Dumnezeu a făcut nava lumii cu mare atenţie

Dumnezeu a făcut nava lumii cu mare atenţie.
Cu infinita măiestrie a unui Atotstăpânitor
I-a întocmit carena şi velatura,
Mai avea de lucru la cârmă
Pentru a-i aduce ultimele îmbunătăţiri.
Stătea în picioare, drept, privindu-Şi mândru opera.
Chiar atunci – în fatidicul moment – cineva I-a cerut ajutorul.
Şi Dumnezeu s-a îndreptat într-acolo.

Iată, nava, vicleană, a profitat de ocazie şi-a şters-o,
Alunecând abilă, fără zgomot, de-a lungul drumurilor.
Şi-astfel, pentru vecie fără cârmă, a început să navige,
S-a lansat în călătorii ridicole,
S-a angajat în ciudate evoluţii,
Făcând viraje – ca şi cum ar un urmări scop serios –
În faţa vânturilor neghioabe.

Şi erau mulţi în cer
Care râdeau de chestia asta.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firişoare de iarbă

În ceruri,
Câteva tulpiniţe de iarbă
Stăteau în faţa lui Dumnezeu.

" Ce aţi făcut?"

Atunci, toate, mai puţin una,
Au început nerăbdătoare să înşire

Meritele vieţii lor.

Acea una stătea mai în spate
Ruşinată.
Imediat, Dumnezeu a întrebat-o,

" Dar tu, tu ce-ai făcut?"

Firul de iarbă a răspuns, "O, Doamne,
Memoria nu mă prea ajută,
Pentru că, dacă am făcut fapte bune,
Nu mi le mai amintesc."

Atunci Dumnezeu, în toată splendoarea Lui,

S-a ridicat de pe tron.

"O, cel mai bun firişor de iarbă!" a exclamat El.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe comanda navei, la cârmă

Pe comanda navei, la cârmă,
Un timonier tânăr urmăreşte atent cursul navei.

Prin ceaţă, se-aud de pe coastă sunete tânguitoare,
Un clopot pentru marinari – dangăte prevenitoare legănate de valuri.

Tu lansezi binevoitor, clopot, semnale despre recifurile marine,
Sunând, sunând pentru a avertiza navele de pericolul eşuării.

De veghe timonierul ţine seamă de alerta sonoră,
Prova se abate-n vânt, vasul se îndepărtează cu vele gri vibrând,
Frumoasa şi nobila navă cu preţiosul ei caric se îndepărtează,
elegantă, în siguranţă.

Dar, o, nava, nava nemuritoare! O navă la bordul navei!
Nava trupului, nava sufletului, navigând, navigând, navigând.

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava, de curând finisată, nu prea avea nevoie de o pregătire pentru plecare, doar totul era foarte bine pus la punct, acesta fiind motivul construcţiei sale, însă, pentru orice eventualitate, cei trei tineri, conştiincioşi, trecură la o nouă verificare amănunţită, aruncând cu atenţie o privire generală asupra întregii nave, chiar dacă ştiau destul de bine că totul era în stare perfectă, din toate punctele de vedere, însă dacă directorul le spusese că trebuie să se ocupe de verificări, exact asta şi făceau, pentru a nu se expune nici unui risc. Desigur, nava albastră era gata încă din momentul în care construcţia ei fusese desăvârşită.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)

în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
şi tot aşa până ajungem la Dumnezeu
şi bucata lui de lut înmuiat cu apă
dar şi la credinţa lui că nu-i bine
să fiu singur şi flămând
de spaţii
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci parcă şi mai tare doare
singurătatea

şi ne-a făcut mai uşori decât aerul
fără aripi fără un rost
culegători de lumină în rai
tot ţopăind din cracă în cracă
până într-o zi când degetele noastre
s-au atins
sufletele noastre s-au atins
Doamne, a început în cer o furtună
cum nu a mai fost
şi nici nu cred că va să mai fie
tu picurai din sâni viaţă amară
ne creşteau sub tălpi
stalagmite de sare

deja ne uram cu îndârjire
de moarte
când între eternitate
şi o îmbrăţişare nebună
ai ales să fim muritori...
mulţi nu ştiu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci şi mărul şi şarpele
şi restul lumii
cei care au privit pe fereastră la noi

