
Zeul vatman
îmi spuneai că nu mai sunt om
că deja sunt zeu
și te credeam
când era frig
căram focul în spinare
până ce umerii îmi erau arși
și ningeam cenușă peste oraș
adunasem în mine toate fântânile
din preajmă
și plouam de fiecare dată
când strada o lua razna
și curgea
în valuri din înaltul rostului
de șef-cișmea
chiar am visat că sunt zeu
zeul vatman cu tramvaie
în loc de picioare
și gâtul cu burduf
cu roți înalte și roșii
cu ochii ca termopanul
și părul fuior
mai eram și stăpânul
singurului semafor
din oraș
și nimănui nu-i păsa
eram stăpânul garajelor
închise în colivii
eram un fel de polițist
la braț cu mitropolitul
așa fără rost
eram un fel de planificator
al orelor de sex
șef peste toate
cercurile din oraș
înghesuite cu talent de pompieri
în groapa cu talaj
eram ca o flacără
și trăncăneam
ca o moară năucă
și mă îndrăgosteam de fiecare dată
de mușcata
uitată la geam
pe care eram lipit eu
eu zeul vatman
un abțibild ceresc
și malefic
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ție
eram și cântec, și cuvânt
eram și aer, eram ape
dar nu știam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ
eram, scânteie, eram gând
și degete eram pe clape
dar nu știam prin ce supape
mă vei turna în om de rând
azi sunt și zâmbet, și alint
și lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu știu de ești aproape
ori mai departe ca oricând...
poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram tânăr eram sigur de orice; peste câțiva ani după ce am greșit de mii de ori, nu mai eram sigur nici pe jumătate din lucrurile de care eram sigur înainte; în prezent sunt sigur doar pe lucrurile pe care Dumnezeu mi le-a dezvăluit.
citat clasic din John Wesley
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram fluturi din tablă ruginită
Eram fluturi din tablă ruginită,
Se loveau aripile cu sunet de tinichea agonizând,
Piatra era copită, ziua era nicovală,
Tu spuneai, relațiile s-au perimat, cred
Că deveniseși idol peste noapte,
Doar eram iubiți, brusc o palmă,
Abur eram, lipit de Copacul Vieții,
Eram vers, eram râu în curgere lentă,
Te-am uitat, mergi liniștită, nebunul Falstaff
Este fals și mai cum? Doar eram iubiți.
Ce zeu nebun și fricos te-a făcut atât de mișelnică?
Strălucești ca o bilă, bilă adevărată, fără fisuri,
Nenorocito, tu mă ignori, eu te ignor,
Jumătăți de cocori.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram...
Eram și carne și pământ
Eram o șoaptă de pârâu,
Dar în contextul absolut
Rodisem într-un spic de grâu,
Eram iluzia compactă
A unui fapt redat în sine,
Eram renașterea la vatră
Și mai eram... gustul de pâine,
Eram probabil prin ispită,
-sub auspiciul de erată-
O viață tristă, risipită
În rame cu natură moartă.
poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 septembrie 2015)
Adăugat de Cristian Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram
Eram și tineri și nătângi
Dar nu era ieșit din fire
Să râzi, apoi iute să plângi,
Nepricepând ce e iubire.
Eram frumoși, cu ochi senini
Și vise ce zburau departe
Dar cui puteai să te închini
Să-ți dea și aripi să te poarte?
Stângaci eram noi mai mereu,
Ne mai rupeam iubirea-n coate,
Spuneam că tu, spuneai că eu
N-aveam într-un nimic dreptate
Dar eram noi, oricum eram
În toată lumea asta plată,
Îți eram trunchi, îmi erai ram,
Ne înflorea iubirea toată.
Nu-nțelegeai că nu pricep
Că școala vieții nu se gată,
Când am trecut, iar s-o încep,
Al meu ar fi cuvântul "iartă".
Amar acum acest "eram"
În gura ce rostea odată
Același "te iubesc" balsam
Ce n-a fost dat să se mai poată.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O poveste și-atât
cândva toate erau ale mele
și viața era de-nțeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales
principii și taine, aiurea
puteam să greșesc orișicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul și orice gând
puteam să mut chiar un munte
doar suflam și l-am și sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat
iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu știam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit
nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viața de mai de apoi
cândva iubeam zi și noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam și credeam doar în flori
te-ai dus tinerețe adio îți spun
viața-i hâdă acum și neghioabă
dihănii ca troli și orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă
cândva eram tânăr și chiar eram eu
voiam să le știu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate
poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când eram mic
Când eram mic, eram deștept,
Din clasă, cel mai tare,
Dar, de cuminte, vă spun drept,
Aveam doar "zero la purtare".
epigramă de Vasile Iușan din Am cap de neamț, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua cu silă
Ploua cu silă! Un fel de ploaie din pântec.
Eram o păpădie pusă în slujba pământului..
Nimic!
Veneau albine.. le suflam
Veneau furnici.. le răsuflăm
Veneau oameni... îi suflam
Veneau copiii de oameni
îi răsuflăm..
Eu eram bine!
Ei erau bine!
Eu eram eu
Ei erau ei
Noi eram.
Nu eram!
Nu eram!
Nu
eram
noi!
