Cântecul celui care plăteşte

Când eram în viaţă hoinăream pe străzile Capitalei:
Acum, mort, sunt lăsat să zac pe câmp.
În zori am părăsit Sala Înaltă:

Am adăstat seara lângă Izvoarele Galbene.*
Când soarele alb s-a scufundat în Hăul Asfinţitului
Am oprit trăsura lăsând cei patru cai să se odihnească.

Acum, nici măcar atotputernicul Creator a Toate
N-ar putea s-aducă iarăşi viaţă-n picioarele mele.
Formă şi substanţă se vor pierde zi de zi:
Părul şi dinţii vor cădea unul câte unul.

Întotdeauna aşa s-a întâmplat cu oamenii bătrâni:
Şi nimeni, odată născut, nu scapă de această soartă.

poezie de Miu Si, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am găsit încă un om de care mă pot despărţi. Căci un om plin, bogat, valabil, e unul căruia printr-un cuvânt îi poţi spune nespus de mult. Vă strângeţi mâna, vă uitaţi unul în ochii altuia şi s-a întâmplat ceva. E un pact între voi: "acum ne putem despărţi". Căci orice v-ar despărţi de acum înainte, sunteţi doi oameni care s-au întâlnit. Ăsta e esenţialul: să te întâlneşti cu celălalt. Finalul – care trebuie să însemne întotdeauna o reluare a tuturor temelor – devine acum posibil. Oamenii aceştia, lângă care stai ceasuri întregi şi care stau ceasuri întregi lângă tine, spre a nu obţine nimic nici unii nici alţii, sunt aşa de anoşti încât nici măcar nu te poţi despărţi de ei.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne numărăm

iubito ştii că unul nu se numără
niciodată nu a existat în ecuaţia noastră
şi
că unul l-a făcut pe doi în taoism
la noi unul nu l-a născut pe doi
ci doi l-a născut pe trei
în taoism doi a făcut toate celelalte
este echivalent cu unul plus unul
dar unul simplu unul nu se numără
este un fel de zero peste care suflă vântul
şi
ne numărăm de la doi
doi face pe trei, trei s-a născut după nouă luni
şi
doi face pe patru
deja e kafka, lumea se ascunde de lume

ce trece de patru, iubito
e familie numeroa
să mai numărăm odată
până la doi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce plâng

Nu mai am lacrimi, mamă, să te plâng
am fost secat de spaima dinainte
când presimţeam în mine cum se frâng
secundele cu gust de oseminte

Când mă înfricoşa şi gândul chiar
că te voi pierde într-o zi amară
când adormeam pe evangheliar
visând să mai trăieşti până la vară

Atunci plângeam, eram într-un extaz
al disperării pentru ce-o să vină
înlănţuit pe stânci din Caucaz
mă sfârtecau mari vulturi de lumină

Acum e pace pe pământ şi-n cer
ce-a fost să fie s-a-ntâmplat odată
iar trupul meu cu lacăte de fier
are fântâna plânsului secată

Azi mă întorc la viaţă, în sfârşit
un câmp de luptă-n urma mea ia formă
cu părul alb, cu steagul zdrenţuit
eu însumi sunt o lacrimă enormă

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am lăsat inima

să cadă în mine de îndrăgostit
ce eram şi încă mai sunt
nu voi auzi nici
odată când va ajunge
în străfundul fiinţei mele
hăul e mai mare
decât jalea şi a
mărăciunea unei iubiri ne
împlinite

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că mă veţi pune să repet

despre toate fricile
pe care le-am cules când eram copil
vă voi spune că le-am strivit
cum roşiile în putina de lângă fântână
sita bătută de mâna tatei a ruginit
numai fricile mele se urcă
pe scara din porumbar
stau agăţate de grinzi
şi zâmbesc fericite
că nimeni nu le mai atinge
acum nu mai cred în nimic
Dumnezeul lor un fel de marionetă
cârpe şi sfori de second hand
într-o zi se vor rupe
şi fricile mele vor cădea pe podeaua
unde şoarecii se plimbă în voie
mari şi cenuşii
din găuri ochi iscoditori
mereu mi-a fost frică de şoareci
acum le iert păcatul de a roade
acum fricile mele sunt un deliciu
pe care-l las
preţ devorării

