Scoici moarte pe carena navei

Navighez pe ape cu curenţi puternici,
Iar Trecutul apăsător îmi pune piedici
Depunând scoici pe carena navei mele, deci:
Multe mirosuri de carne înoată-n apele marine, reci,

Ale sufletului meu.
Valuri mari îngrămădesc, valuri înalte rostogolesc
Lipitori moarte pe destinul omenesc
Îngreunându-i libertatea de mişcare!

Aruncă lesturile-n fiecare zi,
Până când uitarea te va acoperi!
Pentru că eu sunt viu, iar tu eşti mort;
Mă legi de mal, eu năzuiesc spre-alt port,

Acolo-s aşteptat de Ziua mea!
Desprinde-ţi lestul! Din urmă vine-o noapte rea,
Ai nevoie din pupa de vânturi sunătoare
Şi de-o asietă* corespunzătoare.

* Asietă - înclinarea longitudinală a unei nave; altfel spus, diferenţa
dintre pescajul acesteia pupa şi pescajul prova.

poezie de Clopton Lanier, 1842-1881, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma navei maritime

În urma navei maritime, în urma vânturilor fluierătoare,
În urma velelor albe întinse cu funii pe arboradă,
Jos, la nivelul mării, miriade de valuri grăbindu-se, înălţând gâtul,
Alintându-se la pupa într-o neîntreruptă curgere,

Mici valuri clocotind şi gâlgâind, voioase şi indiscrete,
Valuri, valuri unduitoare, lichide, concurente, inegale,
Aproape de vârtejul curentului, zâmbitoare curbe plutitoare
La pupa navelor care deslocuiesc imense volume de apă,
Valuri mari şi mici curgând nostalgice pe întinderea oceanului;

Siajul ambarcaţiunii maritime surâzând sclipitor în soare,
O procesiune cu mulţi stropi înspumaţi şi multe frânturi,
Urmând nava iute şi maiestuoasă în siajul care-o urmează.

poezie de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remorchere portuare

Cu aerul lor impertinent şi-un scurt sonor salut,
Cu pupa ofertantă şi marinari puţini la bord,
Ţopăie-nclinate pe val, sub copastii, la prova
Şi remorchează vapoarele imense-n port.

Ele luptă cu mareea înverşunată care se-nfige
Pe sub poduri şi canale, plecând şi revenind;
Şi fentează marea mânioasă care-atrage înalta
Navă spre coastă şi spre mereu flămândul grind.

Ele schiază-n rada biciuită de lapoviţă-amarnic
Cu balustrăzile albite de valuri şi de vifor;
Îşi croiesc drum pe şenalele-ngheţate bocnă
Cu parâmele întinse vibrând la pupa lor.

Ţintesc, icnind înfundat în vălătuci de abur,
Prin fuioarele apei spre nişte dane imobile şi trândave,
Înşurubând printre balize-n curenţi tot traficul maritim.
Nişte pigmei într-o lume de mari nave.

poezie de Burt Franklin Jenness din Spuma mării şi salvia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul lopătarilor

Luceferi ard pe mare şi nu mai sunt sirene!

Zadarnic noaptea toată veghea-vom pe carene,
Cu trupul lor de spumă şi coadă de delfin,
Prin valuri legănate să le vedem cum vin.
Nebuni, în van cerca-vom să desluşim chemarea
Tritonilor ce suflă în scoici marine. —
Marea Mugind ne va răspunde că zeii ei sunt morţi...

Dar tu, ce-n al tău suflet trecutul tot îl porţi,
O, călător de-o clipă pe apa călătoare,
Ridică-ţi fruntea tristă! Pe coarda sunătoare
A lirei, ce aşteaptă vibrând, loveşte rar.
Atunci sub nimbul lunii şi farmecul stelar,
Purtând în păru-i alge şi albe flori marine,
Sirena va renaşte din valuri pentru tine.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ancoră

Hei, vira ancora! Vira, of, vira până-ntinde lanţu-n prova!
Încă o-ncercare! Stop. Ţineţi-o-n barbotin un pic.
Lasca* manevrele velelor, întoarceţi vergile –
Vela foc gata de plecare! Vira până când lanţul e la pic! *

