În stilul lui Bacovia

e seară şi ninge-ndesat
zăpada-n zăpadă se lasă
şi abia mă mai mişc îngheţat
şi abia mai ştiu drumul spre casă

e beznă un câine-a lătrat
de-acum n-are rost să mai sper
sprijinit de un stâlp un soldat
şi-aprinde ţigarea stingher

e noapte şi ninge turbat
şi nu mai zăresc nici un drum
cum viaţa-i un loc depărtat
cum totu-i mai simplu de-acum!

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De tine mai mi-aduc aminte...

am început să nu te chem, am început să mă împac cu sine,
am început să te alung, am început să fug, pe orişiunde

am început să te privesc, ca pe o floare, orişicare,
am început să fug de gând, acolo înfloreai dureri amare

am început să te gonesc, din nopţile care mai stau de veghe,
care topite, vin, se duc, în zorii zilei reculese

am început să mai zăresc, iar cerul plin cu picături de ploaie,
aşteaptă să se scurgă lin, să spele limpede atâtea zoaie

am început să le aşez, cuvintele cu rime, fără rime,
în ordinea firească ieri, erau durerile din mine

am început cu soarele stingher, o nouă zi, o nouă dimineaţă,
încerc să râd şi nu aştept, sa-mi faci cafeaua, dulce, caldă

am început să-mi pun pe chip, momente singulare, fără tine,
de-acum voi merge să ascult, foşnitul pomilor prin lume

am început şi nu ştiu cum, voi fi de-acum spre înainte,
îmi las ţigarea fumegând, să-şi scuture cu scrum dorinţe

am început nou început, amar sau dulce, cine ştie,
cu mâinile în buzunar, pe drum, de tine mai mi-aduc aminte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul rozelor de azi şi de ieri

Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum,
Aş vrea obştescul adăpost
Să-mi fie la un colţ de drum.

Ştiu al vieţii mele rost
Simţirea din al lor parfum,
Umbrit de rozele ce-au fost,
Visând sub rozele de-acum.

Oricui va spune pe de rost
Că nu-mi vrui soarta nicidecum
Născut în ceasul cel mai prost...
Dar am trăit, nu prea ştiu cum,
Umbrit de rozele ce-au fost.

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Isolde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea-Nenoroc

Orele negre s-au strecurat prin beznă,
Miezul nopţii stins este de-acum,
Pasărea neagră ţipă pe-o casă uitată,
Nici o fiinţă nu mai trece pe drum.

Merii-n grădină s-au frînt din tulpină,
Blestemul plouă cu negru-n ogradă,
Pasărea-Nenoroc nu mai poate să plîngă,
Cineva, pe drum, aşteaptă lumina, să cadă.

poezie clasică de Florin Bratu din Ora fantastică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum şerpuit

Nu am casă, nu am masă,
Departe am plecat...
Iar drumul şerpuit, să mă întorc
Nu mă mai lasă,
Nici să întorc capul... nici să vin acasă.
Şi hoinăresc prin lume neîncetat.

Picioarele-mi rănite...
Abia mi le mai port.
Iar soarele mă arde...
De nu îl mai suport.
Sudoarea de pe frunte...
Î-mi cade tot mai tare,
Iar drumul şerpuit...
Of doamne... sfârşit nu mai are.
Am inima... ce încă,
Nu mă lasă...
Mereu î-mi bate tare
Acum... la-n'tors acasă.
O ploaie cer plângând
Arşiţa ca să-mi treacă
Pe drum să merg cântând
Să uit că e săracă.

Săracă a mea ţară...
Săracă şi-n nevoi...
Că ne-au vândut acuma
Din nou domnii ciocoi.
Îl rog pe bunul Dumnezeu
Să-mi sfârşească drumul şerpuit.
Că numai pot de greu
Că ţara... tare mi-am dorit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, văd!

O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viaţă rost!
Abia acum cînd toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur să Te-ascult
atît de mult
pe cît am fost de surd,
de-ngust,
de rău!

O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Şi-acum
aş vrea
s-alerg,
să cînt,
să zbor!

O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, în tot ce-i pămîntesc,
pot să mă-nfrunt.
Şi-acum
aud
şi văd
şi merg
şi sunt.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întind mâinile goale spre voi şi vă spun tuturor: Iertaţi-o pe Oana. Căci abia de-acum înainte mâinile ei se vor îndrepta cu umilinţă şi credinţă spre rădăcinile vieţii.

Ionel Teodoreanu în Tudor Ceaur Alcaz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru artist, femeia nu-i femeie
ci mai degrabă seamănă-a bărbat
căci harul lui abia atunci scânteie
când de-un surâs se lasă fecundat.
Abia atunci gândirea sa adâncă
rămâne grea, şi plină e de rod
când luntrea i se sparge ca de-o stâncă
în ţăndări, de al rochiei izvod.
Artistul e-a domniţei lui mireasă
şi-n grele chinuri naşte mintea sa;
deşi din carnea lui a fost să iasă,
poemul e asemeni şi cu ea.
Pătrunde, deci, din nou în
al meu gând,
să-ţi nasc copii, ce n-or muri
curând.

poezie de Mircea Cărtărescu din Poeme de amor (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni vor să orienteze lumea, dar abia nimeresc drumul spre casă.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul infinitului alb

Încrederea ta
m-a făcut să văd depărtarea
în albul ce ninge.
Ninge de patruzeci de zile
şi patruzeci de nopţi.
Te-am simţit pătrnzând
în sufletul meu
sfioasă stai
la începutul drumului tău,
drumul meu a ajuns la final,
finalul ultimului act
fără de întoarcere
deja zăresc casa Tatălui meu
acolo am să te aştept
într-un târziu
şi de-o potrivă vom fi.
În braţe albe
am să te port
spre albul infinit...
Noapte bună, iubire.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cuvinte

am legat un ţărm de ultima furtună
am legat picăturile de ploaie de jur-împrejurul insulei
la mijloc am prins cel mai înalt val
şi-am făcut un cort viu pescarului meu

de-acum ştiu că
liniştea e singură
aşa cum iubirea mă plimbă prin eu-l şi prin tu-ul
acestei depărtări din suflet

de-acum ştiu să
citesc anotimpuri care mă leagă şi dezleagă
într-un şotron configurat în trifoiul plin cu rouă

de-acum ştiu şi
merg acelaşi pas pe loc
într-o suire nemuritoare
cu pescarul bătrân şi insula mea verde

de-acum ştiu că
tot acel timp de care n-am ştiut
e tot acest zâmbet din furtună

am legat de mine un fluture
şi-am prelungit o zi
cât o viaţă

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inamicilor mei

În van se bucură de zor
Că-n fund de groapă m-au adus;
Abia de-acum le-arăt eu lor
Ce-i critica de jos în sus!

epigramă de Dimitrie Jega din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre cer

E drumul ce te duce către cer...
Tată, de-acum, în stâlpul porţii tale,
E doar un doliu fluturând stingher,
Amărăciune, dor şi întristare.

Sfârşitul, eu cu lacrimi, ţi-am stropit.
N-aş fi crezut vreodată că pot pierde
Visul ce în decenii, mi-a zidit
Drum drept şi lin, pe ale vieţii trepte.

Acum din înălţimi mă vei privi...
N-ai să-mi mai poţi vorbi ca altădată.
Ştii cât voi plânge şi voi suferi,
Ştii că n-ai să mai fii cu mine, tată!

Eu am să-mi duc tristeţea pe pământ.
Mama te-aşteaptă... Spune-i "ziua bună"
Plecarea voastră, mamă, m-a durut.
Tristeţea-n suflet, iar mi se adună...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de seară

La ceas de seară gândurile-mi fură
Şi liniştea şi clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...

Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung şi ondulat,
Cu zâmbet cast şi ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!

