Lumina verde
Ca-ntr-o joacă, roteam
brațele ferigii
peste armura-ți închipuită.
De departe, cuvintele tale alunecau
precum melcii
dintr-un timp amăgit.
Împrejur, ghiceam cu ușurință
spasmul siluetelor de fosfor
urmând-ne în noapte.
Fermecător,
pe umerii noștri dezgoliți
se clatină o lumină verde,
tulburătoare.
Cine se mai recunoaște oare-n trecut,
iubind?
Peste câmpul cu iasomie
vântul aduce spre împăcare
eșarfe albastre.
poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAȘI
Adăugat de Violeta Pasat
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.