La despărţire

Mâhnită plâng, dar tu nu ai vreo vină că lacrimile curg fără-ncetare
Nu am ştiut că-atât de tare doare iubirea prefăcută în ruină.
Şi am plecat... priveam nepăsătoare, credeam că nu vei mai putea vreodată
Să mai iubeşti c-o dragoste curată iar eu voi fi doar umbra trecătoare.

Ţi-am fost amantă şi ţi-am fost mireasă, jurând ca nimeni să nu ne despartă
Acum, când ţi-ai ales o altă soartă, fii fericit lângă a ta aleasă!
Dar vei putea, zâmbind, să mai asculţi un cântec ce mi-l fredonai mereu,
A cărui eroină eram eu şi-acum, dansând cu ea, să nu mă uiţi?

Îti mai apar în visuri câteodată, în ale tale braţe mă mai strângi,
De dorul meu îţi vine să mai plângi, ţi-ai mai dori să fiu a ta vreodată?
Sau sunt doar o fantomă rătăcită dintr-un trecut care-i apus acum,
Uitând c-am fost femeia mult dorită, înveşmântată într-un vechi parfum?

Nici nu aştept răspunsul la-ntrebare, eşti împlinit cu noua ta iubire,
Nu mai sunt nici măcar o rătăcire ce-ţi tulbură privirea visătoare.
Ar fi nedrept să nu-ţi doresc acum să-ţi fie bine, chiar de eşti departe,
Nu vei mai fi eroul meu din carte, zâmbind, îmi voi vedea de al meu drum!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenului de pe Facebook

Nu ţi-am spus
La primul tău like
Încântat de cunoştinţă,
Nici mulţumesc nu ţi-am spus,
Nici că am fost mângâiat
De o rază
Izvodită de aura ta.

Nu ţi-am spus cât de mult
Mă distrezi cu glumele tale,
Nici cât de tare mă încălzeşte
Lumina gândului tău.

Nu ţi-am spus,
Nu ţi-am spus...

Doar mă bucuram că eşti,

Mă bucuram că sunt,

Mă bucuram că suntem...

Şi plâng acum
Şi sunt trist
Ca acest sfârşit de noiembrie
Când văd
În locul pozei tale de profil
O panglică neagră...

poezie de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă dată-n altă viaţă

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viaţă,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în faţă?

Şi dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaşte
Când am să te-mbrăţişez,
Dragostea va mai renaşte,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor ţâşni sub pleoape
Nu vom şti de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Ştiu c-am să te fac să simţi
Alţi fiori în dimineaţă
Fiindc-am fost îndrăgostiţi,
Altă dată-n altă viaţă!

Şi de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îţi voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Şi pentru c-am fost rănită
Viaţa care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăţa cum să iubeşti,
Iar atunci vei şti tu oare
Că nu-i bine să răneşti?

N-am să-ţi reproşez nimic
Fiindcă sufletu-ţi va şti
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai ştiut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în braţe te voi strânge,
Şi-am să fiu cel înţelept
Şi-am să tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ţi-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Şi răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ţi vor curge
Şi ţi-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenţă

Nu mă-ntreba ce fac! Sunt fericită!
Ştiu, n-ai crezut c-aş mai putea vreodată
Să fiu de-altă iubire... zăpăcită
Fără a-mi da sentinţa: Vinovată!

Vezi... Nu mai doare nici indiferenţa
Cu care mă tratai odinioară,
Am învăţat să îţi ignor absenţa
Prin aburii cu iz de scorţişoară.

Nu mai găseşti în mine azi femeia
Pe care-o sărutai zâmbind în prag,
În care aprindeai râzând scânteia
Doar c-un sărut apatic sau dulceag.

Cum de-am crezut în falsa poleială
În care îmbrăcai ades cuvinte
Rostite sec şi fără chibzuială
Să mă convingi cu false jurăminte?

