Adaos
Nu-mi pun niciodată problema dacă-s fericit sau nefericit.
Totuși, există un lucru pe care-l păstrez bucuros în minte
Acela că în marea adunare
adunarea lor, pe care eu o detest
care are atât de multe numere,
eu nu sunt unul din multele unități de-acolo.
În suma finală n-am fost luat în calcul.
Această bucurie-mi este suficientă.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre numere, poezii despre nefericire, poezii despre fericire, poezii despre existență, poezii despre calcule sau poezii despre bucurie
Citate similare
Fericit acela care...
Fericit acela care
El te poate lăuda
Pe care-L alegi Tu Doamne
Spre a sta în curtea Ta.
Fericit a cărui haine
Ele de Domnu-s spălate
Are drept la pomul vieții
Poate intre în cetate.
Fericit de acela care
Păcat are acoperit
Pe care-l numești Tu Doamne
Spre a fi neprihănit.
Fericit, Doamne, de acela
Ce-și pune tăria-n Tine
Care rău nu săvârșește
Și el face numai bine.
Fericit acel ce-n Tine
El își pune a sa soartă
Care zilnic poposește
În a Ta măreață poartă.
Cel ce pragul îl păzește
După el este flămând
Cel ce poartă a sa minte
Și la Tine al său gând.
Fericit cine găsește
În Domnul înțelepciune
Despre Domnul povestește
Și la toată lumea spune.
Fericit de cel sărac
Că el se va îmbogăți
Fiul Celui Preaînalt
La sfârșit se va numi.
Fericit de acela care
Îngrijește de sărac
Și îi dă ca ajutor
A sa pungă, al său sac.
Domnul boala îi păzește
Durerea i-o ușurează
Îl păzește-n a sa viață
Și de el Domnul veghează.
Fericit de acela blând
Că va moșteni pământul
De acela ce-i creștin
Și el seamănă Cuvântul.
De cel împăciuitor
Căci el Fiu Ți s-o numi
Fericit de acela care
El la nuntă-Ți va veni.
Fericit de omul care
Umple tolba cu săgeți
Și a cărui curte Doamne
Este plină de băieți.
Ferice de acea gură
În care minciună nu-i
Fericit este poporul
Care este a Domnului..
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre vestimentație
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre sfârșit
- poezii despre moștenire
- poezii despre minciună

- fericit
- Fericit este acela căruia încă îi mai place ceva ce i-a plăcut la grădiniță; acela care nu a fost rupt în două de către timp; acela care nu este doi oameni, ci unul, și care nu și-a salvat nu numai sufletul, ci și viața.
definiție celebră de G.K. Chesterton
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate de G.K. Chesterton despre viață
- citate despre timp
- citate de G.K. Chesterton despre timp
- citate despre suflet
- citate despre salvare
- citate despre fericire
- citate de G.K. Chesterton despre fericire
Zeii îl abandonează pe Antonius
Când, pe neașteptate, în miez de noapte auzi
o procesiune invizibilă trecând pe-alături,
cu o muzică și niște voci minunate,
nu-ți plânge norocul pierdut,
acțiunile care s-au dovedit greșite, planurile
eronate nu le mai jeli inutil.
Ca un om prevăzător, hărăzit cu curaj,
spune-i la revedere Alexandriei care se îndepărtează.
Dincolo de toate, nu te amăgi singur, nu spune
a fost un vis, urechile mele m-au înșelat:
nu te înjosi cu iluzii ademenitoare.
Ca un om prevăzător, hărăzit cu curaj,
așa cum este de așteptat de la cineva ca tine,
care s-a dovedit vrednic de-acest fel de oraș,
du-te, ferm, la fereastră
și ascultă cu gravă emoție, dar fără
văicărelile, rugămințile unui laș;
ascultă desfătarea ta finală vocile;
muzica minunată a acelei stranii procesiuni;
și spune-i la revedere Alexandriei pe care tocmai o pierzi.
Constantine P. Cavafy
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre voce, poezii despre muzică, poezii despre greșeli, poezii despre urechi, poezii despre prudență, poezii despre plâns, poezii despre oraș, poezii despre noroc sau poezii despre noapte

