Catârul - fabulă

Pe vremuri, la o fermă bogată şi frumoasă,
Trăia printre-animale şi un catâr de "rasă".
Şi se muncea acolo într-un continuu flux,
Doar el, catârul nostru era şomer de lux.

De-aceea chiar stăpânul, nemaiavând răbdare,
Îl trase deoparte şi ţi-l luă cam tare:
- Aşa nu se mai poate, m-a apucat oftica,
Tu doar mănânci fâneţea şi nu produci nimica.

Ia uite la Mărţuică, bătrânul nostru bou
Cum trage toata ziua, în plug, ca un erou.
Sau uite la Joiana cea care zi şi noapte
Ne dă la toată lumea găleţi întregi cu lapte.

Găinile de-asemeni se screm şi una două
Ne pricopsesc deodată cu zeci şi zeci de ouă.
Chiar şi cocoşul nostru acela pintenat
Ne cântă dimineaţa să ne sculăm din pat.

Ori harnicul de Murgu, prea blândul nostru cal
Ce trage la căruţă, la vale şi la deal.
De-aceea-ţi spun cu riscul de a părea cam snob
Că-i musai azi în fermă să-ţi iei şi tu un job.

Ai două variante, de mult au fost gândite,
În două posturi cheie, puţin cam diferite.
Să tragi şareta nouă ce-o vezi lângă hambar,
Sau peste animale, să fii parlamentar.

- Stăpâne, rog mă iartă, ţi-o spun doar amical:
Sunt doar catâr, n-am trupul puternic ca un cal.
Iar varianta-a doua... să fiu parlamentar,
Doar vezi destul de bine că nu sunt chiar... măgar.

fabulă de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi târzii

Am ajuns târziu în satul pustiit
golit de paşi,
de priviri piezişe
sălbăticite în singurătate.

Nu mă cunoştea nimeni,
mă-ntrebam dacă sunt eu
şi nu cumva m-am dedublat
şi ei pirvesc un străin cu iarna în barbă.

M-am speriat şi-am fugit la fântână
să-mi văd chipul în oglinda apei.

Semănăm cu mine
doar ochii erau mai goi de lumină
ca şi cum cerul nu mai avea soare.

Privirile lor mă pândeau indecise
prea timide să se apropie de ziua mea,
cu dosul mânecii îşi ştergeau sudoarea
şi dumicau un galben de frunză.

Bună, nu mă cunoşti,
ştii când am tras cu praştia într-un cuc
şi i-am frânt o aripă,
şi tu l-ai mângâiat cu o lacrimă!?...

Chiar ai uitat,
uite semnul de pe scoarţa de nuc
legământul nostru de fraţi,
legămîntul nostru de neuitare...!?

Chiar nu vezi,
ai aceiaşi ochi frumoşi,
fumurii înspre verzi,
puţin mai închişi în inima noastră...!

poezie de Alexandru Berceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru părinţii mei

M–am născut de ziua mea,
Era noapte, frig, ningea...
Însă mie mi–a fost bine,
C–a fost mama lângă mine.

Nici tata n-a stat departe,
A stat tot timpul lângă noi,
Şi zic eu că–n acea noapte,
Am fost născut de amândoi.

Au constantat că–s tare dulce,
Că nu sunt ca alţi copii,
C–am să fac în viaţă multe,
Şi nu doar "năzdrăvănii".

Sincer, părinţi ca ai mei,
N–au mai existat vreodată,
Vă spun asta cu temei,
Şi jur că–i adevărată.

Bogaţi n–au fost niciodată,
În schimb buni şi muncitori,
Şi nu cred că–n viaţa toată
S–au certat de două ori.

Însă, fără să cunosc motivul,
Anii–au trecut în neştire,
Ei s–au stins încet, cu timpul,
Rămânând doar amintire.

