Întoarcerea la întrebări

Geaba coperiş de ţiglă
Înjghebează câte-un rost
Sau vremelnic adăpost
Când n-ai propria ta siglă

Cât alergi şi te mai cauţi
Iluzoriu prin imperii
Suflete, să nu te sperii
Că şi îngerii-s precauţi

Gem strădanii cât n-ajungi
Să atingi un vis cu mâna
Şi eşti dus cu anasâna
Pân'la prinţii nibelungi

Viaţa-ntreagă doar o goană
Dup-o geană de lumină
Adierea ei străină
Un capriciu sau o toană

Ce-ai să faci robit de zborul
Care te-a învins şi încă
Vin iar fluturii şi plâng, că
Nu le-a mai ajuns fiorul?

Unde-i dramul de speranţă
Şi cu care te-ai născut?
Viaţa ca un atribut,
Pierde-n orice circumstanţă

Nopţi albastre plâng cu duzii
Paşii rătăciţi în stepe
Când alături, la un step, e
Ţara marilor iluzii

Unde-i îngerul, trimisul
Ce-mi păzea noapte de noapte
Cu duioasele lui şoapte
Fraged somnul meu şi visul?

Daţi-mi iar abecedarul
Câtă vreme se mai poate
Unde nu se mai bat gloate
Să-şi răstoarne-ntruna carul

Daţi-mi neaua mea curată
Şi pe care n-aveaţi voie
s-o întinaţi. Căci între voi e,
Orice vorbă, maculată

Eu sunt numai pierzătorul
Bucuriilor de fapt,
Cel căzut în primul rapt
Şi-aştept răscumpărătorul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la visare

moto: Peste tot e câte-un clinci
Când se-ocupă o uzină
Cu pancarte şi lozinci
Şi canistre cu benzină!
-------------------------

Dacă-i vorba de ales
Daţi-mi tot ce mi-aţi promis:
Daţi-mi dreptul meu la vis
Că l-aţi invocat prea des

Daţi-mi liniştele care
Le răpiseră ceilalţi
Când cobori să te înalţi
Stinge vântul felinare

S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă

Un pikamer ce nu sparge
Nici asfat, nici asfaltite
Leagă nopţile tihnite
Cu o spaimă de catarge

Ce să facem împreună
Când nici singuri nu puteţi
să-i opriţi? Ţiganii beţi
Dau cu vorbe proaste-n lună

Declarăm război la stres
Dar ghişeul s-a închis
Daţi-mi dreptul meu la vis,
Că l-aţi invocat prea des!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice zi incepe prost

Orice zi începe prost
Dacă n-ai un adăpost,
Orice zi e-un singur pas către noapte…

Orice noapte trece greu
Dacă singur eşti mereu,
Orice noapte-i un popas de o noapte…

Când soarele-apune
Toate sunt bune,
Când el răsare
Nimic nu pare schimbat!

Orice zi începe-aşa,
La sfârşit e noapte grea,
Orice zi e-un singur pas către tine…

poezie de Alexandru Andrieş
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la visare

Dacă-i vorba de ales
Daţi-mi tot ce mi-aţi promis:
Daţi-mi dreptul meu la vis
Că l-aţi invocat prea des

Daţi-mi liniştele care
Le răpiseră ceilalţi
Când cobori să te înalţi
Stinge vântul felinare

S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă

Un pikamer ce nu sparge
Nici asfat, nici asfaltite
Leagă nopţile tihnite
Cu o spaimă de catarge

Ce să facem împreună
Când nici singuri nu puteţi
să-i opriţi? Ţiganii beţi
Dau cu vorbe proaste-n lună

Declarăm război la stres
Dar ghişeul s-a închis
Daţi-mi dreptul meu la vis,
Că l-aţi invocat prea des

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti?

torn în marmur idealul,
gura ta o fac izvor,
ochii faruri lucitoare
şi dorinţa o fac dor;
fac din tine o baladă
alergând spre infinit,
frigul dragostei şi-al morţii
e ceva nedefinit.
din fragmente de statui
te-am clădid ca pe-o naiadă
şi te-ai risipit în lume,
ochi-mi să nu te mai vadă.
ai ucis visul pe care
îl visam în nopţi senine,
când foşneau plopii-n cărare,
nopţi albastre şi divine...
tu te-ai risipit în zori
ca o stea căzută-n mare,
o petală dintre flori,
rătăcita pe cărare.
timpul plapuma si-a-ntins
ca un nor cu ploi de toamnă
şi ne-a -nvins, măre, învins...
unde eşti acum, doamnă?
unde eşti să-ţi spun povestea
ce-i străină şi târzie
cu o dragoste curată
transformata-n erezie.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la ţară

Locuinţa mea de vară
E la ţară...
Acolo era să mor
De urât şi de-ntristare
Beat de soare
Şi pârlit îngrozitor!

Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viaţa ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.

Nu exista berărie,
Nici regie...
Doar un hoţ de cârciumar
Care are marfa proastă
Şi-o nevastă
Ce se ţine c-un jândar'.

Când te duci pe drumul mare
La plimbare
Este praf de nu te vezi:
Trec, mişcând domol din coadă,
Spre livadă
Ale satului cirezi.

Şi te poartă sub escortă
O cohortă
De ţânţari subţiri la glas,
Înzestraţi la cap cu-o sculă
Minusculă,
Cu pretenţie de nas...

Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Şi-l întreabă fără noimă:
"CE-AI CU NOI, MÃ?
PENTRU CE SÃ DÃM CU VAR?"

Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat...
(Am vazut aci-ntr-o noapte
Nişte fapte
Care m-au scandalizat!)

Dar în zori încep cocoşii
Păcătoşii,
Că să facă iar scandal,
Să te sături de viaţa
Şi dulceaţa
Traiului patriarhal!

De-aia zic eu, prin urmare,
Vorbă mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai treb'e altă cură
În natură
Să mă duceţi cu alai!

Meargă pictorii la ţară
Ca să piară
De căldură şi de praf!
Mie daţi-mi străzi pavate,
Măturate,
Daţi-mi cinematograf!

Daţi-mi, daţi-mi strada-ngustă
Unde gustă
Omul viaţa mai din plin,
Cu trăsuri, femei cochete
Şi cu fete
Încălţate cel puţin!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu te-ai născut să-mi fii mie iubire
Eu câmp de maci, tu ploaia mea cu soare
Un curcubeu aşezi pe-a mea înflorire
Eşti roua mea- eu macul tău în floare!

Tu te-ai născut să-mi fii ţărmul la care
Eu marea ta, mereu neliniştită
O îmbratişezi când vezi furtuni în zare
Iar eu imi aflu tihna fericită!

Tu te-ai născut să-mi fii mie lumină
Când mă trezesc cu năluciri în noapte
Mă înveleşti cu linişte deplină
Şi mă adormi în dezmierdări şi şoapte.

Tu te-ai născut să fii pământu-n care,
Eu am crescut şi mi-am lăsat mireasma
De iasomie dulce, ameţitoare,
Îndrăgostit de mine toată viaţa.

Tu te-ai născut să fii cel pentru care
Eu am rodit din dragoste copii!
Să fie peste apusuri- alinare
Şi câmpului de maci- zorii de zi!

poezie de Angelina Nădejde (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce suntem aici, pe pământ?

Viaţa noastră-i aici,
Un ceas între veşnicii,
Un popas între bine şi rău,
Unde stăpân peste fapte,
Eşti doar tu, om...
Tu eşti lumină şi noapte,
Pace şi ură,
Nisip şi ocean...
Tu eşti întunericul în care-ţi afunzi paşii,
Ori lumina în care te-nalţi vis fraged
Cu aripipi filigranate
Şi moi, parfumate.
Cum vrei să fie drumul ales?!
Transcendental? Retrovers?!
Ce taină mai ai de aflat?!
Viaţa e trecătoare,
Caută repede
Clipa care te desparte de moarte!
De moartea eternă...
Eşi ultima piesă a bătrânului puzzle,
Furtună dezlănţuită
Ori blânda mângâiere de soare...
Ce eşti?! Ce vrei să fii?!
Căci viaţa e trecătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, e greu!

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana,

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion Ion

În beciul cu morţii, Ion e frumos.
Întins gol pe piatră, c-un fraged surâs.
Trei nopţi şobolanii l-au ros
Şi gura-i băloasa ca de sacâs.

Când cioclu-l ridică-n spinare
Ion par-ar fi de pământ.
De-l pui poate stă în picioare,
Dar braţul e moale şi frânt.

În ochii-i deşchisi, o lumină,
A satului unde-i născut,
A câmpului unde iezii-a păscut,
A încremenit acolo străină.

