O altfel de baladă

În frumoasa-mi ţară încă se trăieşte
După vechi tipare unde el, bărbatul
-'Şi face singur legea, nimic nu-l opreşte!
El e-acuzatorul, el şi inculpatul!

Nu contează dacă ai copii o droaie
Şi de la serviciu, vii epuizată
De nu-i ciorba caldă.. iar serveşti bătaie
De nu-i rufa-ntinsă, buza ţi-e umflată!

Iar când duci gunoiul, seara după cină
(Să poţi face teme cu cei mititei..)
Nu poţi sta la vorbă cu nici o vecină
Că oricum pălmuţa peste ochi ţi-o iei!

Nu cumva să-ţi scape că eşti obosită
Cand el, plin de "Bachus" caută iubire
Că se ştie.. asta tare-l mai irită
Şi-ţi refaci dantura.. când îţi vii în fire!

Iar dacă bătaia nu-i suficientă
Să îşi verse oful moştenit prin genă
Te transformă iute intr-o pacientă
Conferindu-ţi gratis "aura boemă"...

Cât despre pedeapsă.. cine să-l mai creadă?!..
Cât timp vezi spitalul.. el e mieluşel
Cum te-ntorci acasă (parţial tratată)
Îşi reintră-n "drepturi"! Nimeni nu-i ca el!!!..

Eu n-aş avea milă de astfel de monştri
I-aş unge cu smoală, i-aş incinera
Dar se vede treaba că juraţii noştri
Ca drept mulţumire, mă vor condamna!

poezie de Oana Adriana Alexandrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai frumos pe lume

Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.
Când Dumnezeu ca un Prieten
Veghează peste cortul tău
Cine-ar putea să te-ameninţe
Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?

Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?

Când orbului îi eşti vedere
Şi şchiopului îi eşti picior
Când eşti orfanului părinte
Şi slabului ocrotitor.

Când ţi-e cuvântul tău ca roua
Când eşti ca ploaia aşteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va creşte
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr
Şi-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcuşul vieţii tale
Va fi ca drumul cel uşor
Încununat cu bucurie
Spre-un drept şi singur viitor.

Atunci prin tine-nbogăţire
Mulţimi în veac te vor cinsti
Şi cine-ar ştii în veşnicie
Pe cât întins vei străluci!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce mai face Nero?
Maria: Câinele tău? Mult mai bine decât seara trecută. Poţi trece să-l iei acasă, în seara asta. Dar poznaşul meu?
Lucian: Rikky?! Foarte bine. S-a acomodat perfect la mine acasă; cred că-i place, se simte bine...
Maria: Trădătorul!
Lucian: S-a aşezat în lămâiul de la intrare, de pe hol şi a început să latre de mama focului, de i-a speriat pe toţi ziariştii în dimineaţa asta; se ţineau, bieţii, departe de garduri, fără a mai fi nevoie de jandarmi, gardieni sau poliţişti; Rikky era suficient...
Maria: Ca să vezi, ce figură! A avut ce învăţa de la câinii mei.
Lucian: Ţi-e dor de el, nu-i aşa? remarcă Lucian. Ai să-l vezi în curând.
Maria: Bine, aştept să mi-l aduci acasă, când vei veni să-l iei pe Nero. Acum trebuie să plec.
Lucian: Nu, stai puţin! Cum să pleci? Mergem împreună; te duc eu, cu maşina directorului, încă mai am cheile de la dânsul în buzunar, nu i le-am dat lui Rikky. Poate astfel scăpăm şi de body-guarzii aceia... Mai întâi trecem pe la mine pe acasă, apoi mergem direct la tine.
Maria: Bine, să mergem!
Lucian: Aşteaptă-mă numai puţin, te rog! Trebuie să pun cât de cât ordine pe aici, pe puntea principală, nu se poate să lăsăm totul vraişte!
Maria: Tu?! Tu să pui ordine?
Lucian: Cine altcineva?! Ceilalţi au plecat, iar roboţi încă n-avem... Dacă n-ar face nimeni ordine, ce-ar zice dom' profesor de dimineaţă, dacă ar găsi puntea principală în starea asta?
Maria: Da; dar de ce tu? Eşti comandantul misiunii, nu intră în atribuţiile tale!
Lucian: Aş... Lia... Mergem spre casă; dacă vrei, hai şi tu cu noi!
Lia: Nu, mulţumesc; n-aş vrea să vă deranjez. Mă descurc şi singură.
Lucian: Cum doreşti. Ne vedem mâine.
Lia: Desigur; mâine.
Maria: Pa.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru fiul meu

Când foamea n-are margini
Celui sărac nu-i spune
Să-şi verse peste suflet
Un cer de gânduri bune.

