Regina hoiturilor
Palatul ei este făcut din cranii.
Coroana ei este făcută din ultimele așchii
Sărite din nava vieții.
Tronul ei e un eșafod de oase, chinul lucrurilor
Spânzurate și brancarda sfârșitului.
Mantia ei este noaptea ultimului sânge.
Regatul ei este gol
Deșertul lumii, din care ultimul țipăt
A zburat greoi, îndepărtându-se neajutorat
În orbirea și-n tăcerea și-n surzenia golfului
Întorcându-se, micșorat, mut,
Să domnească peste acea liniște.
poezie de Ted Hughes din "Cioara. Din viața și cântecele ciorii" Ted Hughes editura CORESI, ediție 2022, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre monarhie
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre sânge
- poezii despre sfârșit
- poezii despre palate
- poezii despre noapte
- poezii despre deșert
- poezii despre coroană
Citate similare
Niciodată nu vei putea înțelege zgomotul, dacă nu știi ce este tăcerea. Și să nu crezi că tăcerea este liniște. Nicidecum. Liniștea cuprinde și tăcerea, însă tăcerea nu înseamnă liniște.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre tăcere
Locuiesc printre stânci
Afară-i zgomot
priviri ațintite în asfalt își spun în gând
că mâine poate va fi liniște și-un pic mai bine
pe chipuri citesc neputințe și chinul acela încercând să cârpească pe ici pe colo
acel ceva ce nu mai poate fi cârpit niciodată.
Nici eu nu sunt mai norocoasă
duc o luptă cu jumătăți de inimi în colțuri de timp
locuiesc undeva după două cuvinte reci și-ncerc să mă smulg
din clipirile îngreunate ale pleoapelor ude,
împreunez brațele a rugă încercând să-ndepărtez molozul de durere
îmi caut aripi să pot reuși până la sfârșitul lumii..
Sub mușcături de buze și în miros de sânge
asist fără să vreau la haosul trupurilor flămânde surde și mute
își vând și ultimele bucățele de suflet rămase neîmpietrite
e țipăt și-n urmă rămâne... stâncă.
poezie de Mihaela Huțanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre stânci, poezii despre viitor, poezii despre trup și suflet, poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre sfârșitul lumii sau poezii despre noroc

În palatul cel vechi
Vremea bătrână cu părul alb nins
Toarce din furca-i de aur
Ziua și noaptea, vii raze de lună,
Răilor țese necazuri
Bunilor bune și lauri.
Ușa-nnegrită de ani se deschide sfioasă,
Ora ușor se strecoară și-anunță în șoaptă:
"Sfârșitul la doi azi cu mine sosit-a"
Bătrâna cuminte pronunță sentința-nțeleaptă:
"Să treacă!" și-ntinde aripa ei mare
Ce-nvăluie două figuri obosite, bătrâne...
..........................................
Tăcerea de gheață din nou îi cuprinde palatul.
Și-n liniște, vremea pe gânduri rămâne.
poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaGabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre păr alb, poezii despre păr sau poezii despre gânduri
Un vis din viitor
Visez un timp mai bun și mai frumos
Să își întindă peste noi mantia,
În care să domnească armonia-
Când împăcați vom fi și sus și jos!
Acesta-i Raiul lumii ne-ndoios,
Ce l-a văzut cu ochii săi, Maria;
Visez un timp mai bun și mai frumos-
Să își întindă peste noi mantia!
Dar poate că atunci va fi Hristos,
Stăpânul peste tot, iar omenia,
Va fi din nou acasă-n România,
Când vremea va dospi un nou prinos-
Visez un timp mai bun și mai frumos!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (17 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Neagu-Scanteianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre ochi, poezii despre frumusețe, poezii despre creștinism sau poezii despre România