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un serviciu pentru om care nu este făcut ca un serviciu pentru Dumnezeu nu aduce graţie de durată. Faceţi-vă toate datoriile lumeşti ca şi când faceţi un serviciu pentru Dumnezeu. Trebuie să le îndepliniţi cu o atenţie extremă şi trebuie să fiţi complet egali în faţa laudelor sau a criticilor.

citat din Ma Ananda Moyi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns. Şi este chiar mult mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înţelege chiar şi atunci când toţi cei din jurul nostru ne înţeleg greşit. Pentru că Dumnezeu ne iubeşte chiar şi atunci când toţi ne părăsesc. Pentru că Dumnezeu şi-aduce aminte de noi chiar şi atunci când toţi ceilalţi ne-au uitat. Noi suntem ai lui Dumnezeu şi doar ai Lui pentru eternitate.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

la început m-am speriat în gând
pentru puiul de măr plăpând
pentru copilul care nu se născuse
pentru pădurile care plecau de la locul lor
pentru trecut pentru viitor

salcâmii îndrăgeau noaptea cadrilul
gardurile fără cârmă
jucau noaptea pe sârmă
cine ştie cui făceau în ciudă
dimineaţa bătătura era udă
şi după ce am văzut care e şpilul
mi-am dat seama că eu sunt copilul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe măsură ce ştiinţa avansează, par a fi tot mai puţine lucruri pe care să le facă Dumnezeu. E un univers mare, desigur, astfel încât El, Ea sau Acela, ar putea fi angajat în activităţi profitabile în multe locuri. Dar ceea ce s-a întâmplat în mod clar este evoluţia în faţa ochilor noştri a unui Dumnezeu al lacunelor; adică, orice nu ne putem explica în ultimul timp îi este atribuit lui Dumnezeu. Şi după un timp, noi înţelegem acel lucru, şi atunci nu mai este domeniul lui Dumnezeu.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nava-i ea şi nu-i el

Nava-i ea şi nu-i el pentru că în juru-i întotdeauna se-aţine,
Forfoteşte,-o grămadă de lume – de obicei o gaşcă bărbaţi.

E nevoie de perii şi de multe vopsele pentru a o face s-arate bine.
Nu cheltuielile iniţiale cu ea sunt mari, ci întreţinerea.

Umblă mereu înţolită la patru ace, cu eşarfe fluturând în vânt.
E nevoie de cineva experimentat pentru a o manevra ca lumea
Şi fără un bărbat adevărat la cârmă, e absolut incontrolabilă.

Îşi arată părţile de sus şi-şi ascunde fundul, iar când intră-n port
Îi place să treacă printre gemanduri-santinele cu ochi înflăcăraţi.

* Foclor maritim - Anglia; acest text care explică de ce nava este substantiv de genul feminin, a fost găsit scris pe un săculeţ pentru depozitat ceaiul.

poezie de Autor anonim, Anglia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce am făcut este să arăt că este posibil ca modul în care universul a început să fie determinat prin legile ştiinţei. În acest caz, nu ar mai fi necesar să se apeleze la Dumnezeu pentru a decide modul în care a început universul. Acest lucru nu dovedeşte că nu există Dumnezeu, doar că, Dumnezeu nu este necesar.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul jucat de timp la începutul universului eu cred că este cheia finală spre a elimina nevoia de un Mare Arhitect (Dumnezeu), şi pentru a dezvălui modul în care universul s-a auto-creat... Timpul în sine trebuie să ajungă la o oprire [la singularitate]. Nu se poate ajunge la un timp înainte de Big Bang, pentru că nu a existat timp înainte de Big Bang. Am găsit în sfârşit ceva ce nu are o cauză, deoarece nu a existat timp în care să existe o cauză. Pentru mine acest lucru înseamnă că nu există nici o posibilitate de a avea un creator, deoarece nu este timp în care să fi existat un creator. Din moment ce timpul a început în momentul Big Bang-ului, a fost un eveniment care nu ar fi putut fi provocat sau creat de cineva sau ceva... Aşa că atunci când oamenii mă întreabă dacă un Dumnezeu a creat universul, eu le spun că întrebarea în sine nu are sens. Timpul nu a existat înainte de Big Bang, aşa că nu este timp în care Dumnezeu să poată să facă universul. Este ca şi cum ai cere indicaţii pentru a ajunge la marginea Pământului. Pământul este o sferă. Nu are o margine, aşa că a o căuta este un exerciţiu inutil.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava morţii

I

Acum e toamnă, e vremea fructului care cade
şi-a unei călătorii lungi pe apele uitării.