Când arde-ntreg pământul
Celui bogat nu-i cere
Să-şi verse peste rană
O lacrimă de miere.

Dar socoteşte-n taină
După tipicul minţii
De ce se sparge gheaţa,
De ce ne mor părinţii.

Şi-ai să descoperi singur
La cuvenita vreme
Că poate sta sub săbii
Doar cel ce nu se teme.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Cum merge treaba pe aici?
Mihai: Strună, lungane! Încă un pic şi sunt gata!
Nistor: Deci, ai un astfel de microcip?
Mihai: Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca şi aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuţa ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
Maria: O voi prinde, nu e dificil. Dar să ai grijă cum îi ataşezi microcipul ăla şi mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă şi delicată. Nici nu poţi să-ţi dai seama cum, dintr-o greşeală, îi poţi rupe vreun picioruş, fără voia ta, dar o poţi răni. N-aş vrea să i se întâmple ceva rău.
Mihai: Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenţia să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
Maria: Ştiu asta, dar, după cum ţi-am spus, îi poţi face rău chiar şi neintenţionat.
Mihai: Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenţia mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine şi poţi umbla cu mai multă delicateţe decât mine.
Maria: Nu, Mihai, n-aş putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnişoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
Mihai: Ai dreptate. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se mişte, ca să nu-i rup ceva... Sau cine ştie ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent şi delicat! E bine aşa, blondo?
Maria: Foarte, campionule! Mă duc s-o prind.
Mihai: Iar eu să pregătesc microcipul. Dar să ştii, Nis, mai am puţin de lucru la calculator, după aceea.
Nistor: Sigur, asule!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, Doamne?

În aste zile de restrişte,
Ajunsa ţara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic şi nimeni nu-i opreşte
În lupta lor după mărire.

Făcut-au ţara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentinţe.

Se bat pe legi şi ordonanţe,
Pe constituţie, parlament
Şi nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.

Şi este ţara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ţinte
Iar ei ochesc fără clipire.

Suntem răniţi, unii-s ucişi
Şi ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde eşti Doamne de nu-i vezi
Să le arăţi că în curând,
I-aşteaptă Dreapta Judecată?

Şi nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!

poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Păi de când cu carantina,
Soaţa parcă-i mai umflată.
Ba chiar şi vecina Gina
Îmi şopteşte: cred că-i fată.

Fată nu-i şi ştiu eu bine
Că de mult s-a măritat.
Ea îmi spune: Măi vecine,
Nu cumva te-ai îmbătat?!

Da de unde. Ştii că barul
E departe. N-am ce face.
M-am dezinfectat cu ţuică
Şi-am lucrat... la patru ace.

Doamne, măi, ferească Sfântul!
Cu Covidul nu te pui...
M-a-nşelat?! O să-i rup gâtul...
E gravidă?! Poate nu-i...

Nu cumva ai stat acasă
Şi-ai uitat ce ai făcut?!
- Ba am stat, am stat vecină...
Acum... ce e de făcut?

Aoleu, mă doare capul!
Acum leagănă şi taci!
Asta e, ai dat de dracul.
Nu-ţi mai face mii de draci!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea de după '89

Lumea-i o clacă de afacerişti,
Nu-i nici dreptate-n ţară, nici lumină...
Românii sunt mereu mai pesimişti
Şi trişti, căci ştiu ce vremuri or să vină.

Din '89 totul merge prost!
Minciuni, hoţii, ardente idealuri...
Românul, biet sărac, tot ţine post,
Dar nu se-alege cu nimic, sărmanul...

Ce iei acum în piaţă când te duci?!
O chită de verdeaţă... Şi iei seama
Că nu mai ştii încotro s-o apuci
Şi-ţi vine să-ţi tai venele cu lama.

