Epitaf

Când mor, să-mi faceţi o statuie
Din sticle pline cu rachiu,
În raclă, o gagică şuie,
Pe lumea aia-n chef s-o ţiu,
Iar ei să-i placă-acolo jos
Când toate or să fie... os!

epitaf epigramatic de Alexandru Ştefan-Saşa din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chefliul către Fabrica de sticle

Ştiţi în ce-ar consta progresul?
Ascultaţi-mă pe mine:
Să modernizaţi procesul,
Să le faceţi gata pline.

epigramă de Alexandru Stănescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Şi răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aş duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... şi mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Şi sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morţii ura,
Cât pot iubi Femeia... şi mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Şi-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aş lăsa belşugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... şi mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aş aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... şi mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâşnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Şi nici nu ştiu de ce mi-am pus problema!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentiment

Atâta timp cât port în mine
Vibrări de lut şi sentiment,
Aveţi motive, aveţi drept
Să-mi faceţi rău, să-mi faceţi bine.

Iar când va trebui să mor
Intrând ca viermele-n găoace,
Să nu-mi mai spuneţi de amor,
Lăsaţi-mă, vă rog, în pace...

Acum cât pot să râd, s-aştept,
Să plâng, să sufăr cu suspine...
Iar voi, motive-aveţi, ce-i drept,
Să-mi faceţi rău, să-mi faceţi bine.

Chişinău 17 noiembrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (17 noiembrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi şi rachiu...

Dar plâng că sunt viu
Ruinele mintţi de aur,
Steagul ţesut într-un laur,
Lacrimi de rachiu...
Dar plâng şi nu ştiu
Durerea iubirii părtaşe,
Fatalitatea din faşe,
Lacrimi în rachiu...
Dar plâng cenuşiu,
Îngerul alb, îngerul negru,
Pentru un demon integru,
Lacrimi şi rachiu...
Dar plâng la sicriu,
Cu zâmbet tristeţea se duce
Spre paradis fără cruce,
Lacrimi cu rachiu...

Scrâşnet de lacrimi ce se aprind,
Flori de rachiu... şi toate te prind...

poezie de Vasile Zamolxeanu (8 septembrie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adaos de trăiri

nu am nici azi chef să schimb lumea
las asta pe seama politicienilor, liderilor religioşi, îndragostiţilor,
laureaţilor premiilor Nobel în literatură sau mai ştiu eu în ce...
să mă schimb pe mine şi lumea mea interioară
asta e tot ce contează...

uneori o carte bună şi un tril de păsărele
sunt cele mai mari fericiri pe care le poate avea omul

nu am azi chef să mă înalţ mai sus de constelaţii
las asta pentru ziua când îmi voi fi îndeajuns de mult de prisos
şi atunci voi explora frenetic toate galaxiile
când mă voi transfigura într-o licărire de stea

uneori e de ajuns să-l asculţi pe Bach
pentru a arunca o ocheadă paradisului

azi am chef doar de poezie în forma ei cea mai frustă
să creezi din nimic versuri, să adulmeci din neant cuvântul nefixat
să fii un mic creator pe lângă marele creator
e cel mai frumos sentiment pe care-l poţi avea

uneori e suficient să-i citeşti pe Socrate, Alexandrian şi Vasile Lovinescu
ca să poţi redimensiona universul lăuntric.

şi solitudinea poate fi plăcută
când îţi umpli ziua cu un adaos de trăiri
vibrante

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Şi mă trezesc că-ţi desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reuşesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viaţa doar fiind.

Atunci când nu mai ştiu de tine...
Vorbesc cu cerul şi îl rog,
Să-mi dea curând veştile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când eşti cu mine... sunt întru toate.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Saşa (Epigramist)

N-am avut de und' să ştiu
Că ai o poantă-atât de şuie,
De-aş fi ştiut, încă de viu
Îţi ridicam statuie.

epigramă de Vasile Iuşan din Postelectorale (2010)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de duminică

Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar e un exerciţiu ludic să-mi pot expune sufletul
în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...
nu mai calc desculţă demult...
dar mă-ntreb, numai! unde se ţine
concursul de frumuseţe al dumnezeirii
când fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai eu... alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele mele toate au memorie
toate amintirile îmi ard sub piele
numai Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nteleg cum de mi-e drag,
azi să stau cu mine
într-un labirint launtric când cineva
încearcă să urce o scară cu susul în jos...

poezie din autor, Poezii de suflet (8 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când şeful strănută

Zice gura către şef:
- Să trăiţi, să faceţi chef!
Gândul, liber, mai ocult:
- Să trăiască... dar nu mult!

epigramă de Viorel Martin din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreţi să-i faceţi

Vreţi să-i faceţi o plăcere?
N-o refuză dar n-o cere.
Nu ştiu cum se potriveşte:
Altul cere, el primeşte.

