Inimi nesătule

Sunt inimi care nu mai pot să zboare
De-atâta vreme rea şi gust amar...
Îşi pun naiv peste durere sare,
În loc să-nveţe să plutească iar.

Rămân acolo, îngheţate-n timpul
Care le-a stors de râvnă şi culoare.
Doar în iubire-i veşnic anotimpul —
Cu flori în suflet, zâmbete şi soare.

Aceste inimi nu ştiu, diferenţa
Să facă, dintre ce-i real sau fals
Şi, din păcate, nu au rezistenţa
De-a-i ţine piept trădării într-un vals.

Sunt inimile-acelea imature,
De dragoste nebună nesătule.
Nu se mai satură să nu îndure
Aceeaşi poftă ce le fac credule.

Aceeaşi poftă care le distruge
Trăirea de a mai avea curaj,
De-a alerga frumosul, care fuge,
Prin tot ce e uman, ca un miraj.

Şi, ce păcat, că îşi vor pierde rostul,
Lăsându-se vrăjite de-aparenţe...
Când nu-i şi chibzuinţă-acesta-i costul:
Ceea ce arde,-ncepe să îngheţe.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţi în aparenţă

Mă simt tot mai fragil de la o vreme –
De parcă-aş fi victima unor anateme,
De parcă lumea asta în care trăim
Ar ţine din tot dinadinsul să ne prăbuşim!

Tineri, bătrâni... parcă toţi ar fi luat-o
În aceeaşi direcţie şi viaţa-ar fi uitat-o!
De parcă numai moarte-ar exista...
Şi nicidecum sufletul nu-l putem salva!

E tot mai evident că ne tragem în jos,
Unul pe celălalt în cel mai nemilos
Mod – ce ar fi putut să ne termine!
Nu-i de mirare că ne-au devenit străine –

Acele zile când nu se simţea în aer,
Ceea ce astăzi ne aduce-n suflet ger
Şi ne face să ne simţim de parcă
N-ar mai fi loc şi pentru noi în arcă!?

Parcă numai clipa de acum ar conta,
Cu tot ceea ce poa' să ne ofere ea!
Deşi, în realitate, oferă doar şanse –
Una din ele fiind şansa de a descoase

Tainele ăste-i vieţi cu tot ce reprezintă:
Să ştim care-i de fapt adevărata ţintă!
Înspre care ar trebui să ne-ndreptăm,
Să nu mai rătăcim şi nici să amânăm!

Dar din păcate, nu asta ne e acţiunea!
Altele ni-s priorităţile, negăm minunea!
Tot ce contează fiind numai plăcerea,
Acelor aparente "biruinţe", dulci ca mierea,

Dar care, la final, tot gust amar ne lasă,
Căci asta presupune-o fericire falsă:
Să te facă s-o iei p'un drum greşit,
Crezând că este drumul cel mai potrivit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (4 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă şi suflet eu ţi-am făcut altar,
Unde mereu mă rog, să mi te am în faptă!

Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama mă ţine la distanţă...
De câte ori n-am vrut să îţi spun totu'-n faţă,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...

Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
Că ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port şi grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ţine ascuns.

Şi nu e de mirare, căci ar fi mult mai rău
Să se întâmple astfel, să pleci din visul meu,
Să ştiu că tu şi eu, tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putinţă. Singur mi-aş fi călău.

E visul prea frumos, pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el speranţe investesc...
Atâţia ani de când din el mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni, care să mă-nţeleagă...
Să-mi înţeleagă lupta şi cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubeşti fără să poţi avea
În faţa neputinţei nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito... Nu mă joc de-a iubirea.
Şi tocmai de aceea n-aş vrea s-o risipesc:
Pentru că ştiu ce am în dar să-ţi dăruiesc!
N-aş vrea să-mi irosesc, zadarnic nemurirea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi

în reci dimineţi de toamnă târzie
suspină doar vântul prin viţa de vie
ce frunza pătată demult şi-a lăsat
la streaşina casei din margini de sat

când gândul s-aşterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme

iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
şi vise mă-mbracă cu frunze de-aramă

când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeaşi sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul,
să nu mai zic de poftă! —
Dar, din păcate, tu
nu ai deloc habar
Că-n inimă şi suflet
ţi-am ridicat altar,
Unde mereu mă rog,
să mi te am, în faptă!

Râvnesc ca un nebun
la tot ceea ce-nsemni,
Dar ce păcat că teama
mă ţine la distanţă.
De câte ori n-am vrut
să-ţi spun totul în faţă,
Să fac să se grăbească
acele rugăciuni...