Când pleci acasă cu stomacul gol
Şi tragi de-ţi cântă maţul tricolorul
Şi-ai datorii la bancă, nu-i uşor,
Îţi pierzi credinţa, sufletul, umorul.

Îţi faci o clipă semnul Sfintei Cruci
Căci ştii că votul nu e votul tău,
De-aceea, vezi, îţi vine să te duci,
Căci eşti scârbit, român, de-atâta rău.

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint...

Îmi place creierul... pane
Cu fosforu-i, ce aprinde un chibrit.
E diferenţa de la geniu, la smintit;
Căci dacă el nu e... nu e nimic.

Îl venerăm cu toţii... "alimentul",
Ce ne menţine, treaz şi productiv,
Ce ne separă bunul, de nociv;
Şi-n reuşite este... instrumentul!

E gelatină pură, de-energie,
Ce-şi schimbă fire în metamorfoză...
Cu ea, creezi mii de poeme, proză;
Îţi-asigură, de-ţi meriţi... efigie!

Tot lui, i se mai spune minte,
Căci adevăr separă, de minciună...
Îţi spune, de alegerea e bună,
Şi lucruri ce le faci; de sunt păcat, sau... sfinte.

Cu el e cert, că poţi să faci un ban...
Îţi spune, start, şi unde să opreşti,
Să nu fi prost, dar nici să nu jigneşti;
Te învaţă să fi drept, sau nu... să fii infam.

El te ridică, sau te pune jos.
Din ochi te învaţă, dacă să clipeşti,
Ca să câştigi ceva, de şmecher eşti;
Să ştii, cum să profiţi, să ai folos.

Cu el te-ajuţi, din mâini cu stil să dai...
Să baţi în ritm, sau să loveşti mai tare...
Să dai plăceri, sau să-ţi păzeşti onoare;
Să furi, de eşti un hoţ... dacă nu ai.

Tot el te-ajută, avantaj să scoţi
Din clinciuri, sau... neprevăzut...
Dintr-un nimic, devii un cunoscut;
Din neajuns, ajungi şi tu, să poţi.

El e cel ce discerne, tot ce vezi;
De-i adevăr, în multul de minciună...
Să nu confunzi, ce-i pe Pământ, cu Lună,
Să afli, dacă trebuie să crezi.

Cu el te naşti, dar zero-i la început.
De nu îi dai exemple, cum să facă
Te lasă baltă; n-o să ai răsplată...
Rămâne nul, cum meciul... ne bătut.

Nimic nu face, dacă nu-i impuls.
Îţi aparţine, să ţi-l creşti treptat...
Să ţi-l educi-în colos nemăsurat;
Să-ţi dea mister, să fii, de nepătruns...

Te învaţă, dacă vrei, cum să conduci.
Îţi poate pune lumea la picioare...
Nu se consumă; imun la ce te doare,
El pe naivi, ţi-arată cum să-i duci.

Dar ştie şi conducere leală,
Dar tot cu scop; să-ţi fie ţie bine.
Căci n-are, niciun gând, pentru oricine...
La el, nu-i diferenţă; sănătos, sau boală.

E partea machivelică din tine...
Aceea, ce n-arată cine eşti.
Te învaţă să câştigi, spunând poveşti;
La alţii, să faci rău... şi ţie bine!

Concluzia-i că, dacă nu-i... nimic nu e!
El face diferenţa, dintre-un tâmp, sau geniu...
Să-l studiezi, îţi trebuie un mileniu;
De aceea îmi place, creierul... pane.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şpaga trece pe roşu

