Darul iubirii

Din catedralele sufletelor triste se ridică la cer
cântecele inimilor noastre,
Cântece ce vor să îţi vestească haosul infernal
în care se scaldă omenirea.
Vibraţiile muzicii zguduie magistral bolţile albastre
ale cerului domnesc,
Scormonind apoi toate colţurile Universului
pentru a-ţi da de veste.

Plutind pe portativul stelelor, notele se rostogolesc într-o avalanşă nebună
Spre cel mai îndepărtat întuneric unde se termină materia cosmosului.
Aici, în tărâmul începutului şi sfârşitului,
într-o singurătate absolută
Dumnezeu îşi doarme armonia pierdută
în leagănul uitărilor eterne.

Murmurul trist al umanităţii întrerupe
visarea solemnă a bunului Domn
Care ascultând ondulaţiile pline de durere
ale cântecelor noastre triste
Hotărăşte să ne îndulcească durerea
cu darul veşnic al iubirii.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul iubirii noastre

cât timp îi va lua iubirii noastre să dea rod bun?

sfinx care scrutează în zare: e suflu de vânt
la focul viu s-au înferecat lacrimi: e apă şi cerul
cheile târzii cu care am deschis poarta spre tine: e râul brodat în stâncă
ceahlăul cu hram, ce străjuie ţara: e încrâncenare de şisturi şi rocă
marea, care stă albă şi lucidă: e sudoarea crustei în eon...

de când ne pândeşte dorul?

cât timp îi va lua iubirii noastre să dea de rod?
răbdarea de a ne ivi pentru a-L iubi pe Dumnezeu
în ale sale

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tastatura cerului

Pe tastatura tulbure a cerului
Am programat dansul literelor
De la "A" la "Z".
Cuvintele se prindeau învolburate
Într-o horă nebună,
Apoi alunecau lent, în spirală,
Într-o altă croială,
Pe tărâmul de humă
Şi se pierdeau lent, ca o ploaie...
Doar un singur cuvânt
A rămas strălucind
Sub un nou curcubeu -
DUMNEZEU

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara sufletelor noastre

Vino,
Cuprinde-mi inima
cu braţele iubirii;
Nu-mi spune:
este toamnă
în suflete.
Ştiu...
E vremea asfinţitului
când iubirile se sting
ca nişte stele căzătoare.
Dar te rog,
lasă-mi clipa aceasta.
Pentru mine
va fi
o eternitate.
Vino,
Nu privi spre iarnă...
Hai să topim
florile de gheaţă
de la fereastra
iubirii noastre.
Şi să ne bucurăm
de noi.
Eu mai am un strop
de primăvară
şi
cu toamna ta
vom face să fie
vara
sufletelor noastre...
Vino,
Eu încă te aştept...

poezie de Angelina Nădejde (18 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni o vreme când ştiinţa va transforma corpurile noastre prin mijloace pe care încă nu le concepem. Şi atunci, Pământul fiind mic, omenirea va migra în spaţiu şi va traversa Sahare lipsite de aer care separă planetă de planetă şi soare de soare. Pământul va deveni o Ţară Sfântă care va fi vizitată de pelerini din toate colţurile Universului.

citat din Winwood Earle
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmurul lumii

Fiu al lumii, murmurul lumii ascult;

altar este petecul de pământ
pe care îngenunchez
învinovăţindu-mă şi dezvinovăţindu-mă totodată
pentru văzduhul ce-l soarbe şi-l pierde
dincolo de anotimpurile noastre;
murmurul lumii se ridică majestos,
ca aburul dintr-o pâine bine rumenită,
tremurător ca fumul biciuit de ploaie,
uşor ca sufletul fără vârstă al îndrăgostiţilor;
el este un continent plutitor deasupra pământului,
cu mări şi oceane şi munţi
prin care cutreeră nestingherit.

Fiu al lumii, îi ascult murmurul neliniştit,
de aici din casa cu podelele crăpate
de creşterea rădăcinilor,
din casa mea unde un copil
abia s-a născut sporind măreţia
acestui continent plutitor
cu primele lui respiraţii.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personificare

