Noiembrie
ciorap din mătase de ceață
aruncat în dezordinea amoroasă a lumii
singurătatea
ca o ață perfect întinsă
în așteptarea ultimului pas
orașul cu străzi de sânge pe care
un câine își poartă foamea în dinți
plânge
și plânge luna ascunsă
sub baldachinul cerului
pe un pat de vieți posace
mușc ultimul măr înghețat
când ultimul înger mireasă își aruncă voalul
peste lume
cum tu... ultimul rai în cafeaua mea neagră
și ninge
și ninge când pleci
subțire
și parcă pe veci
poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Oameni de zăpadă
Ninge sfînt și păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărțirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Și-am ajuns de-atîta nins
Niște oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge și ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristețe și cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.
Cîți au fost de gardă voie cer să doarmă
cîți au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în țevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.
Ninge fără milă, cu vinovăție,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge și sfîșie,
se fărîmițează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărțire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheață și iubire,
oarbe felinare cad din univers.
Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.
Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.
Ninge în neștire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.
Ninge ca-n Esenin și-n poema rusă,
ninge fantomatic și bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că ești dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge cu dor
Ninge peste lacul nostru înghețat de dor,
ninge peste salcia ce plânge de al tău fior,
ninge peste-ale noastre locuri
calde și dulci amintiri,
iar fulgii coboară în valuri ușor,
și iară ne ia al nostru fior,
de-ar ninge cu dor și cu lacrimi
și liniștea să stea în-mprejurimi,
așa aș umple un gol din suflet,
și vreau ca neaua să cadă-n buchet
iar tu mă iartă căci mult ți-am greșit
și de durere mă simt răvășit.
poezie de Eugenia Calancea (23 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb de iarnă
Ninge secular, tăcere, pare a fi mai bine
Prin orașul alb, doar vântul trece-ntărziat -
Ninge, parcă toti muriră, parcă toți au înviat...
Dorm volumele savante-n înghețatele vitrine.
Printre ziduri, peste turnuri depărtate,
Ninge cu nimic în noaptea vasta, ning bancnote -
Numai vântul singur plânge alte note...
Umbra mea se adânceste-n cartiere democrate.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită-te, iubito
Uită-te, iubito, cât de frumos
Afară ninge!
Dar sufletul meu tot mai plânge.
Căci trupul tău rece, parcă de gheață,
Ochii tăi blânzi odată
Acum sunt fără de viață.
Inima mea în două se frânge,
Și ca un nebun îmi mușc
Buzele până la sânge...
Și mă-ntreb de ce oare mai ninge.
poezie de Vladimir Potlog din revista "Mâine Junior" (12 decembrie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
lebăda neagră
primul și ultimul cântec -
ninge în zori
haiku de Lucia Cezara Plătică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vei fi tăiat ultimul copac, contaminat ultimul râu și pescuit ultimul pește, atunci îți vei da seama că banul nu poate fi mâncat.
proverbe indiene
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ultimul copac este tăiat, ultimul pește mâncat și ultimul pârâu otrăvit, îți vei da seama că nu poți mânca bani.
proverbe cherokee
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga minții
Fuge.
Fuge iepurele cu foaia de frică în gură.
Fuge.
Fuge vânătorul cu pușca de scris în gură.
Fuge.
Fuge iarba cu pământul în verdele gurii.
Fuge.
Fuge umbra mea căutându-mă
de-ale gurii.
Fuge.
Fuge.
Fuge.
Ultimul dinte din nor...
Ultimul pom din grădină...
Ultimul
nuntaș din grajdul în care mă-nsor
cu moartea senină.
Ultimul vis,
ultimul grai
fuge...
fuge ultimul paradis
din ultimul Rai
Ultimul
fuge
iepurele
cu o gură de frică
și strânge din
minți.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste țara mea de vis
Ninge peste țara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Telenești, Chișinău, Leova.
Ninge peste păduri de brazi
Peste munții Carpați.
Ninge cu fulgi jucăuși
Peste București, Iași, Cluj.
Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ștefan și Mihai dușmanul l-au învins.
Ninge peste țara mea de vis.
Ninge și tot ninge Și așa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschiși,
Din nou, la România mare.
poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ești ultimul romantic
Ești ultimul romantic
Acoperit de frunze,
Ești ultima iubire
Ce inima o plânge
Aduceți patu-ncoace
E noul început,
Mătăsuri să-l îmbrace
Cu trandafiri cusut.
Sunt ultlima ce caută
Să te cuprind în brațe,
În ierni Siberienne
Când ploile sunt calde.
Doar vântul să te umple
De-aromă și splendoare.