Beizadeaua căptuşită până la gât în euroi,
Apasă pe acceleraţii şi trece-n goană peste noi.
Nu-i pasă nici de semafor, nici de-alte semne de pe stradă.
El dă manelele la maxim şi toată lumea vrea să-l vadă,
Că lângă el în jeep se-ntinde fătuca nu ştiu cărui boss,
Ce ţine hăţurile urbei şi e la pungă cel mai gros.
Aşa că loaza dumisale nu are legi, nici uşi închise,
Dispreţuieşte pe oricine, că toate lui îi sunt premise.
Un poliţist nici nu-ndrăzneşte să-l amendeze, dupa caz,
Se face că nici nu-l observă, că altfel intră în necaz.
Şi te apucă disperarea, la noi, ceilalţi când te gândeşti,
Că te opreşte la vreun filtru, chiar dacă tu nici nu greşeşti...
Îl vezi pe durul poliţist, ce plin de zel se dă la tine!
Îţi cercetează-atent maşina şi-ţi spune că ceva nu-i bine.
Tu ştii că n-ai niciun cusur, dar n-ai decât să-ncerci un truc,
Şi vei scăpa şi de amendă şi vei scăpa şi de năuc:
Să foloseşti un "PLIC-MINUNE"! doar ştii, că peste tot se poartă;
Tu nu ai spate-asigurat, pe tine nimeni nu te iartă.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mio: Dragii mei, declar deschisă întâlnirea de constituire a Asociaţiei Fantomelor Răzbunătoare. Vă simt cam descurajaţi sau mi se pare mie? E drept că în situaţia noastră delicată nu ne vedem decât umbrele, dar dacă nu spuneţi nimic eu asta pot să înţeleg, că nu există suficientă determinare şi dorinţă. Şi dacă nu-i dorinţă, nu-i nici acţiune. Credeam că aţi trecut peste drama de a nu mai fi jos, ci sus.

replica de început din piesa de teatru Visul domnului Mio, scenariu de Georgiana Capuerde (2013)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dificilul

DIFICILUL

Deseori el te întreabă,

Ai făcut cutare treaba?,

Desi nu ţi-a spus s-o faci,

Uita ca zis, de te baga iute-n draci.

Zice, hai să facem treaba aia,

Nestabilind clar linia,

Spune una, face alta,

Pleacă iute ca săgeată.

Mereu zice, stai un pic nu te grăbi,

Asta mereu mă scârbi,

Las', c-o facem altădată,

Şi o lasă suspendata.

Zice, de ce n-ai făcut aşa?,

Te lasă şi-n închide uşa,

Nu-n înţelegi ce vrea să spună,

Parca are prune-n gura.

Greu e să lucrezi cu el,

Nu-l poţi avea de model,

De fapt este un ciufut,

Fară pic de conţinut.

Daca-i ceri o lămurire,

Începe să gangure,

Şi îi suna telefonul,

Vorbeşte un ceas, pan' se strica microfonul.

La el, nu-ţi vine să te duci,

Mai bine-ţi faci zece cruci,

Laşi pe mai tărziu când poţi,

O lămurire să-i scoţi.

Meticulos, de nu se poate,

Vrea să fie ca la carte,

De fapt e delăsător,

Şi deloc încântător.

Ce faci, nimic nu e bun,

Lasă!, nu-i acuma oportun,

Nu-şi asuma, ce greşeşte,

Dar pe altul îl pedepseşte.

Vrea ca totul să se facă,

Mai repede şi mai degrabă,

Trebuie să faci ca el,

Că se supară de-altfel.

Iniţiativă, nu poţi avea,

Tot ce faci, poate cădea,

De-ai făcut, de ce-ai făcut,

Te pune la desfăcut.

Ori ce faci, nimic nu-i place,

Caută să te provoace,

Tot ce face el e bine,

Să faci aşa, cum dispune.

Te lasă vorbind şi pleacă,

Lasă timpul ca să treacă,

Şi când intra în impas,

Atunci, cam avem de tras.

Greu, lucrezi cu dificiliul,

N-ai ce face asta-i stilul,

De vrei, îl abandonezi,

Dar cu cu cine mai lucrezi?.

Nu ştie a explica,

La el nu-n înţelegi nimica,

De vrei să-n înţelegi ce vrea,

Te-apuca nervii şi sudoarea.

Zice des, ai răbdare, stai un pic,

Pleacă şi nu zice nimic,

Ramai singur şi vorbeşti,

De ajungi, să te scârbeşti.

Oare la şapte luni s-a născut?,

De parca-i în spatiu pierdut,

Ori ce-ai zice, ori ce-ai face,

Toate faptele-i displace.

Mai bine-n viaţă, trage chilul,

Nu lucra cu dificilul,

El păru-n cap ţi-l albeşte,

Moartea încet, el ţi-o grăbeşte.

