genii
Iarna trecea ușor,
Parcă trecură-n zbor
Toți anii ce urmară
Linii tandre prin timp
Peste corpuri și vid
Peste ieri, peste mâine
Tot ce-atunci se picta
De foame nu ținea
Dar era un indemn
Al unui tel suprem
Ce nu era flămând
Al timpului cel viu.
La boheme, la boheme,
Ce mulți ani au trecut de-atunci:
La boheme, la boheme
Ce dureros încă-i mai simți.
Răvășit de-amintiri
De vechile iubiri
M-am reîntors acasă,
Dar nu am mai găsit
Ceva din ce-am trăit
Din vremurile-acelea:
Zidul era surpat
Scara era căzută
Și strada era mută:
Strada avea alt nume,
Totul era schimbat
Și liliacul mov,
Și-acela era mort.
La boheme, la boheme
Acei ani nebuni ce mă cheamă
La boheme la boheme,
Ce pentru voi nimic nu-nseamnă...
cântec interpretat de Charles Aznavour, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ieri și azi
Ieri mergeam, fecior, la bal,
Astăzi moș, sufăr global,
Ieri spre Est eram atent,
Azi râvnesc spre Occident,
Ieri la ruși le dădeam banii,
Azi mi-i iau americanii,
Ieri eram români sadea,
Astăzi, romi ș-om mai vedea,
Ieri era pace-ntre noi
Azi e peste tot război.
Ieri n-aveam oranj sau bej,
Ci sub steagul roș, pe Dej,
Ieri în evul mort ateu
Credeam toți în Dumnezeu.
Azi, așa cum am mai spus
Ne-nchinăm către Apus.
poezie de Nicolae Rotaru
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea unei Cenușărese
"A fost odată", da, și îmi plăcea!
Trăiam povești în marile castele
Sau prin păduri cu vrăjitori și iele,
Iar viața o poveste îmi părea.
Eram cu o prințesă uneori,
Și, mult mai des, cu regii, cavalerii,
Dând dezlegare minții și puterii,
Doar binelui să-i fim apărători.
Eram copil, eram în lumea mea,
Credeam în feți-frumoșii din poveste,
Dar totul a trecut și, fără veste,
Am căpătat o eroină-a mea:
Cenușăreasa ce-n al nopții miez,
Temându-se de calda mea privire,
Cu inima bătându-i în neștire,
N-a vrut ca în poveste s-o urmez.
Eram acolo, însă n-au putut
Privirile-mi să îi găsească urmă.
A dispărut... și uite-așa se curmă
Povestea ce-am lăsat-o în trecut.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis de iubire
Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.
Viața părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi șopteai dulce că sunt doar al tău.
Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiți și plini de speranțe,
Eram în doi.
Dar anii au trecut rând pe rând
Tu ești cu părul alb și eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaș vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău și tu ești speranța mea.
poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarul vieții
spițele mele de viață din roata lumii
erau slăbite și nu mai aveau dioptrii fine
eram la școala de orbi ai vremii
și aveam numai zaruri din destine
de sus nu știam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine
am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
și-al vieții mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulțime
umblând pe trotuarul meu de viață ca vrăjit
pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc și lipsă
nu trăiam în peșteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor și învelitoare aveam trecut
viața mă lovea cu picioroange grele
am fost scos și dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulțime și-ți mulțumesc că ești cu mine
poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când am înțeles cât de mult ne iubește Tatăl, alegând, prin Fiul, să ne locuiască pe toți, căci doar El Este în timp ce noi abia existăm, m-am hotărât să redevin copil (" Lăsați copiii să vină la Mine") și să-mi reamintesc bucuria și entuziasmul în fața vieții ca atunci când aveam 7 ani... Nu știam nimic, credeam totul și eram atât de fericit!
citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
#Strada
Era, până ieri, traseul la muncă,
Ieșirea de mână în decor, libertate,
Dar și furnizorul de comă adâncă
Sub scrâșnet de frâne... O moarte, pe roate!
A fost siluire cu steag, defilare,
Ocheadă în treacăt, privirea-n vitrine,
Dar și sfârtecări în moral, degradare
De-un bitum gropar... E dutele-vine!