Diana: Te cred. Ce-ai obținut însă? Nu ai nimic al tău...
Traian: N-am, dar aș putea oricând; cine crezi că mi-ar refuza? Ce folos însă? Ce mi-ar trebui casă, vilă sau apartament de lux în centrul orașului, mașini și toate celelalte? N-am nevoie de nimic! Mă lipsesc de toate acestea! Am tot ce-mi trebuie aici și sunt mulțumit de modul în care o duc; nu-mi plâng de milă.
Diana: Puteai avea mai multe...
Traian: Pentru ce? La ce mi-ar fi fost necesare, de moment ce sunt singur?
Diana: Puteai avea soție, copii, nu să rămâi singur, burlac...
Traian: Soție?! Dacă nu tu, de alta mă lipsesc... Copii?! Am unul, dar tu mi l-ai luat, l-ai înstrăinat de mine. Însă nu-mi doresc altul. El îmi e de ajuns.
Diana: Off... Ajungem de unde am pornit. Deci, totuși, din cauza asta îl trimiți atât de departe de mine, în această misiune, să nu știu nimic de el în următorii 13 ani... Dar, te rog... Nu-l înstrăina de mine, nu-l trimite departe! Lasă-l aici, acasă, lângă mine!
Traian: Eu nu-l trimit nicăieri; el a ales această cale. De altfel, puteai fi conștientă de acest risc încă de când l-ai înscris să învețe aici, la acest Institut. A fost pregătit pentru a deveni astronaut; se pare că a reușit prea bine acest lucru, pentru că la ora actuală, fără a-l lăuda, este cel mai bun!
Diana: Fugi de realitate, dar știu că e mâna ta aici. Doar tu aveai interesul să-l îndepărtezi de mine, de Iulian... Nu înțeleg, cum poți fi atât de crud? E totuși fiul meu...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre zborul spațial, citate despre soție, citate despre realitate, citate despre plâns, citate despre oraș, citate despre mâini, citate despre mulțumire, citate despre laudă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Despre fericire
Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.
Cântat-am mărul înflorit:
Cel rușinându-se
De trupul gol al Lunii,
Izvorul care reînvață
De unde vine,
Când s-a fost născut
Și malul sfredelit
De țipătul durut
Pe care-l dau lăstunii.
Sunt fericit
C-am plâns ori
M-am bătut în vatră
Cu hoarda
Ploilor de piatră,
C-am încălzit
Cu sângele-mi rănit
Pământul
(Ori poate-mi încălzii
Mormântul?!)
C-am fost o trestie
Cu-ndurerată pleoapă
În aer jumătate
Și jumătate-n apă.
Sunt fericit
C-aud cum sună-n față,
Prea tainic și integru,
Un cântec drag,
Atât de cunoscut,
Și că mă latră-n urmă
Cu cerul gurii negru
Prăpastia
Pe care zburător
O am trecut;
Că nu aurul eu număr,
Ci stelele din cer
Și-n lacrima de lut -
Străbunii.
Erou nu sunt,
Măriri nu cer,
Sunt fericit
Că n-am cântat păunii.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre trecut, poezii despre stele, poezii despre păuni sau poezii despre prăpăstii
Ana Dalassena
Într-un decret împărătesc emis de Alexie Comnenul
special pentru a-și onora mama
foarte inteligenta doamnă Ana Dalassena,
remarcabilă atât ca activitate, cât și ca maniere
sunt scrise multe lucruri de laudă.
Aici, prezint doar o propoziție,
O propoziție frumoasă, chiar sublimă:
" Ea niciodată n-a rostit acele cuvinte reci 'al meu' sau 'al tău'."
*Alexie I Comnenul, 1048 - 1118, a fost împărat bizantin între anii 1081 1118.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Constantine P. Cavafy despre timp, poezii despre mamă, poezii despre laudă, poezii despre inteligență, poezii despre frumusețe sau poezii despre cuvinte
Ziduri
Fără niciun avertisment, fără milă și fără rușine,
au construit ziduri mari și-nalte în jurul meu.
Și-acum zac aici deznădăjduit.
Gândesc doar atât: această soartă-mi va roade mintea;
Am atâtea lucruri de făcut afară.
De ce n-am văzut la asta la timp, atunci când ei zidurile-înălțară?
E vina mea că n-am auzit zgomotul și sunetele făcute de zidari.
Imperceptibil, ei m-au despărțit de lume cu ziduri groase, tari.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre sunet, poezii despre rușine sau poezii despre nerușinare
Theodotos
Dacă ești unul dintre cei cu adevărat aleși,
ai grijă cum realizezi eminența.
Oricât de mult ești aclamat, oricât de mult
orașele premăresc marile lucruri pe care le-ai înfăptuit
în Italia sau în Tesalia,
orice onori
decretează pentru tine admiratorii în Roma,
extazul tău, triumful tău nu vor dura,
nici nu te vei mai simți atât de superior
superioritatea este ultimul lucru pe care-l vei simți
atunci când Theodotos îți va aduce, în Alexandria,
pe o tipsie însângerată,
capul nenorocitului Pompeius.
Și nu fi prea sigur că în viața ta
limitată, reglementată, prozaică
astfel de lucruri spectaculoase, oribile, nu se vor întâmpla.
Poate chiar în clipa asta Theodotos
neîntrupat, invizibil
pătrunde-n casa curată și ordonată a prietenului tău
purtând un cap la fel de repulsiv.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre repulsie, poezii despre prietenie, poezii despre limite, poezii despre curățenie, poezii despre admirație sau poezii despre adevăr