Merele cad ca nişte picături mari de rouă,
umplându-se de vânătăi, pentru-a evada din ele însele.

Şi-a venit timpul de plecare, de a-ţi lua rămas bun
de la tine şi-a găsi o ieşire
din sinele care se prăbuşeşte.
II

Ţi-ai construit nava morţii, ai pregătit-o?!
O, construieşte-ţi nava morţii, pentru că vei avea nevoie de ea.

Gerul neîndurător e aproape, merele vor cădea
unele după altele, rănindu-se, pe pământul îngheţat.

Şi prin aer vine moartea ca un miros de cenuşă!
Oh, chiar nu-i simţi mirosul?

Şi-n corpul plin de contuzii sufletul înfricoşat
se trezeşte zi de zi tot mai mic, tremurând de frigul
care se-abate asupra lui prin toate orificiile.
III

Îşi poate un om asigura liniştea
doar cu un simplu pumnal?

Cu junghere, pumnale sau gloanţe omul îşi poate face
o rană sau sparge o uşă pentru a-şi salva viaţa,
dar asta nu înseamnă linişte. O, poate fi numită asta linişte?

Desigur că nu! Cum ar putea moartea, chiar sinuciderea,
aduce vreodată cuiva liniştea?
IV

O, haideţi să vorbim despre liniştea cunoscută nouă,
pe care o putem cunoaşte, liniştea profundă şi plăcută
a inimii în pace cu ea însăşi!

Cum ne-am putea noi oare afla liniştea?

V

Construieşte-ţi atunci nava morţii, pentru că va trebui să faci
cea mai lungă călătorie – pe apele uitării.

Şi moartea moare, îndelunga şi dureroasa moarte
aşezată între sinele cel vechi şi cel nou.

Corpurile noastre-s deja-n cădere, pline de răni,
sufletele noastre se scurg deja pe poarta
cruntelor vânătăi.

Oceanul nemărginit şi-ntunecat al sfârşitului
pătrunde deja prin spărturile rănilor noastre,
potopul e deja deasupra noastră.

Oh, construieşte-ţi nava morţii, micuţa ta arcă,
şi aprovizionează-o cu alimente, cu prăjiturele şi vin
pentru întunecatul zbor al căderii în uitare.

VI

Trupul moare, pe bucăţi, iar sufletului timid
i se şterg urmele, pe măsură ce potopul negru se-nteţeşte.

Murim, murim, toţi murim
şi nimic nu va opri potopul morţii care creşte-n noi,
şi care curând se va ridica deasupra lumii, în lumea de dincolo.

Murim, murim, bucăţi din trupul nostru mor
şi puterea ne părăseşte,
şi sufletul se ghemuieşte gol în bezna ploii, copleşit de puhoaie,
agăţându-se de ultimele ramuri ale arborelui vieţii noastre.

VII

Murim, murim, aşa că tot ce mai putem face-acum
este să acceptăm moartea – şi să construim nava
morţii cu care sufletul va pleca-n cea mai lungă călătorie.

O navă micuţă – cu vâsle şi rezervele necesare,
cu de-ale gurii la bord şi cu toate accesoriile –
gata pregătită pentru plecarea sufletului.

Lansează acum micuţa ambarcaţiune, acum când trupul moare
şi viaţa-şi ia rămas bun, lansează fragilul suflet
pe fragila navă a curajului, arcă a încrederii,
cu provizii şi cu micile ei ustensile pentru gătit,
cu haine de schimb –
deasupra rezidurilor potopului negru,
deasupra apelor sfârşitului implacabil,
deasupra mării morţii, pe care noi încă navigăm:
în întuneric, fără cârmă şi fără port de destinaţie.

Nu există port, nu există destinaţie,
ci numai întunericul care se-adânceşte devenind
tot mai întunecat deasupra potopului tăcut, nefremătător,
întuneric totuna cu întunericul, sus şi jos
şi-n lateral întuneric complet, astfel că nu mai există nicio direcţie;
dar bărcuţa e-acolo, deşi a dispărut.
Nu mai este văzută, pentru că nu-i nimeni s-o vadă.
A dispărut! A dispărut! Şi totuşi
ea e undeva acolo.