Angelin Leru

23.10 2018

poezie de Angelin Leru din compozitie proprie (23 octombrie 2018)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 108

Ce-aş mai putea cu mintea să creez
Când al meu spirit ţi l-am arătat?
Nimic nu-i nou, ce să mai consemnez,
Să vezi că te-am iubit şi respectat?
Asta e tot, şi doar ca rugăciuni
Aceleaşi lucruri zi de zi rostesc
Simţind că-s noi, ca-n anii aceia buni
Când numele ştiut-am să-ţi cinstesc.
Dar veşnica iubire-n straie noi
Nu ţine cont că eşti bătrân sau mori
Nu-i pasă nici de riduri şi ochi goi,
Ci-adună lucruri vechi ca pe comori;

Şi-amorul nostru-l strânge cu efort,
Chiar dacă astăzi pare a fi mort.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex & shopping

Nu ştiu dacă 'oi greşi,
Însă fără protocol:
Sexul e precum ar fi
La cumpărături în mall;

Un bărbat ştie ce vrea,
Intră iute,-a terminat,
Scurt apoi, fără să stea,
Iese-afară uşurat,

Nu îşi pierde ore-n şir
După aia nici să-l baţi,
Îşi aprinde abitir
Pân' la uşă un Carpaţi,

Dar femeia... este bai,
Cum şi-a pus al ei picior,
După ea, frate-meu, stai,
Nu-i scapă un colţişor,

Prin buticuri, prăvălii,
Brazdă mall-ul în zig-zag,
Amintindu-şi de copii
Când obloanele se trag,

Tot probează, tot oftează,
Ia pantofi, chiar din vitrină,
Dar nimic nu-i aranjează
Şutul ei de balerină,

Se îmbracă, se dezbracă,
Bluze, fuste, geci, taioare,
Până ape-ncep s-o treacă
De la cap printre picioare:

Fusta o face cam lată,
Vrea o alta subţirică,
Aia roşie-i pătrată,
Cealaltă are burtică,

Pune-o rochie, maro,
Stă-n oglindă strâmb şi drept,
Parcă toată-i doar popo,
Nu tu spate, nu tu piept,

Ia o bluză, o îmbracă
(Ce-o probă de patru ori!)
Nervi şi chin pân' o dezbracă
Fi'nd lipită de sudori...

Umblă-apoi prin galantare,
Se agaţă de-un ciorap,
Prin furouri, ce răbdare (!)
Îţi dai ochii peste cap,

Ori e mică, ori nu-i mare,
Câte zdrenţe-a tot probat,
N-a găsit măcar culoare
După gustu-i rafinat,

Şi-uite-aşa, precum vă zic,
Dop-o zi prin mall pierdută,
Făr' să cumpere nimic,
Pleacă.... nesatisfăcută.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă încă-odată

Dacă încă-odată mai asculţi Cuvântul
Care până-acuma nu L-ai preţuit
Preţuieşte-L astăzi dulce ascultându-L
Poate-n cea din urmă dată ţi-e vestit.
Dacă încă-odată îţi mai vezi părinţii
Şi azi le mai poţi încă spune un cuvânt
Spune-l al iubirii şi-al recunoştinţei
Poate-i cel din urmă, până la mormânt.

Dacă încă-odată poţi să faci un bine
Celui ce te-aşteaptă să-l hrăneşti şi-mbraci
Fă-l cu bucurie, fericit spre-oricine
Poate-i cel din urmă ce mai poţi să-l faci.

Dacă încă-odată fraţii te mai cheamă
Să-ţi îndrepţi purtarea şi să-ntorci la toţi
Nu-i urî, ascultă-i, prinde-o sfântă teamă
Poate-i cea din urmă dacă când mai poţi.

