Ion Ion

În beciul cu morţii, Ion e frumos.
Întins gol pe piatră, c-un fraged surâs.
Trei nopţi şobolanii l-au ros
Şi gura-i băloasa ca de sacâs.

Când cioclu-l ridică-n spinare
Ion par-ar fi de pământ.
De-l pui poate stă în picioare,
Dar braţul e moale şi frânt.

În ochii-i deşchisi, o lumină,
A satului unde-i născut,
A câmpului unde iezii-a păscut,
A încremenit acolo străină.

Departe de vatră şi prins de boieri,
Departe de jalea mămuchii,
Pe trupu-i cu pete şi peri
În cârduri sunt morţi şi păduchii.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Flori de mucigai
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul pământului

se auzea tot mai des
acum era un abur
de toamnă cu miros
de struguri copţi zi
de zi ceas de ceas
pământul se bucura de covorul
de frunze care-şi plâng
dorul de veşnicie ros
de şobolanii fugiţi peste câmp
unde iezii miroseau a lapte
au păscut trifoiul cu patru foi
şi o tulpină scurtă
departe de jale în cârduri de sacâs

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

agăţată de un petec de pământ, ascult muzica sferelor
am rămas aşteptând şi privind cerul
constelaţii întregi, cerşesc universului timpi,
eoni de lumină ce vor să se întoarcă acasă,
Acolo unde a început totul
Acolo unde Adam a rătăcit drumul
iar Eva s-a născut pe Pământ
între ei şi noi era departe cândva
însă El a găsit drumul
sunt atom al acelui timp
sunt particulă din acel univers
spre care mă îndrept
înţelepţindu-mă, uitând de mine
dar regăsindu-mă în paradisul etern.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când morţii sunt aşa departe

Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine ştie? – poate
Ne uită.

Când morţii sunt aşa departe,
Şi când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine ştie? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.

Priveşte-n jurul tău – e marea
Vieţei; pleacă şi o-nfruntă,
Îmbată-ţi ochii-n contemplarea
Minunilor ce te aşteaptă;
Trăieşte, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.

poezie celebră de Ovid Densusianu din Limanuri albe (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut

Dincolo, de departe
am plecat
într-o cădere lungă
să caut ceva,
ce nu am avut
în viaţa din spatele pietrei,
nici ieri,
azi...
poate voi găsi mâine
acolo unde am păşit acum
negândit de departe
unde-i direcţie
şi mult înţeles,
de voi putea înţelege...

poezie de Maria Nicolae
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciuta ciutelor

Printre meri şi printre peri
Plimbă-mi-se mari boieri,
Mari boieri cu cai bălţaţi
Cu călţuni împintenaţi,
Cai cu frâne de argint,
Cu poclăzi până-n pământ,
Plimbă-se, alintă-se,
Între ei intreabă-se:
Unde-i ciuta ciutelor,
Frumoasa frumoaselor,
Rumeneala zorilor,
Podoaba crăieselor?
Cu arcu' să o vână,
Cu cununi s-o-ncununăm,
Cununii de cununie
Lui Vodă dalbă soţie.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantă de lumină-n piatră

Piatra piatră, de e piatră,
tot se lasă sărutată,
înfloreşte şi suspină
şi străluce în lumină,
precum floarea din grădină...

Ştie răsărituri şi apusuri,
mii de împliniri şi presupusuri,
zac în ea scenete epocale,
chiar regrete şi dorinţi carnale.

În mesajul pietrei, vertical,
intuieşti Edenul muzical,
împietrit, acolo, în răstimp,
de toţi zeii Marelui Olymp!

Îndeaproape –
trup cuprins de dor,
fantă de lumină-n piatră,
ca un foc verzui din vatră,
cu sclipiri de Meteor,
fraged, cânţi, Eleaonor!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea la întrebări

Geaba coperiş de ţiglă
Înjghebează câte-un rost
Sau vremelnic adăpost
Când n-ai propria ta siglă

Cât alergi şi te mai cauţi
Iluzoriu prin imperii
Suflete, să nu te sperii
Că şi îngerii-s precauţi

Gem strădanii cât n-ajungi
Să atingi un vis cu mâna
Şi eşti dus cu anasâna
Pân'la prinţii nibelungi

Viaţa-ntreagă doar o goană
Dup-o geană de lumină
Adierea ei străină
Un capriciu sau o toană

Ce-ai să faci robit de zborul
Care te-a învins şi încă
Vin iar fluturii şi plâng, că
Nu le-a mai ajuns fiorul?

