Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Scrisoare către Țară

E ziua ta, azi, Țară! și-s departe
Și nu de tine am fugit în lume,
Ci de lozinci stupide și pancarte
Ce ne-au făcut ca să uităm de nume.

Nu munții tăi cu aur și păduri,
Nici râuri ce spre Dunăre petreci,
Nu amintirea bunilor străbuni,
Ne-au hărăzit să bântuim pribegi.

Nu ne-a gonit departe cerul tău,
Nici marea, chiar de neagră i s-a spus
Ci noi, ne-am dus de gât cu Dumnezeu,
Când visul unei ierni ne-a fost răpus.

Când piepturile goale ne-au rămas
Și cinstea trebuia s-o sugrumăm,
Când demnitatea ne-a fost câine de pripas,
Noi am plecat ca s-o reînvățăm.

Și iată, ești slăvită-n an o dată
De cei ce soarta ți-o pecetluiesc,
Săracă, țara mea, țară bogată,
Oare câți astăzi chiar te mai iubesc?

Oare câți dintre cei ce peste an
Te dau la schimb, te sfâșie, te sug,
Nu te vor da iar mâine pe-un ciolan
Și nu te-or pune pentr-un euro, pe rug?

E ziua ta, azi, Românie și-s departe
Și-n suflet mi te port prin pribegii,
Dar îți urez să ți se facă parte
La ultimul tău drept de-a te trezi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Costel Zăgan

Resuscitarea României

Săracă țară bogată
ehehei demult am spus
dar acum ca niciodată
nevoia ne ia pe sus

Ehehei demult am spus
unde ne-au fugit eroii
munții unde ni s-au dus
în spânzurătoarea ploii

Unde ne-au fugit eroii
ba aici ba niciodată
în prăpastia nevoii
săracă țară bogată

Românie maica mea
moartea cred te-ar învia

poezie de din Cezeisme II (1 februarie 2009)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adi Conțu

Prin voia Sa

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Și ne-a fost cler însuși Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.

Nuntași ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu și eu... și macii
Și toate-n jur aplaudau.

Nici noi n-am înțeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.

Dar ne-am simțit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtați de îngeri pe aripe,
Acum te am și tu mă ai.

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul,
Prin voia Lui să fim mereu,
N-am înțeles atunci misterul
Dar iată... suntem tu și eu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

România Pitorească

România-i țara noastră
A celor, ce sunt Români
Și în veci va fi a voastră
Dragii noști', Dacoromâni.

Astăzi, este ziua ta
Slavă ție! țară dragă
Noi cu drag te vom cânta
Ca să știe o lumea întreagă.

Ești țara cea mai bogată
De aceea ești râvnită
Te-ajutăm să fii,, bărbată,,
Să devii iar împlinită.

O țară mai frumoasă, în lume nu există
Tu Românie, țara mea de dor
Arată-ne, că ești,, unionistă,,
Să fim cu toți românii, un singur popor.

Întâi Decembrie, este ziua ta
Bogată țară,,, dar săracă,,
Tu ai avut cumplita soartă
Aceea, de-a fi mereu furată.

Parveniți făr' de origini
Aciuați, pe-aici vremelnic
Hrăpereți far'de rușine
Ne-au furat în mod sistemic.

Țara noast' nu-i de vânzare
Cum vor unii ca s-o vândă
Să le spunem c-un glas tare
Nu mai stați dușmani la pândă!

Bate vântul de unire
Dinspre București spre Prut
E visul nost' de reîntregire
De toți românii, acum cerut.

Acum mai mult ca întotdeauna
Să fim uniți și patrioți
Din cele două țări, să facem una
Haide Române! Că sigur o să poți.

Dacă acum unirea nu o facem
Poate, mai târziu va fi mai greu
România Mare s-o refacem
Haideți acum! Să ne urmăm acest traseu.

Români!, prin noi același sânge curge
De ne unim, vom fi mult mai puternici
Doar împreună vom putea învinge
Că doar uniți, putem rămâne veșnici.

Din Chișinău și București
Să se audă tonul de unire
Române! De vrei într-adevăr să te unești
E necesară o scânteie, sa-avem acea pornire.

Românie! chiar de-ai fost de unii sărăcită
Să știi că toți românii te iubim
Astăzi de ziua ta, sa fii mai fericită
Nu e departe ziua, când noi vom izbuti.