Am înţeles, am fost o jucărie
Pe care n-ai crezut că e păcat
Să o arunci din trista-ţi galerie
Când bateria i s-a terminat.

M-amuză astăzi cruda-ţi laşitate,
Minciuna seacă, fără vreun temei
Cerându-mi să te cred, că ai dreptate
Când spui că mă iubeşti, dar nu mă vrei.

Nu mai suntem un cuplu adorat,
Povestea noastră a murit demult,
Sunt fericită, m-am eliberat,
Nu mai trăiesc al dragostei tumult

Pentru un om ce n-a ştiut vreodată
Cum se conjugă al iubirii verb.
Râzând pot declara: sunt vindecată
De dorul ce mă chinuia acerb!

Icoana ta îmi e acum străină!
Mă-ntreb dacă atunci când te iubeam
Şi-ţi dedicam trăirea mea divină
Înţelegeai vreodată ce-ţi spuneam.

Cât mi-aş dori să ştii că nu-mi mai pasă!
Rebotezată-n apa Blanduziei,
Azi m-am retras în casta preafrumoasă
Cu flori de vis, din lumea Poeziei.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubire?

Motto-
Cum poţi iubi o fantomă?
Poate nu este o fantomă, este un om,
o femeie este un om, o fantă-om.

Sunt paznic la castelul
Măriei Tale, Doamnă,
Împart bilete celor
Care doresc să doarmă
În braţele divine ale Măriei Tale,
Nu Ţi-am vorbit vreodată
şi nu Ţi-am stat în cale.
Sunt duhul Tău ce toarce
În Tine visuri roşii,
Să se desfete-n patul
Tău moale, ticăloşii.
N-am fost gelos, nici rece,
Doar paznic eu Ţi-am fost,
Cum să ridic privirea
La Tine, eu, un prost?
Ţi-am fost iubit odată,
În secolul trecut,
Acum fumez o pipă
şi mint că nu Te-am vrut.

---------------------------------
Aici e locul meu, i-am spus câinelui credincios,
Aici voi fi îngropat, nu-mi trebuie fanfare,
Nici zgardă de aur şi nici marmură,
Să pot auzi clinchetul tramvaielor,
Urletul sălbatic al motocicletelor,
Vocile rândunicilor, voi gusta quiche cu somon afumat,
O felie de lună, voi transporta dulapuri vechi,
Cu costume de gală din vremea lui Napoleon III,
Voi râde de listele laureaţilor, medaliaţilor,
De istoriile literare voi râde în hohote,
Trece în goană un pâlc de călăreţi,
Sunt oamenii lui Alaric, caii lor fumurii
Cântă imnuri imperiale, guillaume iar face glume,
Iar noi mai avem puterea să râdem,
Trăiască, strigă sufletele slabe,
Pe ritm de samba, apoi adio.
Vom naviga fără dureri, departe de noi înşine,
Precum un Sindbad, Don Quijote, Magellan
Sau Olandezul Zburător fără de moarte.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-ai dori...

Ţi-ai dori, de ai putea, să-mi dai muzele în dar,
Prefăcute-n cereşti vorbe, pentru-a scrie cu-al tău har,
Pe un soclu să mă-nalţi, stihuri să îmi dăruieşti,
Slăvindu-mă cu ardoare, să-nţeleg cât mă iubeşti.

Către sfere preaînalte, vrei să îmi deschizi o poartă,
Alinându-mă sublim cu a serafica ta artă,
Ridicându-mă, cu patos, chiar de aştri mai presus,
Să fiu veşnic răsărit, nicicând să nu fiu apus...

Oare, când vei înţelege că nu pot, prin galaxii,
Să-i fiu Soarelui aleasă, nici regină-n poezii,
Că sunt numai o cometă visătoare, pe-al tău Cer,
Că eşti Zeu al Poeziei, nu un,, murmur efemer"?

