Post românesc
Credința-n suflete renaște.
Sincer să fiu, mereu postim
De la Crăciun până la Paște,
Mă mir că
supraviețuim!
epigramă de Vasile B. Gădălin din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Rondel de Paște
Priviți natura cum renaște:
Gătitu-s-a cu haină nouă,
Dar nu vă îmbătați cu rouă,
Gândiți-vă a recunoaște
C-am implorat preasfinte moaște
Când nu ploua. (Acum prea plouă!)
Priviți natura cum renaște:
Gătitu-s-a cu haina nouă.
Rugați-va până la Paște
Spre cer cu mâinile-amândouă
S-avem pe masă miel și ouă
Si-n sărăcia ce ne paște,
Priviți natura cum renaște!
rondel de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Renașteri
De câte ori ani voi renaște,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caște,
Să nu-mi ia nici ușori, nici grei...
Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Și gândurile or fi tenebre.
De câte ori mă voi renaște,
Voi prețui umanitate;
Cu știința, misticism de moaște,
Mă voi ruga în pietate...
... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viața, încă neoprită!
De câte ori mă voi renaște,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paște,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!
Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopți să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uși închise.
De câte ori mă voi renaște
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaște;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...
Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Și din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.
... De atâtea ori, mă voi renaște
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paște
Pe veci... Și-n oasele împietrite...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De Paște
"Hristos a înviat!"
Se spunea la noi în sat.
Astăzi: "Paște Fericit!"
- Paște tu. Eu, miel prăjit.
epigramă de Vasile Iușan din Dacă vrei să scapi de stres (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!
A treia zi de Paște
E a treia zi de Paște,
Sufletul a-ntinerit
Și în noi viața renaște,
Domnul Iisus e iubit!
epigramă de Constantin Mândruță din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De Paște
Hristos a înviat! vă spun
Să fim voioși, să mai glumim
Și să mâncăm azi ce-i mai bun,
Că-n restul anului postim.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La Înviere
Speranța-n suflet va renaște
Uniți în jurul unui cleric,
Primind lumină toți de Paște,
C-am stat destul în întuneric!
epigramă de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Moș Crăciun cu plete dalbe
Moș Crăciun cu plete albe
Moș Crăciun cu plete dalbe
A sosit de prin nămeți.
Și aduce daruri multe
La fetițe și băieți
Moș Crăciun, Moș Crăciun
Din bătrâni se povestește
Că-n toți anii negreșit
Moș Crăciun pribeag sosește
Niciodată n-a lipsit.
Moș Crăciun, Moș Crăciun
Noi am fost cuminți tot anul
Și miloși am fost mereu
Și în fiecare seară
Ne-am rugat la Dumnezeu
Moș Craciun, Moș Craciun.
Moș Crăciun cu plete dalbe
Încotro vrei s-o apuci?
Ți-aș cânta florile dalbe
De la noi să nu te duci.
Moș Crăciun, Moș Crăciun.
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Risc asumat
Sunt un bărbat atrăgător,
Indiferent ce-o să se spună!
Iubesc femeia până mor
De SIDA sau de moarte bună.
epigramă de Vasile B. Gădălin din Când pleaca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Paște 2012
Memoriile de-un neam, ferice-n rămas treze
Sub mâlul mocirlit de orăcăit de broaște, hoaște
Râind juma' de secol pe suflete viteze,
Mijesc din nou cum mielul, ce-i pur și alb, de Paște.
Câtă credință a fost în noi, bunici și mame
Să țină firu-ntins pe hău ce sta să caște,
Să-nfrângă minți bolânde, visul să nu destrame
Și să fim azi iar pui de-o zi, de-un ou de Paște.
Sângele-n roșu vin de har împărtășește
Cum și alcool din clocot se-nalță dintre boaște
Să lase zbor spre ceruri cu înger ce pășește
Din fiecare noi, în răstigniri de Paște.
Ieșiți în mai puțini de omăt și ger abrupt,
Ne ningem parfumați de dorul de-a renaște
Cum flori cad în petale să lase loc de fruct
Și în genunchi, covor ne facem iarăși, Paște.
Și din arar uitat aprindem lumânare
Către cei ce au fost și le suntem noi moaște
Din osul lor de vechi ce ne-a lăsat cărare
Să știm novici că drumul ne poartă-n etern Paște.
Să fim, am vrea cu toții, Hristoșii răbdători,
Să dăm din ce-am primit, știind bine că ne paște
O zi când ne vom trece... Măcar să fim fiori
În gânduri ce vor fi de secole iar Paște.
E poate simbol doar, ce-ngenunchează o lume
Să celebreze sfânt, dorind frumos de-a naște
Cu castul de iertare, de dragoste antume
Ce în postum vor trece, cu noi... și-alți noi, de Paște.........
PS
Mă minunez în gând, am inima o dană
Cu porți cât de-o ecluză râvnind vapoare vaște
Cu mii și mii de oameni ce-au ura, de dușmană...
Și ce-i aștept prieteni... cum voi, o zi de Paște!
Joyeuses Pâques, Happy Eastern, Paște fericit!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Calul
Calul paște iarbă,
Iarba paște caii,
Iarba ne paște și pe noi,
Timpul ne paște și el,
Caii văzduhului ne pasc până la rădăcină,
Sărutul tău mă paște uneori,
Cândva caii erau zei păgâni,
Domnul era ocupat cu zidirea Lumii,
Am eu un cal înțelept care mi-a spus povestea,
De ce, credeți, se uită caii lăcrimând
La bietele noastre ființe?