Doamne–ţi fac o rugăciune,
Pentru sufletele lor,
Unde sunt, dă–le doar bine
Şi spune–le că mi–e dor.

poezie de Paul Constantin (27 august 2006)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Se pare că nu poţi scăpa de "probleme". Poate ai avea nevoie de protecţie chiar şi-n Institut; de ce nu-i propui directorului să-ţi asigure protecţie non-stop; chiar şi când dormi? Dânsul s-ar ocupa imediat de acest lucru şi ar rezolva problema cât ai bate din palme.
Lucian: Ah, nu, nici chiar aşa. Domnişoarele acelea erau doar...
Lia: Admiratoarele tale din Institutul nostru? Presupun, doar o parte din ele...
Lucian: Nu tocmai; sau poate... Dar n-am nevoie de protecţie împotriva lor.
Lia: Sigur; cum să nu?! Am observat... Te descurci foarte bine şi singur.
Lucian: Poate nu mă descurc atât de bine, dar...
Lia: Vezi?! A fost o decizie greşită să fie numit în funcţia de comandant al misiunii noastre tocmai Don Juanul Institutului, adică tu.
Lucian: O decizie greşită?! Aşa crezi?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce dispari ca un ecou
De ce nu eşti ceea ce ai fost
De ce nu mai sunt eu acel erou
Care cândva în viaţa ta avea un rost.

De ce nu mă mai iubeşti cum m-ai iubit
De ce nu mai sunt în vis al tău erou
De ce mă laşi în lacrimi plângând şi trist
De ce mă vezi în tunet doar ecou

De ce nu crezi că totul e etern
De ce nu crezi că dragostea e fără sfârşit
De ce nu crezi că şi eu pot fi demn
Să iubesc zi de zi în infinit

Chiar mă întreb de ce nu vrei să înţelegi
Că nimic în viaţă nu este întâmplător
Iar tu în fiecare zi poţi să alegi
De vrei să fii doar vis sau îndrumător

Decizia nu este bătută cui în cui
Zilnic tot te zbaţi şi tot alegi
Rămâi fidel doar drumului
Şi soarte grele le culegi şi le alegi

Şi zilnic vei fi bătut, dezamăgit
Nu este soarta simplu sunteţi voi
Şi chiar cu zeci de ani dacă ai slujit
Vei fi întâmpinat dar cu noroi

poezie de Robert Botsch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nici nu-i nevoie să te transformi într-una dintre admiratoarele mele; sunt destule altele.
Lia: Am observat. Şi se pare că nu poţi scăpa de "probleme". Poate ai avea nevoie de protecţie chiar şi-n Institut; de ce nu-i propui directorului să-ţi asigure protecţie non-stop; chiar şi când dormi? Dânsul s-ar ocupa imediat de acest lucru şi ar rezolva problema cât ai bate din palme.
Lucian: Ah, nu, nici chiar aşa. Domnişoarele acelea erau doar...
Lia: Admiratoarele tale din Institutul nostru? Presupun, doar o parte din ele...
Lucian: Nu tocmai; sau poate... Dar n-am nevoie de protecţie împotriva lor.
Lia: Sigur; cum să nu?! Am observat... Te descurci foarte bine şi singur.
Lucian: Poate nu mă descurc atât de bine, dar...
Lia: Vezi?! A fost o decizie greşită să fie numit în funcţia de comandant al misiunii noastre tocmai Don Juanul Institutului, adică tu.
Lucian: O decizie greşită?! Aşa crezi?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uite poezia

Odată poezia chiar moartea mi-a răpit-o,
A plâns-o scurt, cu zbucium, apoi a risipit-o
Pe zări de roşii ceruri zidite in pământ
Dintru cenuşa notelor, ce-au ars în al meu cânt,

Rămasă mult prea vie în lumea- mi de visare,
Am căutat în sinea cuvântului ce moare,
Doar doua braţe să întind către iubire,
În care sa încapă o- ntreagă omenire,