N-am coroană de safire, faima vreau să-ţi aparţină!
Admirat la infinit, pentru slova-ţi cea divină,
Împărat peste cuvinte, monarh veşnic printre stele,
Să rămâi de-a pururi sclav: mie şi Iubirii mele!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost în viaţa mea...

A fost în viaţa mea, a fost o vreme,
Când te iubeam, oh, ştii, cu-adevărat...
Nu te acuz, nu plâng, nu mi-e ruşine
De tot ce-n viaţa mea s-a întâmplat.

M-am înrămat tăcut în ne-uitare...
Mi-e lacrima şi scut şi cazemată...
Căci poate-am fost nebună de iubire
Şi de aceea azi sunt vinovată...

Mă-ntreb de simt şi dragoste şi ură
În sufletul înnrourat de răni...
Acum îmi plec umilă amintirea
La a iubirii noastre-nmormântări...

Nu vin cu jerbe, nici nu plâng, iubite,
De ce aş face iar un legământ
Cu o iubire ce n-a fost a noastră?
Încerc, cât mai subtil, să mă ascund.

Nu cad pe cruce-n jerbe, promisiuni, nici stele,
Nu sunt a ta, nu sunt a nimănui...
Căci între noi mai sunt cuvinte grele...
Nu pot să-ţi spun la mine să rămâi.

De ce nu pot să-mi mai aduc aminte
De tot ce-a fost frumos în viaţa mea?
Tu ţi-ai ales, tu ţi-ai ales iubite,
Să ai, să ai atunci pe-altcineva...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi. . . . . Destinul

Te văd şi-acum frumoasă, eşti chiar încântătoare,
Deşi trecut-au anii, eşti mândră ca o floare.
De când te ştiu fetiţă, ţi-am urmărit cărarea,
Mersul ca o cadână, tristeţea sau durerea,
Viaţa-ţi tumultoasă de multe doruri plină,
Mândria-ţi mai aparte şi izul de regină.

Din frunza ta roşcată emani tumult de lavă
Iar cu petala-ţi albă eşti tot mereu suavă.
Cu zelul de femeie tu ţi-ai clădit o faimă,
Trezind dorul din mine să te iubesc în taină,
Fără să-ţi cer vreodată măcar o sărutare,
Lăsând să treacă anii şi timpul la-ntâmplare.

Dar iată că destinul revine din neanturi
Şi adunând iubirea în diferite salturi
O face mai solidă şi trainică o face
Şi-mi dă floarea în braţe, el ştie că îmi place.
Eu nu mai stau pe gânduri, o-mbrăţişez agale
Şi o sărut cu patos petale cu petale.

Îi simt dulceaţa-n suflet şi dorul plin de lavă,
Aud apoi în şoapte: -Mă dau toată pe tavă.
-Demult aştept o clipă şi un semnal din scenă
Să-mi spui direct în faţă şi fără nici o genă
Că mă iubeşti şi sincer, vrei dragoste curată,
Să-ţi fiu mereu aproape, mai mult ca niciodată.

Acesta-i un miracol, ca după atâta vreme
Să ne unim iubirea iar dorul să ne cheme,
In ceruri printre aştrii sau poate în Bermude,
Dar. . . Suntem prea departe şi. . .Nimeni nu ne-aude.
Corneliu 15.01.2007

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenţă

Nu mă-ntreba ce fac! Sunt fericită!
Ştiu, n-ai crezut c-aş mai putea vreodată
Să fiu de-altă iubire... zăpăcită
Fără a-mi da sentinţa: Vinovată!

Vezi... Nu mai doare nici indiferenţa
Cu care mă tratai odinioară,
Am învăţat să îţi ignor absenţa
Prin aburii cu iz de scorţişoară.

Nu mai găseşti în mine azi femeia
Pe care-o sărutai zâmbind în prag,
În care aprindeai râzând scânteia
Doar c-un sărut apatic sau dulceag.