Uneori mai dau și din cap a jale.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Horea Muntenuș și cartea "Dincolo de Brâncuși"
Ca să scoată-această carte,
Piedici a știut să-nfrunte -
Muntenuș, până la moarte,
Pentru mine va fi... munte.
epigramă de Vasile B. Gădălin din ziarul "Viața Buzăului" (3 februarie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Împărtășit Paște
Din tot ce am umanitate
Mă vărs ca sfânt, ce iarăși naște
Să fie doar de bun, dreptate,
În fiecare zi... Un Paște.
Din tot ce am dar, hărăzit
Mă dăruiesc cu ce-aș cunoaște,
Să pot vă fi ceva iubit,
Ce-am mai ales, mai pur... Un Paște.
Din tot ce mi-aș dori și mie
Cu gând măcar c-așa renaște
Speranța, vi-o împart vă fie
Jurându-mă... Un sol, de Paște.
Din tot ce vă va înfrunta
Cu rău, ce riscă să se caște,
Să mă simțiți alăturea,
Prieten... Cel eternul, Paște.
Din imn iubirii, în primăvară
De cânt din iazul plin de broaște,
Mă spăl de orice gând să doară
Pe orice seamăn, cel simt... Paște.
Din zborul greu, din primul zbor
Ce leagă cer cu sol rădaște,
Sunt ușor suflet plin de dor
Și eu, un stol... Ce v-aduc Paște.
Din tot ce-a lăsat Creator
Cu tot, ce ura ar vrea să împroaște,
Să nu uitați e trecător
C-un spirit cast... Anual Paște.
Din poate un pic de îndoială
Ce tot mi-o înfrâng, că sunt și moaște,
Mă rog acum cu tot, sfială,
Mă iartă Doamne! O să cred... Paște.
Din tot ce și Hristos trăita
Și a îndurat făr' să demaște,
Să învățați că rău, ispita
Se vindecă... Într-un iz de Paște...
Din tot ce lume a tot iertat,
Înțelegerea de-a recunoaște,
Mă luați zălog cât vă sunt leat,
Cum pe-un Iisus Hristos... De-un Paște!
Reînviu, sunt viu într-atâtea aștre...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Paște
Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ș-apoi pășim spășiți, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.
Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaște;
Si-așa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paște...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.
Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forțe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârșit, eternul să-l inducem.
Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naște...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paște
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.
Mă-ntreb ades de ce-avem referință
Trecutul, recitind Sofocle, Aristotel...
Ce evoluții suntem, de ne-am schimbat țel?
Demni suntem oare d-un Christos și d-o credință?
Eu uit de mine-n fiecare primăvară...
Chiar de-ntrebări îmi pun, mă las purtat
Pe un parfum de flori și de tămâie, înălțat
D-un har, creat de mult, de mult, odinioară.
Regret amar că-ncet timp nu-i la fel
La înviere; hoarde ades de circumstanță
Se duc într-o cutumă, vide de substanță...
Nu cum bunica... m-așeza-n genunchi de mititel.
Tot sper trecut, credință, oameni... Vor renaște
Să fie iarăși ca un ciclu nesfârșit, iar o Mesie
Să reîntregească suflete hidoase într-o Tiopie?...
Să fie lumea o smerenie într-o zi de Paște???!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Moș Crăciun
Moș Crăciun, Moș Crăciun,
Suntem un popor cuminte
Numai una îți mai spun:
Adă-ne... puțină minte.
epigramă de Vasile Iușan din Postelectorale (2010)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun la vârsta a treia
În a mea copilărie,
Și mi-e greu, mereu s-o spun,
N-am primit o jucărie
De la Sfântul Moș Crăciun,
Însă Moș Crăciun e OM
Și știindu-mi bine strada,
Mi-a adus-o lângă pom,
Azi, pe Albă ca Zăpada!
Cum în lume-i loc de glume,
Tocmai azi, la vârsta mea,
Moș Crăciun mi-o dete-anume
Să mă joc, de vreau, cu ea!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Crăciun verde, Paște alb.
proverbe germane
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge pe masa de Paște
Din cerul cu nori înfloriți
Tot ninge pe Masa de Paște,
Speranța din pomi logodiți
În sân de petală renaște.
De liniște Masa e plină,
Trec gâze, albine-n colindă,
Din trupul sfințit în lumină
Nădejdile-ncep să se-aprindă.
Mieii-și plâng frații-n tăcere,
Zbor fluturi... Cad flori de cireș,
Dorință la viață le cere,
Ninsoarea n-ar vrea să dea greș.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Preferințele lui Moș Crăciun
Că Moș Crăciun este iubit,
Nu am motiv să-mi pară rău,
Deși mereu m-a ocolit
Că nu sunt în... partidul său.
epigramă de Dumitru Grigoraș din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem longevivi. Supraviețuim de regulă speranțelor noastre.
aforism de Vasile Ghica
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Sărmane suflete naiv
Sărmane suflete naiv,
mereu ești trist fără motiv,
zburând, nemaiștiind că zbori,
murind, nemaiștiind că mori.
Sărmane suflete naiv,
la bunătate corosiv,
fiind, nemaiștiind că ești,
iubind c-atât de mult iubești.
Aceste suflete ciudate,
atât de neajutorate,
cum știu mereu să se tot piardă -
ca focul basmelor să ardă!
poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!