Două priviri în care sunt lacrimile stinse
Şi care-i dau luminii doar spaţii necuprinse,
Ca două zâmbete ce bunăoară se-ntâlnesc
Într-un fior al umbrei pe cer Dumnezeiesc

Şi am iertat urâtul, ce nu s-a mai văzut
De-atâta întuneric fugit din început,
Prin versul calm, care i- a stins subtil făclia,
Puterii din pieire să- mi vadă poezia.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Bună! Nici nu ştiu de ce am venit. Mint. Uite, am venit aici în seara asta ca să-ţi spun, ca să-ţi spun că ai dat-o-n bară. Ai dat-o-n bară rău de tot. Şi nu pentru că ai încălcat legea sau pentru că ai fost prins sau pentru că m-ai lăsat fără un tată. Ai dat-o-n bară pentru că nu mă cunoşti. Sunt fiica ta şi nu ştii nimic despre mine. Deci cred că am venit doar să-ţi spun că sunt bine. Am crescut destul de bine. Şi o să fiu bine chiar şi fără ajutorul tău. Am o singură întrebare. Mă iubeşti?
Dl. Potter: Mai mult decât o să îţi dai seama vreodată. Şi îmi pare rău. Îmi pare rău.
Joey: Te gândeşti la mine?
Dl. Potter: Iubito, toată ziua, în fiecare zi, oră, minut.
Joey: Şi chiar mă iubeşti? Pentru că am 15 ani şi îmi petrec fiecare zi gândindu-mă că nu mă iubeşte nimeni.
Dl. Potter: Nu e adevărat. Şi nu sunt singurul. Dawson Leery. Te iubeşte, Joey. Nu ţi-a spus niciodată?
Joey: Niciodată.
Dl. Potter: Păi aşa este. Sunt sigur.
Joey: Cum?
Dl. Potter: Pentru că te priveşte aşa cum se uita mama ta la mine. Şi tu îl iubeşti... I-ai spus? Trebuie să-i spui, Joey! Nu face aceeaşi greşeală ca mine. Nu aştepta până persoana pe care o iubeşti este răpusă de cancer şi e pe moarte în timp ce tu stai deoparte...
Joey: Te iubesc, tată.
Dl. Potter: Şi eu te iubesc.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

dumnezeul meu, fratele meu de cruce, dacă mă arunc într-o apă, tu mă scoţi, mă usuci şi mă porţi, ca pe o haină proaspăt spălată. chiar nu poţi să mă laşi naibii, baltă? am deschis fereastra şi te-am mirosit în caisul înflorit. am deschis frigiderul şi erai acolo, în cutia cu lapte acrit. ce te mai încăpăţânezi să mă salvezi de necuratul! deşi vezi că îmi port cu orgoliu păcatul, ca pe medalia celui dezertat dintr-un război care poate nici nu a existat. dar există viaţă înainte de moarte. uite, ne întâlnim jos, la o înmormântare. mâncăm o oală cu sarmale. bem nişte palincă de caise. şi să vezi ce mişto e când îţi bagi picioarele în lumea cealaltă şi-n fericirile promise. până şi mortul mai învie puţin, de-atâta veselie. oricum, ce voiam să spun e că a doua zi, după beţie, n-o să-ţi mai ardă să mă asculţi din singura ta carte. te rog, lasă-mă să scriu şi eu o poezie, chiar dacă nu are happy end, cum îţi place ţie. să mă arunc în ea, ca într-o fântână. doar aşa, de-al dracului.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs, o, cel dintâi, surâsul nostru

Surâs, o, cel dintâi, surâsul nostru.
Şi totul – una: teii să-i respiri,
s-asculţi tăcerea parcului – deodată
uimit să vezi, s-atingi în celălalt surâsul.