Nu pot să uit!
Nu pot să uit... să nu spun cuvinte
căci spinii sunt sensuri
care înțeapă durere
durere care picură-n sănge
și ele au ajuns cuvinte schilodite
în cuie bătute și-n nedreaptă
și-n a dreaptă și stângă cruce
și-n balanță,
căci ei nu vor să judece!
Nu... nu mai vreau să fie răul și urâtul
încă rămas în lume, umanizat
și pus pe odăjdii în față!
Să uităm coșciuge, cranii, oseminte
morminte-n noapte
inchiziție, sânge, schilodire
și suflete moarte-n ochii vieții
Nu mai vreau oase boante-n minți închise
neguri încinse ce-aduc autoflagelare
catalige-n cuvinte și răsturnate sensuri
vedere întunecată
resturi umane, organe puse-n...
ochi de copil. - Doamne cât încă de pur
este lutul plămădit de tine!
Nu mai vreau din cotloane de întuneric
să venim, iar din minți nebune să urlăm
în începuturi iară!
Nu vreau să puneți și să duc în mine
gunoiul de dincolo de porți, din întuneric
strigând spre iad, vreau nemurire!
Să luăm aminte, căci niciun cerșetor
nu va trece poarta, în zdrențe de cuvinte
murdar și fără de minte!
poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre început, poezii despre urâțenie, poezii despre moarte sau poezii despre minciună
Liniștea nu înseamnă tăcere. Tăcerea este cuprinsă în Liniște sau tăcerea poate deveni Liniște. În clipele de tăcere, încă mai pot exista războaie interioare - aceasta nu este Liniște, căci nicio urmă de război nu poate exista în Împărăția Liniștii. Tăcerea poate ascunde un vulcan interior, care poate erupe oricând și la exterior. Tocmai de aceea este necesară această conștientizare: tăcerea are potențialul de a deveni Liniște, însă, atâta timp cât încă mai există zgomot interior (conflict interior), tăcerea nu se poate integra în Liniște, căci, în Tărâmul Liniștii, tot ceea ce nu este Liniște nu își poate susține existența. Prin conștientizarea și acceptarea Liniștii de dinaintea zgomotului, conflictul își pierde din forța de existență, iar astfel are loc transcenderea zgomotului și eliberarea de sub efectul războiului interior. Această eliberare poate veni în mod spontan, dacă privirea este păstrată constant asupra fundalului în care se întâmplă ceea ce se întâmplă.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență, citate despre război, citate despre vulcani, citate despre timp, citate despre forță sau citate despre devenire
Noiembrie
ciorap din mătase de ceață
aruncat în dezordinea amoroasă a lumii
singurătatea
ca o ață perfect întinsă
în așteptarea ultimului pas
orașul cu străzi de sânge pe care
un câine își poartă foamea în dinți
plânge
și plânge luna ascunsă
sub baldachinul cerului
pe un pat de vieți posace
mușc ultimul măr înghețat
când ultimul înger mireasă își aruncă voalul
peste lume
cum tu... ultimul rai în cafeaua mea neagră
și ninge
și ninge când pleci
subțire
și parcă pe veci
poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre singurătate, poezii despre plâns, poezii despre perfecțiune, poezii despre oraș sau poezii despre nuntă
Cât nu ne înșelăm gândindu-ne că liniștea constituie neapărat deșertul, vidul, absența oricărei activități, a oricărei creații, într-un cuvânt, neantul! În realitate, există liniște și liniște, și într-o manieră generală putem afirma că există două categorii: cea a morții și cea a vieții superioare. Despre liniștea vieții superioare vorbim aici și pe ea trebuie să o înțelegem. Această liniște nu este o inerție, ci o lucrare intensă ce se împlinește în mijlocul unei armonii perfecte. Ea nu este nici vid, nici absență, ci o împlinire comparabilă cu aceea simțită de ființele unite de o mare iubire și care trăiesc ceva atât de profund ce nu poate fi exprimat nici prin gesturi, nici prin cuvinte. Liniștea este o calitate a vieții interioare.
Omraam Mikhael Aivanhov în Calea tăcerii
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre cuvinte
- citate despre vorbire
- citate despre realitate
- citate despre perfecțiune
- citate despre moarte
- citate despre iubire
- citate despre deșert
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Nava, solidă și neagră
Nava, solidă și neagră,
pătrunde în întunericul clar
al marelui port.
Liniște și frig.
Oamenii care-o așteaptă
încă dorm, visând,
la căldură, departe și totuși părtași în acest
vis, poate...
Cât de reală este veghea noastră, alături de visele
pline de îndoieli pe care le au alții! Cât de sigură este, comparată
cu visele lor tulburi despre noi!
Liniște. Tăcere.
Tăcere care, spărgându-se, în zori
va vorbi altfel.
poezie de Juan Ramon Jimenez, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre somn sau poezii despre negru

