Viaţa dusă în făţărnicie şi minciună se murdăreşte, degenerează. Sufletul se mutilează, viaţa devine tristă, un jug insuportabil; dispare plăcerea de a trăi, scade lumina. Pomul vieţii se usucă, nu mai dă fructe. Dar, în cele din urmă, forţele ascunse ale vieţii sparg scoarţa minciunii şi a făţărniciei, şi răsare soarele adevărului şi dreptăţii.

Vazghen Gabrielian în Portrete - Scriitori armeni din Diaspora (1976)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hotarele minciunii sunt înguste, zilele fărădelegii – numărate. Ceea ce e minunat în viaţa omului este faptul că, în cele din urmă, adevărul şi dreptatea înving şi toate lanţurile sunt sfărâmate.

citat din Vazghen Gabrielian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce vom semăna în sufletele copiilor, aceea vom culege la urmă.

citat din Vazghen Gabrielian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul vieţii

L-am simţit cu inima şi trupul,
Mi se părea că noaptea-i urlă lupul,
Că i-ar sfâşia şi ochii şi lumina,
Că s-a născut în lume îi fu vina.

Să fie unic pomul pe pământ?
Să aibă rădăcinile în tină şi-n cuvânt?
Să-i fie pronunţată viaţa de înaintaşi?
Să lase urme sfinte, roade la urmaşi?

Întru iubire pomul lasă fructe
Pentru veşnicii necunoscute,
De-aceea stau cu mâinile întinse
Să-l cuprind cu lacrimi şi cu vise.

Să-l cuprind cu dragostea din noi
Ca pe o carte scrisă doar în doi,
Pe care-ai noştri copiii s-o citească
Şi-n litera luminii ei să crească.

Astfel cunoscut-am pomul vieţii mele,
Stă pe munţi cu vârful între stele,
Îl păzesc mustind de fericire
Când tu îmi dărui clipe de iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul vieţii

Ceru-acoperă pământul cu o mantie de ceaţă
Zorii tinereţii noastre parcă nu se mai ivesc
Raze dulci ne înfăşoară şi destinul ne răsfaţă
Dar m-afundă sărăcia şi necazuri ne-nvedeţesc

Rămuros e pomul vieţii, însă unde-i rodul?
Mâine frunza se usucă şi în vânt îşi duce dorul
Ne-ntrebăm adesea: oare care-n viaţă ne e scopul
Oare ce în lumea asta ne rezervă viitorul?

Vreau ca pruncii să zâmbească. Vor lumina să răsară
Toţi copii lumii noastre. Sufletul să nu ne doară
Că n-are haine sau mâncare, mutilaţi sunt... orfani
Vreau să fie pace-n lume, să rămână mii de ani.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sădi urmele celuilalt în drumul vieţii tale înseamnă că nu poţi trăi numai pentru tine; cum soarele călăuzeşte viaţa, viaţa îşi găseşte împlinirea în iubire.

Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

DE LA ÎNCEPUTURI SOARELE RĂSARE ŞI APUNE -Rubaiat-
De la începuturi soarele răsare şi apune,
Tot ce e creaţie divină, lui i se supune
Căci lumina este chintesenţa vieţii pământene,
Primordial născută, întunecimii se opune.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima, izvorul vieţii

Inima, izvorul vieţii,
Mereu trebuie să bată,
De vrem zorii dimineţii
Să-i vedem când se arată.

Neîncetat să pulseze
Sângele, hrană a vieţii.
Răul din noi să-l dreneze,
S-avem girul tinereţii.

Când moare s-o resuscităm.
Viaţa din nou să apară.
Sufletul să înzestrăm
Cu o nouă primăvară.

De la vânt şi de la soare
Să-i dăm aer şi lumină,
Dacă vrem să nu ne doară
Motorul care ne-animă.

Aşa vom trăi mai mult,
Ne vom bucura de soare,
Vom dăinui pe pământ,
Omenirea nu dispare.