Cum de-am crezut în falsa poleială
În care îmbrăcai ades cuvinte
Rostite sec şi fără chibzuială
Să mă convingi cu false jurăminte?

Am înţeles, am fost o jucărie
Pe care n-ai crezut că e păcat
Să o arunci din trista-ţi galerie
Când bateria i s-a terminat.

M-amuză astăzi cruda-ţi laşitate,
Minciuna seacă, fără vreun temei
Cerându-mi să te cred, că ai dreptate
Când spui că mă iubeşti, dar nu mă vrei.

Nu mai suntem un cuplu adorat,
Povestea noastră a murit demult,
Sunt fericită, m-am eliberat,
Nu mai trăiesc al dragostei tumult

Pentru un om ce n-a ştiut vreodată
Cum se conjugă al iubirii verb.
Râzând pot declara: sunt vindecată
De dorul ce mă chinuia acerb!

Icoana ta îmi e acum străină!
Mă-ntreb dacă atunci când te iubeam
Şi-ţi dedicam trăirea mea divină
Înţelegeai vreun vers din ce-ţi scriam.

Cât mi-aş dori să ştii că nu-mi mai pasă!
Rebotezată-n apa Blanduziei,
Azi m-am retras în casta preafrumoasă
Cu flori de vis, din lumea Poeziei.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să cred...

Nu cred că voi putea vreodată
Să-ţi spun ce simt şi cât aş vrea,
S-aştern pe fila albă, goală,
Tot dorul meu şi inima...

Nu cred că voi putea vreodată
Să pot picta ceea ce eşti,
Ar trebui să pun în ramă
O lume-ntreagă de poveşti...

Nu cred că voi avea putere
Să te privesc în ochi mereu,
Fără să vină să se scalde
În lacrimi, universul meu...

Nu cred că voi afla lumina
De nu va fi din ochii tăi,
Şi orb... voi şti să văd doar luna
De-mi vei trimite veşti în ploi...

Şi nu voi mai putea vreodată
S-ascult în pace liniştea,
Acum când gândurile toate
Se pleacă doar în faţa ta...

Nu cred, nu ştiu ce-nseamnă viaţă
Nici existenţă, nici destin,
De mă lipseşti de-a ta fiinţă,
În nefiinţă... mă închin...

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost naiv

Tu nu exişti, ai fost doar o părere,
Iar dac-ai fost, numai naivul Eu
Putea să-şi ia din năluciri putere
Şi pe nimic să se proclame zeu!

Mi-am agăţat mereu în cheutoare
Paltonul greu de Mister FAMILIST
Pe care-n dulce-alint de sărbătoare
Îl întrebai programul la dentist.

Chiar nu mi-ai fost deloc, nici aritmetic
Decât acel prostesc "deîmpărţit"
Ce, fără "rest", în calcul ipotetic
Îmi tot dădea un "cât" afurisit.

Cum mă priveai ca sfinţii din icoane
Când îmi jurai senină, în jerseu
Că-mi porţi iubire-adică şi nu-s toane,
Şi-n casa TA voi fi arhiereu!

La a iubirii carte, nici copertă
Nu ai mai pus vreodată, nici formal,
Ca un pliant ce geme vreo ofertă
La descărnatul but de animal.

Astăzi, trezit, dau foc la zăcătoare,
Iar dacă par, acum nu sunt cretin
Chiar de nu crezi, cules eu de o floare,
Respir, acum, iubire pe deplin.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu întrebi

Să nu întrebi... nimic,
că nu-ţi voi mai răspunde
la întrebări mai vechi,
venite de niciunde!

Să nu mă-ntrebi când plâng,
de ce nu te mai simt!
Voi plânge doar în gând,
de-oi vrea să te alint.

Tu nu ai nicio vină
că mi-ai ieşit în drum
şi m-ai crezut divină,
când eu eram... doar fum...