Unde-i dramul de speranţă
Şi cu care te-ai născut?
Viaţa ca un atribut,
Pierde-n orice circumstanţă

Nopţi albastre plâng cu duzii
Paşii rătăciţi în stepe
Când alături, la un step, e
Ţara marilor iluzii

Unde-i îngerul, trimisul
Ce-mi păzea noapte de noapte
Cu duioasele lui şoapte
Fraged somnul meu şi visul?

Daţi-mi iar abecedarul
Câtă vreme se mai poate
Unde nu se mai bat gloate
Să-şi răstoarne-ntruna carul

Daţi-mi neaua mea curată
Şi pe care n-aveaţi voie
s-o întinaţi. Căci între voi e,
Orice vorbă, maculată

Eu sunt numai pierzătorul
Bucuriilor de fapt,
Cel căzut în primul rapt
Şi-aştept răscumpărătorul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de aici

Vreau să trimit un vis departe de aici –
acolo unde înalt se avântă rândunica;
poate că lanul tău de grâu s-a copt
şi prin oceanele aurii ale secarei
se strecoară un murmur blând de pâine.

Aici e o lume de apă şi de piatră,
în mâna mea nu-i pâine – şi-i număr liniile.

poezie de Harry Martinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au murit poeţii

Vouă, celor morţi, arşi, împuşcaţi,
Vouă vă scriu, colegi din tinereţe.
Un torent de pământ se prăbuşi peste voi
şi freamătă - cu freamăt de plante.

E tăcere, nemişcare şi gol
Vârtejuri de pământ, pe jumătate stinse -
Unde este durerea - gurilor moarte
cuvintele să nu le lipsească -

Iată, deasupra, înalt, în trunchiuri
din voi crescute freamătă nopţi şi vânturi,
pentru gurile pline de pământ şi var
în zadar căutaţi cuvinte -

E târziu, prea târziu pentru încătuşate mâini
prin neodihnite furtuni, nopţile să le sfarme.
În zadar pe cei vii îi chemaţi
cu plânsetul şi vaietul vântului.

Târziu, e târziu. Se ghemuiră vânturile
pajişti adânci ademenesc, arome de lumi subterane,
mai departe trebuie să sap sub pământ, mai adânc
până voi ajunge la voi.

Prea târziu, deja e prea târziu. Trebuie să tac,
depăşit şi uitat. În ochi morţi
se clatină copacii şi cântătorii grauri.
Oarbe torente de pământ se rostogolesc, se rostogolesc

Risipiţi prin rizomi de ferigi,
în rădăcinile mestecenilor şi-n zmeurari sălbatici,
plutim tăcuţi, încotro, pentru ce?
mai departe, tot mai departe - - -

poezie de Tadeusz Borowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământesc

Dacă aş fi fost sortit
Să stau întins în poala zeilor,
Aş fi fost hrănit de o doică divină
Cu laptele sfânt al norilor.

Aş fi fost zeul refluxului sau grădinii,
Strajă mormintelor sau porumbului,
Dar eu sunt un om şi nu am nevoie de nemurire:
O soartă divină m-ar înspăimânta.

Sunt fericit că nimeni nu mi-a încremenit buzele într-un surâs,
Departe de sarea şi veninul pământului.
Deci pleacă, vioară a Olimpului,
Nu am nevoie de cântecul tău.

poezie de Arseny Tarkovsky, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii acolo

Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poţi rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrăţişează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poţi să admiri imensitatea,
acolo unde
poţi învinge moartea.
Doar acolo
poţi îmbina
viaţa spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poţi primi
lumina credinţei
sevă a fiinţei.
Doar acolo poţi avea
împliniri spectaculoase
şi schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantă de lumină-n piatră

poem dedicat poetei Eleanor Mircea

Piatra piatrā de e piatră,
tot se lasă sărutată,
înfloreşte şi suspină
şi străluce în lumină,
ca pistilul în stamină...

Ştie răsărituri şi apusuri,
mii de împliniri şi presupusuri,
zac în ea scenete epocale,
chiar regrete şi dorinţi carnale.

În mesajul pietrei, vertical,
intuieşti Edenul muzical,
împietrit, acolo, în răstimp,
de toţi zeii Marelui Olymp!

Îndeaproape –
trup cuprins de dor,
fantă de lumină-n piatră,
ca un foc verzui din vatră,
cu sclipiri de Meteor,
fraged, cânţi, Eleaonor!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea ce râde în soare

Merg visător pe câmpul cu flori,
Pictez imaginea ta în crude petale,
Pun pe obraz şi pe buze roşii bujori,
Pe ochi pun irişi ce-mi pâlpâie-n cale.

Sprincene aleg, pe încercate,
Din spuza de flori frumos arcuite,
Gene de vis îţi pun pastelate –
Flori de iubire-n săruturi gândite.