Era întâlnirea-ntre două, un colț,
Speranța găsirii cu-o nouă iubire,
Dar și loc de ură, de șiș, pentru glonț,
De bâte, mineri, "agenturi"... Răstignire!
Era, dar schimbată-i, nu mai este comună,
E-un nou nume propriu, o ebluisantă,
Prezența de nou! E cum zâna bună,
Numită idee, un popor... Epatantă!
E #Strada, un principiu, de viață model
De tineri, femei, chiar copii... Pentru toți
E #Strada un miting, cu onoarea drept țel,
Că o lume renaște... Și judecă hoți!
E #Strada luminii, a științei de sine,
Stradal șevalet pentru corpuri drapel!
E #Strada o mândrie la timpul ce vine!
E #Strada mea țară, poporul... Și el!
E azi #Strada Lumii, e lumii principiu,
Făcut din oneste prezențe... El, tu!
"Victoria Square" e minciunii ospiciu!
La Terra nou drum e!... Călăilor, nu!
Un nou exemplar, etalon democratic la viciu,
La clan, ipocriți, impostori... ancestral déjà vu!
E #Strada, de azi, o renaștere-n neam,
E ea, ce va fi loc și nume al voinței,
Căci suntem alți noi, îngropând ce eram...
"#Strada"-i Țară, Popor... Viitor al Conștiinței!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
am fost odată cer în universul tău
mă străduiam să fiu senin
să îți zâmbesc
să îmi zâmbești
să ne zâmbim
am fost odată nor și m-am certat cu ploaia
ea a murit s-a spulberat
în dans
catrene
cântec
zbor
ea a murit dar eu eram nemuritor
n-a fost ușor să duc în spate
și tunete
și fulgere
și dor
am fost odată lacrimă pe-obraz de blândă mamă
plângea săracul suflet plângea
pentru băiat
pentru fetiță
pentru soare
lună
stea
plângea săraca mamă dar niciodată pentru ea
o implora o lume
un cer
un univers
pământul
să plângă peste mare
să nu ude nisipul
am fost odată om
mai bine nu eram
eram poet
eram
scriam
plângeam
mi-am întâlnit iubirea
mai bine n-o făceam
și trăiam doar o secundă
trăiam prima secundă
apoi
secunda doi
muream
poezie de Rebeca Cefalan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mintea îți hibernează
Timpul meu s-a consumat.
Acuma am adăstat.
Stau pe bancă și privesc
Tinerii cum se iubesc.
Altădată, nu amu,
eram și eu tânăr, nu?
Dar amu,
ei sunt tineri,
iar eu nu.
Cândva umblam hai-hui prin țară.
Eram un fel de pierde-vară.
Duceam o viață ușoară,
Credeam că și porcul zboară.
Un timp a fost cum am vrut eu.
Credeam că-așa va fi mereu.
Și îmbătat de prea mult lux,
Pe căi greșite am ajuns.
Mult prea târziu am constatat
Că am greșit cu-adevărat.
Că am avut mintea ușoară
Când am crezut că porcul zboară.
De nimic n-am ținut seamă.
Acum, iată-mă, dau vamă
Pentru tot ce n-am făcut,
Dar și pentru ce-am făcut.
Când mintea îți hibernează,
Viața-i aspră. Te taxează.
poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când eram dusă, în alți ani, prin aeroporturi, în căruț, mă priveau toți; iar pentru că eram așezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existențial, acela din căruț; toți oamenii privesc de sus, te simți inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci și obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai și tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, își fereau privirile "din bun-simț" așa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca și cum cei din fața ta și din jurul tău ar vrea să te vadă și te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca și cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca și cum aș putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; și nu acum, în clipa de față.
Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Esența rătăcită
M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer
Culeg zâmbete și stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur
Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam
De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup
De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Știam tot, dar ce "incult"
Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învățat,
Neînțelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat
Doar trăiam o existență
Care nu era a mea,
Risipind ce e esență
Și ajută a zbura...
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram
Eram și tineri și nătângi
Dar nu era ieșit din fire
Să râzi, apoi iute să plângi,
Nepricepând ce e iubire.
Eram frumoși, cu ochi senini
Și vise ce zburau departe
Dar cui puteai să te închini
Să-ți dea și aripi să te poarte?