Trăim laolaltă de multă vreme,
Singurătate
Zaci în inima mea de ani
Mi-ai hrănit-o şi încolţit-o
Fără să-ţi pese de nimic.
Eu te-am gonit, dar n-ai vrut să pleci
Şi într-un fel mai bine c-ai rămas
Tu! Ai făcut ca apusurile sângerii
Să nu fie triste,
Ci melancolice.
Dar..., singurătate,
Eu te-am primit,
Te-am voit şi nu regret
Căci cu tine m-am înfrăţit.
Acum... însă... ia-ţi zborul
Fâlfâitul aripilor tale
Îmi vor reda speranţa şi bucuria.
Aşa că, în seara aceasta,
Draga mea
Ne vom despărţi
Şi nu vom mai păşi
Pe treptele întunecate ale nopţii,
Ce duc spre bucurie şi durere
Mult iubita mea singurătate!
Te anunţ că, în pragul inimii mele
A răsărit un ghiocel
Scăldat în raze de lumină şi căldură
Ce va creşte, va înflori
Şi mă va călăuzi
Spre tărâmul de vis al iubirii.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vezi, ridică la rangul de vedenie; ce auzi, la nivelul muzicii. Căci: în sine, nimic nu este. Vibraţiile noastre constituiesc lumea; destinderile simţurilor, pauzele ei.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată n-am cântat altceva decât cântece populare româneşti. Veniţi de prin împrejurimi şi din îndepărtări la oraş, ţăranii aciuiţi prin mahalaua noastră, după ce-şi lăsau lucrul, cu voci când înflăcărate, când domoale, cântau cântecele de acasă. De la ei ştiu cânta, de la ei, de la taica şi de la mama. Multă vreme mi-au rămas în suflet cântecele acelea triste, tărăganate, cu alean, de blestem, de răzbunare, de revoltă, bocete, cântece de leagăn, cântece de nuntă.

citat celebru din Maria Tănase
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonia universală poate fi definită ca o mare simfonie în care toate notele, vibraţiile, sunetele sunt produse simultan, considerând timpul în întregul lui.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este mai surprinzător decât apariţia noului în noi înşine. O fiinţă nouă se naşte în noi tocmai atunci când credeam cel mai puţin. Noul se iveşte în colţurile îndepărtate ale sufletelor noastre pe care le-am neglijat vreme îndelungată. El ne deschide nivelurile adânci ale personalităţii noastre... Ne arată un drum acolo unde înainte nu era niciun drum.

Paul Tillich în Cutremurarea temeliilor
Adăugat de Viorica Juncan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mesagerul

Sunt mesagerul trecerii
acestui timp fără oprire,
al patimilor amanţilor tăcerii,
al păsărilor trezind elipse cerului.

Sunt o aripă a sufletului meu
şi a cântecelor din amurguri,
cu soare şi flăcări nestinse,
cu clipa sfioasa a iubirii vibrând,
printre dureri şi lacrimi căutând.

Mi-e sete de tine, chitara mea,
pierdută undeva prin vise şi zbor
în nopţi lungi şi triste când nu dormi,
printre muzici mult visate şi dor.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.

Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Şivoaie-n case triste inundară,
Ş-auzi tuşind – o tusă-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.

Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură –
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.

Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.

sonet de George Bacovia
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

ieri am urcat către nicăieri
căutam treptele cunoaşterii
am cules o floare din grădina cerului
când te dezbrăcai de înţelesuri
marea s-a scurs în mâinile tale
pescăruşi albi pe umeri, a chemare
eram goi de păcate pe ţărmul iubirii
din alge şi scoici
construiam o casă, aici lângă mare
nisipul ardea sub gândurile noastre
îmi era atât de dor, de dorul tău
când te scăldai în apele sufletului
am întins gândurile către tine
te-am strâns apoi într-o privire
în palme purtam trupul
îţi acoperisem sânii cu flori de liliac
pe buze crini, pe trup trandafiri
te purtam peste ape
la al meu meleag
într-o poveste ce curgea spre infinitul iubirii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea iubirii

Ne-am rătăcit
De atâta uitare
Şi stânca de veghe
Ne stă mărturie.
Aşteaptă clipa,
Întâlnirii noastre
Sărutul uitat
Să-l dăm iarăşi iubirii.
Trec zile tăcute şi reci,
Aşteptarea devine mai grea,
Sunt lacrimi pe triste poteci
Dorul e iarăşi în inima mea.
Te cheamă azi
Fulgii ce cad...
Şi albul zăpezii târzii
Şi ochii mei, care încă mai cred
Când nu eşti aici,
Tu... vei veni.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul care nu doarme

În cer nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Creaturile de pe lună amuşină şi dau târcoale prin bărăcile lor.
Vor veni şopârlele şi vor muşca oamenii care nu visează,
iar cel care cu spiritul frânt se grăbeşte să iasă-n stradă va întâlni la colţ
pe incredibilul aligator care-aşteaptă tăcut sub protestul blând al stelelor.

Pe pământ nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Într-un cimitir îndepărtat se află un cadavru
care a gemut continuu trei ani
din cauza unei sat uscat pe genunchii lui;
iar băiatul pe care l-au îngropat azi dimineaţă a plâns atât de mult
încât, pentru a-l face să tacă, fost nevoie să fie chemaţi câinii.