Să nu te-ntrebi, de oare
vreodată mi-ai greşit!
Tu mi-ai dat tămâioare,
EU nu le-am preţuit!

Tu ai fost tandru... bun...
copilăros... cuminte...
EU n-am ştiut să-ţi spun
ce Doruri am în minte.

Să nu-ţi dai vreo pedeapsă,
nevrând a mai trăi,
şi să nu sufoci visul
de-a mai putea iubi!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea...

Noaptea, este-o poezie, ziua-i trecătoare
Ochii, aţintiţi să-ţi fie, la o mândră floare;
Această floare a-nflorit, are şi bobocei
Pentru c-am fost îndrăgostit, de rădăcina ei.
- Te-am iubit, Liană floare, şi tu ai înflorit
Eşti veselă acum sub soare, şi-ţi cauţi un iubit?
- Aş vrea iubitul să-l găsesc, îl caut şi în foc
Degeaba eu mai înfloresc, cu el de nu mă joc.
- Eu te-am jucat neştiutoare, să poţi să înfloreşti
Liana, mi-e iubita floare, şi vreau să mă iubeşti.
- Iubirea ta m-a răvăşit, căci n-am ştiut de tine
Acum, iubitul mi-am găsit, şi-n braţe el mă ţine.
- N-am să te las din cingătoare, şi te sărut cu foc
Aş vrea să-mi fii mirositoare, iarăşi, să mi te joc.
- Prinsoarea ta este iubire, şi rodul tău e mare
O să rodesc şi alte fire, căci tu, îmi dai culoare.
- Eu sunt o floare colorată, culoarea-i curcubeu
Tu eşti o floare-nmiresmată, şi te iubesc mereu.
- Iubeşte-mă la rădăcină, nu vreau să mă usuc
Udată sunt: o floare fină, să pot să mi te ţuc.
- Braţele tale m-au cuprins, şi eu ţi-am scânteiat
Iubirea-n tine, s-a aprins, şi este minunat.
- Iubitul meu, îl mai doresc, am să-l aştept să vină
Tânără floare, să iubesc, din vârf, la... rădăcină.

poezie de Paul Preda Păvălache (14 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ah, cred că nu te-am înţeles niciodată; nici acum nu reuşesc să te înţeleg... De ce n-ai încercat să-ţi refaci viaţa?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ţi-o poţi reface şi acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; eşti tânăr... N-ai decât 39 de ani, eşti director, chipeş, înstărit... Ce aştepţi?
Traian: Chiar n-ai înţeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aş putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram nişte copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înţelege unele lucruri. Îţi puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriţi să fii fericit.
Traian: Dar n-aş putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reţine?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aş mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă fiinţă gingaşă, cu chip înşelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă eşti şi acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam şi încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situaţie stabilă; îmi putea oferi siguranţa materială şi liniştea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu: "Te iubesc!"

(sau "Declaraţie de dragoste", un alt posibil titlu)

Amorul meu te înconjoară
Cu pasiune nelimitată;
Eşti visul meu de odinioară
Şi realitatea întruchipată.

Prezenţa ta încântătoare
Din prima clipă m-a subjugat
Şi am simţit ce rău mă doare
Iubirea ce m-a încercat.

Eşti prima mea mare iubire,
Eşti unică în felul tău
Şi pot ghici în a ta privire
Că şi eu sunt iubitul tău.

Eşti visul meu, eşti viaţa mea,
Ţie-ţi închin dragostea...
Eşti tot ce am mai bun în lume,
N-aş vrea să te desparţi de mine.

Eşti dulce, zveltă, încântătoare,
Ai glasul de privighetoare,
Privirea ta e visătoare,
Iar gura ţi-e ademenitoare.

Tu mă provoci seducător,
Cu trupul tău fermecător,
Mă amăgeşti că sunt frumos,
M-atragi în mod misterios.