La drum! Iubire, nu mai putem rămâne lângă tine –
Lăsaţi paharele, spuneţi-i fetei adio şi sărutaţi-i obrăjorii;
Pentru că vântul, iată, strigă, "Nu când vrei tu şi îţi convine
Te-ajut, ci atunci când am eu chef să vin la tine,
Sus ancora, dacă vă e dor de Mama Carey*
(Dacă vreţi să navigaţi spre Mama Carey!);
Oh, drum bun spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"*

A mai rămas o cheie!* Gata, s-a smuls de pe fundul mării!
Ancora tribord la suprafaţă! Spălaţi-o şi la post cu ea!
Nava girează spre babord, iar ancora-i încă plină de noroi,
Anul ăsta n-o vom mai fundarisi vreodată. Valea!

Drum bun şi vânt din pupa spre marea cea albastră,
Cu nava-n balast*, uşoară, fără marfă-n cale,
Plecăm la drum, a venit iar vremea de plecare,
Parâmele-s molate de pe babale;
Datoriile ni le va plăti briza care bate-n urma noastră!*

Hei, volta! Iar voi, acolo, recuperaţi parâma pupa!
Acum, atenţie la palanc; prindeţi curentul trăgător!
Asiguraţi ancora şi legaţi-i braţele, slăbiţi gaiul* bigii.
Sus braţele, hai trageţi-le sus şi strângeţi-le uşor!

Ei, bine, acum la drum! Vom avea-n Canal* vântul din pupa;
Vorbim şoptit în vreme ce dezlegăm velele; în ceasul plecării
Vântul îşi încordează tot mai tare struna,
Luminile geamandurilor rămân în urmă, una câte una,
Iar nava sforăie sub vela trincă inspirând parfumul mării,

Cârma şi velele-s în deplin acord, în noapte nava-şi ştie drumul.
E bolnavă-n port, iar leac e numai sărutul talazului nebun!
Cu prova spre Brest* şi-nsemnele englezeşti sus pe catarg,
Ridicăm toate pânzele pe care ni le permite un vânt bun!

Ei bine, acum la drum! Ushant* ne va-nchide uşa-n spate
Răsucindu-se-n vârtejurile mării ca roata morilor de vânt,
Curând ultimul far va rămâne-n urma
Brazdelor de apă care se rostogolesc în pupa –
Căci noi mergem la Mama Carey
(Navigăm spre Mama Carey!);
Oh, plecăm spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"

* Lasca – a slăbi o parâmă (expresie din jargonul marinăresc ).

* Pic – poziţie a navei faţă de ancoră, când lanţul acesteia este întins vertical pe axa longitudinală a navei, iar ancora e gata să se desprindă de pe fundul mării.

* Mama Carey (Mother Carey) – un personaj supranatural personificând în imaginaţia marinarilor marea sălbatică şi necruţătoare, prevestitor al furtunilor şi-al naufragiilor.

* Puişorii Mamei Carey – sunt păsările furtunii (furtunarii), numiţi şi petreli sau rândunici de mare – se crede că zboară în întâmpinarea furtunii, ele fiind, de fapt, sufletele navigatorilor morţi.

* Cheie – o lungime de 25 de metri a lanţului de ancoră ( în marina română, în cea britanică o cheie de lanţ are 27.30 metri). Cheile de lanţ se leagă între ele cu aşa numitele chei de împreunare, în forma de "U" sau de za ( cheia kenter)

* Navă în balast – nava fără marfă la bord, care pentru a respecta anumite criterii de asietă şi de stabilitate îmbarcă în timpul "voiajului în balast" o anumită cantitate de apă de mare în diferite tancuri special amenajate.
* Cu alte cuvinte, datoriile făcute de marinari prin crâşmele portului nu vor mai fi plătite niciodată!

* Gai – parâmă pentru manevrarea bigii în plan orizontal.

* Canal – este vorba despre Canalul Mânecii, strâmtoarea dintre Anglia şi Franţa.

