Femeia cu braţele pline de păsări

femeia aceea meşteră
ieşea în fiecare zi din peşteră
cu păsări pe umeri şi braţe
şi când ajungea pe plajă
rămânea toată noaptea de strajă

aşa am văzut-o, aşa o ţin minte
ca o statuie dintr-un grup statuar
fără să-mi dau seama măcar
că nu schimbaserăm nici două cuvinte

cocorii i se aşezau în păr
ea înţelegea graiurile lor
şi când venea dimineaţa,
ea era mai bogată într-adevăr;
imaginea ei m-a obsedat toată viaţa!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inele, inele

o trăsură moale petrecea coconi
le ieşea pădurea în întâmpinare
dacă are cine n-are
nevoie de ele
partituri sau castele
daţi-le celor afoni

cosea litere la cuvinte
cum cârpeşti ciorapii copiilor
toată grija viilor
nu ne ieşea noaptea din minte

inele de glezne inele de mâini
inele de nas inele de urechi
cuvintele sunt noi înţelesul vechi
destine frământate ca aluatul de pâini

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti obsedat de control, pentru că eşti obsedat de imagine, de validarea imaginii tale. Aşadar, ce minte pretinzi tu că ai depăşit, când tocmai mintea e obsedată de control? Persoana suferă de mania controlului pentru a-şi întări imaginea falsă de sine. Fără control, persoana ar sucomba în secunda doi şi a-i da divorţ de minte. Cea mai mare frică a persoanei este că ea ar putea să nu existe, tocmai de aceea controlul o ajută să supravieţuiască. Când controlorul sau "eu"-l fals este demascat, dăm jos din spate cea mai grea povară; "imaginea de sine"! Nu e nevoie să controlezi nimic, nu eşti în război decât cu propria imagine de sine, las-o să moară şi vei fi liber.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai apărut în viaţa mea

Ai apărut în viaţa mea când trebuia,
când nici vântul nu mai bătea,
când nici ploaia nu mai venea,
ai apărut în viaţa mea
când trupul îmi era ud,
când gura îmi era caldă,
iar sufletul arid.
Ai apărut în viaţa mea
când nu mai credeam în iubire,
când nu mai speram o fericire,
când nici nu te aşteptam pe tine.
Ai apărut în viaţa mea
fără să mă anunţi măcar
şi mi-ai umplut trăirile
cu setea ce-o aveai,
dând vântului bătaie,
ploii picături,
iar mie... dândumi-te tu.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

moto: Creşte preţul la legume, praz
Ce să faci cu-atâta penurie
Între agonie şi extaz,
La ora mesei, în bucătărie?
----------

Adâncă pace, dulce miez
De care rar avurăm parte
E toată viaţa doar o carte
Deschisă printr-un fa diez

Şi se va lumina de ziuă
În jumătăţi de oră două
Lumea e un fel de zoo,
Cum spunea şi Cassius Dio

Înainte înseamnă înapoi
De mai multe ori şi, după
Ce descoperi că ocupă
Locul unu, locul doi

În fiecare om o fiară
Toată viaţa stă la pândă
Carnivoră şi flămândă
Ziua urlă, noaptea zbiară

Oamenii care dau iama
Să ajungă doar în vârf
Poartă-n ei miros de stârv
Şi de care nu-şi dau seama

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

Frigul s-a cuibărit în mine
ca-ntr-o peşteră
Lumea intra şi ieşea
prin ochii mei
fără să mă întrebe;

Bătrânii începuseră
să uite din cuvinte
iar copiii le reinventau

Stalactitele plângeau întruna
lacrimile lunii săraseră marea

poezie de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac

Dac-aş prinde timpul la o cotitură,
I-aş da două palme şi un pumn în gură,
I-aş da o bătaie să mă ţină minte,
Să-l pot da în urmă, când e înainte,

Să-şi îndrepte pasul când şade pe loc,
Să îmi fie ceasul vieţii cu noroc,
Să nu treacă nicio clipă fără sens,
Fericirea toată s-o trăiesc intens...

Dar nu bat eu timpul, ci mă bate el,
Tic-tac, ziua toată, şi noaptea la fel.