Tu eşti o floare între flori,
Mult mai presus de orice comori
Şi ai un chip fermecător,
Un trup sublim, unduitor.

Privirea ta de foc mă arde
Şi într-o clipă mă vrăjeşte;
Fiorul ce trupu-mi străbate
În mod plăcut m-ademeneşte.

Cu trupul tău mă ispiteşti,
Cu dragoste mă-nlănţuieşti;
Îmi place să fiu sclavul tău,
Să îmi şopteşti: "Tu eşti al meu."

Şi chipul tău mă zăpăceşte
Şi glasul tău mă aiureşte...
Mă pierd de tot în preajma ta,
Dar mă trezeşte dragostea.

Mireasna ta mă ameţeşte
Şi mă topesc de dorul tău,
Surâsul tău mă urmăreşte,
În gând, în vis şi tot mereu.

Ador zâmbetul tău divin,
Eşti tot ce mi-aş putea dori,
Iar dragostea ce ţi-o închin
Nicicând nu se va ofili.

Îţi jur o dragoste eternă
Şi pură ca o lacrimă;
Iubirea mea va fi supremă,
Iar fericirea – maximă!

Pentru mine eşti divină,
Prezenţa ta este sublimă,
Cu vocea ta cea cristalină
Mi-ai răpus a mea inimă...

Ce numai pentru tine bate
Şi a ta va fi cât voi trăi,
Nu-mi mai e gândul nici la mate',
Ci doar la tine, zi de zi.

Tu eşti cea care- mi dă putere,
Iubire, speranţă, plăcere...
Vreau să te am mereu alături,
Să ştiu că n-ai să mă înlături.

Vreau să te simt mereu aproape,
Chiar dacă-i zi, ori de e noapte,
Vreau lângă mine să te ştiu,
În gândul tău mereu să fiu.

Aş vrea să stau doar lângă tine
Tu să trăieşti numai cu mine,
Uniţi pe veci noi doi să fim,
Mereu, mereu, să ne iubim.

Aş mereu să te sărut,
Cu patimă să te iubesc;
Când sunt cu tine, de mine uit,
Timpul aş vrea să îl opresc.

Aş vrea să adorm la pieptul tău,
Să te cuprind uşor în braţe,
Să mă dezmierzi cu amorul tău,
Să-ţi mângâi ale tale coapse.

Mereu aş vrea să te privesc,
Cuvinte dulci să îţi şoptesc,
Să-ţi cânt, să-ţi spun cât te iubesc,
Că doar pentru tine trăiesc.

Lângă tine sunt fericit,
Fiindcă mă simt iubit;
Nu mai ştiu ce înseamnă teama,
În urmă mult a rămas spaima...

Spaima că te-aş putea pierde,
Teama că nu m-ai iubi;
Disperarea ce m-ar cuprinde
Dacă tu m-ai părăsi.

Pentru tine aş face orice,
În schimb cerându-ţi dragoste;
Ţi-aş da oricând tot ce mi-ai cere
Doar pentru o clipă de plăcere...

Nu am cuvinte ca să-ţi spun
Ce pentru mine tu însemni;
Ştiu doar: Te iubesc ca un nebun
Şi-n veci te voi iubi la fel.

Doar tu eşti tot ce îmi doresc,
Să fiu cu tine, să te iubesc,
Să sorb al dragostei nectar,
Să simt iubire – iar şi iar...

Nu te voi înşela nicicând,
Nici măcar cu un singur gând,
Nu vreau să-ţi văd chipul plângând,
Nu vreau să te ştiu suferind.

Nu vreau să te pierd niciodată,
Nu mai pot trăi fără tine,
Vreau doar să fii a mea, toată,
Să ştiu că mă iubeşti pe mine.

Şi nimeni nu mi te va lua,
Dragostea ta nu-mi va fura,
Căci tu vei fi numai a mea,
Pentru tine viaţa mi-aş da.