* Brest – oraş port în nord vestul Franţei.

* Ushant (în lb. franceză Quessant) – insulă din apropierea coastei vest a Franţei, marcând
extremitatea sud-vestică a Canalului Mânecii.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe comanda navei, la cârmă

Pe comanda navei, la cârmă,
Un timonier tânăr urmăreşte atent cursul navei.

Prin ceaţă, se-aud de pe coastă sunete tânguitoare,
Un clopot pentru marinari – dangăte prevenitoare legănate de valuri.

Tu lansezi binevoitor, clopot, semnale despre recifurile marine,
Sunând, sunând pentru a avertiza navele de pericolul eşuării.

De veghe timonierul ţine seamă de alerta sonoră,
Prova se abate-n vânt, vasul se îndepărtează cu vele gri vibrând,
Frumoasa şi nobila navă cu preţiosul ei caric se îndepărtează,
elegantă, în siguranţă.

Dar, o, nava, nava nemuritoare! O navă la bordul navei!
Nava trupului, nava sufletului, navigând, navigând, navigând.

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O velă-înrourată şi marea la reflux

O velă-înrourată şi marea la reflux –
Venind din pupa, vântul pe valuri călăreţ
Cu freamăt tânăr întinde pânza albă
Şi mlădie catargul elastic şi semeţ.

Şi mlădie catargul elastic şi semeţ, copii!
Liberă ca un şoim, spre-un proaspăt rost
În depărtare nava zboară, lăsând în urmă
Bătrâna Anglie la adăpost.

poezie de Allan Cunningham,1784–1842, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând spre casă

Navigăm în noaptea asta
la pescaj minim. Spunem o rugă.
Parâmele-s stivuite frumos
la pupa şi pe teugă.
Magaziile-s goale,
nava-i balastată.
Bigile-s coborâte la post,
ancora asigurată.
Nava vibrează-n tangaj. De la prova la pupa,
Spălând-o, valurile-aleargă-încoace şi-n colo.
Ne-îndreptăm spre casă,
În zorii zilei vom fi acolo.

poezie de Ira "Flare" Fredricksen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele trag de remorca prova

O navă la tropice pe marea-n spume, cu cer senin deasupra,
Cu velele întinse de alizeul sprinţar suflând din pupa;
Stâncile din jur sunt viscolite de pulberea stropilor de mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

Şi, iată, "Trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

Aleargă cu şaişpe noduri spre nord, sprintenă şi sigură,
Cu vântul intrând în velele zburător şi cu un os în gură*;
Cu un siaj ca scocul morii, nava rulează-n grabă mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!

Pe dunetă, în miezul zilei, Căpitanul priveşte peste copastie,
Se foieşte de colo până colo şi fluieră o melodie,
Apoi pune deoparte sextantul şi spune-n gura mare:
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

"Am avut parte de navluri şi de marfă la potrivit soroc
De cereale şi de cherestea, şi de mult, mult noroc.
Nitraţi pentru Taltal şi pentru Bombay orez cu bobul mare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

"A navigat încărcată la pescaj maxim, a ocolit capul Horn,
A rătăcit în ceaţă printre sloiuri, lovită de-al tempestelor harpon;
La latitudinea cailor* a plutit nemişcată, arsă nemilos de soare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

Ascultaţi cum cântă Vânturile Permanente* răsunătoare,
Voioase cântece marinăreşti în velele albe, nemuritoare,
O, ascultaţi cum fluieră fungile şi straiurile-a sărbătoare,
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

Iată! Se vede gura Canalului, iar pe mal mulţime de norod,
Uralele urcă până la cer când parâma remorcherului e la bord –
"Volta", strigă ofiţerul – apoi, plata pentru paişpe luni pe mare –
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

"Haideţi, trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

*O veche credinţă a marinarilor din epoca navelor cu pânze era aceea că atunci când un velier se îndrepta spre casă, după multe luni petrecute pe mare, căpătând un important plus de viteză în zona unde bat alizeele permanente, asta se datora faptului că fetele de acasă... "trag de remorca prova".

