Capitalism scăpat de sub control

Înăuntru: bârfe, semne discrete
şi trasul cu colţul ochiului de după perdele.

Afară: mai întâi i-au văzut vecinii – pe un prosop
lângă piscina de plastic din curte.
N-a fost nevoie de un binoclu de mare putere
pentru a vedea fierbinţeala din capul lui.
Gropiţe mici şi obrăjori bronzaţi
de soarele acelei veri calde....
se jucau cu răţuşca lui de cauciuc.

Soţia n-a bănuit niciodată că l-a costat numai
10 cenţi paharul de limonadă....

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După dragoste

A dispărut magia ca un fum,
Ne întâlnim acum ca fitecine;
Pentru mine-ai încetat să fii miracol,
Cum nici eu nu mai sunt pentru tine.
Ai fost vântul, iar eu am fost marea—
Dar acum stelele s-au stins în dimineaţă,
Am devenit surdă ca piscina
De lângă ţărmul înrămat în ceaţă.
Dar deşi piscina de furtuni e ocolită
Şi nici mareei tribut nu îi plăteşte,
În sinea-i zi de zi tot mai amară,
Iar pacea-i mai rece ca un ochi de peşte.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, Dumnezeu şi lacrima din colţul ochiului

Ştiu că o să plec ìn locul ìn care
Dumnezeu ìşi prepară
cafeaua de unul singur
pentru o felie de pâine o să- l rog
să mă lase seară de seară
să- l spăl pe picioare ìnainte de culcare
şi dacă va fi să cinăm şi să
dormim ìmpreună
dimineaţă
mă voi preface că am visat
şi ìi voi spune că l- am văzut incotit
pe marginea patului
cum din palmă imi hrànea moartea
cu bucăţi de carne rupte din mine
şi o să- i mai spun că
cel care ìi ştergea lacrima
din colţul ochiului
eram eu
cel de dinainte de a ne cunoaşte

poezie de Teodor Dume (10 octombrie 2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veri înflăcărate

Veri nerăbdătoare şi nebune,
Dezgolite-n ritmuri de amor,
Te seduc abil... fără a spune
Tainele ereticului dor.

Se topeşte... şi în suflet pică
Soarele, asemeni unui gând,
Cu mişcări lascive de pisică,
Valuri între coapse de pătrund.

Cerul pare-o mare de iubire,
Cu sclipiri sfinţite şi lumeşti,
Limpede ca vinul din potire
Ce te-ndeamnă... să păcătuieşti.

Te întind... pe aurii nisipuri,
Îndrăznind... atât cât e firesc,
Făr-a face uz de şiretlicuri
Mă îmbăt cu trupu-ţi îngeresc.

Veri înflăcărate... şi rebele,
Ard mocnit păcate şi plăceri,
Pitulate-n margini de perdele
Ca o veşnicie... de tăceri.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul cu nuferi -
Răţuşca de cauciuc
Galben în cadă.

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de suferinţă

uneori, e nevoie de fierbinţeala lacrimilor
pentru ca dinăuntrul nostru să se evapore veninul lamentaţiei

uneori, e nevoie de cataracta lipsurilor
pentru ca subconştientul să poată vedea dincolo de aparenţe

uneori, e nevoie să renunţăm la un om
pentru a îi păstra amintirea vie
limpede

uneori, e nevoie de ghilotina deznădejdiei peste capetele noastre încoronate cu prea mult orgoliu
pentru a restabili echilibrul lucrurilor
pentru ca rugăciunile să îşi recapete gustul din copilărie

uneori, omul are nevoie suferinţă
ca de o resuscitare a simţurilor
ca de un restart lăuntric
pentru ca speranţa să nu rămână inertă
pentru ca sufletul să redevină
fecund

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă pe o stâncă

Înăuntru, geana unei lămpi micuţe. Afară,
Sclipirile farului peste marea neprimitoare şi temută.
Înăuntru, sunetul vântului. Afară, vântul.
Înăuntru, inima închisă şi cheia pierdută.

Afară frigul, vidul, sirena farului. Înăuntru,
Omul puternic luptându-se să-şi reia soarta în mână,
În vreme ce ornicul orb devine tot mai iute, tot mai zgomotos.
Afară, luna mută şi mareea gureşă peste care luna-i stăpână.