Cercei îţi pun la urechi, Cerceii
Doamnei care cresc pur, senzual,
Pe unde în voioşie aleargă mieii
Imaginaţiei mele scăldată-n real.

Las pe gâtu-ţi firav părul sulfină
Să mângâie moale vântul fierbinte,
Trupu-i întins mereu în lumină –
Amfora de flori plantată-n cuvinte.

Merg în genunchi pe câmpul întins
Pictând imaginea ta în crude petale
Sau, poate, am inima scoasă din vis
Şi-i pusă în floarea ce râde în soare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul

Biruitor de lifte şi jivine,
Aşteaptă dârz, la rându-i biruit,
Şi ochii lui, de patru timpuri pline,
Incremeniţi pe zare, n-au dormit.
Pe locul unde şi-a răpus vrăjmaşii,
Iar slava lor tărâna a căzut,
S-au arătat, în urmă, în sânge, paşii
Curteniilor şireţi ce l-au vândut.
Inchis în turnul morţii din poruncă,
Prinţul e-ntreg, dar gândurile-l dor,
Ca nişte vulturi negri ce-şi aruncă
Intre coteţe rotirile lor.
Puterea lui întreagă şi vitează
Ascultă-n noaptea de safir şi lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.
Şi când îl rod păduchii câteodată
Pe dedesubtul platoşei domneşti,
Prinţul te simte, spada fermecată,
Prinsă de şold, c-ai tremurat şi creşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

mă uit afară cum ninge
cum albul inundă o lume imundă
că numai ştii până unde
acum se întinde
frigul - ce-mi intră până la oase -
chiar timpul pare să fi oprit
în ceasul ce nu mai bate
iar clipele zac neputincioase
e totul încremenit
nici noaptea nu mai e noapte
doar geamul de la fereastră-a-nflorit
a în-flo-rit
şi tu eşti departe...
departe...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lectură uşoară

suferinţa îşi caută armonia sa
în lirism, în misterul naturii, pentru noi
doar o lectură uşoară, pentru mine corul
din întuneric
spărgând ferestre, sticla lor vopsită cu negru

vă încearcă unde pioase, moi
catifelate, poate şi o lacrimă
când cânepa nopţii mi-e cămaşă...
..........................................
poetul nu mai există în realitatea aceasta
el este ancorat împreună corăbiilor
din porturi departe, departe
păduchii, setea, ţipătul imploziv aparţin
altui trup insensibil şi totuşi înfricoşat
de lirism – neştiind a-l numi astfel,
de misterul naturii căutându-l instinctiv
armonia negăsind-o în suferinţă, nici
în surâs, nici în iluzia că un poet a trecut
vreodată prin trupul lui, părăsindu-l apoi
într-o dimineaţă de iarnă.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire sfărâmată

Ţi-a fost iubirea sfărâmată
Şi trupul frânt în două
Tu te-ai grăbit sa pleci acolo
În lumea cea necunoscută nouă.

Ai fost un înger pe pământ
Un înger eşti ş- acolo
Tu ai zburat, suflet iubit
Şi ne-a rămas
Durerea toată nouă.

Ai fost plăpândă şi frumoasă
Ca roua-n răsărit
Cand razele-ţi cădeau pe faţă
Tu chip neprihănit.

Te strig mereu, dar nu-mi răspunzi
Şi mă întreb de ce?
Ştii bine doar cât te-am iubit
Copila mea cea bună.

Stau nopţile si ma jelesc
Dar nimeni nu m-ajută
Să-mi spună unde te gasesc
Copila mea iubită.

Am să te-aştept pân la apus
Când luna se-ntrezare
Şi-mi spune cu al ei surâs
Că nu eşti prea departe. Oare?

poezie de Ionel Iamandei (30 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi

Cad ploile verii, ploile serii se pierd între pământ şi cer.
Norii îşi scutură veşminte de lumină,
precum păsările cerului, lasă în urmă zbatere de aripi.
Ochii privesc departe, dincolo de orizont, acolo unde nu te zăresc.

Căci lacrimile mele sunt amare şi reci, precum ploaia.
Tristeţe! ai chip frumos, dar eşti fără milă,
fragilă şi rece aşterni peste mine mantia ta de lumină.
Doruri se frâng în piept a zbatere,
depărtarea mă cheamă cu gust de fagure.

În faţa casei mele sunt urme de paşi, de iarbă călcată de talpă de om,
iar vara este pe sfârşite şi iarba se va ostoi de dor şi uitare.
Rămâne doar gândul ce ţipă în noapte
pentru a-şi găsi sălaşul acolo departe, în inima ta.

Şi plouă mărunt, e seară,
tăcerea se aşterne potop între noi şi inima bate şi inima tace
şi luna priveşte timid cu ochi ca de sfinx şi sunet de ploi.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!