epigramă de Tudor Arghezi
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia cu braţele pline de păsări

femeia aceea meşteră
ieşea în fiecare zi din peşteră
cu păsări pe umeri şi braţe
şi când ajungea pe plajă
rămânea toată noaptea de strajă

aşa am văzut-o, aşa o ţin minte
ca o statuie dintr-un grup statuar
fără să-mi dau seama măcar
că nu schimbaserăm nici două cuvinte

cocorii i se aşezau în păr
ea înţelegea graiurile lor
şi când venea dimineaţa,
ea era mai bogată într-adevăr;
imaginea ei m-a obsedat toată viaţa!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când conduci pe cineva în lumea ta, să-i oferi şi puncte de sprijin.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, A conduce (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimism

Din când în când
fluturii se opresc
să-mi sărute mâna
şi mă ating uşor
cu aripile trecute deja
prin toate culorile curcubeului.

Din când în când
cerul se apleacă
să-mi sărute fruntea
şi mă atinge uşor
cu ploile trecute deja
prin toate culorile curcubeului.

Din când în când
florile se deschid
să-mi sărute plămânii
şi mă ating uşor
cu petalele trecute deja
prin toate culorile curcubeului.

Din când în când
te apropii tiptil
să-mi săruţi cuvintele
cu toate culorile curcubeului.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind de genul feminin, muza este capricioasă. Trebuie să fii mereu pregătit să-ţi vină în vizită când are ea chef şi să plece tot când are ea chef.

aforism de George Budoi din Muzele în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (5 iulie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă e lumea ...

Frumoasă e lumea când ceru-i senin
Când toate sunt pure, ca floarea de crin.
În zbor ciocârlia se-avântă în tril,
Iubirea, din urmă, te-ajunge tiptil.

Frumoasa e lumea când florile cresc
Te-mbată-n parfumul lor dumnezeiesc.
Când la sân porţi roşu, vrăjit trandafir,
Ce picură-n inimi dorit elixir.

Frumoasă e lumea când inimi iubesc
Şi-n dulci jurăminte se făgăduiesc,
Dar fără să vrea, sau să aibă habar,
Frumosul şi lumea şi toate dispar.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate lumea doreşte să ajungă la bătrâneţe şi când a ajuns, nu ştie cum să scape de ea.

citat din Alexandru Gh. Radu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţia nu vine când ai chef tu, ci când are chef ea.

aforism de George Budoi din Aforisme (2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un exerciţiu pe care-l fac de fiecare dată cu studenţii: pun un scaun şi stau. Şi ei se aşteaptă să-i întreb ceva, să le zic ceva, băi hai, faceţi aia sau aia. Şi încep şi stau, ştii, şi sunt priviţi de ceilalţi, şi nu ştiu ce să facă cu statul ăsta. "Aoleu, stau pe scaun". Şi văd că e o tăcere absolută şi toată lumea se uită la ei. Ăsta e un exerciţiu pe care eu îl ador. Ăsta e un exerciţiu pe care l-a făcut şi Sanda Manu cu noi. Şi e foarte bun, pentru că îţi dai seama că foarte greu reuşeşti tu să fii tu, personal, cu toate ale tale, stând pe un scaun. Atunci când eşti privit. Atunci când lumea se uită la tine. E foarte greu.

citat din Andi Vasluianu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Cum frunzele pe uliţă foşnesc,
Când tu îmi ceri un gram de fericire
Eu reuşesc cu toamna să-ţi vorbesc.

Iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată
Că numai tu eşti dorul meu nebun,
Cea mai strălucitoare nestemată
Răspuns la toate câte nu se spun.

Ascunde-mă în ochi tăi o noapte
Vreau să renasc cu visele în zori,
Şi să ascult iubito printre şoapte
Cum spui că mă iubeşti şi mă adori.

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Pe frunzele ce-n dansul lor plutesc,
Tu să-mi citeşti iubito în privire
Că doar să-mi fii aproape îmi doresc...

poezie de Nicolae Panait
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facultatea de alienare

îmi donez minţile unei sticle cu rachiu

ieşit din Facultatea de alienare, licenţiat schizo profesez la catedra cugetului Întuneric, sânge formolizat la ţâţa butoaielor cu uitare, uneori scuip saliva mea de cerneală-n hârtie, poeme de tot râsul, cruci îmi aşteaptă răstignirea eresului, igienizând peniţa murdară de vorbă-n zadar, când îmi rămân unul în odaia tremurului de cuvinte merg pe podele ferindu-mi călcâiul de tăişurile înaintării către înapoi şi nu, nu-mi grăi şi tu despre iubire, sunt sătul de exfolierea eternităţii, de năpârlirea sfinţilor în icoane, când gura ta mănâncă pielea lor de praf, n-a mai sărutat demult nimeni Credinţa acolo, să spele cu buzele vremea ce-şi lasă peste toate-ale uitării scrumul din ţigareta cu fumul lovindu-se de tavanul odăii Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!