VIII

Şi toate-au dispărut, trupul a dispărut
cu totul dedesupt, a dispărut, a dispărut complet.
Întunericul de deasupra este la fel de compact ca cel de dedesupt,
iar între cele două întunecimi micuţa navă
a dispărut,
da, a dispărut.

Acesta-i sfârşitul, uitarea.

IX

Şi totuşi din eternitate un fir
se desparte de beznă,
un fir orizontal
care fumegă puţintel, palid, în întuneric.

E o iluzie? Sau un fum gălbui s-a ridicat
un pic mai sus?
Ah, aşteaptă, aşteaptă, pentru că mai există şi zorii,
zorii nemiloşi ai revenirii la viaţă
din neantul uitării.

Aşteaptă, aşteaptă, micuţă navă
în derivă, sub funebra cenuşă gri
a revărsării zorilor.

Aşteaptă, aşteaptă! Chiar aşa, iată o stranie îmbujorare
oranj, suflete palid şi-ngheţat, o îmbujorare rozalie.

O îmbujorare rozalie – şi totul începe iarăşi.

X

Potopul se potoleşte, iar trupul, ca o scoică de mare zdrenţuită,
iese la suprafaţă straniu şi fermecător.
Şi bărcuţa se îndreaptă spre casă – ezitând şi clătinându-se –
pe fluxul mareei roz,
şi sufletul fragil ajunge din nou acasă,
umplând inima cu o pace adâncă.

El leagănă inima reînnoind pacea,
pacea uitării.

O, construieşte-ţi nava morţii, construieşte-ţi nava!
Pentru că vei avea nevoie de ea.

Pentru că te aşteaptă călătoria uitării.

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când concepem substanţa, concepem numai un lucru care există în aşa fel, că nu are nevoie decât de el însuşi pentru a exista. Aici pot exista nelămuriri în ceea ce priveşte explicarea cuvintelor: a nu avea nevoie decât de el însuşi: căci, la drept vorbind, nu există decât Dumnezeu care să fie astfel şi nici un lucru creat nu poate exista nici o singură clipă fără a fi susţinut şi menţinut prin puterea lui. Dar pentru că între lucrurile create unele sunt de aşa natură că nu pot exista fără altele, noi le distingem pe acestea de cele care n-au nevoie decât de ajutorul obişnuit al lui Dumnezeu, şi le numim substanţe, iar pe celălalte le numim calităţi sau atribute ale acestor substanţe.

Aristotel în Despre suflet
Adăugat de Adina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul

Avem nevoie doar de unul sau de una
Un Dumnezeu
O lume
O viaţă
O iubire
O rasă omenească
Un destin
Miliarde de oameni străduindu-se să completeze ceea ce pare-o agendă diferită
Dar noi toţi suntem în căutarea unui destin comun
Cu toţii avem nevoie doar de unul sau de una
Un vis
O zi
O oră
Un minut
O secundă
Un moment
Nu ne trebuie decât unul sau una
Fii recunoscut pentru un lucru
Săvârşeşte în fiecare zi un lucru
Care te aduce mai aproape de visul tău
Iar dacă visul tău este salvarea lumii
Împlineşte-l
Un pas în fiecare zi
Fiecare dintre noi este unul şi atinge pe unul
Fii unul
Fă diferenţa pentru o persoană
Fii acel unul care-ai fost creat să fii
Pentru că asta e tot ce poţi să fii
Întregul înţeles al vieţii este să fii unul
Isus a spus Eu şi Tatăl suntem Unul
Unitatea este Însuşi Dumnezeu
Iar integritatea
Esenţa lui Dumnezeu
Poţi avea multe ţeluri dar urmăreşte-le unul câte unul
Este vorba despre unicitate
Un microfon
Un vis
O viaţă
O soţie
O lume
Un Dumnezeu
Un destin
O iubire.