Stângaci eram noi mai mereu,
Ne mai rupeam iubirea-n coate,
Spuneam că tu, spuneai că eu
N-aveam într-un nimic dreptate
Dar eram noi, oricum eram
În toată lumea asta plată,
Îți eram trunchi, îmi erai ram,
Ne înflorea iubirea toată.
Nu-nțelegeai că nu pricep
Că școala vieții nu se gată,
Când am trecut, iar s-o încep,
Al meu ar fi cuvântul "iartă".
Amar acum acest "eram"
În gura ce rostea odată
Același "te iubesc" balsam
Ce n-a fost dat să se mai poată.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie
Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mișcare ca să înțeleg
aveam nevoie de inerție de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respirație peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care crește prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima și ochii de culoarea lemnului neștiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte și eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie
poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul vatman
îmi spuneai că nu mai sunt om
că deja sunt zeu
și te credeam
când era frig
căram focul în spinare
până ce umerii îmi erau arși
și ningeam cenușă peste oraș
adunasem în mine toate fântânile
din preajmă
și plouam de fiecare dată
când strada o lua razna
și curgea
în valuri din înaltul rostului
de șef-cișmea
chiar am visat că sunt zeu
zeul vatman cu tramvaie
în loc de picioare
și gâtul cu burduf
cu roți înalte și roșii
cu ochii ca termopanul
și părul fuior
mai eram și stăpânul
singurului semafor
din oraș
și nimănui nu-i păsa
eram stăpânul garajelor
închise în colivii
eram un fel de polițist
la braț cu mitropolitul
așa fără rost
eram un fel de planificator
al orelor de sex
șef peste toate
cercurile din oraș
înghesuite cu talent de pompieri
în groapa cu talaj
eram ca o flacără
și trăncăneam
ca o moară năucă
și mă îndrăgosteam de fiecare dată
de mușcata
uitată la geam
pe care eram lipit eu
eu zeul vatman
un abțibild ceresc
și malefic
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Opțiune politică
de ce m-am înscris la ei? m-am în
scris pentru că eram leneș
mă lăsam pradă fricii
pentru că nu credeam în r
evoluție politică
ci în drogurile sintetice
nu credeam în stră
lucirea firavă a unei lumânări
am optat pentru ei
pentru că nu credeam în bunăstarea oamenilor
ci în politica pumnului în gură
a justiției corupte și manipulate
pentru că eram timid
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECUT, PREZENT... DAR VIITOR?
De-o viață suntem amici,
Încă de la grădiniță;
Citeam,, ARICI-POGONICI'',
Mai ciupeam câte-o fetiță,
În pauze când ieșeam
Mai spărgeam cu mingea geamuri,
Iar tâmplarul ne-njura
De mamă și alte neamuri.
La școală când am intrat,
Nu știu de-a fost întâmplare,
În aceeași bancă-am stat,
Chiar lângă învățătoare.
Să nu credeți că eram
Cuminți, ca sfinții-ntr-o frescă,
Mai degrabă eram clowni
De comedie burlescă.
Că așa-i când suntem mici,
Viața noastră-i tot o glumă,
Dar la carte, eram,, brici''
Nu eram noi cei din urmă;
Fără falsă modestie,
N-aveam pe nimeni în față,
Prindeam lecția din clasă,
Că acasă... cine-nvață?!
Și nu vreau ca să mă laud,
(Să-l citez pe Eminescu,
și pe care îl aplaud),
Numai eu, și X-ulescu
Rezolvam orice problemă,
Și aproape toți colegii
Copiau,, cu sârg'' în clasă,
Iar noi, îi lăsam, ca blegii.
Dar când te scotea la tablă,
Nu aveai ce să mai faci;
Doar că tabla era rablă,
Iar noi, niște pui de draci,
O săltam puțin de-o parte
Și cădea grămadă jos,
Iar pâna chema tâmplarul,
Noi jucam un,, lapte-gros''.
Însă timpu-a trecut iute,
Și ne-am trezit pionieri;
Nu c-ar fi fost vreo virtute,
Dar așa credeam noi,, ieri''.
Căci viața nu-i programată,
S-o trăiești când dorești tu,
Toți trăim prezentul nostru.