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe boltă când apare luna

Când noaptea-i cu lună
Iubita-ţi jură-n fraze parfumate
Iubirea-i nebună
Dar minte cum minţiră toate celelalte
Minciună, minciună
De n-ai fi tu iubirea n-ar avea cuvânt
Tu eşti durerea
Eşti mângâierea
Tu farmeci totul pe pământ.

Pe boltă când apare luna
Printre şoapte, când e noapte
Atunci apare şi minciuna
Cu cununa ei de vis.

Şi-atunci zefir
Şi trandafiri
De fermecatele iubiri
Viaţa fără de minciună
N-ar mai fi un paradis.

Minciună, minciună
Tu dai iluzii dulci ca şi morfina
Minciună, minciună
Tu eşti otrava, eşti plăcerea, eşti lumina
Minciună, minciună
Prin tine farmecul vieţii îl simţim
Şi tot prin tine,
În nopţi senine
Visăm, iubim şi suferim.

Pe boltă când apare luna
Printre şoapte, când e noapte
Atunci apare şi minciuna
Cu cununa ei de vis.

Şi-atunci zefir
Şi trandafiri
De fermecatele iubiri
Viaţa fără de minciună
N-ar mai fi un paradis.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare om există un mormânt acoperit cu o lespede grea, a cărei greutate o dau slăbiciunile şi greşelile lui. Oricare dintre noi e capabil să răstoarne lespedea aceasta şi să-şi salveze sufletul cu fapte bune şi rodnice.

citat din Vazghen Gabrielian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa vieţii

Viaţa vieţii e atâta
cât a lăsat Dumnezeu,
Când pe pământ pogorât-a
viaţa - minunat trofeu.

poezie de Dumitru Delcă (19 februarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodul dreptăţii este un pom al vieţii, iar silnicia nimiceşte viaţa.

Solomon în Pildele lui Solomon, Folosul şi piedicile în calea dreptăţii - 11:30
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul de iarnă

O, mamă, dulce mamă, la cumpăna de ani
spăl tălpile cu smirnă la oamenii sărmani

Să-ţi fie mai uşoară ţărâna casei noi
să-ţi lumineze calea făclii de ceară moi

E ziua de pe urmă a unui an nebun
şi nu îmi aflu tihna, şi nu ştiu ce să spun

Un pom de iarnă arde la fiecare geam
pocnesc colindătorii din bice mari de hram

Cât de frumoasă-i viaţa, şi sufletul ce plin
când scapără-n potire podgorii de rubin

Doar eu rămân cu tine, doar eu te priveghez
legenda fiinţei tale sub pleoape mi-o aşez

Dezlănţuită-i lumea, departe de noi doi
deşertăciunea vieţii va fi mereu în toi

Nu plânge pentru asta, tu eşti din cei aleşi
iar talgerul dreptăţii nu poate să dea greş

La jilţul judecăţii în pace să rămâi
e scris că cei din urmă sunt mâine cei dintâi

O, mamă, dulce mamă, luceafărul de zi
la prima înviere pe fruntea ta va fi

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învăţătură (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu este metaforă

viaţa este o cameră de fotografiat
grea
te mândreşti la început
o cari o montezi
în locurile cele mai verzi
surprinzi păsări şi arbori
şi liniştea
tot mai mult
eşti doar tu şi ceea ce e lăsat din biblie
focalizezi
ai grijă ca totul să fie clar
reglând timpul de expunere
la condiţiile impuse
şi deschiderea diafragmei obiectivului
lumina vieţii scade uşor cu distanţa
flash
imortalizarea te satisface
radiografia aceasta fără tulburări
de-o gingăşie extremă pare să vină
din trecut
mereu rămâne ceva din noi
acel invizibil cu ochiul liber
netrucat

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impulsul de a trăi, de a-ţi prezerva viaţa, şi de a profita de orice posibilitate de a-ţi întări forţele vitale este o trăsătură primară a vieţii, prezentă în fiecare fiinţă umană. Însă a ceda acestui impuls nu este – pentru om – o necesitate ineluctabilă.