nici nu mai ştiu să repet despre
ce am trăit cândva

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii care e secretul meu? Învăţ. Învăţ repede. Dacă ar fi să spun ce sunt eu aş spune că sunt suma a tot ce e bun în oamenii cu care am interacţionat în această viaţă. Când întâlnesc un om, mă uit ce pot învăţa de la el. Ce face el bine, unde gândeşte sănătos şi cum m-ar ajută asta pe mine? Când viaţa mea era un strigăt de disperare, am descoperit puterea învăţării. Orice problemă am, pot să învăţ să o rezolv din simplul motiv pentru că nu mă lovesc de probleme pentru prima oară în istoria omenirii. Oameni lipsiţi de iubire care au depăşit suferinţa sunt mulţi. Oameni săraci care au devenit bogaţi prin propriile puteri sunt mulţi. Oameni bolnavi care au luptat şi au devenit modele de sănătate sunt mulţi. Şi mulţi alţii sunt cazuri mult mai dificile decât sunt eu. Şi aceşti oameni au lăsat urme, mărturii, cărţi, poveşti, exemple şi eu pot să învăţ din ele. Tot ce îmi este uşor să fac azi, odată era imposibil. Să merg pe picioarele mele era imposibil odată. Acum e lejer. Să citesc era imposibil odată, acum e o plăcere fără de care nu aş putea trăi. Iubire, bani, sănătate, vocaţie, socializare şi orice mai vrei tu sunt banalităţi odată ce îţi pui mintea minunată să te servească şi începi să te EDUCI.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scrisoare către cenzorul Han

Sunt trist. Gândurile mele sunt în Youzhou.
M-aş grăbi într-acolo – dar sunt bolnav la pat.
... Dincolo de apele toamnei aş fi fost întâmpinat de Splendoare.
O, să-mi spăl picioarele în lacul Dongting şi să văd la marginile lui
Gâştele sălbatice în zbor înalt, soarele şi luna mai palide ca ieri,
Arţarii verzi înroşindu-se sub cerul îngheţat,
Îngerii călătorind spre Capitala Cerului, lângă Steaua Polară,
Călări pe păsări pheonix sau pe unicorni,
Cu flamuri de hibiscus strabătând melodice neguri delicate,
Umbrele lor dansând cu capul în jos pe fluviile din sud
Până când Regina Stelelor, ameţită de nectar,
Va uita, de o parte şi de cealaltă, oamenii înaripaţi lângă ea.
... De la Vrăjitorul Pinului Roşu au venit la mine aceste cuvinte:
Că pe lângă vechiul discipol, are acum unul nou,
Unul care, fost consilier al Împăratului Liu în capitală,
În ciuda marilor lui succese, nu putea fi fericit niciodată.
... De unde vin vremurile bune şi vremurile de răstrişte în ţară?
Poate fi carnea mai înmiresmată decât fructele pădurii?
Sufăr că el rătăceşte acum departe, la miazăzi.
Fie ca steaua vieţii lungi să-l binecuvânteze!
... O, puritate, cum aş dori să te adun de dincolo de apele toamnei
Şi să te ofer în dar Curţii Imperiale de Jad.

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere

Dintre cei trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
El este obligat să vadă injustiţia printre spinii
Şi incendiile de pe dealuri.

Iar cei care-au plecat întregi
Sunt aduşi seara acasă – ca mărunţiş.

Dintre cei trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
Părul negru i-acoperă gândurile.
În spatele lui, vorbe, rătăciţii fără bagaje,
Inimi fără provizii, profeţii fără apă,
Pietre mari puse acolo,
Stând, închise ca nişte plicuri
Fără adresă; şi nimeni care să le primească.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo (auzind ţipetele Călăreţilor Negri): Ce sunt?
Aragorn: Au fost odată oameni. Mari regi. Apoi Sauron vicleanul le-a dăruit cele nouă inele ale puterii. Orbiţi de lăcomie, le-au luat fără tăgadă, unul câte unul câzând pradă întunericului. Acum ei sunt sclavii voinţei lui. Se numesc Nazgul şi nu sunt nici în viaţă, nici morţi. Ei simt prezenţa Inelului mereu, atraşi de puterea sa. Nu se vor opri niciodată până nu te vor găsi.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinţi,
Şi adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinţi,
Şi adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar şi acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părinteşti,
Unde stăteam şi priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni şi din Cosmeşti,
La care mă duceam când venea seara.