Cu vorbe dulci îmi dai fiori,
Mă-mbăt doar cu tandreţea ta,
Te simt vibrând, tremurător,
Când ne uneşte dragostea.

E minunat să te iubesc,
Să ştiu că mă iubeşti şi tu,
Doar pentru tine să trăiesc,
Ţie să-ţi dăruiesc sufletul.

Nimic nu-i mai frumos de aşa,
Nici nu-mi doresc altceva,
Cu tine totu-i ca-ntr-un vis,
Cu tine zbor spre paradis.

Căci dragoste la prima vedere
A fost atunci când te-am zărit;
Acum ştiu, cu multă plăcere,
Soarta, destinul, ne-a unit.

Când mă atingi – înnebunesc,
Când mă săruţi – încremenesc,
Însă de lângă mine pleci,
Mă sting şi mă răcesc, pe veci...

poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, partea a IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

Ţi-ai calculat azi pasul, gândul, dorul?
Ai iubit plânsul mai mult ca umorul?
Ai spus "da" mai mult decât "nu"?
Ai fost "eu" mai mult decât "tu"?
Ţi-ai dat pâine pe ape, zâmbind?
Ai dus greul pe umeri, cârtind?
Ai frânt pâinea în două, cu drag?
Aşteptat-ai sărmanii în prag?
Ai plâns fiul plecat de acasă?
Ai clădit amărâtului casă?
Ai minţit ascunzând adevărul?
Ai primit fericit călătorul?
Căutat-ai să plângi la altar?
Ţi-ai pus viaţa ades pe cântar?
Ai fost cel ce iubeşte oricând?
Ai dus hrana la gură plângând?
Ai rostit vorbe dulci orişicui?
N-ai frânt inima chiar nimănui?
Ai făcut ce-ai promis în tăcere?
Ai fost leac sau produs-ai durere?
Te-ai plecat, să ridici un căzut?
La necaz ai fost orb, surd şi mut?
E final azi de an, ce-ai să spui?
Eşti sau nu, fiul Domnului?

poezie de Cristian Dume
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt parte din tine

Aveam o teamă despre noi
Şi te-am luat de mână...
Să-ţi simt iubirea ca şuvoi,
Cu mine să rămână.

Dar ţi-ai retras-o imediat
De parcă n-ai fi vrut
În inimă să îţi fi stat
Aşa cum am crezut.

Şi te-ai retras în tine mut,
Aşa cum faci mereu;
Spui doar că bine tu mi-ai vrut,
Dar binele-a fost greu...

Fost-am respinsă-n clipă grea,
N-ai vrut să mă iubeşti!
M-ai fi iubit şi-n vreme rea,
De-ai fi primit ce eşti.

Ce şarpe mi te-a-ngenuncheat,
Hrănind doar cu minciuni
Mintea ce ţi-a învolburat,
Ca răul să aduni?!...

Vorbeam, dar nu mă auzeai,
Erai aşa departe...!
Şi dacă tu mă ascultai,
Învinsă era o moarte!

Aştept să cauţi, să găseşti
Şi să mă iei de mână...
Cărarea să ţi-o potriveşti,
Iar dragostea să vină.

Ţi-am fost şi sunt un sfetnic bun,
Tu nu le ştii pe toate...!
Parte cu parte îţi adun,
Definind o carte.

Tu aminteşte-ţi cine eşti,
Găseşte drum spre mine...
Sunt partea care-o tot goneşti,
Iar partea e din tine!

Stai şi priveşte înspre cer,
Predă-te în iubire...
Te vei simţi-ncălzit în ger
Şi beat de fericire...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu-mi eşti pură întâmplare;
Nici poveste încurcată;
Îmi eşti albastrul dintr-un soare;
Nu te gândi la mine îngândurată!

Nu eram pictat în manuscris;
Prin timp sau prin ce-am scris;
Nu eram ascunsă întrebare;
Eram în tot asemănare!