Ești ultimul romantic
Ce dragoste nu are.
poezie de Miriam Nadia Dăbău din Prin singurătatea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sicriul pe umăr
Toți oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toți oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
și codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toți copii lumii vor plânge și apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrățișa, îi va înspăimânta și-i va arde.
Toate femeile din lume țipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezișul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuși este așezat spre somn.
poezie de Aurel Ștefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poezia e tot un soi de cuvinte
aud tot felul de lucruri
văd chestii
și
lumea parcă a intrat
de-a dreptul
în priză
citesc poezii care se vor poezii
vulturii sunt foarte singuri
și luna, în momentele ei
plânge
îmi încleștez pumnii
și parcă
capătul lumii e mult mai departe
dacă tu vrei mai mult, e un punct de vedere
e vară,
și asta... nu e ultimul țărm
iar mâine
va fi
ca și cum
poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge într-o vreme
Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morți și vii
Și mai ninge încă-n gândurile mele.
Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Și-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alți ani ploua.
Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita și eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.
poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren
Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în șuvoi.
Ultima scară foșnește ușor.
Trenul pornește, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi șterge ultimul pas.
poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna din sânge
ninge tăcerea pe ramul ce plânge
dezgolit de frunze tremurând în ger
vitralii pictate cu roua din sânge
pământul trimite suspine spre cer.
ninge pe alei cu sensuri interzise
umbre de felinare tremură în viscol
iubirile din parcuri sunt proscrise
de-aș mai iubi un an și încă un secol.
ninge pe biserici cu lacrimi de smirnă
timpul geme bolnav în spital
fericirea lumii de Dumnezeu atârnă
și eu depind mereu de un extaz vital.
cerul îi schimbă culoarea absent
un vis mă străbate cu ritmul cadent.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu absențe...
Ninge cu flori albe din grădini de rai,
Îngerii ne-mbracă-n straie de Crăciun,
Eu îți scriu, iubite, despre luna mai,
Să nu uiți că, totuși, zilele apun...
Ninge cu absența ta și-a mea-n decor
Și de-ai fi cu mine-am ninge și noi doi,
Depărtarea-și cerne clipele ce dor
Și azi, parcă ninge altfel, mai greoi...
Ninge cu ecoul primului oftat
Dintr-o noapte albă,-n care mi-ai lipsit.
Aș fi vrut să fie visu-adevărat,
Că numai în vise mi te-am întâlnit...
Ninge peste lume, noi la poli opuși
Prindem stele-n palme pentru mai târziu,
Bate miezul nopții, clipe de cenuși
Înnegresc zăpada... s-o albesc, nu știu...
Ninge cum nu ninge nicăieri și cad
Cerurile toate peste ochii mei.
Nu mai văd, iubite,-afară niciun brad
Sunt troiene-nalte, noi niște pigmei...
Și de-am fi-mpreună, poate am putea
Să oprim ninsoarea doar cu un sărut.
S-ar topi troianul alb de catifea
Dar lipsim și ninge ca la început...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarnă, iubito!
E iarnă, iubito!
E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate și vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....
E târziu, a nins peste tot,
Orașul pustiu e și frânt,
Gerul își dă în clocot
Și-și face în mine avânt...
Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri și iar,
Pașii tăi aud departarea
Și vin către mine, dispar...
E noapte și ninge și ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Și arde și arde în noi...
poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian

Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar
afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
și lacrimi înghețate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuțit îmi zgârie retina,
afară ninge rar și neagră e lumina.
afară ninge rar, încărunțind pământul,
îmi este dor de tine și bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.
afară ninge rar și tremură copacii,
și tremură și sfinții și tremură și dracii
și tremură și morții când frigul îi încinge,
afară ninge rar și rar afară ninge.
poezie de Ionuț Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în miez de primavară
Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.
Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoși.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuși se joacă doi copii voioși.
Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton și moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.
Dar iată, fulgii se topesc
Și se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreț
Și arde din nou ca o văpaie.
poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul freamat de dragoste
Ma intorc la poezia petalelor tale,
La umbra gestului flamand
Din ultimul freamat da dragoste.
Ma intorc la suavul sarut
In timp ce mana grabita
Rupe ultimul freamat de dragoste.
Ma intorc la fierbintele gest
Fara a tine seama
De ultimul freamat de dragoste.
Ma intorc la tipatul strident
Ascuns in intregul meu trup,
Uitand de ultimul fremat de dragoste.
Ma intorc la linistea profunda
Parcurgand inclestarea ochiului tau
Si ascult ultimul freamat de dragoste.
poezie de Marilena Mihai
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!