Rugă pentru ziua mea onomastică
Mă caut și nu mă găsesc!...
Mă caut în vechiul ogor strămoșesc-
În grâu, în porumb și-n secară,
În apa fântânii cu ghizduri de piatră
Și-n focul din vatră,
În golul din casă
Și-n gloata de-afară,
Și-n toți răposații ce-n mine trăiesc
Mă caut zadarnic...
Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc!...
Când vântul se ceartă cu plopii pe drum
Și drumul trosnește sub pașii greoi,
Mă caut și-n larma vieții de-acum,
și-n pacea vieții de apoi...
Când ziua se-ngână cu noaptea pe lac,
Mă caut în iarba de leac,
În Steaua polară, ce poartă noroc,
În bobi
Și-n ghioc...
Mă caut și-n vechiul ceaslov bătrânesc
Cu slovele șterse...
Dar nu mă găsesc.
Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc...
Părinte!...
Ce vină mă face s-alerg
Cu gândul și fapta spre morții de ieri,
Că urmele mele din lume se șterg
Și nu mă găsec nicăieri?...
Ce vină mă face să nu mă găsesc
Când tot mai trăiesc?...
poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 3 (martie 1927)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cereale, poezii despre ziua de naștere, poezii despre vânt, poezii despre vinovăție, poezii despre viața de apoi, poezii despre trecut, poezii despre stele sau poezii despre pace

În casă era liniște și în lume era calm
În casă era liniște și în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară
Era însăși esența conștientă a cărții.
În casa era liniște și în lume era calm.
Cuvintele au fost rostite ca și cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,
Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care
Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era liniște pentru că așa trebuia să fie.
Liniștea era parte a înțelesului, parte a minții:
Accesul perfecțiunii la pagină.
Și în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înțeles, el însuși
Este calm, el însuși este vară și noapte, el însuși
Este cititorul aplecat care citește acolo, târziu în noapte.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre adevăr, poezii despre lectură, poezii despre dorințe, poezii despre devenire sau poezii despre cuvinte

Oamenii care suferă peste puteri tac. Tăcerea aceasta este singurul mijloc de a învinge al oamenilor atacați: tăcerea face să slăbească atacurile orbești ale invidioșilor, hărțuielile sălbatice ale dușmanilor; tăcerea aduce o biruință zdrobitoare și totală. Ce poate fi atât de complet ca tăcerea? Ea este absolută și, ca atare, nu este ea o formă de manifestare a infinitului?
citat celebru din Balzac
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre victorie, citate de Balzac despre tăcere, citate despre infinit, citate de Balzac despre infinit sau citate despre dușmănie
Amintește-ți că există întotdeauna o voce care să-ți spună ce este bine să faci, tot ce ai de făcut este s-o asculți.
citat din Thomas Hughes
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre voce
Am să vă las și ultimul cuvânt
Hrănește-te cu versul și nu-ntreba de mine,
Nu are importanță; nici ce sunt eu, nici cine.
Primește-n dar cuvântul așa cum ți-l dau eu,
El este strop tăcut... al sufletului meu.
L-am îmbrăcat în lacrimi și-n fire omenească.
Să nu te temi de el, nu știe să rănească.
Ascultă-i vorba sfântă... rostită cu tăcerea
Și-n liniștea din el să-ți învelești durerea.
Adună-i mângâierea și-o pune peste rană
Și dă un bob din el... și sufletului, hrană.
Stai în lumina lui să vezi cât e de vie
Și lasă-i gândul, pradă, să-l pună-n armonie.
Când Dumnezeu ne-a dat și cerul și pământul,
Prin toate câte-au fost... nu a uitat cuvântul.
În drumul meu, vremelnic, trecut pe-acest pământ,
Din tot ce-am strâns, vă las... și ultimul cuvânt.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre versuri, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre poezie
Oamenii cred că un suflet pereche te completează perfect și asta e ceea ce își dorește toată lumea. Însă un adevărat suflet pereche este ca o oglindă, este acea persoană care îți arată tot ce te trage înapoi și este acea persoană care îți va atrage atenția asupra lucrurilor ce le poți schimba în bine.
citat din Elizabeth Gilbert
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflete pereche, citate despre suflet, citate despre schimbare, citate despre dorințe sau citate despre adevăr

