Election day

Este ziua când speranţa
Prinde rădăcină iară,
Când norodul e instanţa
Iar dreptatea-i şi mai chioară,

Când tot natul, unanim,
Trece printr-o ipostază,
Renunţând la un regim
Că dieta nu lucrează,

Când dintre atâţia răi,
Hoţi, corupţi, la tot imuni,
Căcănari, nu zic, lingăi,
Punem deştu’ p’ăi mai buni,

Este ziua când în sat
După ani de tărăboi,
Pe cei de i-am înjurat
Îi schimbăm cu alţii noi,

Cei care de nas ne-au dus,
Urecheaţi ce ne-au minţit,
Îi dăm jos, şi-i punem sus
Pe cei care ne promit,

Căci în anii din-napoi,
Noi, cuminţi şi gospodari,
Am scăpat de nişte boi
Şi am ales nişte măgari,

Însă pân-aici le-a fost,
De regim ne-am săturat,
Chiar dacă suntem în post,
Azi e ziua de ignat,

Punem pe-alţii, cu onor,
Şi de s-or spurca la bani,
Democratic…. mama lor!
Văd ei peste patru ani!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de votare

Este ziua când în sat,
Dupa ani de tărăboi,
Pe cei de i-am înjurat
Îi schimbăm cu alţii noi.

epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsedat normal

obsedant normal,
repet normal,
în viaţă normală.
m-am săturat de atâta normalitate.
m-am săturat să cred că totul este normal
când de fapt normalul este tot.
m-am săturat ca ziua să înceapă cu dimineaţa
când noaptea este de fapt răsăritul meu.
m-am săturat ca degetele să fie zece
când de fapt zece sunt doar poruncile sfinte.
m-am săturat să despic firu-n patru
când de fapt patru fire un pot fi niciodată unul singur.
m-am săturat să las paşi în urma mea
când de fapt urma mea se pierde printre atâţia paşi.
m-am săturat să trăiesc pentru alţii
când de fapt alţii nu trăiesc nici pentru ei.

şi ce folos că m-am săturat
că-n definitiv e normal să te saturi.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bal mascat

ne punem bărbi pe faţă ne punem
riduri
ne punem păr alb lehamite sictireală
ne punem răguşeală

tuşim de la atâtea ţigări ne punem
dinţi galbeni
ne dăm jos dinţii ne cad gingiile
ne cad sânii ne cad cearcănele ni se scofâlcesc
unghiile

ne înnebunesc
ne oferă loc în autobuz (sau nu) ne enervează
nu ne arată respect
ne evită suspect

ne lasă deoparte ne cred surzi ne cred proşti ne cred
terminaţi
ne vor plecaţi

ne vor casele ne-au uitat gândurile
ne-am uitat gândurile retrăim amintirile
adormim pe scaun
ne trezim cu găinile

mai suntem vii
rămânem copii

poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Ţară

E ziua ta, azi, Ţară! şi-s departe
Şi nu de tine am fugit în lume,
Ci de lozinci stupide şi pancarte
Ce ne-au făcut ca să uităm de nume.

Nu munţii tăi cu aur şi păduri,
Nici râuri ce spre Dunăre petreci,
Nu amintirea bunilor străbuni,
Ne-au hărăzit să bântuim pribegi.

Nu ne-a gonit departe cerul tău,
Nici marea, chiar de neagră i s-a spus
Ci noi, ne-am dus de gât cu Dumnezeu,
Când visul unei ierni ne-a fost răpus.

Când piepturile goale ne-au rămas
Şi cinstea trebuia s-o sugrumăm,
Când demnitatea ne-a fost câine de pripas,
Noi am plecat ca s-o reînvăţăm.

Şi iată, eşti slăvită-n an o dată
De cei ce soarta ţi-o pecetluiesc,
Săracă, ţara mea, ţară bogată,
Oare câţi astăzi chiar te mai iubesc?

Oare câţi dintre cei ce peste an
Te dau la schimb, te sfâşie, te sug,
Nu te vor da iar mâine pe-un ciolan
Şi nu te-or pune pentr-un euro, pe rug?