Departe de vatră şi prins de boieri,
Departe de jalea mămuchii,
Pe trupu-i cu pete şi peri
În cârduri sunt morţi şi păduchii.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Flori de mucigai
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de noapte

În fie care noapte mă porţi
Tu visul meu de noapte
La bolta cerului baţi la porţi
Zbori între vis şi realitate

Eşti sufletul mereu din vis
Zborul tău mă însoţea
Cu aripi de dor m-ai cuprins
Tu mi-ai descifrat iubirea

Şoimul transformat în nor
A plutit deasupra mea
Voi iubii văzduhul până mor
Şi lumina Lunei cu căldură sa

Zboară aripi prin văzduh
Îngeri ce ne înconjoară
Desfătări ale unui duh
Note calde scoase din vioară

Suflete se topesc în stele
Ploaie caldă cu meteoriti
Noi ne-numărăm prin ele
Să iubim suntem sortiţi

Ne-ntâlnim în noaptea ideală
Sori ce strălucesc în beznă
Praf de stele curge în beteală
Liniştea geană peste geană

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara unde...

Trăim în ţara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Şi unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!

Trăim în ţara unde verbul "a iubi",
Ca om ne defineşte şi ne onorează
Şi unde moştenire lăsarăm la copii
Dragostea de ţară ce-n suflete primează.

În ţara unde există bunătate,
Unde orice român în casă te primeşte
Tratându-te la fel ca pe un frate,
Să nu greşeşti, trădându-l mişeleşte!

Nu suntem slabi să crezi că poţi să râzi de noi,
Fiindc-am lăsat păduchele în cap să ni se urce,
Trăim încă pe locul unde se nasc eroi
În firele de iarbă când ţara-i la răscruce!

Poate tăcem acum şi nu zicem nimică,
Vrem să vedem răimea cât duce de departe,
Dar ai să vezi românul de jos cum se ridică
Şi-n glas de tunet zice: Azi fac dreptate!

Purtăm răbdarea, o haină pentru-afară
Când moliile-o rod, găuri în ea rămân,
Dar pielea ce se vede nu-i de ocară,
Sub ea palpita un suflet mândru de român!

Trăim încă în ţara unde se nasc viteji,
Lumini ce pot străbate şi cea mai neagră noapte,
Tu crezi că noi dormim, dar ochii ne sunt treji,
Ai grijă cu românul când s-o trezi din "moarte"!

Trăim în ţara unde mândri ne-am născut
Trăgându-ne puterea din pământul străbun,
Nu crede c-ai învins, dacă azi am tăcut,
În vine înc-avem un sânge de român!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie pentru cei mai frumoşi miri

Pe cerul vieţii mele fluturi zboară...
Ază îţi voi fi mireasă-ntâia oară,
Un vis frumos, un înger de lumină,
Ce-a prins prin tine, Gigi, rădăcină.

S-a aşezat lumina-n diademă...
Azi mi-a jurat o dragoste eternă.
Eternitatea ne va înfia,
Căci tu vei fi al meu şi eu a ta.

Eşti cea mai frumoasă, femeie!

Femeie, astăzi eşti cea mai frumoasă,
Strălucitoare stea din Carul Mare,
Căci Gigi te-a ales să-i fii mireasă...
Să-ţi fie viaţa cânt şi sărbătoare.

Eşti Soarele şi viaţa pentru care
A-nmugurit lumina la altar,
Eşti vis, lumină, pace, sărbătoare,
Eşti dragostea cea fără de hotar.

Eşti trandafirul prin în diadema
Eternului. Căci azi te-ai cununat
Şi stelele vor răsări pe trena
Ce cu iubire-n suflet ai brodat.

Promisiune
De azi cu tine-alerg prin visul meu,
Sunt şi voi fi mereu îngerul tău...
Promisiune, adevăr, dreptate...
Vom fi acelaşi pas până la moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stepele nopţii

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana,

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stepele nopţii

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana -

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şerpi peste tot

Sunt şerpi peste tot.
Daţi-mi un trup gol de femeie vulgară
Să-mi şterg lacrimile uşuratice,
Să-mi ascut cuţitele tocite de praful
Ce mi se scurge dintre buze,
Să lovesc viorile la care nu ştiu să cânt.