Îmi este dor şi-acum de oamenii din sat,
De nunţile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulţi dintre prieteni mi-au plecat,
Şi n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Şi când văd case goale, mă trece un fior,
Ştiind că mulţi dintre aceştia nu mai sunt.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este şters
de timpul care a trecut, şi nu mai eşti
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulţi care încă, vor să ştie
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc şi nu pot
nici măcar să-ţi spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda, egreta şi sfântul

vocile, păpădiile şi zmeii
se înalţă dimineaţa
când roua mişună
pe coapsa ei

spre seară
se-nclină vreascurile pădurii
unul câte unul
în părul ei

numai ea
caută melci
pe care să-i zdrobească în tihnă
unul câte unul

în timp ce tu
fără voie
vorbeşti ca prostul
cu peştele lui Noe

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile Capitalei

Te apucă, zău, amarul,
Când vezi fete libertine,
Cum fac zilnic trotuarul
- De ruşine!

epigramă de Ioan Toderaşcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru în rasismul sentimentelor

Târziu oamenii încearcă
pe acelaşi drum să ducă
şi trupul,... şi sufletul
ca doi necunoscuţi
ce par că se cunosc
unul alb şi unul negru..

Voind să-şi găsească
un nou destin
fugăriţi de soartă..

Trupul acum alb,
albit de nea de iluzii..

Sufletul negru,
întunecat de uitări
în mucegăite trăiri
când trupul era mândru
să răspundă
la conversaţii

Ca doi chiriaşi
în aceeaşi casă
trecând unul
pe lângă altul
cu orare diferite
trupul cu a lui noapte
sufletul cu a lui căutare
de zile senine...

Mergând acum
pe un tărâm
dominat de rasismul
sentimentelor
a celor trupeşti
faţă de cele sufleteşti
unde târziu
îşi dau seama
că sunt unul
şi aceleaşi
neputând fii
despărţiţi
în casa
cu două camere
clepsidră timpului
cu sufletul curgând în sus
şi trupul scurgându-se
întâlnindu-se
doar
la mijlocul
clepsidrei
cu nisip negru sus
de vid ce se vrea
luminat de suflet
şi nisip alb jos
ars de trup
os cu os...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis la vânătoare

Şi-am adormit
sub braţul drept înbrăţişând un iepure
Iar
sub braţul stăng înbrăţişându-mă
alt iepure.
Unul murea.
Unul trăia.

Unul îmi spunea o poveste.
Unul îmi mânca zilele.

Unul îmi arăta dinţii.
Unul între dinţi mă ascundea.

Unul făcea cât doi.
Unul în altul se prefăcea!

Unul mă adormea.
Unul mă săruta.

Unul tăcea.
Unul la ureche-mi cânta.

Unul era.
Unul ne împuşca!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estetica luminii

Lumina
ca formă de viaţă şi armonie,
umplându-ne simţurile cu veşnicie –
numai un artist vizual,
numai el poate să ştie
ce înseamnă această colosală tărie.

Lăsând în urmă departe
îndoiala ce ne urăşte de moarte,
atunci când vom deschide o carte,
în fiecare gând –
noi fi-vom deja
unul şi-acelaşi cu orizontul sensibil,
cu abundenţa de lucruri,
pătimiri şi valori,
de poeţi numite frumos inteligibil.

În logica inimii
trăim şi gândim: din străvechimi
numai prin ea cunoscându-l
în adâncuri abisale pe zeu –
pe zăpada gândului meu
înflorind heruvimi.

Estetica luminii,
formă ideală de viaţă şi armonie.

Cu sufletul aprins de sfânta lumină,
pe zăpada sângelui, vie –
am scris netulburat această carte,
prinos de strălucire şi bucurie,
într-o ghirlandă senină
de trăiri omeneşti,
în logica inimii
recuperând întrebările lumii de-o veşnicie –
lăsând aşteptărilor mele lumeşti
îndoiala ce ne fereşte de moarte.