E ziua ta, azi, Românie şi-s departe
Şi-n suflet mi te port prin pribegii,
Dar îţi urez să ţi se facă parte
La ultimul tău drept de-a te trezi.

poezie de Dori Lederer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineaţa, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeaşi
Pe care o ştiu de demult
Şi nici pământul nu mai e acelaşi
Chiar dacă e totuşi pământ.

Copile, tu nu ştii mai nimic despre viaţa
În care ţi-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-şi curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Şi tu, copile, nici nu ştii că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

La spovedanie

Când eram copil
mă mai ducea mama
pe la biserică
să mă cerceteze
să scoată demonii din mine
că eram cam slobod
- Tâmpiţel copil am, Maică
zicea
şi-mi dădea brânci
la vreun preot cu har
să-mi citească

Şi într-o zi din asta
mă-ntreabă taica popa
tam-nesam
- Da' tu, bă puţă, ai să mă întrebi ceva?
Aş avea, aşa, o...
Enigmă
de dezlegat, părinţele, zic:
- Ce vasăzică...
pecmez popesc, Sfinţia ta?
Şi încă una,
dar mai mică:
- După ziua aceea în care afli că
trecutul e mort, nu se mai întoarce
viitorul încă nu există
iar prezentul e secunda dintre cele două,
mai urmează ceva?

- Taică, magiunul ca magiunul,
să întrebăm preuteasa,
dar mi-e că ne bate pe amândoi
că şi eu o mai întreb uneori
dacă nu vrea să punem ceaunul pe foc.

Dar în ziua aia,
taică,
de care întrebaşi
e bine să pleci de-acasă
prin târg, să caşti gura
la cele lumeşti.
Ba chiar
pe la vreo ibovnică
ori vreo beţie straşnică
cu prietenii.
Numai acasă nu sta.

Căci după ziua aceea
rămâi cu semn în frunte,
ca un fel de bon de ordine
înţelegi tu
şi mai urmează doar
să-ţi vie rândul.

Ptiu, drace! Păcătosule...
hai mai bine în cuhnie,
că are coana preoteasă
nişte magiun
de degustare
pufos şi dulce ca...
- Ca ce, părinţele?
- Ca... tehismul şi anafura ta de împieliţat!
Las' că vezi tu,
mai încolo!

poezie de Septimiu Pan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tot strigat

Am tot strigat, — de când tot strig
îmi e şi greu să tot mai spun
dar strig, căci ştiu că vine ziua
să ştiţi că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, — de când tot chem
şi ură poate că-mi purtaţi
dar chem, căci ştiu că vine ziua,
când veţi striga înspăimântaţi.

Am tot mustrat, — de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.

Am tot venit — şi tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci ştiu că vine ziua
cu plâns şi ţipăt în zadar.

Am tot înştiinţat — şi mai
răbdaţi-mi să vă-nştiinţez
căci ştiu ce-aproape este ziua
cu-nfricoşatul morţii crez.

Veţi face şi-acum tot ce vreţi,
cum aţi făcut şi pân-acum
dar scumpul mântuirii preţ
amar se va plăti cu scrum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de iubire

În ziua când ne-am cunoscut
La un local anume,
Eram timizi, nici n-am băut
Şi nu ne-am spus pe nume.

Dar tot mai des ne-am revăzut
Pe şotii puşi şi glume
În ziua când ne-am cunoscut
La un local anume.

De-atunci iubirea a cescut
Prin hopuri să ne-ndrume
Şi-mi amintesc de-acel trecut
Tot răsfoind albume

De ziua când ne-am cunoscut.

rondel de Elena Mândru
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când voi pleca din vremuri în morminte,
Huliri şi laude când o să las,
Cu gingăşie să-ţi aduci aminte
De visul ce cântării i-am dat glas.

Uita-vei răul care-a fost în mine
Şi tot ce-n mine-a clocotit nedrept,
Când, ca o lebădă pe ape line,
Veneai, mlădie, ca să-mi cazi la piept.