Asta este,, deja vu''!
Astăzi, când democrația
Ne-a luat pe nepusă masă
Și când s-a-ntețit hoția,
Ba chiar și lupta de clasă,
Vrem să judecăm trecutul.
El a fost prezentul nostru,
L-am trăit cum ne-a fost dat.
Acum, e prezentul vostru,
Liberal și democrat!
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de iubire
Eram un zbor ce atrăgea lumina
Doi fluturi albi îndrăgostiți de viață
Doar pentru noi se-nmiresma verbina
Și cerul deștepta o dimineață.
Eram un dans al notelor pe strune
Desfășurări nostalgice de gânduri
Răstălmăcirea șoaptele din rune
Rostogolite-n pietrele din prunduri
Înlănțuirea brațelor pădurii
În sacrificiul colii de hârtie
Și dezlegarea tainelor făpturii
În mâinile ce piatra o învie
Eram un porumbel cu aripi două
Ce cauta lumina-n zori de zi
Sculptând în carnea cerului sub rouă
Din două inimi tandre poezii
Și ne iubeam din A până la Z-et
Din punctul zero pâna-n infinit
Noi doi în sufletul unui poet
A cărui mână-n vers ne-a împlinit
Eram un dor ce freamăta-n fior
Dorință ce-n florește-un trandafir
Dezlănțuirea tandră-a unui nor,
Licoarea ce-nobilă-un potir
Nesățios, amorul unor unde
Șoaptele vii în susur de izvor
Eram orice, oricând, eram oriunde
Eram lumina ce iubea un zbor...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste din vremuri grele
Noi nu eram amanți adevărați
dar am trăit o vreme împreună.
Când ne țineam așa îmbrățișați
eram străini, parcă picați din lună.
Astăzi dacă ne-am întâlni la piață
ne-am bate poate doar pentru un pește,
nu am mai fi, ca altădată-n viață
apropiați, când ne iubeam hoțește.
poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram...
Eram și carne și pământ
Eram o șoaptă de pârâu,
Dar în contextul absolut
Rodisem într-un spic de grâu,
Eram iluzia compactă
A unui fapt redat în sine,
Eram renașterea la vatră
Și mai eram... gustul de pâine,
Eram probabil prin ispită,
-sub auspiciul de erată-
O viață tristă, risipită
În rame cu natură moartă.
poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 septembrie 2015)
Adăugat de Cristian Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O poveste și-atât
cândva toate erau ale mele
și viața era de-nțeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales
principii și taine, aiurea
puteam să greșesc orișicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul și orice gând
puteam să mut chiar un munte
doar suflam și l-am și sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat
iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu știam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit
nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viața de mai de apoi
cândva iubeam zi și noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam și credeam doar în flori
te-ai dus tinerețe adio îți spun
viața-i hâdă acum și neghioabă
dihănii ca troli și orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă
cândva eram tânăr și chiar eram eu
voiam să le știu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate
poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșmar
Iar m-am trezit cu sufletul de plumb
Cu mintea gri, în scoarța cenușie...
Visam reîntoarcere din țara lui Columb,
Eram epuizat d-eșec, pe veșnicie.
Aveam inima grea, bătăile mai rare
Aproape de apnee sufeream
Și-n gerul crunt de afară, căutam răcoare...
Eram din nou captiv, inert și agonizam.
Timpul și spațiul le simțeam arcan
În jocul sumbru al dramei, revenit...
Trăiam inevitabilul de care mă feream...
Eram din nou acasă, locul părăsit.
Straniu-i dorința și să nu ți-o vrei
Și inima să-ți stea îndoită în sul
De-o minte ce-ai și rațiunea de le zei
Precum salvarea de la fulger printr-un nul.
Căci energia nu-mi lipsea, curgea prin vine,
Dar nu putea irumpe nicăieri...
Eram precum tabloul inundației de sine
Ce fără scurgere-și îneacă sursa de plăceri.
"Feed back"-ul din axoni și din hormoni
Ce l-am intuitiv prin nopți automat,
Din vis în vis, din somn, în celule din atomi
Mă resuscită. M-am trezit iar LIBER??!!...(am realizat!)
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!