Şi tot vibram în violet;
Şi-a trebuit să se întâmple;
Să devenim un tot complet;
În toate lucrurile simple!

Nu-i un simplu fapt că vreau iubire;
Şi nici un simplu fapt să zici nu ştii;
Chiar după atâta amăgire;
Cu foc si dor te pot iubi!

Ţi-am spus că m-am oprit la tine;
Nu doar din pură întâmplare;
Eu căutam şi stiu pe cine;
Nu pe altcineva din vieţi anterioare!

Te cred că mult te doare;
Tot ce ţi-am spus într-un târziu;
Dar totuşi nu-i o întâmplare;
Sunt tot ce pot acum să-ţi fiu!!!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire...? De două ori...

Pe ritmuri de dorinţă, m-ai îmbătat uşor
Şi cu vorbe alese, ai vrut s-arăţi iubire...
Însă tot ce-ai vrut... a fost un dormitor,
În care să mă ai, bifând o împlinire.

Nu folosi minciuna când simţi arzând un dor,
Nu îţi nega trăirea, prin frică, laşitate...
Nu terfeli iubirea doar pe un biet covor,
Preţuind doar trupul şi nu omul din spate!

Ai cautat să ai, să simţi ce n-ai avut...
Şi într-o zi... ai prins curaj să vii iarăşi la mine.
Şi iarăşi te-am primit cum nu m-ai fi pierdut,
Dar pentru c-ai venit, m-am depărtat de tine...

Iubesc totul în toate... iubesc peste total!
Nu ştiu şi nici nu-mi place să fac ca restul lumii!
Dar ce ţi-am oferit, a fost mai mult de-astral,
Iar tu, ai risipit pan' la sfârşitul lunii!

Nu ştii multe de mine... dar nici n-ai vrut să ştii.
Ţi-ai rezervat bilet doar în dorinţa
De-a poseda şi doar de-aţi împlini
Un vis trecut, ce-ţi obseda fiinţa...

În dragoste eşti liber, dar doar dacă iubeşti!
Atunci păcatul nu cade peste tine...
Numai carnal, nu poţi ca să trăieşti,
Când ai un suflet tânjind scopuri divine!

Promisiuni şi vorbe! Cuvinte şi atât!...
Nu te lega într-un blestem din vină!
Ar trebui să ştii că legământu-i sfânt...
Şi de te-abaţi cumva, ajungi iar la ruină.

Şi de nu simţi iubire... şi de nu vrei ce-ai vrut,
Sinceritatea e unica salvare!
Nimeni nu te obligă, să faci, sau ce-ai avut
Să îţi păstrezi cu tine, de nu simţi vreo chemare!

Cândva, peste un timp, sau poate peste două
Sezoane de-amintiri... ai să-nţelegi zâmbind...
Că-n viaţă tot se-ntoarce şi ploaie ne dăm nouă,
Atunci când ploaie dăm... înşelând, minţind...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost destul

A fost destul, dar tu nu ştii, ce-ar însemna să fii sătul
Şi nici cum e să poţi iubi, vreodată, cum iubeşti acum.
Ştiu, eşti mereu un extremist – prea mult sau prea puţin. Deloc,
Nu-ţi e pe plac că doar exist şi-un act din viaţa ta îl joc.
Eşti "speriat şi imatur", imprevizibil, sincer, cast,
Însă nimic nu e destul, chiar dacă totul ţi-a rămas.
Înghesuită-ntr-un bagaj, e spaima sufletului tău
Şi plec cu dânsa la oraş şi-am s-o arunc într-un pârău.
Şi-ţi las în grijă viaţa mea, iubirea, gândul cel mai pur,
Dar n-ai să mă mai poţi avea, căci ştii că m-ai avut destul.
Întotdeauna, de copil, te ştiu profund nemulţumit.
Oh, nu-ţi ajunge doar un pic. Şi vrei mai mult, nu doar nimic.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!