O, nu ţi-a fost mândria tulburată!
De-am destrămat-o, n-a fost voia mea
Căci ziua mea era înnegurată,
Şi-atât de luminoasă ziua ta!

Când o să trec de-albastrele hotare
Şi-o să mă pierd sub nu ştiu care plai,
Să-ţi aminteşti de cântecul pe care
Eu ţi-l cântam şi tu mi-l îngânai!

poezie clasică de Aleksandr Blok (1 noiembrie 1903), traducere de Victor Tulbure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ei

Mă-ntreb nedumerit distinse doamne
Căsătorite sau recidiviste,
Indiferent sub farduri câte toamne
Ascundeţi pentru voi de egoiste,

Cum până astăzi nu aţi învăţat
Că n-are rost, făcând chiar şi exces,
Cu soţul a vorbi codificat
Sau pe-ocolite cu subînţeles (?!)

Căci un bărbat fiind dintr-o bucată,
Nu v-o mai spun eu care, de isteţ
Nu-i place când femeia-i complicată
Şi mai ales când vrea ceva de preţ,

Cum m-a luat Măria-n dimineaţă
Din aşternut, fiind iar ziua ei,
Că împlinea a treia oară-n viaţă
Ca şi acum opt ani tot patruştrei:

Avui as-noapte-un vis tare ciudat,
Mi-ai oferit în dar, de ziua mea,
Un colier de perle minunat
Şi nu-nţeleg, Ionele, ce-o-nsemna (?!)

La care eu, de fel intuitiv,
Zâmbind, c-am priceput unde bătea,
În şoapte i-am spus galeş, afectiv:
"... diseară, în mod sigur, vei afla!"

Când ea putea să-mi spună răspicat
Fără ruşine, oblu şi firesc,
Nu să mă plimbe-n zori neapărat
Ştiind c-aşa ceva nu prea servesc...

Oricum, sub lumânări, seara la cină,
După mesajul clar ce l-am primit,
Cum tocmai fu şi ziua de chenzină,
Măriei un cadou i-am oferit,

Găsind, foarte surprinsă, evident,
În pacheţel, aşa cum îşi dorise,
De la iubitu-i soţ, mereu atent,
Bine'nţeles că... o carte de vise.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiul e că ce este român îl instalez în Bucovina; ce este străin, ucrainean etc. îl punem în lagăre şi de acolo îl expediem în ţările slave... Domnilor, să aveţi înaintea dumneavoastră necesitatea pentru acest neam de a profita – în acest dezastru – ca să se purifice, să devină omogen. Suntem fără milă. Nu mă gândesc la om; mă gândesc la interesele generale ale neamului românesc, care ne dictează să nu mai fim îngăduitori cum am fost până acum şi datorită cărui fapt suntem azi împestriţaţi cu atâţia străini care ne-au făcut cel mai mare rău.

citat clasic din Ion Antonescu (7 martie 1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeşte-te, bărbate, femeie şi copile!

Măicuţa mea, iubită Românie,
Nici sângele de veacuri nu-ţi este închegat,
Dar ştiu că viitorul îţi e sortit să-ţi fie
Nu negru, plin de ură, ci alb imaculat.

Te-au apărat cu viaţa părinţii şi strămoşii,
Te-au înţepat în spate, cu ură, spini adânci,
Acum plângi de durere şi-ţi mor pe rând coloşii,
Te simţi ca valul mării izbindu-se de stânci.

Eu încă am speranţa ca tinerii să vină
Să vindece un cancer ce s-a întins treptat,
Mă simt debusolat când ţara mea suspină
Şi mă gândesc la mâine, când azi este ratat.

Pentru un colţ de pâine ei ne-au vândut cu totul,
Din interes meschin am fost amanetaţi
Şi ne-au târât în mlaştini şi ne-au minţit cu votul,
Duşmani de moarte sunt, deşi credeam că-s fraţi.