Ploua cu silă! Un fel de pântec de ploaie
Și noi nu eram siguri
că noi
eram noi...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram și nu eram
mi-a fost greu să fiu simplu
mi-a fost ușor
am avut curaj - nu
mi-a fost frică și am avut timp
să-l citesc pe jung -
eram și nu eram intere
sat (!?) de psihoterapia
clinică
nu mi-a fost greu să-l citesc
pe freud
eram și nu eram
interesat de psihanaliză
impulsuri și nevroze
l-am lăsat pe jung
l-am lăsat pe freud
m-am refugiat pe moldova
eram și nu eram nomad
stăteam pe malul râu
lui jung i-am pus gând rău
și lui freud
eram și nu eram un caz
psihiatric într-un conflict
inconștient legat de dorințele
refulate
eram și nu eram
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Jesse: Poate că ce spun eu este că lumea ar putea evolua în felul în care o persoană evoluează. Ca, de exemplu, eu... Îmi merge mai rău? Îmi merge mai bine? Nu știu. Când eram mai tânăr, eram mai sănătos, dar eram răvășit de nesiguranță. Acum sunt mai în vârstă și problemele mele sunt mai profunde, dar sunt mai pregătit să le înfrunt.
replică din filmul artistic Înainte de apus
Adăugat de Cotoarbă Gina Liliana, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Robert Langdon: Istoria arată că Iisus a fost un om extraordinar, o sursă de inspirație pentru oameni. Atâta tot! Acestea sunt toate dovezile necesare. Dar... când eram copil... când eram în acel puț despre care ți-a povestit Teabing, credeam că voi muri, Sophie! Ceea ce am făcut, a fost să mă rog. M-am rugat la Iisus să mă țină în viață ca să îmi pot vedea părinții iar, să pot merge iar la școală, să mă pot juca iar cu câinele meu. Câteodată mă întreb dacă eram singur acolo jos. De ce Iisus nu putea fi tată, dar să și facă toate acele miracole?
replică din filmul artistic Codul lui Da Vinci, după Dan Brown
Adăugat de Andreea Tanase

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când eram dusă, în alți ani, prin aeroporturi, în căruț, mă priveau toți; iar pentru că eram așezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existențial, acela din căruț; toți oamenii privesc de sus, te simți inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci și obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai și tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, își fereau privirile "din bun-simț" așa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca și cum cei din fața ta și din jurul tău ar vrea să te vadă și te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca și cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca și cum aș putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; și nu acum, în clipa de față.
Doina Postolachi în Maeștri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram singur
Eram singur într-o mare de durere,
Eram singur sub un cer fără stele.
Eram singur sub un soare arzător,
Dar tu ai venit ca un dulce fior!
Ca dintr-un mare abis,
Ai venit ca prin vis,
Cu focul dragostei,
Care este veșinc aprins.
Aveai trup de nimfă,
Ochii ca două stele,
Părul tău frumos mirosea
A floare de micșunele,
Tu cu măna ta gingașă
Trupul meu rece ai atins,
Și eu m-am trezit
Ca dintr-un straniu vis.
poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cauza faptului că jucam când eram în școală, eram văzută ca o proscrisă ratată. În plus eram cea mai slabă elevă.
citat din Liza Weil
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că eram un puști sociabil. Așa aș zice. Aș spune că nu eram niciodată timid, nicicând tăcut. Când sunt în preajma oamenilor - întotdeauna mi-am dorit-o - nu eram prea hazliu, însă mereu am vrut să-i fac pe oameni să râdă.
citat din Danny Strong
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram ochiul
eram ochiul
de tigru tăcut în noapte
neînfricat în beznă
mă mișcam ca un râu curgător
eram chiar fratele lui
țineam maceta în dreapta
și baioneta în dinți
îi simțeam gustul de metal
de sânge amestecat cu mâl
mestecam frunze de mate
ayahuasca o sorbeam sub clar de lună
ritualurile șamanice mă transformau
în nor în apă în râu
curgeam cu pistolul mitralieră pregătit
eram gata să mor
eram gata să trăiesc din nou
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eram feministă, în sensul că nu eram preocupată de politică: nu-mi păsa de dreptul la vot. Însă în ochii mei, bărbații și femeile erau persoane cu drepturi egale și pretindeam să aibă o relație de o perfectă reciprocitate.
Simone de Beauvoir în Memoriile unei fete cuminți (2011)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au rămas ochii pe geam
Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelități
cineva le strânge și le dă mai departe.
N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.
Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă și eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenței
și n-am simțit nicio umbră.
Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să știu cum am venit
și de ce?
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din pricină că eram evreu, m-am pomenit că eram liber de multe prejudecăți care-i limitau pe alții în capacitatea de a-și utiliza intelectul, și tot pentru că eram evreu, eram pregătit să intru în opoziție și să renunț la a mă conforma "majorității compacte".
citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când spectacolul vieții e mut
Am grijă de mine deși se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieții e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut
Cât eram de frumoasă
știam de la tine,
astăzi nu mai știu de fel
dar învăț cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...
Și mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit
nimic nu mă ține
am voie să plâng,
să mor în picioare,
și să strig istovită după mine...
poezie de Daniela Pârvu Dorin din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin

Comentează! | Votează! | Copiază!