poezie de Marius Robu (22 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea trece; viaţa, cu ea. Şi-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la uşa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mişca. Şi-acum, în urmă, avea nişte dureri grozave. Urla. Şi mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalţi câni, când rămânea singur, numai el şi suferinţa lui, mai ales nopţile îl chinuia boala. Şi urla. Mai întâi gemea, înăbuşit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca şi cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleştau fălcile, şi gemetele îi ieşeau mai tari, mai ascuţite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinţi, care îi lunecau pe bot şi parcă-l ardeau. Şi-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Şi dimineaţa, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcuşul lui de paie.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zumba

să-mi folosesc toată viaţa să trag ca o puşcă
dum dum dum
dum dum dum
atunci când te naşti toate lucrurile sunt mici
şi rămân mici
nimeni nu ţi-a spus mai mult
chiar şi mai târziu când înveţi dragostea
dum dum dum
dum dum dum să trag
viaţa toată s-o folosesc
inima cu cap
cap cu inimă
inimă cu inimă
inimă-cap
gânduri proaste găurite
să-mi folosesc toată viaţa
şi noi.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi pot aşeza universul în două cuvinte

mie îmi place să folosesc toată cleveteala lumii
de la bing bang până la te iubesc iubire
ca mai apoi prin fiecare vocală
să mă adresez absolutului
ca şi când stelele ar privi spre mine
printr-un hublou de sticlă afumată

chiar de iubesc să înspumez cuvintele
apoi să le dichisesc cu dragoste
ca pe nişte fluturi jucăuşi
dintr-un curcubeu într-altul
prefer să reduc tăcerea la tăcere
prin axiome crude
de care să leg nemărginirea
ca pe un bidiviu nărăvaş

deşi pot reduce viaţa
la ceva stupid şi aproape inutil
din doar două cuvinte
prefer să tac
apoi să mor
fără să stric poezia
cu un adevăr

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trist

Albastru-i valul dimineaţa;
Aşa avea şi mama şorţurile
Albastre
Dimineaţa.

E negru valul toată noaptea;
Aşa avea şi mama lungu-i păr
Negru
Toată noaptea.

Valul e alb, e alb când moare;
Aşa avea şi mama bietele ei mâini
Albe
Murind.

poezie celebră de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dintr-un gând...

Când dintr-un gând aş face două
Şi curg cuvinte ca un râu,
Când ploaia lunecă prin frunze
Şi un suspin e fără frâu,

Înşir cuvintele în noapte
Şi număr clipe fără tine,
Aştept din nou ziua cu soare
Şi vara care numai vine...

Când dintr-un gând aş face două
Poate m-ai auzi mai bine,
Ţi-aş povesti în miez de noapte
Cuvinte ce nu ţin de mine,

M-ai înţelege în tăcere
Şi printre razele de lună,
Ai căuta să faci din versuri
O dragoste ce ni-i comună.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp îngenuncheat

uneori când mă trezesc din somn
îmi dau seama că îmi eşti atât de străin încât
dacă te-aş atinge
braţele mi s-ar împietri
şi niciodată
dar niciodată
nu m-aş putea ridica din această nenorocire

uneori când te privesc
îmi dau seama că tu n-ai fost al meu
nici măcar o secundă
te-ai pierdut printre oameni
ca firul de nisip
în adâncul mărilor şi oceanelor

uneori când mă trezesc
şi te privesc
şi încerc
îmi dau seama că şi timpul stă în genunchi
rugându-te să te bucuri
măcar o dată
că sunt femeia care te iubeşte
fără să îţi ceară
nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stepele nopţii

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana,

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stepele nopţii

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana -

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut dintr-un tată sifilitic. Din cauza bolii a orbit (când m-a conceput era deja orb), iar când aveam 2-3 ani a paralizat. Dar paralizia şi cecitatea aveau printre alte urmări pe aceea că nu putea, ca toată lumea, să urineze la toaletă... Urina în faţa mea, sub o pătură cu care, orb fiind, nu se acoperea prea bine. Ochii îi deveneau aproape albi; aveau atunci o expresie rătăcită, fără alt obiect decât o lume pe care doar el o vedea. Or, pentru mine, imaginea acelor ochi albi se leagă de imaginea ouălor; iar dacă, în cursul povestirii, vorbesc de ochi sau de ouă, de obicei apare şi urina.

Georges Bataille în Istoria ochiului (1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiri şi nefericiri sunt cai albi şi cai negri ce aleargă în aceeaşi direcţie, aproape şi paralel, aşa că o iau înainte când albii lângă cei negri, când negrii lângă cei albi. Aşa merge toată viaţa, alcătuită în întregime din astfel de întreceri între cai albi şi cai negri. De aceea omul, în acelaşi timp, îşi trece viaţa în fericire şi nefericire, chiar şi atunci când nu-şi dă seama de asta. Nu există nicio nefericire absolută, precum nici fericirea absolută, şi de aceea le trăim pe amândouă în acelaşi timp.

Iovan Ducici în Fericire, iubire, femeie (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată noaptea cugetul

toată noaptea cugetul
s-a războit cu sufletul
unul ducea raniţa în spinare
celălat voia să zboare

păsările din pometul tuns
seamănă cu o plenară deschisă
în care fiecare vorbeşte cu gura închisă
şi ce vrea să spună rămâne ascuns

cuvintele - cuţite as-cuţite
şi tu Socrate nu eşti scamator
jocul tău nu place tuturor

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, e greu!

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana,

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!