poezie de Sage Hasson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul în alienarea sa nu-şi dă seama că Dumnezeu l-a adus de la stadiul de amoebă la stadiul actual pentru un anumit scop. Există un scop măreţ în spatele acestei evoluţii. Iar scopul este că acum trebuie să vă cunoaşteţi Spiritul, prin care intraţi în Împărăţia lui Dumnezeu.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi (10 noiembrie 1980)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lewis Prothero: Ţi-a plăcut asta? Statele Unite... Ulcered Sphincter of Ass-erica, adică ce altceva poţi spune? Aici era o ţară care avea de toate, absolut totul. Şi acum, douăzeci de ani mai târziu, ce este? Cea mai mare colonie de leproşi din lume. De ce? Fără niciun Dumnezeu. Lasă-mă să mai spun o dată. Fără niciun Dumnezeu. Nu a fost războiul ceea ce au început ei. Nu a fost ciuma ceea ce au inventat ei. A fost Judecata. Nimeni nu poate fugi de propriul trecut. Nimeni nu poate scăpa de Judecată. Nu crezi că El este acolo sus? Crezi că nu veghează aceasta ţară? Atunci, cum altfel poţi sa îţi explici asta? Ne-a testat, dar am izbăvit. Am făcut ceea ce trebuia să facem. Islington. Enfield. Am fost acolo, am văzut tot. Emigranţi, musulmani, homosexuali, terorişti. Degeneraţi asupriţi de boală. A trebuit ca ei să se ducă. Forţa vine din unitate. Unitatea prin credinţă. Sunt un englez cu frică de Dumnezeu şi, la naiba, sunt mândru de asta!

replică din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu (făcând pe ospătarul): Ador povestea aia cu arca lui Noe. Ştii, mulţi oameni nu înţeleg rostul acestei poveşti. Ei cred că este vorba despre mânia Domnului. Le place când Dumnezeu se înfurie.
Joan: Despre ce este vorba atunci? Despre arcă?
Dumnezeu: Cred că este o poveste de dragoste despre încredere. Ştii, animalele au fost alese în perechi. Stăteau împreună, apropiate, aşa cum Noe şi familia sa stăteau unul alături de celălalt. Toată lumea intra în arcă stând unul lângă celălalt.
Joan: Dar soţul meu zice că Dumnezeu i-a spus să facă arca. Ce crezi despre asta?
Dumnezeu: Pare a fi o ocazie bună. Să te întreb ceva. Dacă cineva se roagă pentru răbdare, crezi că Dumnezeu îi dă răbdare sau ocazia de a fi răbdător? Dacă se roagă pentru curaj, Dumnezeu îi dă curaj sau ocazia de a fi curajos? Dacă oamenii se roagă ca familiile lor să fie unite, crezi că Dumnezeu le trimite sentimente călduroase sau le dă ocazia să se iubească unul pe celălalt? Trebuie să plec. Am de servit mulţi oameni. Poftă bună!

replici din filmul artistic Evan Atotputernicul
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian păşea gânditor spre nava construită de el împreună cu cei doi colegi şi prieteni ai săi, cu privirea pierdută în gol, spre nicăieri, fără a vedea nimic în jur. Mergea însă spre nava aceea gândită de el, cea care îi va duce într-o misiune al cărei comandant va fi chiar el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert McKee (când, în timpul unui seminar, Charlie Kaufman i-a cerut sfatul cu privire la scenariul său nou în care "nu se întâmplă mare lucru"): Nu se întâmplă mare lucru în lumea asta? Ţi-ai pierdut minţile de tot? Oamenii sunt ucişi în fiecare zi. Au loc genocide, războaie, fapte de corupţie. În fiecare blestemată de zi, undeva în lumea asta cineva îşi sacrifică propria viaţă pentru a salva pe altcineva. În fiecare blestemată de zi, undeva, cineva ia o decizie conştientă de a distruge pe altcineva. Unii oameni găsesc iubirea, alţii o pierd. Pentru numele lui Dumnezeu, un copil se uită cum mama sa este bătută pe treptele bisericii. Cineva moare de foame. Altcineva îşi trădează cel mai bun prieten pentru o femeie. Dacă nu eşti în stare să găseşti toate aceste frânturi de viaţă, atunci, dragul meu, habar n-ai ce este viaţa! Şi de ce naiba îmi iroseşti cele două ore extem de importante pentru mine cu filmul tău? Eu nu am niciun folos de pe urma lui! Nu am niciun afurisit de folos de pe urma lui!
Charlie Kaufman: Bine, mulţumesc.

replici din filmul artistic Hoţul de orhidee
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!