Îmi pare un blestem,
nu pot să nu mă tem,
Că ai putea să-mi spui:
"Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva,
îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu
mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă,
parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă,
în suflet mi-ai pătruns!
Acum, mai port şi grija
cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea
nu-l poate ţine-ascuns.

Şi nu e de mirare,
ar fi cu mult mai rău
Să se întâmple astfel,
să pleci din visul meu,
Să ştiu că tu şi eu,
tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putinţă.
Singur mi-aş fi călău.

E visul prea frumos,
pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el
speranţe investesc.
Atâţia ani de când
din el, mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn
de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni,
care să mă-nţeleagă,
Să-mi înţeleagă lupta
şi cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubeşti,
fără să poţi avea
În faţa neputinţei
nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito...
Divinizez iubirea
Şi tocmai de aceea,
n-aş vrea s-o risipesc:
Pentru că ştiu ce am,
în dar să-ţi dăruiesc!
N-aş vrea să-mi irosesc,
zadarnic nemurirea.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş avea aceeaşi baftă la bani, atunci când şomez, ca cea pe care o am la femei, atunci când sunt implicat într-o relaţie... aş fi putred de bogat.

aforism de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (2017)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul dintre inimi

Iubito, îmi vei fi în braţe azi:
Apolo - eu, iar tu-mi vei fi vestală
Şi de va fi din templu să decazi,
Pământ voi fi, iar tu-mi vei fi petală.

Şi te voi strânge-n braţe ca-ntr-un joc
În care tu – o flacără, eu - jarul,
Vom arde clipele în dans de foc
Şi ne vom face-n fericire-altarul.

Vom fi scântei sau stele prin eter,
Eu – curcubeu, tu – stropii de culoare,
Nori albi vom fi şi păsări de pe cer,
Vom fi şi vis şi dorul care doare.

Iubita mea, e azi şi te aştept
Pe drumul dintre inimi, cel mai drept.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul meu naiv...

Cât timp poeţii vor muri săraci —
Şi ţara va avea aceeaşi soartă.
Asta atrage conştiinţa moartă,
Prăpădul omenirii-n care zaci.

Nu te mira că baţi din poartă-n poartă
Şi că nu strângi decât gunoi în saci.
Ai neglijat şi n-ai vrut să te-mpaci
Cu mintea, -a cărei lipsă nu te iartă.

Românul meu naiv, din tată-n fiu,
Care mă faci să-ţi scriu nenorocirea,
Trezeşte-te, încă nu-i prea târziu,

Acestui neam să-i recâştigi menirea.
Nu îi lăsa să-ţi bage în sicriu
Credinţa, moştenirea, mântuirea.

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi roşii

Zburând mereu prin viaţă
Frunza verde s-a uscat
Timpul a lăsat urme pe faţă
Fără sevă sufletu-i secat

Chiar de-ar fi să se fărâme
Frunze alte-or înverzi
Sufletele sunt legate cu parâme
Îngerii din ceruri le-or trezi

Inimi roşii două grăgăriţe
Poposind pe aceeaşi frunză
Suflete curate şi micuţe
Cu hăinuţe din aceeaşi pânză

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul vindecă. Tăcerea cuprinde lacom glasul dorului agăţat într-un colţ de suflet. Călătorii obosiţi, rătăciţi prin inimi străine îşi golesc buzunarele de vise. Vuietul trenurilor vechi se aude in depărtare, într-un ecou prelung al trecutului, găzduind suflete care fug din calea iubirii. Ar vrea să revină, însă dragostea e oglinda acelui curaj nebun, o faţadă amplă a Universului. Gările rămân goale, prăfuite şi adesea poartă urma vorbelor nerostite. Astfel, într-o alegere bizară unele inimi ies din poveste pentru totdeauna.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pe tine te-ai uitat

Eu te ştiu... poate mai bine decât vrei să îmi arăţi,
Nu eşti tot ceea ce pare, nu eşti tot ceea ce poţi,
Şi nu caut explicaţii, definiţii n-am să-ţi dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?