La mulți ani! România.
01.12. 2022
Angelin Leru

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Angelin LeruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până și spațiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi și ne-au luat
cuvintele
am rămas muți, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roșie de sângele celor care mor
legile nu mai funcționează

telefonul sună a întuneric, când plătești
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul și-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net și afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoși
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soțul sau ea îți spune
tu nici nu tresari, ești tot acolo
parcă și după serviciu, șeful te întreabă
când e gata?

noaptea spațiul dintre noi s-a mărit
salteua și patul au fost prea scumpe
și trebuie să ne odihnim
dimineața plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La margine de hău

Ne-au rămas satele pustii și reci
Și-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.

Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.

Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...

Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conștiință!
Mai greu să scapi de neputință,
Când legile i-au transformat în zei...

Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Și-au reușit: le-a mers ca uns.

Ce "bravo" sunt acești mișei
Și ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.

poezie de din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. EvelinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dimitrie Bolintineanu

Ziua bună la țară

Țară dulce și frumoasă,
Tu, ce-ai fost gloria mea,
Eu mă duc, fii sănătoasă!
Nu știu de te-oi revedea.

Dar ce-mi pasă oare mie
Dacă pe pământ străin,
Dacă în călătorie
Moartea îmi va zice: vin'!

Vai! în sânu-ți dulce, oare
Sunt eu mai puțin străin
Când pe toată ziua moare
Visul sufletului lin?

Iară se ridică norul.
Vasul tău nu este-n port,
Vânturi rele ca și dorul
Către negre stânci te port.

Mâine va veni străinul
Să te prade, țara mea!
Mâine îți vor smulge sânul,
Mâine te-or îngenuchea.

Și tu n-ai nici mângâierea
Apărându-te, să mori.
Ei ți-au degradat durerea!
Și mormântu-ți n-are flori!

Ți-au făcut cununi de spine
Ca iudeii lui Isus,
Și râzând amar de tine,
"Ai unirea!" ei ți-au spus!

Dar ei ți-au luat din mână
Armele ce ai avut.
Dragă patrie română,
Ce rău oare le-ai făcut?

La străini te-or da-n prădare,
Vai! și pe cămașa ta
Fiii vitregi cu turbare
Sorții lor vor arunca.

Te-au lăsat în slăbiciune,
Fără legi, să putrezești
Și prin dulce moliciune
Te-au lăsat să te slăbești!

Când chiar fiii-ți te ucide,
Ce blestemi pe cel străin?
Țara mea se sinucide!
Moartea este-n al ei sân!

Fiii tăi nu vor dreptatea,
S-a văzut atâția ani!
Ei invoacă libertatea
Ca să fie ei tirani!

Către-acestea, dragă țară,
Tu poți încă a trăi,
Numai cei ce te-ncărcară,
Numai ei vor veștezi.

Astfel toamna când sosește
Frunzele în pomi pălesc,
Vântul aspru le răpește,
Putrede se risipesc.

Dar când primăvara vine
Pomul a reînverzit,
Paseri cu cântări sublime
Nouă viață i-a vestit.

poezie celebră de din volumul: Reverii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieții noastre, norii.

Păduri și ape și câmpii... Și munți,
Gonind prin noi sălbatici și desculți.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata și pe mama...

Văd cum se roagă pentru țara lor
Și ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uși închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toți românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E țara noastr㠖 Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea țării clopote răsună
Și cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Și-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele și candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port și din credință înfruptați,
În țara noastră ne-au făcut argați.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Și de strămoși, străini și prea departe.
Ne ninge cerul sânge și pedeapsă
Că n-am știut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci și slabi... am constatat.
Din țara noastră mulți ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În țara noastră este plâns și noapte.

Și plânge-n noi această țărișoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Și-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieții, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toți românii iar în țară
Și dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniți în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Și toți românii se adună-n cerc
Și libertatea iarăși o petrec.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieții noastre, norii.

Păduri și ape și câmpii... Și munți,
Gonind prin noi sălbatici și desculți.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata și pe mama...

Văd cum se roagă pentru țara lor
Și ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uși închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toți românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E țara noastr㠖 Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea țării clopote răsună
Și cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Și-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele și candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port și din credință înfruptați,
În țara noastră ne-au făcut argați.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Și de strămoși, străini și prea departe.
Ne ninge cerul sânge și pedeapsă
Că n-am știut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci și slabi... am constatat.
Din țara noastră mulți ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În țara noastră este plâns și noapte.