Îmi amintesc cum mă strângeai de mână.
Zburam spre stele şi spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Şi de acel trecut îmi este dor.

Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost şi ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieţii iar...

Şi viaţa ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Şi nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.

Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăşi, amintiri.
Tu eşti de-acum pe sufletu-ţi stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.

S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Şi ce străin ni-i drumul... Ce păcat!

N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Şi timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu şi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins şi ninge. Ninge mai domol, dar ninge. Copiii ridicau cu tărăboi un om de zăpadă încă o dată cât ei. Unul căzu moale ca o albăstrea în zăpadă, nu era mai nalt de-o floare.
Se făcu seară repede. Ce ţi-e şi cu ziua de iarnă!... Scurtă, ceva mai scurtă decât copilăria omului.

Camelia Opriţa în Niculiţă - Copilul zăpezilor (6 decembrie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poziţia criticului

Îşi freacă mâinile de zor
Că-n fund de groapă m-au adus!
Abia de-acum le-arăt eu lor
Ce-i critica de jos în sus!

epigramă de Dimitrie Jega din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

zori
culcat pe un nor
cerul mijeşte ochii abia
timidă o rază sărută pleoape
sub ele visul de-acum începe

gogyohka de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece după 7 zile sau o săptămână

Strănut, tuşesc, transpir, oftez,
Înjur c-abia mă mişc prin casă,
Dar n-are rost să o tratez
Că am o gripă... sănătoasă.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul zorilor

La o margine de ape, apărută ca un vis,
Tu faci stelele să-ntrebe Universul de-i permis
Noaptea să cuprindă ziua doar atât cât somnul tău
E vegheat de Luna care s-a oprit din drumul său.

Curios, chiar Universul, sprijinit pe-un infinit,
Şi-a oprit, o clipă numai, mersul fără de sfârşit
Şi, c-o voce din eteruri, şuierând spre galaxii:
-Stelelor, în plus, o noapte, pe Pământ, de-acum, va fi.

Chipul tău, scăldat în raze, îmi apare ca un vis
Într-o noapte când Pământul, ocrotit de Paradis,
A-ncetat să se rotească, Timpul însuşi a-nlemnit,
Până când ţi-au dat sărutul zorii care... te-au trezit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb de toamnă

De-acum, tuşind, a şi murit o fată,
Un palid visător s-a împuşcat;
E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat...
- Tu ce mai faci, iubita mea uitată?

Într-o grădină publică, tăcută,
Pe un nebun l-am auzit răcnind.
Iar frunzele cu droaia se desprind;
E vînt şi-orice speranţă e pierdută.

Prin tîrgu-nvăluit de sărăcie
Am întîlnit un popă, un soldat...
De-acum pe cărţi voi adormi uitat,
Pierdut într-o provincie pustie.

De-acum, au şi pornit pe lumea eronată
Ecouri de revoltă şi de jale;
Tot mai citeşti probleme sociale...
Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată?

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul vechilor credinţe

Trecea o altă noapte şi-nspre zări
ce începeau, treptat, să se-ntrevadă,
îşi aprinsese cerul lumânări
şi candele-n regatul de zăpadă.

Tablou de iarnă rece, îngheţat,
surprins pe-un petic aspru de pământ,
mai jos de munţi, de drumuri depărtat,
uitat de timp, de oameni şi de vânt.

Un tremur slab, un tril pe-un fir de stuf
aduce în tablou un rest de viaţă
pulsând sub pene reci şi strat de puf,
în piept micuţ de pasăre răzleaţă.

N-a reuşit, n-a mai avut puteri
să zboare înspre alte lumi, departe,
şi a rămas, cu aprige dureri,
s-aştepte zborul ultim, către moarte.

S-a întremat în iarna fără ger
cu viaţa-nchisă-n micile seminţe,
iar ochii ei privesc de-acum un cer
plin de lumina vechilor credinţe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!