Eşti doar tu, aceea care, zămisleşte tot ce-i pur
Fără tine frumuseţea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naşte niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează paşii, ca să devenim mai buni

Aş putea să-ţi spun iubire, aş putea să-ţi spun destin,
Eşti în toate şi eşti totul, eşti şi dragoste şi chin,
Lacrimile tale udă tot ce creşte-n jurul tău,
Eşti lumina infinită care vindecă ce-i rău

Noi suntem doar prunci pe care tu îi creşti şi îi păzeşti
De păcatele umane, de durerile lumeşti,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toţi bucăţi din tine, suntem toţi fiice şi fii

Eu te ştiu, te simt şi-n suflet te voi ţine talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o şoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-ţi mai place?

e doar cântecul de dragoste
al lebedei ce l-am mimat
de pe partiturile nefiinţei
când ştiam foarte bine
că nu se mai moare astăzi
din dragoste, iubite
singura dragoste în care poţi trăi
fără să te minţi că o trăieşti
este în pântecul iubitei.
acolo, nimic nu e îndoielnic,
eşti una cu întregul
nicio umbră sfâşietoare
nu te aleargă,
nicio înserare nu coboară
în copilărie
nici limba clepsidrei de nisip
nu se topeşte-n valuri.
acolo, viaţa ia forma geometrică
a chipului iubirii
se îmbracă în cuvinte,
nu împrumută măşti
viaţa e doar cordonul ombilical
prin care pipăi lumea
iubirea e doar intersecţia
dintre trecut şi viitor
şi aici ne mişcăm noi
copleşiţi de aceste inimi mărite
căutătoare într-un timp rigid,
al nimănui.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de vreme

De ceva vreme nu te-am mai simţit –
Nici în farmecul nopţii, nici în razele
Celei ce-nsemna odată clipele...
Acestei inimi care încă n-a-'mpietrit!

Încă mai simt cum bate-a dragoste,
Chiar dacă nu mai bate pentru tine!
Deşi credeam că nu îşi mai revine,
Uite-mă-aici: trăind tot o poveste...

O poveste care-i tot despre dragoste,
O dragoste care – ghici, ce? S-a stins!
Despre un vis frumos ce-a fost învins,
Dar care... încă ne mai urmăreşte!

Cum am putea să nu avem regrete?!
Doar ştii şi tu ce am trăit, – a fost –
Şi cât de tragic s-a sfârşit şi fără rost...
De nici n-ai spune c-am iubit cu sete!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele meu...

O floare se usucă-n vânt,
uşor se pleacă spre pământ,
e cotropită de dogoare,
de arşiţa venind din Soare.
Aşteaptă doar o mângâiere,
iar de la vânt o adiere,
cu briza lui răcoritoare
ce-i poate da viaţă, culoare,
că altfel nu s-ar numi floare,
iar floarea vieţii sunt chiar eu
şi tu devii Soarele meu
că-n suflet te-am purtat mereu.
În zori mă bucur de lumină,
la prânz de zumzet de albină,
amiezele cu drag petrec,
cu alte flori să mă întrec,
culori, parfum, arom', buchet,
te-mbată-n câmp, sunt berechet,
şi toate florile doresc
blagoslovit dumnezeiesc.
Iar la apus, către-nserat,
când intră toate în păcat
că ruga nu le-a ascultat,
pe mâine iar le-a amânat,
încep să facă temenele,
se ofilesc de dor şi jele,
că vine noaptea pe furiş,
iar vreun flăcău, pitiş-pitiş,
s-o tăvăli cu mândra lui
când dau frâu liber dorului
şi pân' la roua dimineţii
au ostoit tot rostul vieţii.
Eu, tandră şi încrezătoare,
rămân cea mai fidelă floare,
cultiv speranţa ce nu moare,
respectuoasă, răbdătoare,
aştept un răsărit de Soare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naivitate...

Mi-am pierdut demult credinţa, în ceea ce te priveşte!
Nu mai pot să te accept, nu eşti cum speram a fi.
Chit că, îţi joci bine rolul – te-am descoperit, să ştii!
Şi nu eşti nici pe departe, zâna bună din poveste!

Ba din contră, ca să vezi, cât de naiv este omul:
N-aş fi bănuit în veci, câţi monştri ascunzi în tine;
Câtă poftă de ruine, câtă dragoste de sine...
Cine-ar fi crezut vreodată că îţi este altu' rolul?!

Şi câţi, Doamne, n-or mai fi, victime la fel ca mine –
Ale unora ca tine, care-şi clădesc fericirea
Pe nefericirea celor care cred că toată lumea,
Poartă în suflet credinţa, în speranţa de mai bine.

