Citate similare cu Lumea însăşi este un teatru...

Lumea însăşi este un teatru imens.

citat celebru din Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Eu am avut profesori foarte mari: Mihai Popescu, Tudorel Popa, maestrul Şahighian, realmente un om de teatru, nu un simplu regizor. Dar am apucat în teatru parteneri ca regretatul Finţi, Costache Antoniu, Ion Finteşteanu, Calboreanu, Elvira Godeanu, Ştefan Ciubotăraşu, vai, nu mai spun de Emil Botta, pentru care am stat un turneu întreg lângă arlechin doar să-l văd.

Draga Olteanu Matei în revista Jurnal Spiritual
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru

Şi pe aceste file
Notez sibile, inscripţii,
Ca un mare actor
Trăind şi murind,
Nefiind şi fiind,
În fantastice roluri,
În imaginara, tragica lume a sa,
În carcera grea,
De gheaţă şi fum.
Şi vezi ce scriu acum despre gheaţă şi fum.
De multe ori am murit pe scenă,
Însă niciodată ca acum...

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scena, ca un teatru al lumii

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glin

Rară ploaie cădea.
Era o ploaie
de o calitate rară, vă spun,
fină, ultra fină,
de o rară transparenţă,
de un aer uşor trist,
de un imens rafinament.
Glin, glin,
ploaia rară cădea.
Poate cad tot aşa
cristalele de
Boemia.
Şi ele au acest son cristalin,
glin, glin,
intrând în pământ,
la împărat de pământ...
(...)

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, artiştii, nu ne necăjim. Noi murim.

citat celebru din Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitoarea

Şi aşa,
cu scorţişoare şi cuişoare,
şi tăciuni şi cărbuni
şi vin de vanilie,
aşa, cu ochii legaţi.
Şi mă afumă cu păr de lup
şi aşează ea pe frunte
piepteni ciudaţi de os,
o claviatură.
Şi aşchii
şi mari cioburi de lună
şi felii de cartofi,
amidonul trage durerea,
ţine minte, să ştii.
Da, ţin minte,
pacientul nu uită,
dar este cineva uitat
în pădure, în oraşul de fag,
o nefiinţă culcată
pe un pat de moarte
în sarcofag de fag,
nu cunoaştem persoana,
dar este cineva
cu ochii legaţi.
Cine a sugrumat statuia?
Umbletele mele,
pe unde umblaţi?
Şi vine lumea
cu eşarfe însorite
şi o prelată de pământ
peste mine trânteşte,
lumea.
Ce-ar fi
să mă vândă lumea,
să mă cumpere lumea,
să mă ia vrăjitoarea
în sacul de papură?
Şi să fie linişte, linişte,
rareori doar un râs,
al vrăjitoarei de papură.