Daţi-mi o carte cu pagini albe
Din care să citesc filosofie şi poezie proastă
Noaptea, cu lumina stinsă,
Din care să-mi fac ţigări cu gust transparent de iute,
Al căror fum să mă dezbrace de starea solidă
Şi să-mi violeze când brutal
Când în fugă spre mângâiere simţul tactil,
Cotoarele degetelor ce-mi ies din palme
Şi se îndreaptă fierbând
Să-mi smulgă centrul de greutate.
Căci doar aşa biologia mi-ar accepta zborul.

Sunt şerpi peste tot.
Daţi-mi o lumânare aprinsă pentru cei vii şi pentru cei morţi
Să dau foc unei biserici,
Să sfidez bezna în care preoţii ascund măcelării
Cu numele sfinţilor încrustate pe uşi la vestiar,
Să scriu seara, arogantă şi fecundă,
Despre fetişuri şi despre păpuşi ruseşti,
Să-mi văd iubitul în penumbră barocă.

Daţi-mi un pieptăn din oase de păianjen
Să descurc din şuviţele de roşu
Doar merele veninoase
Spre a le mânca gurmandă
Cu ura virginilor sacrificaţi inocenţei urâte a lumii,
Să-mi tulbur sexualitatea,
Pieptănându-i impozanţa artistică până la flagelare.

Daţi-mi un ac placat cu aur
Şi un mosor de sârmă ghimpată,
Să-mi cos buzele pe direcţia sucului gastric al cuvintelor,
Pe solitudinea înnăscută şi ruinată de înmulţirea cu zerouri.

Daţi-mi o pâine veche de 2000 de ani.
Îmi place să feliez, aproape lasciv, aproape agresiv,
capitole biblice, şi cu falsa compasiune provincială,
să-ntind bucaţi din ea la cerşetori pe stradă
Şi-apoi să le explic de ce le-a plăcut basmul.
Sânt şerpi peste tot.

Daţi-mi o frunză de astă toamnă...
Daţi-mi sfaturi inutile,
Daţi-mi o eşarfă de pionier plină de molii,
Daţi-mi crezare!
Daţi-mi premiul special pentru competiţia depravaţilor
Ce iubesc furios...
Daţi-mi drumul
Căci eu sunt Şarpe
Iar voi sunteţi Hrană.

poezie de Natalia Primejdie (2008)
Adăugat de Natalia Primejdie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ducele: De moarte fii sigur; aşa îţi vor fi mai dulci
Şi viaţa şi moartea. Tu spune vieţii:
Dacă te pierd, eu pierd un lucru pe care
Doar nebunii şi l-ar dori: o respirare eşti,
Supus puterilor stelare pe care le-nduri
În orice loc al hălăduirii tale
Oră de oră: eşti măscăriciul morţii;
Îţi dai şi sufletul fugind de moarte
Dar mereu către ea alergi. Nobil nu eşti,
Când bunurile vieţii tale în lume
Se hrănesc din josnicie. Nu eşti viteaz,
Când ţi-e frică de furca moale, fragedă
A unui biet vierme. Somnul e odihnitor,
Şi-l cauţi de-atâtea ori; dar te sperie
Moartea care este acelaşi lucru.
Nu eşti tu însuţi; mii de boabe ale ţărânii
Te-au alcătuit. Fericit nu eşti; tânjind
După ceea ce nu ai, tu mereu dai uitării
Cele ce ai. Statornic nu eşti;
Starea ta se schimbă curios după lună,
Când eşti bogat de fapt eşti sărac;
Ca un măgar cocoşat sub lingouri
Duci bogăţia cea grea un singur drum
Şi te descarcă moartea. Nu ai apropiaţi;
Progeniturile care te recunosc,
Cele ieşite din vintrele tale,
Blestemă guta, scărpinarea pielii şi ruptoarea
Că nu mai mori o dată. Nu ai tinereţe,
Nici bătrâneţe, ci un fel de somn al după-amiezii
Când visezi la amândouă; sfânta tinereţe
Tu o-mbătrâneşti tânjind la darurile
Bătrânilor ţepeni; o dată ajuns bătrân şi bogat
Unde-ţi sunt patima, căldura, muşchii, frumuseţea,
Unde-i plăcerea bogăţiei. Viaţa ce mai este
Pentru tine? De mii de ori moartea se-ascunde
În viaţă: şi totuşi de moarte ne este frică,
Ea care toate relele nivelează.

replici celebre din piesa de teatru Măsură pentru măsură, scenariu de William Shakespeare, traducere de I. Ieronim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!