Dar, nu e deloc aşa: nu toţi oamenii sunt oameni –
Cum nici tu nu ai fost ceea ce credeam a fi de fapt!
Nu m-aş fi gândit în veci, că îmi vei pătrunde-n piept,
Doar pentru a-mi provoca, fobie de propriii semeni...

Cin' s-ar fi gândit vreodată, că nu eşti ce pari a fi
Şi, că-n spatele cortinei, pregăteşti pentru spectacol,
Doar nefericiri şi patimi, nici o urmă de miracol!
Şi, când te gândeşti că eu, voiam ţie-a mă jertfi!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (21 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronică timpurie

Vrei să pari ceea ce nu eşti,
Privirea goală trădează râsul fals,
Tu doar oglinzii îi mărturiseşti,
Cât de mult ai vrea să simţi în paşi de vals.

O lume-n care sufletul e trist,
Unde zâmbetul zburdă şi ucide,
Tu oare mai poţi fi sufletist?
Ce-ntrebare cu retorică fierbinte!

Tăcere unde-ar trebui să fie glas,
Indiferenţa completează râsul fals,

Ochi injectaţi cu plăcere,
Plăcerea de a provoca durere,

Dar acolo unde e durere,
Un zâmbet cald, şi nu amar
... este plăcere."

poezie de Alexandru Nicovici
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice creaţie, la nivelul ei de bază, este o undă, un sunet, o vibraţie. Aceste unde sunt primul nivel al oricărei forme de creaţie. E foarte important de înţeles acest aspect, deoarece sunetul joacă un rol fundamental într-o relaţie conştientă cu Liniştea. Din Oceanul Esenţei, răsar aceste unde, care, în călătoria lor, intră în rezonanţă cu alte unde, care călătoresc în aceeaşi direcţie, în aceeaşi mod şi pe aceeaşi frecvenţă. Cu alte cuvinte, două unde asemănătoare se unesc, într-un proces de rezonanţă. Această unire a undelor asemănătoare creează o nouă formă, care conţine acele unde care au intrat în rezonanţă de frecvenţă. Această nouă formă se uneşte cu formele asemănătoare care călătoresc în aceeaşi direcţie, în aceeaşi mod şi pe aceeaşi frecvenţă. După care, această nouă formă urmează acelaşi proces, până când se ajunge la forma finală a unei creaţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există scuză-n lume...

Frumuseţea n-are margini când în suflet soare este,
Când, expus absurdităţii, printre semeni, nu pici teste
Şi, în loc să adânceşti golu'-n tine şi în lume,
Tu, din viaţă, prin iubire, reuşeşti să-ţi faci un nume.

Ăsta-i drumul care duce spre lumina dezrobirii,
Singurul care te-ntoarce de pe calea rătăcirii:
Bunătatea, simplitatea, dragostea, credinţa, zelul
De-a te rupe din mulţime, nemuririi-ai urma ţelul.

Restul sunt doar aparenţe, amăgiri alambicate
Şi făcute să îi pună sufletului beţe-n roate.
Nu-i nici pe departe viaţa cum o vede omul care,
S-a lăsat pradă ispitei de-a trăi în hibernare.

Nimic nu-i ceea ce pare, din câte vânează gloata.
Răul e hrănit de om, nu este de vină soarta.
Nu există scuză-n lume pentru ce e rău sau bine.
De noi toţi depind acestea. Şi de mine, şi de tine.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist decor

Te-agăţi naiv de viitor cu gândul tău măreţ şi bun...
Poet al timpului nebun, ai face bine să mă crezi:
Mulţimea-n care mistuieşti îţi va preface visu'-n scrum.
Apocalipsa a-nceput în sufletele verzi.

Trăim în lumea umbrelor, nimic din tot ce este sfânt
Nu vom mai întâlni prin cânt — şi multe se vor pierde.
Încearcă doar să intuieşti, chiar dincolo de-al meu cuvânt,
Şi să te bucuri că mai poţi în suflet să fii verde.

Devine tot mai plumburiu, iar omul ce credeam că-l ştiu,
Nu te mai vrea la fel de viu, cum arta ta o cere.
Trăirea ce o vrei ca leac, va fi târâtă în pustiu,
Măcelărită-n mod barbar. Redusă la tăcere.

Deja se poate observa imensul gol din ochii lor
Şi cum, în acest trist decor, devin simple obiecte.
Se pierde suflet şi-adevăr şi-ncet îţi pierzi şi tu din zbor,
Dar ăsta-i mersul — nu te poţi împotrivi, poete...

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!