Viaţa nu-i un vis. Atenţie! Atenţie! Atenţie!
Cădem de pe trepte pentru a mânca ţărână umedă
sau ne căţărăm pe tăişul cuţitului zăpezii cu vocile daliilor moarte.
Dar nu există uitare, nu există vise;
există carnea. Săruturile ne închid gurile
într-un desiş de vine noi,
iar cel pe care-l doare durerea lui va simţi mereu acea durere
şi cine se teme de moarte va purta moartea pe umerii lui.

Într-o zi
caii vor locui în saloane
şi furnici furioase
se vor arunca în cerurile galbene care s-au refugiat
în ochii vacilor.

În altă zi
vom urmări cum fluturii morţi şi conservaţi se trezesc la viaţă
şi, continând să mergem prin ţara a pietrelor gri şi-a bărcilor tăcute,
inelele noastre vor scăpăra şi ne vor răsări trandafiri pe limbă.
Atenţie! Aveţi grijă! Aveţi grijă!
Pe oamenii care mai poartă cicatricile de la cleşti şi de la furtuni,
pe copilul care plânge pentru că n-a auzit încă de inventarea podului
sau pe mortul care mai e doar proprietarul unui cap şi-al unui pantof,
trebuie să-i ducem la zidul unde-aşteaptă şopârlele şi şerpii,
unde colţii ursului stau la pândă,
unde mâna mumificată-a copilului aşteaptă,
iar părul cămilelor se termină la vârf cu un fior albastru şi violent.

Nimeni nu doarme în cer. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Dacă cineva închide ochii,
un bici, băieţi, un bici!
Să fie acolo un peisaj de ochi deschişi
şi de răni amare-n flăcări.

Nimeni nu doarme în această lume. Nimeni, nimeni.
Am mai spus deja asta.

Nimeni nu doarme.
Dar dacă-i cresc cuiva noaptea prea mulţi licheni pe tâmple,
deschideţi trapele scenei ca el să poată vedea-n lumina lunii
pocalele minciunii şi otrava, şi craniile teatrelor.

poezie de Federico García Lorca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare dependenţă îşi are sursa în refuzul tău de a-ţi înfrunta durerea proprie. Fiecare dependenţă începe cu durere şi se termină cu durere. După ce euforia dependenţei trece, şi mai multă durere va ieşi la iveală, pentru că ea era deja ascunsă în interior. Fiecare dependent ajunge la un punct unde nu mai funcţionează pentru tine, şi atunci vei simţi şi mai multă durere decât ai simţit vreodată.

Eckhart Tolle în Puterea Prezentului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul pe care ţi l-a dat Dumnezeu este un talent mai mare şi ai capacităţi mai multe decât ai putea folosi vreodată într-o singură viaţă. Darul pe care i-L poţi oferi tu lui Dumnezeu constă în a-ţi dezvolta şi în a utiliza cât mai mult din acest talent şi din aceste capacităţi, în această viaţă.

citat din Steve Bow
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jur, prin acela care a dat sufletelor noastre tetraedru, izvorul naturii eterne!

în Juramântul pitagoricienilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia nopţilor

Până la colindul şi magia unei nopţi albastre
Văd cum coroniţe de flori de zăpada îmi deschid cărarea
Albul imaculat al sufletelor noastre
Se transpune în focul iubirii arse-n lumină
Coroanele brazilor se scaldă în lumina iubirii divine
Noi, devenim îngeri ce culeg din albatroşii,
Împodobind lumea,
Miraculoase pietre de safir, irizând în brazii universului
Pomii plini de zăpada vor înflori cu lumina divină
Formând stele prea luminate
Pe cărări, de băieţi şi fete perindate
La un an cu veselie, numai aşa să ne fie
La un vis cu sănătate, numai de frumos să avem parte
Cu un gând de voioşie să-mi răspunzi, iubite mie.
La anul şi la mulţi ani!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte detalii despre ţara mea

Acolo
unde iarba se ridică după pasul meu,
unde izvorul mă satură de lume devenind însetat de veşnicie;
unde gardul stânelor este doar un portativ,
pentru fluierul păstorului,
unde norii se grăbesc parcă spre tărâmul promis,
unde cântul lebedei e o psaltică odă către creator,
unde toată suflarea se închină şi-i ridică slavă Lui,
aici
psalmul este parte dintr-o poezie tămâiată,
pământul este brăzdat de paşii străbunilor mei,
pereţii mănăstirilor sînt din rugăciuni întărite
iar vânturile şuieră o litanie învechită.
Aici
Cerurile spun slava lui Dumnezeu
şi întinderea lor vesteşte
lucrarea mâinilor Lui!
Aici!
Chiar aici
este ţara mea!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!