De ziua fericirii
Sunt fericit că m-am culcat aseară,
Sunt fericit că m-am sculat târziu,
Sunt fericit că ninge pe afară,
Sunt fericit că am pe ce să scriu.
Sunt fericit că am în casă pâine,
Sunt fericit că încă am cafea,
Sunt fericit că voi avea și mâine,
Sunt fericit că ești în preajma mea.
Sunt fericit că nu mi-ai spus adio,
Sunt fericit că văd, aud, vorbesc,
Sunt fericit că mă suporți cu brio,
Sunt fericit că încă te iubesc.
Sunt fericit că s-a albit văzduhul,
Sunt fericit că încă n-am albit,
Sunt fericit că sunt sărac cu duhul,
Sunt fericit! Atât de fericit!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre viitor, poezii despre pâine, poezii despre ninsoare, poezii despre iubire, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre cafea
Tu ești singurul intangibil tangibil! Problema nu este dacă există reîncarnare? Problema este de unde știi că te-ai născut? Cercetează-o mai întâi pe asta!? Și vei vedea dacă a doua mai apare? Tu nu exiști, există doar un gând despre existență pe care l-ai îmbrăcat în forma unui corp și îl definești printr-un nume. Ne gândim deseori că totul este un concept, dar mintea însăși este conceptul conceptelor. Așadar cel care spune că totul este un concept, este el însuși un concept! Orice concept este o imagine despre Realitate, dar nu este realitatea, Este indicatorul rutier care spune că există un oraș dar nu este orașul. Ceea ce suntem noi este etern liber de orice concept. Toate conceptele sunt iluzii care apar și dispar în El; dar El nu poate fi atins de nici unul. Ideea de om nu este omul, este doar un gând în minte. Ceea ce suntem noi este veșnic intangibil și delicios de inexprimabil! Cine ești tu de ești atât de bogat și tu nu știi?
Atmaji Maharaj în Reîncarnare și sfere îngerești, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență, citate despre reîncarnare, citate despre naștere, citate despre imagine, citate despre gânduri, citate despre corp sau citate despre bogăție

Un zburător, o pasăre singuratică
Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin așteptare.
Intervalul în care mă mișc fără rost
îmi macină dorința, dar n-o risipește
mă aruncă în brațele necunoscutului
cu gheare ascuțite de vultur.
Sub cerul pe care-l privesc cu admirație
există atât de multe aspirații
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, o pasăre singuratică
ți se poate așeza-n palmă
când îți dorești cu adevărat iubirea.
Dacă uiți să-i răspunzi pleacă,
nu se știe dacă se mai întoarce vreodată
dar înveți să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.
Ziua cea lungă a luat sfârșit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
și plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,
lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
și nu știi cum,
sau poate știi dar nu poți.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre învățătură, poezii despre vulturi, poezii despre trenuri, poezii despre singurătate, poezii despre păsări sau poezii despre ploaie

Un zburător, pasăre a universului
Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin așteptare.
Intervalul în care mă mișc fără rost
îmi macină dorința, dar n-o risipește
mă aruncă în brațele necunoscutului
cu gheare ascuțite de vultur.
Sub cerul pe care-l privesc cu admirație
există atât de multe aspirații
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, pasăre a universului
ți se poate așeza-n palmă
când îți dorești cu adevărat iubirea.
Dacă uiți să-i răspunzi pleacă,
nu se știe dacă se mai întoarce vreodată
dar înveți să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.
Ziua cea lungă a luat sfârșit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
și plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,
lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
și nu știi cum,
sau poate știi dar nu poți.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori

De cele mai multe ori un om are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, altul pe care i-l dă publicul și un al treilea pe care nici unul, nici altul nu-l pot desluși niciodată, și care e cel adevărat.
aforism celebru de Nicolae Iorga din Cugetări
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre adevăr sau citate de Nicolae Iorga despre adevăr
Dacă îți vei aminti fiecare cuvânt din această carte, memoria ta va înregistra în jur de 2 milioane de bucăți de informație: ordinea din creierul tău va crește cu aproximativ 2 milioane de unități. Totuși, în timpul în care ai citit cartea, tu ai convertit cel puțin o mie de calorii de energie ordonată, din mâncare, în energie dezordonată, sub formă de căldură, pe care o pierzi în aerul din jurul tău prin convecție și transpirație. Acest lucru va mări dezordinea din univers cu aproximativ 20 de milioane de milioane de milioane de milioane de unități - sau cu aproximativ 10 milioane de milioane de milioane de ori mai mult decât creșterea în ordine din creierul tău - și asta doar dacă îți vei aminti tot ce s-a scris în această carte.
Stephen Hawking în O scurtă istorie a timpului
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cărți, citate despre creștere, citate despre mâncare, citate despre informații, citate despre energie, citate despre cuvinte, citate despre creier sau citate despre aer
Cu acest prilej m-au anunțat că mi s-a imputat suma de trei mii opt sute cincizeci și șase de lei, adică mai multe costume de haine, numeroase farfurii și un câine de rasă, care a decedat din cauza alcoolismului, totul pe din două cu colegul meu, epigramistul. Am plătit suma, dar n-am înțeles un lucru: de ce ni s-a imputat și câinele?
Ion Băieșu în Umor la domiciliu (1981)
Adăugat de Mitu Sticlea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre câini, citate despre vestimentație, citate despre plată, citate despre moarte, citate de Ion Băieșu despre moarte, citate despre epigrame sau citate despre alcoolism
Întrebare: "De ce îngăduie Dumnezeu atât de multă suferință în lume? Întreabă pe oricine dintre cei aici de față, nimeni nu e fericit și toți își doresc să fie." Mataji: "Dacă îți dorești lucruri din această lume, vei fi nefericit; dar dacă vei face pași spre Dumnezeu, vei fi fericit. Acesta este modul în care El te învață să mergi la El. Dacă nu ai avea nicio problemă, nu te-ai gândi la El. Dar tu îți dorești tot felul de lucruri inutile și tocmai de aceea ești nefericit.
Anandamayi Ma în Poona, 10 iulie 1961
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe, citate despre suferință, citate despre religie, citate despre nefericire sau citate despre Dumnezeu
- schizofren
- Schizofrenul este partenerul rece și crud care pare absent și care reacționează insolit, brutal, pentru motive pe care le declară ulterior. El nu amenință o să te omor eu, nu face rechizitoriu așa cum adesea face psihopatul. Deci crima schizofrenă surprinde microgrupul printr-un fel de lipsă de calcul. Totuși există un fel de calcul nemărturisit.
definiție de Aurel Romila în Psihiatria (2004)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre calcule sau citate despre brutalitate

Un lucru pe care niciodată nu l-am spus nimănui e că Alice H. m-a vizitat de mai multe ori în vis. N-avea formă (ca să nu mai vorbim de articulații), era doar un foc blând iscat dintr-o vale colorată care, presupun, era frumoasă. Alt lucru pe care n-ar trebui să-l spun e că nu sunt sigur dacă visam ori nu. În starea mea, asta se întâmplă frecvent, iar mie nu-mi pasă. Nu știu dacă venea de dincolo de acel teribil vagon cu un hârdău înăuntru, care nu corespundea concepției mele despre frumusețe și care totuși e acolo, la sorgintea a ceea ce credem că este frumos. Sigur este că eu sper să fi venit de dincolo.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre văi, citate despre vorbire, citate despre trenuri sau citate despre culori

Angoasele triste ale unui vals voios
Adevărul este că vine-o vreme
Când nu mai putem plânge pentru o muzică
Devenită prea mult sunet nemișcat.
Vine-o vreme când valsul
Nu mai exprimă dorința, un mod
De a dezvălui dorința și umbrele ei goale.
Prea multe valsuri au luat sfârșit. Și-apoi
Există acel Hoon c-un munte de minte,
Care nu și-a manifestat niciodată prin vals dorința,
Care-a descoperit toate formele și ordinea-n singurătate,
Pentru care formele n-au luat niciodată chipuri omenești.
Acum, pentru el, aceste forme-au dispărut.
Nu există ordine în mare și nici în soare.
Formele și-au pierdut strălucirea.
Există această imprevizibilă droaie de oameni,
Aceste imprevizibile fețe și brațe,
O imensă neliniște sub presiune, mereu eliberată,
Aceste voci strigând fără a ști pentru ce,
Dar dorind să fie fericite, fără a ști cum,
Impunând forme pe care nu le pot descrie,
Cerând o ordine dincolo de puterea discursului lor.
Prea multe valsuri au luat sfârșit. Și totuși formele,
Pentru care vocile strigă, acestea, pot fi, de asemenea,
Anumite manifestări ale dorinței, moduri de-a se dezvălui.
Prea multe valsuri Epopeea neîncrederii
Răsună mai devreme și mai des, curând va fi permanentă.
Câteva armonii sceptice-n curând, într-o muzică sceptică,
Vor uni chipurile, iar formele acestor oameni
Vor străluci iarăși în mișcare, muzica
Va fi mișcare și va fi plină de umbre.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vals, poezii despre dans sau poezii despre tristețe
Este fericit acela care știe să-și adapteze felul de a proceda după felul împrejurărilor, după cum este, desigur, nefericit acela care, prin felul lui de a acționa, nu este în concordanță cu împrejurările.
citat din Nicollo Machiavelli
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!