Înăuntru, blestemele şi binecuvântările-ancestrale.
Afară, căuşul gol al cerului, golul adâncurilor, abrupt.
Înăuntru, un om pragmatic, vorbind la o cruce
Despre lucruri folositoare lui, într-un somn întrerupt.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

cei din linia
întâi ne-am dat jos chiloţii
am arătat
duşmanului că nu ne e teamă de privirile lui
iar apoi
s-a murit om cu om
peste om
în colţul ochiului în
setat în linia
întâi s-a murit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de timp

Avem nevoie de timp pentru a creşte şi a descoperi că suntem tot mai mici,
avem nevoie de iubire pentru a înţelege că a dărui este mai înainte de a primi - o lege nescrisă,
avem nevoie de lumină pentru a şti unde să fugim din calea coşmarului întunericului din noi,
avem nevoie unii de alţii pentru a realiza cât de neciopliţi suntem cu toţii,
da, cu toţii
avem nevoie de Dumnezeu Creatorul cerurilor şi al pământului pentru a ne lăsa ciopliţi în chip de sfinţi de mâinile nevăzute ale Marelui Sculptor.

Deşi puţini înţelegem
şi mai puţini acceptăm mustrarea cioplitorului
dar cei care rămânem până la capăt
vom vedea
în micimea noastră
că am fost mereu iubiţi,
înconjuraţi numai de lumină.

Avem nevoie de timp pentru a transcende clipa
într-o eternitate.

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balcic

aici e o mare şi este un calm.
plouă numai torenţial.
soarele abia dacă iese. din când în când şi doar
în şlapi aburinzi chinezeşti -
iubita mea, asta eşti: o
mare de tristeţe la mare, la
mare depărtare! voi veni:
în curând
se fac o mie de ani de
când apele se despart iar popoarele
aleg să rămână unite, iubito
în faţa destinului nostru
(hai nu mai fă ochii mici, tonitza nu ar putea
picta o astfel de creatură...)
care este uitarea -
când peste poate, când
vorbind în scris cu rămarul armand
numaidecât
peste (n)umăr. de
mici crochiuri cu tătăroaice
prin perdele de apă
frenetică

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru o doamnă drăguţă...

Epitaf pentru o doamnă drăguţă
Orele i-au fost firişoare-aurite de nisip
Desfăşurate-n franjuri, în vârtejuri şi-n inele;
Alunecându-i calde, anotimp după anotimp,
Din mâini; înfipte-n zidurile unor mici castele.

Zi strălucitoare peste zi strălucitoare
Rostogolite-n debandada unui curcubeu,
Pentru că ea le-a catapultat, nerăbdătoare,
Pe toate-n rigola actului extemporaneu.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai cu coada ochiului poţi vedea după sprânceană.

citat din David Boia (21 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar sorii Pleiadelor sunt foarte îndepărtaţi, sunt la vreo 190 de ani lumină de noi, iar Soarele nostru, transportat acolo, nu l-am mai vedea decât numai ca o steluţă de mărimea 9, adică numai cu lunetele l-am mai putea vedea. Dacă există locuitori pe unele din planetele acestor sori gigantici, apoi ei văd Soarele nostru ca o stea de mărimea 9 în constelaţia Şarpelui. Nici nu ar bănui ei că în jurul acelei steluţe neînsemnate pluteşte un glob numit Pământul, ai cărui locuitori se silesc să priceapă rostul universului.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e comparabilă uneori cu "trasul mâţei de coadă", în care nu ştii niciodată ce se va rupe mai întâi: coada, mâţa sau tu?

Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bar

Într-o dimineaţă trei bushmani* au intrat într-un han
Şi-unul a cerut de băut pentru toţi, c-un rictus amar;
Veneau din savană, din părţile dinspre miazănoapte.
Hangiul le ţinea companie, plin de curiozitate.
A turnat fiecăruia, gânditor, bere-n pahar
Şi-a pus apoi pe tejghea o sticlă pe care scria Three Star.

"Asta-i pentru Harry", a spus, "nu ştiu cum s-a făcut,
Dar ăsta-i paharul din care-a băut şi anul trecut;
Numele lui pe pahar se vede şi-acum destul de clar,
L-a scrijelit el însuşi cu propriul amnar.
Băutura lui favorită e berea Three Star" –
Şi hangiul a aruncat o privire-afară pe uşa de la bar.

A văzut caii din curte şi cum numai trei a numărat,
"Voi umblaţi întotdeauna-n patru – unde-i Harry?" a strigat.
Cei trei au privit trişti paharul şi-unul, sprijinit într-un cot:
"Ia-l de-aici," a zis, "bătrânul nostru prieten e mort,"
Dar altul, contemplând culmile dealurilor din zare,
"Lasă-l pe tejghea – îi datorăm o ultimă urare."