Dacă încă-odată Domnu-n uşă-ţi bate
Şi mai stă şi-aşteaptă încă să-I descui
Inima-ţi deschide-ţi dragostei curate
Poate-i cea din urmă cercetare-a Lui.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, Nick, eşti matinal...
Nick: Sincer să fiu, n-aş fi dorit să vin la ora asta, însă blonda mea a insistat atât de mult să o însoţesc, încât n-am putut-o refuza.
Lucian: Pricep. Dacă a insistat, bineînţeles că n-o puteai refuza.
Nick: Oricum, ieri a venit singură în navă, n-am fost cu ea. Dar spunea că pe aici e cam pustiu. Tu nu eşti, decât femela-păianjen şi roboţii; din cauza asta a insitat să vin cu ea azi. E atât de fascinată de păianjenul ăsta, Ema, încât ar petrece tot timpul numai cu ea, aici, la bordul navei voastre.
Lucian: Şi te deranjează? Ţi se pare cumva că-i acordă mai multă atenţie ei decât ţie? Te înşeli! N-ai putea fi gelos pe un păianjen mititel; ar fi absurd. În plus, e o femelă!
Nick: Ah, nu, nu-i asta. Doar că... Nu, de fapt, nu-i nimic! Nu mă deranjează. Într-adevăr, ar fi absurd! Pricep că-i una dintre marile ei pasiuni, munca ei, deci, nu sunt gelos; n-aş avea motive.
Lucian: Ai putea opri puţin filmul ăla, să vorbim liniştiţi? Dă-i o pauză! Îl reporneşti după aia!
Nick: Bine, îl opresc puţin. Şi aşa nu-mi place când nu mă pot concentra în totalitate asupra lui, să-l şi înţeleg totuşi, dacă tot îl privesc.
Lucian: Vrei să spui că eu îţi distrag atenţia de la film?
Nick: Eh, da, dar nu contează... Îl văd eu, mai târziu. Să stau de vorbă cu tine e mult mai interesant, normal.
Lucian: Aşa sper şi eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa să fie oare? Dar dialogurile lui aprinse cu Krishnamurti? Nu deranjarea este problema, apare şi apune natural în ceea ce suntem. Problema este că tu ai o imagine despre realizare, ai plecat la vânătoare după o astfel de "capodoperă" cum că nu ar trebui să te enerveze nimic. Iar când ai să o împuşti, adică mintea o va juca la perfecţiune, vezi că ceva se întâmplă. Şi anume realizezi că tot nerealizat eşti. Nu-i crede! Nu mă crede! Şi mai ales: NU TE CREDE! Tot ceea ce poţi citi, învăţa, exersa despre iluminare nu-i iluminare!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Se pare că ai scăpat destul de ieftin, frumosule. N-aş vrea să te sperii, dar putea fi mult mai rău. În câteva zile, vei fi ca nou. Te vei pune pe picioare, numai după ce vei urma cu stricteţe un tratament sever, riguros, impus de mine.
Lucian: Sunt pe mâinile tale, doctore. Iar eu îmi iau angajamentul să-ţi urmez întocmai sfaturile.
Stela: Nici nu vei avea încotro. Va trebui să urmezi tratamentul prescris de mine, nu sfaturile mele. Pentru că eu nu dau sfaturi, frumosule; pentru astea, o ai pe domnişoara psiholog prin preajmă, doar ea te poate ajuta cu sfaturi... Eu acţionez cu totul altfel. Iar acum, ca să-ţi revii, am să-ţi pun o perfuzie, din cauză că momentan nu te poţi alimenta altfel şi ai nevoie de multe vitamine şi alte minuni asemănătoare, pe care le-ai pierdut săptămâna asta. În plus, eşti foarte deshidratat. Şi nu-i cazul să te îngrijorezi, nu vei simţi nimic, mai ales că vei fi sub efectul tranchilizantelor pe care ţi le voi administra în curând; altfel spus, vei dormi buştean. Oricum, tot nu te-ar fi durut, deloc. Ce zici?
Lucian: N-am nimic de spus. Poţi face orice crezi că ar fi necesar. N-am să mă împotrivesc deloc. De fapt, nici nu-mi prea pasă.
Stela: Luci, spune-mi, te rog, sincer, înainte de a te adormi... Spune-mi de ce-ai făcut asta? Trebuie să fi avut un motiv, altfel nu se explică. Te cunosc, sper, destul de bine. Tu nu eşti o persoană care să facă asemenea abuzuri. Aşa-i?
Lucian: Te rog, doctore... Motivele mele n-au nici o importanţă. Nu contează. Şi mai ales, nu vreau să discut despre asta, sau să-mi amintesc...
Stela: De fapt, cred că nici măcar nu-ţi aminteşti.
Lucian: Ba, motivele mi le amintesc perfect; mă străduiesc însă să le uit, iar ca să şi reuşesc acest lucru, nu-i necesar să vorbesc despre ele.
Stela: Bine, dacă nu vrei... Stai liniştit!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!