* Un os în gură – referire la bompresul navei.

* Latitudinea Cailor – latitudini subtropicale între 30 şi 35 de grade la nord sau la sud de ecuator. În acel areal lipsit de vânt navele pierdeau mult timp din lipsa elementului propulsor, vântul, fiind nevoite să arunce o parte din marfă peste bord pentru a uşura nava şi, implicit, pentru a reduce pescajul; se aruncau în mare până şi caii, cărora, altă durere de cap, nu mai aveau de unde să le fie asigurată apa necesară.

* Vânturile de vest (predominante ~ dominante) – bat constant, tot timpul anului, între latitudinele de 35-65 de grade nord/sud.

*Poemul a fost pus pe muzică de Alan Fitzsimmons, Bob Zentz, etc

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte valuri...

Câte valuri sunt pe mare,
Toate-s semn de întrebare,
De mă-ntreabă cum o duc?
Iar eu nu ştiu să răspund!

Câte valuri sunt pe ape,
Toate-n viaţa mea încape,
Toate-s valuri, vălurele
Ca şi gândurile mele...

Câte valuri mai răsar
Toate-n inimă-mi tresar...
Mai încolo, mai încoace
Viaţa-mi trece ca pe ape...

Timpul nu se mai întoarce
De eşti orb, de vezi de toate...
Clipe de prezent – tezaur
Se petrec, se-aştern în valuri...

Câte valuri călătoare
Îşi duc viaţa în spinare?!
Toate-s valuri-vălurele...
Eu mă pierd, renasc prin ele!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruine de nisip

[pentru Raluca]

încă aştept ca steaua ta să-mi bată în ferestre
pe-o plajă sfârtecată de corăbii şi destine
să scot din călimările de-argint a nopţii zestre
să mai refac castelul de nisip dintre ruine

am aşteptat un rai şi-un iad prin zările marine
şi valuri reci s-au înspumat cu flori de cuarţ pe creste
când albatroşii vin să se închine lângă tine
aştern pe-un ţărm de suflet o iubire de poveste

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animale marine

Sunt îndrăgostită fără speranţă
de animalele marine
culorile corpurilor solzoase
îşi schimbă capricioase
zecile de nuanţe-n valuri
ROGVAIV-ul devine insuficient
doar de la roşu la violet
prea puţin
glumiţi
formele lor sinuoase
seduc indiferente curenţii marini
îi străpung hidrodinamic
fără regrete
mecanica fluidelor.
Am nevoie de o pereche de branhii
să pot respira
oxigenul pierdut printre sărurile marine
din abisurile reci şi-ntunecate
să mă ascund în nisip
cu o stea de mare
amuzată de timiditatea mea.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt din pupa

Mi-e dor de tine ca şi când
Aş trece marea cu vaporul,
Escalele îmi sporesc dorul
Şi n-am din pupa nici un vânt.

Tu, nepermis iubirii eşti,
Dar ea nu-mi este interzisă,
Căci viaţa mi-e în ea cuprinsă,
În circumstanţele fireşti.

Eu vinovată sunt moral,
-Se sinucide înc-o vară,
Fără să-mi pese c-o s-o doară-
Când noi ne-am despărţit brutal.

Sper totuşi să te văd curând,
Mi-e dor de tine ca şi când...

sonet de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa căpitanului

Ne-strânseserăm cu toţii în salonul navei,
Niciun suflet n-avea curaj să doarmă –
Era miez de noapte neagră peste ape,
Furtuna lovea-n bordaj cu pocnete de armă.

E-un lucru înspăimântător ca-n miez de iarnă
Să fii scuturat de valuri şi de rafalele de vânt,
S-auzi sfredelul trompetei şi urletul de pe comandă:
"Tăiaţi catargul şi-l aruncaţi în mare" – catargul frânt.

Tremuram cu toţii livizi, înfriguraţi şi îngroziţi,
Pentru că cel mai voinic dintre noi tăcea mâlc
Când marea scrâşnea-n spume sub chila navei,
Iar stâncile morţii clănţăneau cu un sinistru tâlc.

