Regina hoiturilor

Palatul ei este făcut din cranii.

Coroana ei este făcută din ultimele aşchii
Sărite din nava vieţii.

Tronul ei e un eşafod de oase, chinul lucrurilor
Spânzurate şi brancarda sfârşitului.

Mantia ei este noaptea ultimului sânge.

Regatul ei este gol –

Deşertul lumii, din care ultimul ţipăt
A zburat greoi, îndepărtându-se neajutorat
În orbirea şi-n tăcerea şi-n surzenia golfului

Întorcându-se, micşorat, mut,

Să domnească peste acea linişte.

poezie de Ted Hughes din "Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii" – Ted Hughes editura CORESI, ediţie 2022, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu vei putea înţelege zgomotul, dacă nu ştii ce este tăcerea. Şi să nu crezi că tăcerea este linişte. Nicidecum. Liniştea cuprinde şi tăcerea, însă tăcerea nu înseamnă linişte.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc printre stânci

Afară-i zgomot
priviri aţintite în asfalt îşi spun în gând
că mâine poate va fi linişte şi-un pic mai bine
pe chipuri citesc neputinţe şi chinul acela încercând să cârpească pe ici pe colo
acel ceva ce nu mai poate fi cârpit niciodată.
Nici eu nu sunt mai norocoasă
duc o luptă cu jumătăţi de inimi în colţuri de timp
locuiesc undeva după două cuvinte reci şi-ncerc să mă smulg
din clipirile îngreunate ale pleoapelor ude,
împreunez braţele a rugă încercând să-ndepărtez molozul de durere
îmi caut aripi să pot reuşi până la sfârşitul lumii..
Sub muşcături de buze şi în miros de sânge
asist fără să vreau la haosul trupurilor flămânde surde şi mute
îşi vând şi ultimele bucăţele de suflet rămase neîmpietrite
e ţipăt şi-n urmă rămâne... stâncă.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palatul cel vechi

Vremea bătrână cu părul alb nins
Toarce din furca-i de aur
Ziua şi noaptea, vii raze de lună,
Răilor ţese necazuri
Bunilor bune şi lauri.

Uşa-nnegrită de ani se deschide sfioasă,
Ora uşor se strecoară şi-anunţă în şoaptă:
"Sfârşitul la doi azi cu mine sosit-a"
Bătrâna cuminte pronunţă sentinţa-nţeleaptă:

"Să treacă!" şi-ntinde aripa ei mare
Ce-nvăluie două figuri obosite, bătrâne...
..........................................
Tăcerea de gheaţă din nou îi cuprinde palatul.
Şi-n linişte, vremea pe gânduri rămâne.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana GrozaGabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis din viitor

Visez un timp mai bun şi mai frumos
Să îşi întindă peste noi mantia,
În care să domnească armonia-
Când împăcaţi vom fi şi sus şi jos!

Acesta-i Raiul lumii ne-ndoios,
Ce l-a văzut cu ochii săi, Maria;
Visez un timp mai bun şi mai frumos-
Să îşi întindă peste noi mantia!

Dar poate că atunci va fi Hristos,
Stăpânul peste tot, iar omenia,
Va fi din nou acasă-n România,
Când vremea va dospi un nou prinos-
Visez un timp mai bun şi mai frumos!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (17 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Neagu-Scanteianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să uit!

Nu pot să uit... să nu spun cuvinte
căci spinii sunt sensuri
care înţeapă durere
durere care picură-n sănge
şi ele au ajuns cuvinte schilodite
în cuie bătute şi-n nedreaptă
şi-n a dreaptă şi stângă cruce
şi-n balanţă,
căci ei nu vor să judece!
Nu... nu mai vreau să fie răul şi urâtul
încă rămas în lume, umanizat
şi pus pe odăjdii în faţă!
Să uităm coşciuge, cranii, oseminte
morminte-n noapte
inchiziţie, sânge, schilodire
şi suflete moarte-n ochii vieţii
Nu mai vreau oase boante-n minţi închise
neguri încinse ce-aduc autoflagelare
catalige-n cuvinte şi răsturnate sensuri
vedere întunecată
resturi umane, organe puse-n...
ochi de copil. - Doamne cât încă de pur
este lutul plămădit de tine!
Nu mai vreau din cotloane de întuneric
să venim, iar din minţi nebune să urlăm
în începuturi iară!
Nu vreau să puneţi şi să duc în mine
gunoiul de dincolo de porţi, din întuneric
strigând spre iad, vreau nemurire!
Să luăm aminte, căci niciun cerşetor
nu va trece poarta, în zdrenţe de cuvinte
murdar şi fără de minte!

poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nu înseamnă tăcere. Tăcerea este cuprinsă în Linişte sau tăcerea poate deveni Linişte. În clipele de tăcere, încă mai pot exista războaie interioare - aceasta nu este Linişte, căci nicio urmă de război nu poate exista în Împărăţia Liniştii. Tăcerea poate ascunde un vulcan interior, care poate erupe oricând şi la exterior. Tocmai de aceea este necesară această conştientizare: tăcerea are potenţialul de a deveni Linişte, însă, atâta timp cât încă mai există zgomot interior (conflict interior), tăcerea nu se poate integra în Linişte, căci, în Tărâmul Liniştii, tot ceea ce nu este Linişte nu îşi poate susţine existenţa. Prin conştientizarea şi acceptarea Liniştii de dinaintea zgomotului, conflictul îşi pierde din forţa de existenţă, iar astfel are loc transcenderea zgomotului şi eliberarea de sub efectul războiului interior. Această eliberare poate veni în mod spontan, dacă privirea este păstrată constant asupra fundalului în care se întâmplă ceea ce se întâmplă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

ciorap din mătase de ceaţă
aruncat în dezordinea amoroasă a lumii
singurătatea
ca o aţă perfect întinsă
în aşteptarea ultimului pas
oraşul cu străzi de sânge pe care
un câine îşi poartă foamea în dinţi
plânge
şi plânge luna ascunsă
sub baldachinul cerului

pe un pat de vieţi posace
muşc ultimul măr îngheţat
când ultimul înger mireasă îşi aruncă voalul
peste lume
cum tu... ultimul rai în cafeaua mea neagră

şi ninge
şi ninge când pleci
subţire
şi parcă pe veci

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât nu ne înşelăm gândindu-ne că liniştea constituie neapărat deşertul, vidul, absenţa oricărei activităţi, a oricărei creaţii, într-un cuvânt, neantul! În realitate, există linişte şi linişte, şi într-o manieră generală putem afirma că există două categorii: cea a morţii şi cea a vieţii superioare. Despre liniştea vieţii superioare vorbim aici şi pe ea trebuie să o înţelegem. Această linişte nu este o inerţie, ci o lucrare intensă ce se împlineşte în mijlocul unei armonii perfecte. Ea nu este nici vid, nici absenţă, ci o împlinire comparabilă cu aceea simţită de fiinţele unite de o mare iubire şi care trăiesc ceva atât de profund ce nu poate fi exprimat nici prin gesturi, nici prin cuvinte. Liniştea este o calitate a vieţii interioare.

Omraam Mikhael Aivanhov în Calea tăcerii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava, solidă şi neagră

Nava, solidă şi neagră,
pătrunde în întunericul clar
al marelui port.
Linişte şi frig.
— Oamenii care-o aşteaptă
încă dorm, visând,
la căldură, departe şi totuşi părtaşi în acest
vis, poate...

Cât de reală este veghea noastră, alături de visele
pline de îndoieli pe care le au alţii! Cât de sigură este, comparată
cu visele lor tulburi despre noi!
Linişte. Tăcere.
Tăcere care, spărgându-se, în zori
va vorbi altfel.

poezie de Juan Ramon Jimenez, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua mea onomastică

Mă caut şi nu mă găsesc!...

Mă caut în vechiul ogor strămoşesc-
În grâu, în porumb şi-n secară,
În apa fântânii cu ghizduri de piatră
Şi-n focul din vatră,
În golul din casă
Şi-n gloata de-afară,
Şi-n toţi răposaţii ce-n mine trăiesc
Mă caut zadarnic...

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc!...

Când vântul se ceartă cu plopii pe drum
Şi drumul trosneşte sub paşii greoi,
Mă caut şi-n larma vieţii de-acum,
şi-n pacea vieţii de apoi...

Când ziua se-ngână cu noaptea pe lac,
Mă caut în iarba de leac,
În Steaua polară, ce poartă noroc,
În bobi
Şi-n ghioc...
Mă caut şi-n vechiul ceaslov bătrânesc
Cu slovele şterse...
Dar nu mă găsesc.

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc...

Părinte!...
Ce vină mă face s-alerg
Cu gândul şi fapta spre morţii de ieri,
Că urmele mele din lume se şterg
Şi nu mă găsec nicăieri?...

Ce vină mă face să nu mă găsesc
Când tot mai trăiesc?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 3 (martie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casă era linişte şi în lume era calm

În casă era linişte şi în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară

Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
În casa era linişte şi în lume era calm.

Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,

Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care

Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.

Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
Accesul perfecţiunii la pagină.

Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înţeles, el însuşi

Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi
Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care suferă peste puteri tac. Tăcerea aceasta este singurul mijloc de a învinge al oamenilor atacaţi: tăcerea face să slăbească atacurile orbeşti ale invidioşilor, hărţuielile sălbatice ale duşmanilor; tăcerea aduce o biruinţă zdrobitoare şi totală. Ce poate fi atât de complet ca tăcerea? Ea este absolută şi, ca atare, nu este ea o formă de manifestare a infinitului?

citat celebru din Balzac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi că există întotdeauna o voce care să-ţi spună ce este bine să faci, tot ce ai de făcut este s-o asculţi.

citat din Thomas Hughes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vă las şi ultimul cuvânt

Hrăneşte-te cu versul şi nu-ntreba de mine,
Nu are importanţă; nici ce sunt eu, nici cine.
Primeşte-n dar cuvântul aşa cum ţi-l dau eu,
El este strop tăcut... al sufletului meu.

L-am îmbrăcat în lacrimi şi-n fire omenească.
Să nu te temi de el, nu ştie să rănească.
Ascultă-i vorba sfântă... rostită cu tăcerea
Şi-n liniştea din el să-ţi înveleşti durerea.

Adună-i mângâierea şi-o pune peste rană
Şi dă un bob din el... şi sufletului, hrană.
Stai în lumina lui să vezi cât e de vie
Şi lasă-i gândul, pradă, să-l pună-n armonie.

Când Dumnezeu ne-a dat şi cerul şi pământul,
Prin toate câte-au fost... nu a uitat cuvântul.
În drumul meu, vremelnic, trecut pe-acest pământ,
Din tot ce-am strâns, vă las... şi ultimul cuvânt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii cred că un suflet pereche te completează perfect şi asta e ceea ce îşi doreşte toată lumea. Însă un adevărat suflet pereche este ca o oglindă, este acea persoană care îţi arată tot ce te trage înapoi şi este acea persoană care îţi va atrage atenţia asupra lucrurilor ce le poţi schimba în bine.

citat din Elizabeth Gilbert
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu ...

În noaptea grea, când ceasul răsună în cetate,
Eu ştiu că-mi plâng iluzii pierdute în neant,
Că mi-am hrănit orgoliul cu sterpe surogate,
Vândute la grămadă de câte-un traficant.

Când clopotele sună pe limba lor de moarte,
Eu ştiu că-n van se scurge fărâma ce-a rămas
Din drumul meu pe Terra, trecut în paşapoarte
Şi-n timpul care muşcă din ultimul popas.

Când o ciuvică sparge tăcerea întronată,
Eu ştiu că mă aşteaptă strămoşii mei la sfat,
Să le dau socoteală, cu vorba strâmtorată,
Ce am făcut în viaţă şi-n lume ce-am schimbat?!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a făcut nava lumii cu mare atenţie

Dumnezeu a făcut nava lumii cu mare atenţie.
Cu infinita măiestrie a unui Atotstăpânitor
I-a întocmit carena şi velatura,
Mai avea de lucru la cârmă
Pentru a-i aduce ultimele îmbunătăţiri.
Stătea în picioare, drept, privindu-Şi mândru opera.
Chiar atunci – în fatidicul moment – cineva I-a cerut ajutorul.
Şi Dumnezeu s-a îndreptat într-acolo.

Iată, nava, vicleană, a profitat de ocazie şi-a şters-o,
Alunecând abilă, fără zgomot, de-a lungul drumurilor.
Şi-astfel, pentru vecie fără cârmă, a început să navige,
S-a lansat în călătorii ridicole,
S-a angajat în ciudate evoluţii,
Făcând viraje – ca şi cum ar un urmări scop serios –
În faţa vânturilor neghioabe.

Şi erau mulţi în cer
Care râdeau de chestia asta.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseidele

în câte stele fi-vom împreună
cu visele
mereu prea calde
căuşul mâinii îţi v-aduce apă
şi-n fiecare strop
fărâme de smaralde

sub ploi monahice
pe unde noaptea este udă
poţi pune serafimii să ne ardă
ori Perseidele
şi-n ploaia crudă
peste coline
peste tine
şi peste schitul de pământ
în fiecare ochi de apă
din Întregalde
vezi căzând
minuni eterne
ce de sus
le prinzi în palme

sunt scântei
şi nu metanii şoptitoare
ci pulbere desprinsă de pe zei

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

arhitectură

Arhitectura este cel puţin forma geometrică a lucrurilor, a umanului şi a lumii sociale. La vârf este cadrul magic al realităţii pe care o putem atinge atunci când folosim ordinea lumii.

definiţie de Frank Lloyd Wright
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o zi frumoasă, călduroasă, numai potrivită sfârşitului de primăvară, ce anunţa zilele toride care urmau, ale anotimpului cald. Normal pentru acea perioadă a anului, soarele, foarte generos, nu se zgârcea în a-şi arunca razele-i luminoase peste tot în jur, încălzind clădirile Institutului, cât şi nava de curând finisată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!