Eu știu ...
În noaptea grea, când ceasul răsună în cetate,
Eu știu că-mi plâng iluzii pierdute în neant,
Că mi-am hrănit orgoliul cu sterpe surogate,
Vândute la grămadă de câte-un traficant.
Când clopotele sună pe limba lor de moarte,
Eu știu că-n van se scurge fărâma ce-a rămas
Din drumul meu pe Terra, trecut în pașapoarte
Și-n timpul care mușcă din ultimul popas.
Când o ciuvică sparge tăcerea întronată,
Eu știu că mă așteaptă strămoșii mei la sfat,
Să le dau socoteală, cu vorba strâmtorată,
Ce am făcut în viață și-n lume ce-am schimbat?!
poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi, poezii despre schimbare sau poezii despre orgoliu
Dumnezeu a făcut nava lumii cu mare atenție
Dumnezeu a făcut nava lumii cu mare atenție.
Cu infinita măiestrie a unui Atotstăpânitor
I-a întocmit carena și velatura,
Mai avea de lucru la cârmă
Pentru a-i aduce ultimele îmbunătățiri.
Stătea în picioare, drept, privindu-Și mândru opera.
Chiar atunci în fatidicul moment cineva I-a cerut ajutorul.
Și Dumnezeu s-a îndreptat într-acolo.
Iată, nava, vicleană, a profitat de ocazie și-a șters-o,
Alunecând abilă, fără zgomot, de-a lungul drumurilor.
Și-astfel, pentru vecie fără cârmă, a început să navige,
S-a lansat în călătorii ridicole,
S-a angajat în ciudate evoluții,
Făcând viraje ca și cum ar un urmări scop serios
În fața vânturilor neghioabe.
Și erau mulți în cer
Care râdeau de chestia asta.
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare, poezii despre mândrie, poezii despre evoluție, poezii despre creaționism, poezii despre angajare sau poezii despre ajutor
Perseidele
în câte stele fi-vom împreună
cu visele
mereu prea calde
căușul mâinii îți v-aduce apă
și-n fiecare strop
fărâme de smaralde
sub ploi monahice
pe unde noaptea este udă
poți pune serafimii să ne ardă
ori Perseidele
și-n ploaia crudă
peste coline
peste tine
și peste schitul de pământ
în fiecare ochi de apă
din Întregalde
vezi căzând
minuni eterne
ce de sus
le prinzi în palme
sunt scântei
și nu metanii șoptitoare
ci pulbere desprinsă de pe zei
poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, citate de Florin I. Cernat despre visare, citate de Florin I. Cernat despre noapte sau poezii despre mâini

- arhitectură
- Arhitectura este cel puțin forma geometrică a lucrurilor, a umanului și a lumii sociale. La vârf este cadrul magic al realității pe care o putem atinge atunci când folosim ordinea lumii.
definiție de Frank Lloyd Wright
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre arhitectură sau citate despre geometrie

Era o zi frumoasă, călduroasă, numai potrivită sfârșitului de primăvară, ce anunța zilele toride care urmau, ale anotimpului cald. Normal pentru acea perioadă a anului, soarele, foarte generos, nu se zgârcea în a-și arunca razele-i luminoase peste tot în jur, încălzind clădirile Institutului, cât și nava de curând finisată.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre sfârșit, citate despre primăvară, citate despre lumină, citate despre generozitate, citate despre frumusețe, citate despre anotimpuri sau citate despre Soare