Şi-astfel stăteam acolo-n întuneric,
Fiecare preocupat de rugăciunea lui,
"Suntem pierduţi," a strigat căpitanul,
Coborând cu pas împleticit pe scări, tehui.

Dar fetiţa lui a şoptit cu glasul mic,
În vreme ce i se-anina de braţul rece, îngheţat,
" Dar Dumnezeu nu-i oare şi-aici pe ape,
Aşa cum este-acasă, pe uscat?"

Atunci noi am sărutat fetiţa şi-am început,
Zâmbind, să vorbim într-o dispoziţie mai bună,
Şi-am ancorat teferi dimineaţa în port,
Iar soarele zâmbea la orizont către lagună.

poezie de James Thomas Fields, 1817-1881, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Port sigur

Furtuna se-agită de multă vreme, duşmănoasă,
Plouă cu găleata, tună-asurzitor, vântul urlă
Rupând fâşii din velele-acestei nave rătăcite,
Care caută-un locşor căruia să-i poată spune-acasă.

Odinioară, parcă-n tinereţea lumii,
Soarele strălucea vesel pe cerul de azur,
Iar prova navei părea a-înainta-n eternitate;
Pe mare – briză lină,-n slavă – nori leneşi, de-un alb pur.

Dar furtuna, pas cu pas, s-a-înstăpânit între pământ şi cer,
Câteva averse repezite şi tunete-n rafale,
Apoi ploaie-n torente şi scăpărări de fulger –
Şi nicăieri un adăpost pe-învolburata mare.

Totuşi, arar, câte-un curcubeu s-a mai ivit,
Reper de speranţă-n ore de-încercări şi disperare,
Vibrând în stropii ploii pe cerul vânăt-gri –
Amintire din vremuri mai blânde şi cu soare.

De-a lungul anilor care-au trecut, când mai la pas,
Când mai grăbit, furtunile au tot venit şi-au tot trecut,
Când mai cumplite, când mai cuminţele –
Dar cicatricile-au rămas.

Înfăţişarea navei nu va mai fi nicicând aceeaşi,
Fiind astfel lovită de vânturi şi de valuri mari,
Deşi-a mai fost ici-colo reparată, semnele rămân –
Riduri pe faţa obosită-a unui om bătrân.

Uragane teribile se-anunţă în prognoze,
În viitorul imediat, de dincolo de prag,
Dar ele nu vor mai lovi această navă,
Nu-i vor mai rupe de azi nici un catarg.

Va fi la adăpost de tempesta furioasă,
Nu va mai deriva-înspre stânci. Nava-i de-acum
În siguranţă, ajunsă într-un port numit acasă.

NB. Acest poem este adesea citit la funeralii.

poezie de Jennifer Hickok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

valuri... valuri... derivă...
nici vântul nu mai bate în pupa
mă simt un Robinson
căutând o insulă
pe care să inventez un Vineri
să putem vorbi despre una
despre alta
despre însingurarea lui
despre singurătatea mea
şi la lumina blândului foc
până seara târziu
să ascultăm tânguirea mării
să privim strălucirea stelelor
care nu vor lumina niciodată
drumuri înapoi
să citim din cărţile lui Borges
e-ter-ni-zând clipele
şi apoi să-l întreb
"ce părere ai prietene, o fi existând acea insulă?"

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

strivit negrul apelor se caţără-n adânc
fierbe cazanul planetei la presiuni uriaşe
şi totuşi
cât eşti de puternică, tu viaţă
căci exişti
acolo, unde nici nu ne putem gândi

gropi şi stânci, foc, sulf şi infern
eşti în gropi marine
sau lângă roşul jarului dintre vulcani
te caţeri sus pe munte şi-n înaltul cerului
printre zăpezi, în mari gheţari

mângâi cu mari aripi, cerul cu vulturi
cocoaşa ta se vede-n uriaşe valuri de ocean
te-ascunzi în păduri virgine, cânţi în mari copaci
chiar şi-n pustiu alergi, ca o şopârlă
eşti acolo unde pământul arde, soarele orbeşte
în oaza din deşert, unde-n timp renaşti

viaţă!
tu eşti ca o furnică
exişti şi eşti atât de fericită
căci peste tot tu cânţi
în pasărea de pe cer
în pântecul unei mame
în vocea unui copil
în ochii îndrăgostiţilor
în ochii unei bunici
sperând în libertate şi adevăr
în fiecare dintre noi, şi-n al omenirii
destin!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restrişte

La mesele ospeţelor de azi
Nu mai eşti cea dintâi,
Ca altădată,
Eşti cerşetoarea tuturor,
Eşti contestată,
Din graţiile celor mari decazi.

