Valea Cerbului

E-o Vale ca-n poveşti, un᾽ se-mpreună munţii
Şi baţi un drum de piatră, de vrei aici s-ajungi...
Efortul e-n voinţă, ca şi-n sudoarea frunţii,
Pe şerpuite căi, ascunse şi mai lungi.

Te-ntâmpină pădurea de brazi şi de mesteceni,
Izvoare de ape repezi şi limpezi, de cleştar,
Cu braţele deschise, dar ca la vechi prieteni,
Aceste frumuseţi ţi se aduc în dar.

Când Soarele-n amiază trimite raze calde,
Iar vântul, în pădure, prin arbori doar adie,
Coboară-n zări albastre privirile, să sclade
În zbor nemărginit şi-n cânt de simfonie.

Natura neîntrecută, eternă şi bizară,
Atâtea daruri are, în mâinile-i măiastre,
Aici sunt aşezate, în acest colţ de Ţară,
De la străbuni lăsate, să fie ale noastre.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste flori se culcă Luna

Peste flori se culcă Luna, ca-ntr-o lume de poveşti,
Când aleargă vântul leneş şi sunt nopţi de Sânziene,
Stele-aruncă peste lume raze lungi şi nefireşti,
Dând mister şi dulce farmec vieţii noastre pământene.

Calc alene pe covorul ierbii adunate-n perii
Şi mă-ntreb dacă-i aievea sau e umbra unui vis,
Sunt doar eu cu-a mele gânduri, n-am de ce să mă pot sperii,
Într-o noapte aşezată între cer şi între abis.

Mii de ani i-a trebuit de pe bolţile senine,
De când Luna, galben astru, din oceanul plin de stele,
Lungul drum ca să-l străbată şi s-ajungă pân᾽ la mine,
Pătrunzând cu dor şi vrajă şi în gândurile mele.

Cerne vraja de mătase peste câmpul alb de flori
În mireasma nopţii sfinte, în sezon de Sânziene,
O imagine se scaldă-n armonie de culori,
Într-un zbor înaripat, căzând pe pământ alene.

Timpul, singurul tovarăş, peste mari singurătăţi,
Stă cu mine să admire taina bolţilor cereşti,
Din a vremii caier toarce tot la fel ca-n alte dăţi,
Când pe flori se culcă Luna ca-ntr-o lume de poveşti.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul toamnei

Sonetul toamnei frunzele-n rugină
Îl cântă melancolic ca poeţii
Şi îndelung se-aude aria tristeţii
Din simfonia toamnei cea divină!

Se plimbă vântul singur prin grădină
Şi e mai rece roua dimineţii,
Sunt mai îngrijoraţi de-acum drumeţii,
Cu gândul lor la vremea ce-o să vină.

Spre calde, dar îndepărtate ţări,
Se-ndreaptă cârduri, păsări călătoare,
S-au pregătit de drum spre alte zări.

Noi trist privim cum ele au să zboare,
Mereu pe-acele vechi şi lungi cărări,
Ce sunt pierdute-n zbucium şi visare.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă-mpovărată de-aşteptări

O toamnă-mpovărată de-aşteptări,
Doar note triste mi-a adus pe liră
Şi-n zile ca şi nopţi care se înşiră
Mereu îmi poartă gândul spre-alte zări.

Mai duc în suflet vechi înfiorări
Din anii-aceia ce mă tot inspiră,
Din tot ce-a fost nimic azi nu mă miră,
Când inima e plină de-ntristări.

Acele vremi îmi amintesc de tine
Cu toamnele când tremurau şi plopii,
Aleea pietruită pân᾽ la mine

Pe care te-aşteptam să te apropii.
Tu nu veneai, doar şoapte cristaline
În simfonia serii cântau stropii.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea cea Mare

1 decembrie 1918

Venise ceas de împlinire
Şi clipa marilor dorinţi
Cu-aceleaşi doruri de Unire
Din moşi strămoşi şi din părinţi.

Din aspiraţia de veacuri
Şi-n graiul spus de mii de ani,
Urmaşi crescuţi în vechi cerdacuri
Venind din daci şi din romani.

Aceiaşi doină-au spus-o-n cânt
Şi-n vechi Carpaţi şi-n Apuseni,
Ei, ce-au iubit un scump pământ
Valahi şi Moţi ori Moldoveni,

Pe tot întinsul pân-la mare
Au dat toţi glas neatârnării
Când, în firească încununare
Au ctitorit destinul Ţării.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ce m-a dat

Pământul ce m-a dat mereu îmi cere
Să viu să-l văd asemeni ca-n trecut,
Asupra mea e-ntinsă a lui putere,
Că el m-a dat şi-aci el m-a născut.

Casa bătrână, vatra cea cu pruni
Şi vuietul prelung ce-l cântă plopii,
Cu dorul cel rămas de la străbuni,
Le simt pe toate-n mine când mă-apropii.