Atunci
când vei deschide ultima carte,
lăsând în urmă trecutul
ce ne desparte, iubito –
în fiecare poem vom fi
unul şi-acelaşi gând;
iar cerul albastru,
zbor sângerând.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

îmi lipseşte zâmbetul tău
care îmi lua toate apăsările
mai ales acum
când frunzele migrează
şi zilele devin tot mai gri
când focul trosneşte în sobă
şi eu singur privesc cum dârele de lumină
par a scoroji pereţii
când străzile s-au golit de paşi
şi tăcerea parcă muşcă din mine
împrăştiindu-mi gândurile...

îmi lipseşte zâmbetul tău
acum când se lasă noaptea
şi totul devine iluzie
când ţigara mă frige-ntre degete
şi eu trag adânc ultimul fum din chiştoc
lăsând scrumul să cadă aiurea...

de ce nu vii măcar în visul meu
unde-a rămas atâta loc?

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum nu mai vreau să fiu nici în New York, nici în Londra, nici în Moscova! Nu mai vreau să-mi petrec şapte ore pe zi pe drum într-un oraş mare, oriunde aş avea nevoie să mă duc. Pe când, din Bucureşti, munţii sunt la două ore, marea la trei ore. În plus, cum călătoresc mult la concerte, întotdeauna îmi ia foarte puţin să ajung la aeroport, în 15 minute sunt acolo. Din punctul ăsta de vedere aveţi unul dintre cele mai bune aeroporturi pe care le-am văzut vreodată. Am stat şi m-am gândit: în ce ţară mai găseşti toate aceste lucruri laolaltă? Hmm, Moscova nici măcar nu are mare. Iar când locuiam în Anglia, îmi lua trei ore să ajung la aeroportul Heathrow. Aşa că Bucureştiul mă eliberează. Şi dacă aş putea, aş vrea să locuiesc într-un sătuc din România.

Eduard Kunz în Jurnalul Naţional (10 februarie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcar, din când în când, opreşte-te din agitaţia ta zilnică, ascultă sunetul care provine din interiorul formelor de viaţă, respiră liniştit şi spune-ţi: sunt fericit cu desăvârşire. Nu căuta nici un motiv pentru această fericire pentru că această fericire nu ar mai fi decât dependenţă şi s-ar sfârşi odată cu sursa ei. Dar fericirea care este una cu viaţa tuturor formelor de viaţă nu se va sfârşi niciodată pentru că atunci când s-ar sfârşi viaţa în univers de fapt s-ar sfârşi şi timpul şi n-ar putea exista nici o secundă fără viaţă. De aceea, oricât de mult ar părea să dureze posibila lipsă a vieţii din nivers, ea nu va dura deloc şi mereu va fi viaţă şi mereu va fi Dumnezeu şi mereu tu vei fi una cu el.

Constantin Luntraru în Om înspre înger (2006)
Adăugat de Sanda Mures
Comentează! | Votează! | Copiază!

La despărţire

Mâhnită plâng, dar tu nu ai vreo vină că lacrimile curg fără-ncetare
Nu am ştiut că-atât de tare doare iubirea prefăcută în ruină.
Şi am plecat... priveam nepăsătoare, credeam că nu vei mai putea vreodată
Să mai iubeşti c-o dragoste curată iar eu voi fi doar umbra trecătoare.

Ţi-am fost amantă şi ţi-am fost mireasă, jurând ca nimeni să nu ne despartă
Acum, când ţi-ai ales o altă soartă, fii fericit lângă a ta aleasă!
Dar vei putea, zâmbind, să mai asculţi un cântec ce mi-l fredonai mereu,
A cărui eroină eram eu şi-acum, dansând cu ea, să nu mă uiţi?

Îti mai apar în visuri câteodată, în ale tale braţe mă mai strângi,
De dorul meu îţi vine să mai plângi, ţi-ai mai dori să fiu a ta vreodată?
Sau sunt doar o fantomă rătăcită dintr-un trecut care-i apus acum,
Uitând c-am fost femeia mult dorită, înveşmântată într-un vechi parfum?

Nici nu aştept răspunsul la-ntrebare, eşti împlinit cu noua ta iubire,
Nu mai sunt nici măcar o rătăcire ce-ţi tulbură privirea visătoare.
Ar fi nedrept să nu-ţi doresc acum să-ţi fie bine, chiar de eşti departe,
Nu vei mai fi eroul meu din carte, zâmbind, îmi voi vedea de al meu drum!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!