Pași târzii
Am ajuns târziu în satul pustiit
golit de pași,
de priviri piezișe
sălbăticite în singurătate.
Nu mă cunoștea nimeni,
mă-ntrebam dacă sunt eu
și nu cumva m-am dedublat
și ei pirvesc un străin cu iarna în barbă.
M-am speriat și-am fugit la fântână
să-mi văd chipul în oglinda apei.
Semănăm cu mine
doar ochii erau mai goi de lumină
ca și cum cerul nu mai avea soare.
Privirile lor mă pândeau indecise
prea timide să se apropie de ziua mea,
cu dosul mânecii își ștergeau sudoarea
și dumicau un galben de frunză.
Bună, nu mă cunoști,
știi când am tras cu praștia într-un cuc
și i-am frânt o aripă,
și tu l-ai mângâiat cu o lacrimă!?...
Chiar ai uitat,
uite semnul de pe scoarța de nuc
legământul nostru de frați,
legămîntul nostru de neuitare...!?
Chiar nu vezi,
ai aceiași ochi frumoși,
fumurii înspre verzi,
puțin mai închiși în inima noastră...!
poezie de Alexandru Berceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alexandru Berceanu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.