Ludwig von Mises în Acţiunea umană. Un tratat de teorie economică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii - lumina vieţii

(Celor mai scumpe fiinţe din viaţa mea)

E atâta soare şi atât de bine
Când vă privesc pe voi, copile,
Cu voi e tinereţea mea şi dorul
Cuvintele ce-şi au izvorul
Sub ritmurile dure ale vieţii
Sunteţi mereu o primăvară.
În inimă păstrez poemul vieţii
Lumină- a timpului ce poartă
Parfumul curat al tinereţii.
Voi sunteţi lumina vieţii mele
Aţi izvorât din inimile noastre
Din frumuseţea zorilor albastre.

Poezia a primit,, Diploma de excelenţă,, în anul 2019-Albania

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strângem în tăcere ultimele fructe din Pomul Vieţii, când frigul iernii e tot mai aproape.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2019)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina soarelui

M-am lovit de lumina soarelui,
uitând de viaţa mea şi-a aproapelui.
A căzut roua rece pe faţa ta,
luând cu ea şi răutatea.
Ai văzut cum răsare soarele vreodată?
aşa să fie mintea ta limpede şi curată.
Ai simţit iarba moale sub călcâie?
aşa să fie calea ta, plină de bucurie.
Se aude un cantec de păsărele,
ce-ţi alină sufletul plin de durere,
adie uşor vântul printre plete
ca să-ţi aducă energie-n cugete
şi zi de zi viaţa noastră trece
uneori e cald, uneori e rece.

poezie de Eugenia Calancea (5 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie pentru mamă

Nu e viata atât de tristă
Precum ţi se pare ţie
Hai sa faci pace cu moartea
Şi din moarte viaţa învie.

Nu e viaţa atat atat de tristă
Ştiu că te-ai cam săturat
Dar o viaţă fără lecţii
Oare ai fi preferat?

Nu e viaţa atât de tristă
A fost şi a mea la fel
Dacă credinţa persistă
Capeţi mari puteri de Zeu.

Nu e viaţa atât de tristă
Roagă-te pentru lumină
Ştiu ca durerea insistă
Roagă-ti Zeii, cere milă.

Nu e viaţa atat de tristă
Tristă e inima ta
Dacă n-ai credinţă-n suflet
Omu-i trist şi viaţa-i grea.

Nu e viaţa atat de tristă
Câte în Cer atâtea în viaţă
Dac-ai crede un pic mai mult
Ai privi de sus la viaţă.

Nu e viaţa atat de tristă
Precum a fost viaţa ta
Dacă Moartea îţi vrea viaţa
Ridică-te, spune DA!

poezie de Nicoleta Petre (30 octombrie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

se sparg talazuri în zid de peluză
vântul destramă perdele de ploaie
un zâmbet timid tremură pe buză
aerul furtunos pătrunde în odaie.

îmi murmură în suflet lumina difuză
pe ferestre ploaia se scurge şiroaie
se sparg talazuri în zid de peluză
vântul destramă perdele de ploaie.

sufletul mi-e răvăşit de vremea ursuză
furtuna spulberă căpiţe de paie
grindina loveşte câmpia lehuză
fulgerul aprinde doruri cu văpaie.

se sparg talazuri în zid de peluză
noroiul murdăreşte perdele de ploaie.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Cu cele duse ale vieţii ceasuri,
Cu cele ce-au ramas, câte-or mai fi,
Încerc să fac balanţa la necazuri,
Să trec la socoteală bucurii.

Atins de jarul ultimelor taine
Cum de suflarea unui înger mort,
Aş vrea să urle sângele-n organe,
Să izbucnească flacăra în cord.

Aş vrea ca să te văd zâmbind la faţă,
Cu rănile-n extaz să te implor
Să-mi fii tu viaţa întoarsă la viaţă
Iar de-oi muri să nu ştiu ca eu mor!

Căci cele duse ale vieţii ceasuri
Şi cele ce-au rămas spre a mai fi
Nu-mi sunt balsam atâtora necazuri
Şi celor de pe urmă bucurii.

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!