Desculţă umbli,
Pâinea ţi-o cerşeşti,
Tălpile sunt de tot o carne vie,
Îţi pune piedici orişice netot,
Nici banii nu-ţi ajung pentru hârtie...

Şi eu sufăr cu tine cot la cot,
Aceeaşi umilinţă, Poezie!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Aşa cum un om curajos înfruntă duşmanul,
Singur împotriva a sute, şi vede rânjetul Morţii,
Dar, strângând din dinţi, luptă până la sfârşit
Fără crâcnire, fără speranţă, fără ezitare, -
La fel, în tăcere, vaporul se înfige-n mare,
Tăindu-şi implacabil drum prin noapte.

Lumina unei balize-n depărtare
Sclipeşte printre valuri ca o stea!
Dar nu-i nicio stea-n întunericul de sus!
Plescăitul apei la prova – şi, dedesupt, lumina rea
A unor limbi de foc, asemeni unor scântei ucigătoare. Dincolo
Tăcerea şi noaptea.

Stau lângă copastia de la pupa,
Singur în beznă şi-n spulberarea de ceaţă şi de stropi reci,
Simţindu-mă eliminat cu totul, scufundat în noapte şi-n mare,
Făcut una cu năvala aceea fără sunet de paşi,
Lăsându-mă, ca un catarg în derivă, purtat implacabil
De val în noaptea mare.

Fără teamă, fără dorinţe,
Fără-a simţi ceva – mai puţin poate-o durere surdă undeva-n inimă –
Fără- a mă întreba încotro se-îndreaptă vaporul,
Conştient ca-ntr-un vis de umezeală şi-întuneric,
Cum şi de forma abia conturată care, evazivă, se pierde
Pretutindeni dincolo de frontierele nopţii.

O, iubire, cum am ajuns aici?
Trebuie să mă trezesc lângă tine şi să zâmbesc acestui vis?
Vis care mă strânge-atât de puternic, încât nu mă pot mişca, nici trezi!
O, iubire! O, iubirea vieţii mele, găsită doar pentru a te pierde!
Sufletul meu lansează peste ape-un sălbatic strigăt inarticulat,
Asemeni ţipătului unui pescăruş înghiţit de noapte.

Ceaţa se trage mai aproape. Baliza
Dispare-n urmă. Zgomotele monotone-ale mării
Se sting în burniţa sărată cu o abandonatoare, indiferentă cadenţă.
Iar tu, iubire, şi marea zvâcniţi împreună-n creierul meu,
În vreme ce vaporul plonjează înainte,
Continuându-şi drumul prin noapte.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, vin ploi...

vin ploi, iubita mea, vin ploi
şi se aşează peste noi
şi nu vom şti de suntem doi,
şi nu vom şti de amândoi

vin valuri, draga mea, vin valuri,
vom fi în larg de două maluri
şi sus pe cer micuţii grauri,
vor ciripi cărându-şi daruri

vin stelele, sunt multe stele,
iubita mea, nu-s ale mele,
eşti orişiunde printre ele,
pe constelaţi cu inele

vin norii noştri, pufăind
eşti prinsă de un vânt profund,
eşti prinsă între foi arzând
un vers îţi scriu, îmi este gând

vin amintiri rămase-n urmă,
de-acum pe noi ploua şi tună,
vin visele pe lângă lună,
dar ele nu ne mai adună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

muzică

Muzica este dragostea în căutarea unui cuvânt.

definiţie de Sidney Clopton Lanier
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!