Era-n surâsu-acesta amintire
despre un iepure ce chiar acolo
în iarbă, se jucase; era copilăria
surâsului. Mai gravă i-a fost dată
alunecarea lebedei pe care
noi am văzut-o, mai târziu, tăind,
în două jumătăţi de seară, iazul.
– Conturul pomilor pe cerul liber,
senin, noptatic în curând, trasau
conturu-acestui zâmbet pe fundalul
viitorului extatic din privire.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea-n trupul nostru este singura "închisoare" în care simţim că existăm cu adevărat! Libertatea în afara trupului nostru poate fi o iluzie sau doar o speranţă, rar o certitudine, certitudine numai pentru cei ce sunt mai mult decât simpli oameni pe pământ.

Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea-n trupul nostru este singura "închisoare" în care simţim că existăm cu adevărat! Libertatea în afara trupului nostru poate fi o iluzie sau doar o speranţă, rar o certitudine, certitudine numai pentru cei ce sunt mai mult decât simpli oameni pe pământ.

Viorel Muha (octombrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o doară

Sunt mai multe generaţii de morţi decât sunt de vii
Şi vezi două dedicaţii, de te uiţi în calendare,
Pentru Moşi, vorbind arhaic, în timp ce pentru copii,
Chiar şi calendaru" laic are doar o sărbătoare

Celor duşi li se cuvin multe zile închinate,
Cu doar una mai puţin, cred, n-ar fi gaură-n cer,
Una din sâmbetele pentru morţi, dacă se poate,
Să aibă colivele pentru vii doar asta cer.

N-am idee dacă morţii de iarnă sau cei de vară
Sunt mai vii, aduceţi sorţii să decidem într-o doară.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (14 februarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, iartă-i şi ne iartă...

Doamne, tu mă vezi pe mine,
eu te simt în gândul meu,
eşti o linişte de bine,
eşti în jurul meu mereu

nu sunt snob şi nu sunt jalnic,
nu sunt orb să nu te văd,
văd cu ochiul minţii magic,
ce-ai creat dintr-un prăpăd

îmi spun unii despre tine,
doar nimicuri, nu le-ascult,
eu văd totul şi în mine,
ce complex Tu m-ai făcut

văd nimicul ce e negru,
dar mă-ntreb, oare-i nimic,
cine-a pus culoarea-n cedru,
din nimic de unde mic

spre sfârşitul care vine,
chiar şi cei nedumeriţi,
se îndreaptă către Tine,
îşi dau seama, sau minţit

Doamne iartă-i şi ne iartă,
noi nu vrem să îţi greşim,
doar ai noştri nu ne lasă,
s-avem timp să te slăvim

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 5

Eu sunt Adam, tu Eva cea frumoasă
Eşti jumătatea mea, cum ştii prea bine
Ai trupul zvelt, purtarea ţi-e aleasă,
Iar inima îţi bate-n piept la mine.
Chiar dacă-n jurul nostru milioane
De oameni pe planetă-şi trăiesc traiul
Noi suntem două mândre etaloane,
Fiindcă iubirea noastră ne-a fost Raiul.
Dar într-o zi, un şarpe, ca vicleanul,
Te-a amăgit cu vorba lui aleasă
Şi neştiind să-ţi temperez elanul
Am pierdut Raiul, scumpa noastră casă.

Şi-acum, trăim cu suflete mâhnite
Ca două jumătăţi neîntregite.

poezie de Octavian Cocoş (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă respectul nostru de români...

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători şi de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca naţie şi nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevăraţi.
Nu ei se ţin ca ţara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovăraţi
Şi suferim şi ură şi ocară.

Să ducem veşnicia de români
Şi plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici ţară.

Nu ne-am vândut copii şi nici părinţi,
Să căpătăm arginţii, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simţi
Că-n palma noastră, odihneşte truda.

Şi chiar dacă acum suntem stăpâni
Doar peste sărăcia din hambare,
Lângă respectul nostru de români,
Te vom primi cu pâine şi cu sare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteca neurmată

Două poteci se depărţeau în codrul veştejit
Şi nu puteam pe amândouă să o apuc, firesc,
Fiindcă doar un drumeţ eram, aşa că m-am oprit
Şi cu privirea una anume departe-am urmărit
Până acolo unde-n frunze puteam să o zăresc.