Și plânge-n noi această țărișoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Și-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieții, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toți românii iar în țară
Și dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniți în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Și toți românii se adună-n cerc
Și libertatea iarăși o petrec.

poezie de din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La început

La început,
nu ne acopereau nici griji și nici nevoi.
Eram ca frații. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toții, în bună înțelegere.
Ne durea pe toți, o cât de mică pierdere.
Toți aveam pe masă, aceleași bucate.
Toți ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toții oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toții oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toții oameni până când,
credința ne-a separat.
Am fost cu toții oameni până când,
politica ne-a despărțit.
Am fost cu toții oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.

poezie de (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

România, te iubesc!

Românii-au suferit după război,
Când rușii ne-au luat și pielea de pe noi:
Ne-au luat și grânele, și vinul, dar și vita,
Și nouă ne-au rămas doar coada și copita.

Cei ce-au trecut în timp prin astă țară,
Toți ne-au luat... și n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame și amar
Și-au renăscut ca Phoenix, din cenușă, iar și iar.

Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu și-a pierdut identitatea!

A stat în vânt și ploi ca stânca în picioare,
Când mulți au încercat să ne doboare.
Câți s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ și dulce limbă.

De-aceea îmi iubesc portul și glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoșesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fii, Doamne, bun!

Români adevărați, la noi în țară
Ne-au pus străinii jugul pe grumaz
Și ne-am făcut în lume de ocară,
Uitând c-am fost cândva popor viteaz.

Ne-au confiscat ce-am dobândit cu sânge,
Istoria și trupul țării mici,
Iar graiul nostru suferă și plânge,
Când e vorbit de niște venetici.

Ne-au interzis și sfinții-n calendare,
Să fim atei și să ne pierdem seva,
Căci spiritul ar vrea să ni-l omoare,
Să nu mai știm de Sfânta Parascheva.

Iar pe alt sfânt, care ne-a fost aproape,
Dimitrie cel Nou din București,
Ar vrea-n uitare-adâncă să-l îngroape,
Ca și pe fețele bisericești.

Fii, Doamne, bun și arată-ți Tu puterea
Și fă-ne iar de glorii s-avem parte,
Nu trece toate-acestea cu vederea,
Deșteaptă-ne din somnul greu de moarte!

poezie de (11 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La început

Am să vă spun acum pe scurt
Cum a fost la început.
Dumnezeu ne-a conceput
Dintr-o bucată de lut.
Când peste noi a suflat,
Cu viață ne-a înzestrat.
Apoi, Dumnezeu ne-a dat
Sfaturi bune de urmat.
Ne-a-învățat cum să muncim
Și viața cum s-o trăim.
De copii să avem parte
Să ducă viața mai departe.
Așa a fost la început
Când viața a apărut.

poezie de (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ioan Cojocariu

Drum șerpuit

Nu am casă, nu am masă,
Departe am plecat...
Iar drumul șerpuit, să mă întorc
Nu mă mai lasă,
Nici să întorc capul... nici să vin acasă.
Și hoinăresc prin lume neîncetat.

Picioarele-mi rănite...
Abia mi le mai port.
Iar soarele mă arde...
De nu îl mai suport.
Sudoarea de pe frunte...
Î-mi cade tot mai tare,
Iar drumul șerpuit...
Of doamne... sfârșit nu mai are.
Am inima... ce încă,
Nu mă lasă...
Mereu î-mi bate tare
Acum... la-n'tors acasă.
O ploaie cer plângând
Arșița ca să-mi treacă
Pe drum să merg cântând
Să uit că e săracă.

Săracă a mea țară...
Săracă și-n nevoi...
Că ne-au vândut acuma
Din nou domnii ciocoi.
Îl rog pe bunul Dumnezeu
Să-mi sfârșească drumul șerpuit.
Că numai pot de greu
Că țara... tare mi-am dorit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lângă respectul nostru de români...

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători și de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca nație și nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevărați.
Nu ei se țin ca țara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovărați
Și suferim și ură și ocară.

Să ducem veșnicia de români
Și plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici țară.

Nu ne-am vândut copii și nici părinți,
Să căpătăm arginții, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simți
Că-n palma noastră, odihnește truda.

Și chiar dacă acum suntem stăpâni
Doar peste sărăcia din hambare,
Lângă respectul nostru de români,
Te vom primi cu pâine și cu sare.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mafia PSD-istă (pamflet)

A fost odată un coșmar,
A fost în România,
O mafie de PSD-iști,
Ce ne-a stârnit mânia.

Avea în frunte-un infractor,
Un dublu condamnat,
Un mafiot cum n-a mai fost,
Din Iad parcă scăpat.

Mințeau că sunt socialiști,
Săraci și democrați,
Dar erau neocomuniști
Și putred de bogați.