Mă văd copil cu sufletul de floare
Pe uliţa copilăriei mele,
Cu ochii blânzi, străluminând în soare,
În vraja lunii şi-n lumini de stele.

Plecat din sat, dar niciodată rupt,
Ce cu duioase daruri mă cuprinde,
Mi-e gândul tot la el, neîntrerupt,
Iar de a lui fiinţă nu mă pot desprinde.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiuni

1
Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat.
Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare...
De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat,
În zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare.

Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin!
Sorb prin pupile lumea şi-n taină cu auzul,
Nepotolit ca-n faţa paharelor de vin
Ce-mi scapără-n mustaţă stropi limpezi ca hurmuzul.

Am strâns atâtea drumuri în mine ca pe-un ghem,
Tam-tamuri de copite în mine aspre sună,
Dar tot mi-i dor de ducă, spre mine încă chem
Acele panglici albe pudrate-n colb de lună.

Mă las purtat de focul aprins sub placa frunţii
Ca norii ce se lasă mânaţi de vijelii
Şi dornici să cunoască atingerea cu munţii,
Când trec prin brazi dau vamă şi rup din ei fâşii.
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ne ştim pe acest pământ am fost

De când ne ştim pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români şi daci
Legaţi ca şi-o pădure de copaci,
Leagăn măreţ şi vatră şi-adăpost.

Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Şi-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheaţi n-au fost.

Ni-i glia gând şi vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoşească
E muma noastră, muma cea străbună,

Cu munţii şi câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lor vor fi stejari

Aici, în ţara de piatră,
Românii-s stăpâni pe vatră.
Aici, în munţii legendari,
Românii îs falnici stejari.
Ei aici trăiesc de veacuri
Apărând a ţării haturi.
Aici, cu credinţă-n Sfântul,
De ani răscolesc pământul.
Aici, apa din izvoare,
Când e cald, le dă răcoare.
Aici, în codrii seculari,
Copiii lor vor fi stejari.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiule, iubeşte această ţară!

(Pentru Teodor Cătălin)

Străbunii mei, prin tata şi prin mine,
Ajunseră, fiule, până la tine,
Că aşa se întâmplă în viaţă şi cu toţi;
Părinţii ajung prin fii la strănepoţi.
Ei străbătură timpul ca o torţă,
Arzând în ei speranţe, crez şi forţă.

Iubirea de moşie neîntreruptă,
Unitu-i-a în muncă, ca şi-n luptă
Şi ne-au sădit o dragoste firească
De Ţară şi de glia strămoşească,
Să ne aducă aminte în orişice moment
Că e dorinţa lor şi testament.
Tu ce-ai primit de la străbuni să laşi
La fiii tăi, iar ei la ai lor urmaşi.
Tu, fiule, păstrează această Ţară,
Leagănul nostrum, vatra milenară.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptură a naturii

Sculptură eşti, gingaşă, a naturii
Cu sâni frumoşi ca marmora cea albă
Cu înflorit surâs în colţul gurii,
Cu forme-armonioase prinse-n salbă.

Al tău de aur păr vărsat pe pernă
E-o mantie superbă până-n brâu
Şi-n revărsarea-i dulce şi eternă
Te-aseamănă cu unda unui râu.

Duioase mâini aduc din adieri
Nemăsurata taină a iubirii
Un farmec neîntrerupt de mângâieri
Dă noi dimensiuni nemărginirii

Pe pat de flori aş vrea să dorm cu tine
Când luna peste noi se joacă-n raze
Să desluşesc privirile-ţi senine
Şi să te simt în mii de ipostaze.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către prieteni

Eu voi rămâne aici, prieteni de o viaţă,
Căci vreau la geamu-mi ploaia să ascult,
Să văd cum primăvara lin dezgheaţă
În spaţii, noi torente de tumult.

Eu vreau să-aud cum frunza se dezleagă,
Cum viaţa întră pe deplin în ea,
Cum floarea are gustul să-şi aleagă
Lumina cerului ce vine de la stea.

Şi în acest molcom răpăit al ploii,
Ce îmi trezeşte noi melancolii,
Aş vrea să cad în braţele nevoii
De a dormi sub cânt de ciocârlii.

Să-mi intoneze dorul de câmpie,
De necuprins, de-al libertăţii zbor,
De dragostea ce ţine-o veşnicie,
Şi de dureri, ce inime dobor.

Frumoasă-i ciocârlia-n primăvară -
Frumoasă-i primăvara-n ciocârlii,
Ce poartă-n ciocuri murmur de vioară,
Cântat la-nmormântări şi cumetrii...

Eu voi rămâne-aici, în seara asta,
Prieteni buni, să nu vă supăraţi,
Eu voi privi natura prin fereastra,
Ce ne desparte, ca pe-nstrăinaţi.