Însă aşa cum e corect şi cealaltă am privit
Deoarece mi se părea că e ceva mai bună
Fiindcă al ei covor ierbos nu era prea strivit
Însă din ce-am văzut, că am mai zăbovit,
Păreau îmbietoare, aşa stând împreună.

În dimineaţa aceea, însă, erau complet pustii
Şi-acoperite bine de frunze necălcate,
Dar prima am lăsat-o pentru o altă zi,
Deşi drumul te poartă şi tu prea bine ştii
Că înapoi să vii nicicum nu se mai poate.

Şi spun acum ce spun cu un profund oftat
Căci multă vreme-n urmă, abia îmi amintesc
Două poteci în codru încet s-au depărtat
Iar eu fiind acolo pe una am apucat
Şi asta a contat în viaţa ce-o trăiesc.

poezie clasică de Robert Frost, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar e ziua Ei

Se-ntunecă, dar timpul nu-i trecut
Şi – doar mă ştii – sosesc în graba mare,
Ca nu cumva să-mi zici că iar am vrut
Să-ţi spun un "La mulţi ani!" din depărtare.

Sosesc, iubito, vezi, alerg prin noapte
Cum pot şi eu – cam suta şi cincizeci –
Motorul mi-e încins şi-n cap am şoapte...
Bag frână, uite: suta douăzeci.

Eu sper s-ajung şi chiar s-ajung cu bine,
De scap de radar, vin la timp, să ştii!
Căci nu mai vreau s-adormi în gând cu mine,
Ba chiar aş vrea în braţe să mă ţii,

S-avem o noapte ca demult, nebună
Şi, recunosc: îmi e şi mie dor
De serile când îţi cântam în strună
Dormind, iar tu... pe la televizor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destul de puternică (Strong Enough)

Nu-mi trebuie dragoste ta,
Nu am nevoie de ceva,
Nu vreau minuni şi nu cerşesc,
Cuvinte dulci nu-mi trebuiesc.

E-aproape răsărit,
Nici un pic n-am dormit,
Dar ce contează dacă tu nu ştii ce am simţit.

Sunt puternică pentru despărţire,
Pentru a trăi de azi fără iubire,
Pentru a-mi putea stăpâni plânsul,
Pentru a-mi regla suflul şi pulsul,
N-am să întorc capul după tine
Când o să pleci de lângă mine.

Nu, nu mai e nimic de spus,
Respir adânc şi mă înec în plâns,
Atunci închid uşa după mine şi ies,
Merg în neştire, nu pot să mă opresc,
Sunt singură pe drum, nu văd nimic în jur,
Dar ştiu că nu trebuie să te ascult, ci să te uit,
Da, uite, nu mai plâng.
Nu întorc capul după tine, să te văd cum pleci,
Promit c-o să te scot din gând.

Câte-aş avea să-ţi spun, aş scrie o carte
Cu versuri de dragoste disperate,
Ştiu însă că nu înţelegi,
Aştepţi la uşă şi vrei să pleci,
Mi-s ochii rupţi de somn
Şi tot nu pot să dorm,
Dar ce-am pierdut poate nu e prea mult,
Trist şi adevărat, tu nu m-ai meritat,
De-aceea n-am să plâng, sunt tare şi-ţi spun:
Pleacă chiar acum!

Iadul să vină sau ale mării valuri,
De m-ar îneca departe,
Tot nu m-aş mai gândi la tine vreodată,
Te-am înţeles şi te-am iertat,
Rămâi cu bine-ţi spun,
Iubirea mea, drum bun,
Căci te cunosc de-acum,
Nu-mi pare rău că pleci
Şi n-am să plâng,
Sunt tare, negreşit,
Pentru-al nostru sfârşit
Şi n-am să plâng cu capu-n pernă-năbuşit.

cântec interpretat de Cher, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!