Trezeşte-te. bărbate, femeie şi copile,
Căci crud e adevărul şi timp nu mai avem,
Ne-am ridicat bătrânii din scaun cu rotile,
Chiar de suntem slăbiţi, să reuşim putem!

Istoria nu iartă şi crunt ne pedepseşte,
Ne va trata la fel cum facem noi cu ea,
Trăim şi respirăm şi plângem româneşte...
Şi când va fi să mor, să mor pe limba mea!

poezie de Alexandru Florian Săraru din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este zi de sărbătoare (poezie pentru copii)

Ziua se arată... bună
Are soarele cunună,
Este zi de sărbătoare
Peste tot zâmbet şi floare:
E ziua mămicilor,
Fetelor, bunicelor;
Este cald, şi este soare
Cu săruturi, şi cu floare
Mergem, să le sărutăm
Flori frumoase-n dar le dăm:
Ca respect, că ne-au născut
Ne-a-ngrijit, şi ne-a crescut,
Şi încă... încă, ne cresc
Până când... ne părăsesc
Şi se duc la Dumnezeu
Unde, vor trăi mereu:
În cer veşnic vor trăi
Şi precis, ne vor păzi:
Ca să nu... ne rătăcim
Şi mama, să n-o... iubim!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia rămâne femeie

Femeia e un simbol a iubirii.
Toţi ştiu, dar mulţi nu aşa gândesc.
Ea este Eva cea pierdută în amintiri,
Care a fost la începutul neamului omenesc.

Femeia de mică e femeie.
Femeia e femeie când devine mamă,
Femeia rămâne tot femeie
Când e bătrână şi plânge în năframă.

Ne este dor de ea când suntem mici,
Ne este dor de ea când creştem mari.
Dar când suntem bătrâni şi bolnavi,
Plângem din nou după ea ca nişte sugari.

Căci ea este steaua care a răsărit
Pe cerul vieţii noastre.
E ca floarea care a înflorit
Sub bolţile albastre.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu încercăm să punem imaginea noastră oglindă vieţii altora, când stăm strâmb, ci să încercăm să o punem pe-a tuturor, oglindă nouă, când stăm drept!

Viorel Muha (decembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cuvântul "obligaţii", punem punct. După "drepturi", punem două puncte.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi fraţi cuminţi

Noi suntem doi fraţi, în casă
Şi nu ne certăm deloc,
Şi suntem tăcuţi la masă,
Şi cuminţi în orice loc.

Avem hamuri, cerc şi minge,
Când pe-afară ne jucăm,
Iar când plouă, ori când ninge,
Liniştiţi în casă stăm.

Şi cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi,
Pe când mama nostră coase,
Ori citeşte, lângă noi.

Mama noastră ne vorbeşte
Şi ne mângâie duios,
Iară seara ne citeşte
Ori ne spune-un basm frumos.

Şi ne-nvaţă lucruri multe,
Şi frumoase, stând cu noi,
Şi îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi...

Şi în gândul nostru-ntruna
Auzim povaţa ei:
- Fiţi cuminţi întotdeauna
Şi fiţi buni, copiii mei!...

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzătoare...

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când?

Când corpul meu se frânge,
când nu mai curge sânge,
când văd carnea putrezind,
când corbii apar plutind,
când hoitul stă sub soare,
când oasele sunt goale,
când ziua încet se trece,
când noaptea vine rece,
când nu se vede-n zare,
când steaua-i căzatoare.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii ăştia

Copiii ăştia ce mai cresc
Cu harul lor ceresc!
Privim la ei când azi, când înapoi,
Şi ne-nfruptăm cu nostalgii;
Ei pleacă, şi rămânem doi,
Să plângem pe fotografii.

Copiii ăştia ne-au îndulcit iubirea
Şi-au prelungit din nou simţirea,
Ne-au îmbunat şi ne-au secat,
Ne-au stors şi ne-au catifelat;
Ce le-am făcut, fu cu temei;
Ce suntem, suntem pentru ei.

Ne mângiie a lor privire
Şi al lor har cu implinire.

poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian Taler
Comentează! | Votează! | Copiază!