Şi-au amintit mormântul din savana pustie şi uscată,
Şi-au amintit tovarăşul pe care nu-l vor mai vedea niciodată,
Au ridicat paharele,-n depărtare răsunau bătăi de clopot,
"Să-nchinăm pentru prietenul nostru, acum mort."
O rază de soare s-a strecurat pe fereastră şi, ca o stea,
A aprins o luminiţă-n paharul lui Harry de pe tejghea.

În han, lângă ceas, i-acolo şi azi acel pahar,
Întotdeauna bine lustruit, curat cleştar;
Străinii-n trecere, sorbind lichidul galben chilimbar,
Pot vedea numele lui Harry gravat pe pahar;
Şi deşi pe raft sunt o duzină, cel însemnat cândva de-amnar
E întodeauna singur, departe de-alte pahare din bar.

* Bushman – om care trăieşte sub cerul liber, în savana australiană.

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopţi de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu aşchiile sărite, el e aşa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbuşit, inimile
După care privim în gol ca şi când: noi suntem aceia atât de uşori

Şi trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaştem nicio voce, descărnaţi ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd şi tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine şi bea apă din paharul pus la căpătâiul uşii

Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca şi când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori

Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorţeală, el se naşte

Şi când spun toate astea, imaginaţi-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colţ ieşeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta

Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am putea să vedem Soarele nostru din paraginele Capellei, l-am vedea strălucind ca una dintre cele mai mici stele în constelaţia Scorpionului. Un amănunt interesant: pentru latitudinele noastre, Capella trece la cea mai mare înălţime a ei drept de-asupra capului nostru. Mai au această cinste: alfa din Lebăda (sau Deneb) şi Vega care e ceva mai spre sud. Bine-înţeles, vorbim numai despre cele mai strălucitoare, căci mai mici sunt destule, cari drec drept la zenit pentru Bucureşti de pildă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut

Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăştiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaş târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghiţind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Şaişpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi şi cu sudoare
Am văzut Viaţa ameninţată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare şi mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar şi-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această privelişte minunată.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul croitorului trăsnit

Are o "putere" mare
Pentru că a fost trăsnit
Într-o vară-n asfinţit
De idei imaginare!

Croitorul şi-a "croit"
Stări şi fapte cam bizare
Pentru că a fost trăsnit
Are o "putere" mare!

Tipul ăsta aiurit
Se comportă ca atare
Şi ne-arată explicit
Că un ins în exaltare

Are o "putere" mare!

rondel de Mihai Enachi (2011)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închide ochii din afară şi deschide-i înăuntru. Te sperie şi îngrozeşte răul pe care îl vezi în lume? E doar teatru de păpuşi. Ca să înţelegi ce se întâmplă în afară priveşte prima oara înăuntru. Înăuntru este gol. Bagi în tine calorii goale care nu servesc în niciun fel celulele tale, sistemul tău imunitar, nivelul tău de energie şi apoi te miră boala ce apare în afară. Clipeşti neîncrezător şi nu înţelegi ce se întâmplă. Nu vei înţelege niciodată până când nu înţelegi golul dinăuntru. Faci sex golit de orice încărcătură. O faci pentru statistică, o faci pentru că e singura monedă de schimb pe care o mai ai, o faci ca să mai uiţi pentru o clipă, o faci în timp ce îţi amorţeşti simţurile pentru a nu simţi abuzul pe care îl comiţi asupra ta şi asupra sufletului tău deja epuizat de atâtea traume la care l-ai supus. Ai buzunarele şi contul gol. Munceşti mai mult ca niciodată cu preţul sănătăţii, al libertăţii şi al visurilor tale şi singurele lucruri pe care le acumulezi sunt stres, datorii şi griji. Nu poate fi nimic plin în afară dacă totul este gol pe dinăuntru.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări pierdute

Şi chiar lângă marele pas al timpului,
Lumina bătea clar pentru soarele acelor zăpezi calde.
Nu avem pentru stele gheţii
Decât firavele rădăcini calde ale sufletului.
Ele topeau zăpezile pe sub ţărâna pleoapelor.
Undeva, departe, încerca să ningă cu petale de lumină.
Paşii grei de mister n-ar fi putut ajunge
Niciodată la hotarul eternităţii pentru că,
Departe de clipele furate luminii unei calde priviri
Se ascundeau tainele vieţii
Coborâte în sufletele purificatoare ale zeilor.
Pentru ce-ar mai fi chinuit amintirile
Clipa cea veşnică a apusului,
Dacă toate speranţele nesfârşitelor căutări
Se pierdeau pe rând,
Fără lacrimi şi zbor de cuvinte...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!