Şi-n valsul trist al ploii de afară,
Eu voi dansa cu-n cer rămas orfan,
Voi invoca iubirea-n acest an
Şi mersul ferm, şi doar pe verticală...

poezie de Valentina Graur
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra nisipului

Am învăţat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială şi umbra şi norul,
S-adun în clepsidre şi viaţa şi dorul
Să fug îngrozit de tăceri şi rutină.

Am învăţat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori şi cu pagini.

Am învăţat aici să-ngheţ în cuptoare
Şi-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naşte o stea
Şi-n orice lumină-i o stea trecătoare.

Am învăţat aici să cred în tăcere
Şi-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viaţă se fac din nimicuri
Şi apa în stâncă îşi află putere.

Am învăţat aici să fiu amintire
Şi-un loc de-amintire uitat în pridvor,
O clipă de-acasă, un nor, un răzor
Şi-o lume trecută prin foc şi iubire.

Am învăţat aici să cresc din cuvânt,
Cum creşte cuvântul din limba tăcerii,
Cum trece speranţa din lumea durerii,
Cum creşte ţăranul din Dor şi Pământ.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea de alb

în lăuntrul meu e o pădure de mesteceni
o mare de alb pe care
nimeni nu o revendică
dimineaţa
aud răsăritul
spunând rugăciunea zilei
la amiază
soarele lăcrimează tăcut
e multă durere în ruga luminii
undeva între umbrele de mesteceni
sunt eu
un suflet
cu bilet doar dus
înspre seară
umbrele se subţiază subit şi
mestecenii se culcă în beznă
atât de trist
îmi aduc aminte de cei care
nu mai sunt...

prăbuşirea în moarte
e singurul sens al existenţei

şi mâine va fi o altă zi

. |

poezie de Teodor Dume din carte, Fsţă în faţă cu mine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă scumpă, ţară scumpă

Pământul pentru care se luptară
Străbunii mei din vremuri seculare
Mi-a dat iubirea care mă-nfioară,
E dragostea de mamă şi de Ţară.

Cu laptele odată eu am supt
Un sentiment de viaţă, neîntrerupt,
Purtând în suflet dragoste şi dor,
Al Ariadnei fir nemuritor.

Aceste mari iubiri fără de seamă,
În inimi sunt nestemate stele,
Când şoapte de străbuni mă tot îndeamnă
Să port credinţă Ţării mele.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul lungii aşteptări

Atât de lungă-mi pare aşteptarea
A înfriguratei noastre întâlniri,
E-o lacrimă de dragoste-n priviri
Şi-n vremea unde-i dusă depărtarea.

În gând nemărginit precum e marea
Se deapănă ascunse amintiri,
De-ai să mă vezi, n-ai să te miri,
Că tu ştiai că-am să-ţi ascult chemarea.

În nesfârşita noastră îmbrăţişare
În noi vom contopi un timp trecut,
Se va sfârşi cu-a noastră aşteptare,

Care-a fost lungă, grea şi a durut.
În lacrimi vom găsi mărgăritare
Şi o poveste scrim de la început.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele mincinosului

Caută doar vorbe bune
Aşezate ca-ntr-o salbă,
Care sunt în tot ce spune
Cusute cu aţă albă.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, crudă pădure

Iubita mea, crudă pădure,
Cu ramuri degete spre cer,
Ascunzi în umbre ochi de mure
Şi-n frunze pete de mister.

În tine note muzicale
Se nasc în tril de ciocârlii,
Prin tine şerpuiesc spre vale
Izvoare dulci cu ape vii.

Prin tine trec săgeţi în fugă
Chemându-şi puii, căprioare,
Prin tine ne-ndulcesc în rugă
Frăguţele coapte în soare.

În tine înnoptează şoapte,
Săruturi dulci, îmbrăţişări
Şi stelele scăldate-n lapte
Trecând cu roua-n alte zări.

Pădurea mea, crudă pădure,
Cu ramuri prelungite-n hău,
Roagă-mi iubita să mă fure,
Să ne pitim în sânul tău!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strălucirea nopţii

În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,

Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,

Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un copil pribeag

E fericirea vieţii ca şi-un copil pribeag,
Rătăcitor prin lume, ce-aleargă neîntrerupt,
Din când în când la oameni se mai opreşte-n prag,
Cu nemurirea clipei din care ea s-a rupt.

În vremea călătoare e doar un scurt popas,
Mereu tulburătoare în dulcea ei visare,
E împletit cu timpul şi el tot de pripas,
Dând vieţii noastre sens, continuă mişcare.

Născută din speranţe, o vrem cât mai aproape,
În sufletele noastre şi-n inimi cu dorinţi,
Eternă duioşie ce tremură sub pleoape,
Întruchiparea vieţii şi-a slabei noastre fiinţi.

Mărturisesc sfios, că port în pieptul meu
Dorinţa mea ce arde cu flacără plăpândă
Şi vă întreb pe voi, deşi îmi este greu,
Cine-are fericire, să poată ca să-mi vândă?!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!