Ne-au divizat și stpânit,
Cum nu am fost vreodat',
Căci cu TV-ul ne-au mințit
Și ne-au manipulat.

De va da Dumnezeu cel Sfânt
Să ne trezim cândva,
Ei nici de-ar fi deja-n mormânt,
Nu vor scăpa!

pamflet de din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete și satire (11 februarie 2019)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marin Moscu

La crucea de ciozvârte

La crucea de ciozvârte a neamului meu
Dumnezeu din ceruri se închină,
Noi am purces să ștergem visul greu
Și ne-necăm în lacrimi și-n ruină.

Ne-au mângâiat cu verbul lingușirii,
Ne-au mirosit și măduva din oase,
Ne-au țepuit și sângele iubirii,
Ne-au pârjolit câmpiile mănoase.

Nici munții nu respiră-n univers,
Nici marea nu-și mai potrivește valul,
Coloana existenței e pusă pe invers
Și convertit în rugi e idealul.

Țara-n haturi e miros de moarte,
Clopotul de-otravă o poartă peste vreme,
Oare ne-am născut s-avem păcate
Alăptând nelegiuiri extreme?

Curajul se închide sub lespedea tăcerii,
Ne ascundem în mormânt durerea,
Sudorile sunt roadele plăcerii,
Sărăcia țării ni-i avere?

La crucea de ciozvârte a neamului meu
Dumnezeu din ceruri se închină,
Noi am purces să ștergem visul greu
Și înflorim cu lacrimi din ruină!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Elena Malec

Mișcarea #Metoo

azi suntem cam încruntate,
că așa imaculate,
noi am fost abandonate,
după ce-am fost abuzate,
chiar de Blondu' cel vestit
ce, firește, ne-a mințit,
că ne pune-n roluri mari,
dar cotoii ordinari
de la Hollywood, să vezi,
ne-au sedus motani englezi,
poate americani, mai știi,
ce mai, toți cineaștii,
ne-au promis marea cu sarea,
ne-am ales cu disperarea
și onoarea,-autostima,
numai Blondu' cu pricina,
e de vină c-am pierdut:
nu știm ce e de făcut,
dar în lupta-anticotoi,
vom striga în cor: Și noi...

poezie de din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut și facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieții cât mai ușor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii și-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalți, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să știe,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtați sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunși în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem dușmani,
Majoritatea vom petrece și fără mulți bani,
Mulți, dar nu toți vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înțelegere, pace și fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Și fiecare dintre noi să ajute, chiar și pe dușman.

Viața este calea spre eternitate,
Și fiecare an este un pas,
Câți oare dintre noi, în realitate,
Știm cât timp sau pași, ne-a mai rămas?

poezie de (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu KerekesSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Prioteasa

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Și din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit și-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Și ne simțeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu știu acum ce pot să fac, sunt trist, posac și de dor zac
Că te-am pierdut și-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc și-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viața mea,
Nu vreau să-ți zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ți spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranța ne-ar reda!
Acuma știu cum să te-mpac și toate voile să-ți fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A venit în miez de noapte Zamolxis

A venit în miez de noapte, Zamolxis ca să ne spună,
Că nu ne mai este frate. Nu mai suntem împreună.
Politica ne-a despărțit, averile ne-au învrăjbit.
Nu mai avem zile bune. Ne-am împrăștiat prin lume.
"Săracii daco-romani, ați rămas de-acum orfani.
Dacia vostră bogată, de toată lumea-i furată.
Rusia vă dă târcoale, Europa vostră doarme.
Pe voi, cei rămași în țară, care n-ați plecat afară,
Sărăcia vă sugrumă, țara nu vă mai e mumă.
Singuri sunteți vinovați, pentru tot ce îndurați.
De ce nu vă adunați și-împreună să luptați,
Pentru țară, pentru neam, pentru frunza de pe ram?
Sufletul în mine plânge, când văd cum vă pierdeți neamul.
Inima rău mi se frânge, când văd cum vă duce valul.
Unde-i Dacia străbună? Unde-i patria română?
Neam de daci și de romani, ca să nu mai fiți sărmani
Treziți-vă din amorțire și faceți din nou unire.
Cu Burebista, Decebal, să formați puternic val.
Să faceți pace în Carpați, o veșnicie să fiți frați.
Să fiți voi Mircea și Mihai, stăpâni pe al țării plai.
Din cenușă să renască, țara vostră rmânească".
Și ne-a mai spus Zamolxis că:
"Dacia-Felix de altădată, în România Mare schimbată,
Să rămână-n veci unită, de glorie acoperită".

poezie de (august 2018)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook