
Statornicie
Cresc
cu rădăcinile-n sus
sunt copacul vostru
cel mai supus
priponit de-o rază de lună
cu crengile înfipte-n pământ
eu sunt rândunica nebună
și toată iarna o să vă cânt.
poezie de Valeriu Butulescu din Creșterea neființei (1994)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Frunzele plutesc!
Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viață, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!
Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult și cresc.
Crengile sunt acoperite și umbresc,
Frunzele așteaptă toamna, gândesc!
Toamna,
Cad frunzele și se veștejesc,
Copacii rămân și-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân și ele goale, așa e firesc!
Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, și încă plutesc...!
poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes

Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul uscat
vântul își cântă simfonia pe diferite teme prin crengile mele uscate
pentru pământ
spațiu și aer
vino copile și rupe-mi ultima frunză
sărut-o cu dragostea ta orfană
soră cu singurătatea pământului unde îmi sunt rădăcinile
pune-o în cartea veche și scrie:
Doamne
iartă copacul uscat că nu mai dă rod
și păcătosul ce amenință că sare din turla bisericii
că nu a sărutat verdele meu
urma Ta
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

La icoana Ta Făcătoare de Minuni mă închin, Omenire! Sunt frunza care-și cântă copacul.
aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Un altfel de cânt
Aș fi nerod să spun că sunt
un,.. sfânt. Sunt un altfel de sunt
pe Pământ, căutând în spini cânt...
De trandafiri cum nu sunt
Cu miros în nici un vânt
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Artiștii adevărați sunt ființe care cresc și după moarte.
aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Apele pământului sunt dirijate direct de lună. De pildă, mareele. Ziua, apele unei mări sunt nemișcate, pentru ca noaptea, de lună plină, ele să înceapă să se ducă și să vină, cuprinse de o neliniște extraordinară. Norii, la fel, sunt influențați de lună. Trec pe deasupra noastră nori încărcați de apă și nu se descarcă, în schimb, se descarcă în altă parte sau invers. Depinde dacă au nimerit într-o rază magnetică plecată din lună spre noi.
Ion Băieșu în romanul Balanța
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca rândunica. Să zbori la nesfârșit, către o nesfârșită primăvară.
aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-și trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul ființei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce viețuiește
În sămânța roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Și zboară odată cu fluturii
Și cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze și flori
Cu fața către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui și verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Și ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul amețitor
Al vieții
Sunt un arc între Cer și Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viața, Iubirea, Speranța...
citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o frunză îngălbenită, care s-a încleștat de ramură și crede că sfidează iarna.
aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot scăpa de mine. De-o viață-mi sunt ostatic.
aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu autoritățile sunt luate pe nepregătite
Deși avertizat de-o lună
Că iarna nu va fi ca vara,
Primarul nostru din comună
A fost surprins... cu secretara.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua mamei mele (poezie pentru copii)
Un surâs, o floare
E ziua mamei mele;
Rază de vis, rază de soare
Iubire, lună, stele...
Toate acestea: astăzi sunt!
Și sunt văzute de oricine;
O mamă am, pe-acest pământ:
Și-i mamă! Pentru mine.
Ca mama mea, nu-i nimenic:
Doar pentru mine ea trăiește;
Iar eu, i-am dăruit pupic
Și știu, că mă iubește.
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zburătoare
Cresc zburătoarele-n cer,
Sapi fântâni în boltă,
Fructele cad dintre stele,
Grâul crește din soare,
vom fi nemuritori cândva?
Caut luminișul clipă,
alba tăcere-kitul,
un adăpost pentru Iona,
crengile pun întrebări,
scorburile ascund fecioare,
cântul devine rază,
în întuneric explozii,
sunt florile dezlănțuite,
copiii- singurii pământeni
ce vor să zboare.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul meu
copacul din gradina mea
nu stiu cu ce se hraneste;
poate cu mine, poate cu tine.
frunzele lui sunt atat de colorate,
crengile sunt pline de viata,
in jurul lui sunt trei meri mai mici,
sta impunator peste toata gradina,
sta impunator peste toata inima,
cine il uda?
cine ii taie frunzele uscate?
cine?
poate eu,
poate tu,
poate fetele cu fustita rosie
ce isi scrijelesc numele pe el.
incearca sa-l asculti,
suiera vantul
ce-l face sa danseze intr-un mod ametitor
te ia cu somn
te ia cu dor
te ia cu vise
fetele cu rochite
se plimba langa
portile deschise.
fructele sunt adunate,
inimile sunt coapte,
visele sunt inaltatoare,
copacul meu se vede de peste hotare.
poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu
Sunt copacul ce-și trăiește
Viața-n plină bucurie
Căci îmi văd roadele coapte
Împlinind a mea menire.
Și-mi sunt crengile aplecate
La furtuni și negri nori
Și mă dor când peste noapte
Se așază aspre ploi.
Sunt cireșul care-și plânge
Frumusețea ce-a trecut
Și așteaptă primăvara
Să o ia de la-nceput.
Să-nflorească floare aleasă
Și s- aștern bătut de vânt,
O ninsoare de petale
Mângâind al meu pământ.
Și-n îmbrățișarea caldă
Ce o fac cu-al meu veșmânt
Să-mi simt moșii și strămoșii
Îngropați în lutul sfânt.
Să dau sfântă sărutare
Ca un cer de ploi răsfrânt
Căci îmi trag dorul și seva
De la cei ce nu mai sunt!
poezie de Angelina Nădejde (18 ianuarie 2013)
Adăugat de angelina

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mi visul
Mă străbate clipa
dintr-un gând
în altul
liniștea mă-ndemnă
către veșnicii
îmi cresc aripi
astăzi
să brăzdez înaltul
maine
de mă cauti
nu mă vei găsi
Cerul
se despică
aducând furtuna
plopii își agată
crengile de vânt
îmi cresc aripi
astăzi
pentru totdeauna
să mă-ntorc spre stele
renăscând pământ
Va ploua o vară
doar să stingă focul
florile vor naște floare
după floare
imi cresc aripi
astăzi
hai
iubește-mi jocul
si sărută-mi visul
gata de plecare
Noapte
după noapte
va fi lună plină
vor urla în mine
și în tine
câini
îmi cresc aripi...
dacă
cerul se înclină
voi pleca
spre ziuă -
prinde-mă de mâini
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fete desfrunzite
Nu mai văd fetele
De frunze
Între fereastra mea
Și drum
Cresc niște pomi
Și primăvara
Când fetele încep
Să fie mai ușoare
Și mai goale
Crengile pomilor,
Tot mai pline
Și mai grele.
Din ce în ce mai greu
Mai năzăresc o fată.
Iar toamna, când crengile
Se dezbracă nerușinate
Se văd și fetele trecând
Din ce în ce mai îmbrăcate
Iarna e prea mult alb
Și vara prea mult doliu.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt pământ
Sunt pământ și
de el mă dezbrac
ca de tot eul meu,
să rămân același
sărman pribeag,
ce am iubit și
iubi-voi mereu.
Nu am timp și
nici vârsta seculară,
dar sunt pământ
și în pământ o să,
mă întorc iară,
cu iubiri de o zi sau,
cu iubiri de o seară.
În lumea asta mare,
plină de tot ce e rău,
eu sper și cânt iubirea
uitând de neant și greu
așteptând clipa când
o să mă întorc din nou
în pământul meu.
poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și eu, de asemenea, cânt America
Și eu, de asemenea, cânt America.
Sunt fratele mai închis la culoare.
Mă trimit să mănânc în bucătarie
Când avem musafiri,
Dar eu râd
Și mănânc bine,
Și cresc puternic.
Mâine,
Voi fi la masă
Când sosesc musafirii.
Nimeni nu va îndrăzni
Atunci
Să-mi spună:
"Mănâncă în bucătărie."
Pe lângă asta,
Vor vedea cât sunt de frumos
Și le va fi rușine
Și eu, de asemenea, cânt America.
poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutați să deveniți propriul vostru chirurg mental. Suferințele și necazurile pot fi îndepărtate la fel cum sunt tăiate dintr-un pom crengile moarte.
Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconștientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!