La despărţire

Mâhnită plâng, dar tu nu ai vreo vină că lacrimile curg fără-ncetare
Nu am ştiut că-atât de tare doare iubirea prefăcută în ruină.
Şi am plecat... priveam nepăsătoare, credeam că nu vei mai putea vreodată
Să mai iubeşti c-o dragoste curată iar eu voi fi doar umbra trecătoare.

Ţi-am fost amantă şi ţi-am fost mireasă, jurând ca nimeni să nu ne despartă
Acum, când ţi-ai ales o altă soartă, fii fericit lângă a ta aleasă!
Dar vei putea, zâmbind, să mai asculţi un cântec ce mi-l fredonai mereu,
A cărui eroină eram eu şi-acum, dansând cu ea, să nu mă uiţi?

Îti mai apar în visuri câteodată, în ale tale braţe mă mai strângi,
De dorul meu îţi vine să mai plângi, ţi-ai mai dori să fiu a ta vreodată?
Sau sunt doar o fantomă rătăcită dintr-un trecut care-i apus acum,
Uitând c-am fost femeia mult dorită, înveşmântată într-un vechi parfum?

Nici nu aştept răspunsul la-ntrebare, eşti împlinit cu noua ta iubire,
Nu mai sunt nici măcar o rătăcire ce-ţi tulbură privirea visătoare.
Ar fi nedrept să nu-ţi doresc acum să-ţi fie bine, chiar de eşti departe,
Nu vei mai fi eroul meu din carte, zâmbind, îmi voi vedea de al meu drum!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!