Doña Alba, Doña Sol

Mă-ntorc peste timp şi uimit te revăd,
trecând majestos... pe podul Triana,
în apă, pe valuri, tresaltă coroana
desprinsă din umbra-ţi rămasă pe pod.
Eşti doña Alba, sau doña Sol? –
aleargă prin minte această-ntrebare,
iar umbra căzută pe unde dispare...
O, doña Alba! O, doña Sol!

Exultă pe soclu Adolfo Becquer,
în parcul central Maria Luisa,
când simte venind, odată cu briza,
parfum de amantă cu iz adulter.
Eşti doña Alba, sau doña Sol? –
rămâne pe gânduri poetul Becquer,
iar ploaia de toamnă, căzută din cer,
se scurge ca lacrima doñei Sol.

Din lacrimă creşte un tainic mister,
adus peste timp în parcul Luizei
pe bustul întins sub aripa brizei
de unde priveşte poetul Becquer.
Eşti doña Alba, sau doña Sol? –
se-ntreabă retoric Adolfo Becher...
Resimte deodată temutul mister –
e doña Alba, nu-i doña Sol!

Aş vrea să-l ajut pe poetul Becher,
o caut prin parcuri pe doña Sol,
dar ploaia se cerne deasupra domol
din norii întinşi fără margini pe cer.
Cu gândul mă pierd haotic în gol,
învins mă întorc în camera goală,
poetul Becher se tânguie-afară –
O, doña Alba! O, doña Sol!

(Aduceri aminte din Parcul Maria Luiza, Sevilla, 1999)

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Iulia Alba

Ningea bogat, ningea duios
Cu fulgi maşcaţi ca nalba,
Pe când trăiam un vis frumos
La Iulia Alba.

Un vis reunitor de neam
Ca din mărgele salba,
Ah, eu pe-un vis mă răstigneam
La Iulia Alba.

Mergeam tăcut, cu pasul blând
Prin dimineaţă, dalba,
Prima-n zăpezi urme lăsând
La Iulia Alba.

poezie celebră de Leonida Lari (2 decembrie 1990)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba Iulia

La Alba Iulia, în toiul iernii
Când nu se mai vede firul ierbii
Toţi românii se-adunară
Şi au înfăptuit UNIREA,
Apoi veniră anii grei
Când ne-au rupt bucăţi din ţară
Hai acuma, fraţii mei
La Alba Iulia, ca să ne refacem ţara!

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ÎNCREMENIREA-NVĂLUITĂ-N ALBA HAINĂ HIBERNALĂ
Încremenirea-nvăluită-n alba haină hibernală
E adormită sub nămeţii troeniţi de vântul în rafală,
Dar ar putea să se trezească fără a băga de seamă
Şi consecinţa ce urmează nu va fi deloc banală.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de Alba şi de Arad...

Mi-e dor de Alba de atunci
Şi-mi arde sufletul ca para,
Când răsuna pe văi şi lunci-
"Noi vrem să ne unim cu ţara!"

Curgeau şuvoaiele de ape
Spre-aceeaşi vrednică fântână
Din care veşnic să se-adape
Această naţie română!

Şi nimeni nu le-a stat în cale
În ceasul dat de Dumnezeu,
Vreau clipa mântuirii tale
Să bată iar, poporul meu!

Te-a dezbinat şi te dezbină
Cei care vin cu gând murdar
Şi dau cu pietre în lumină
Şi cu noroi în calendar!
..................................
Azi gândurile mele ard
Şi lacrimile-mi curg pe faţă,
Mi-e dor de Alba şi de-Arad,
De România "dodoloaţă!"

poezie de Nicolae Nicoară-Horia (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rima XXXVIII

Suspinele sunt aer şi se întorc în aer!
Lacrimile sunt apă şi se duc în mare!
Spune-mi, iubito, când dragostea se uită
ştii tu unde pleacă?

poezie celebră de Gustavo Adolfo Becquer din Rime (1871), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te desenez

Te desenez, pe geam la gará,
Pe usa de la dormitor,
Pe alba pánza de la moara,
Pe visul meu de muritor.

Te desenez, pe mal de mare,
Pe valul gandului ucis,
Pe harta inimii ce are
Atátea batai de atins.

Te desenez c-o papadie
Ca un sarut furat invers,
Pe coala alba de hartie
Te desenez, caci te iubesc.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul e firav, bolnav
Se plimbă prin oraş fără un tel
Şi se opreşte, din când în când,
Pe stradă, şi îşi aduce aminte de ea, de el.

Rămâne uimit. Ea nici acum nu a venit
Ea îl visează, dar pentru el este cumplit
O sperie, dar îl iubeşte
Se cunosc demult, dar nu s-au întâlnit.

Sperie lumea pe bulevarde
Când rămâne cu ochii neclintiţi
Prin crâşme, şi parcuri,
Sau pe poduri, privind la ape,
Toţi îl ştiu - vorbeşte singur..

Acasă se întoarce poetul, târziu
Şi suferă, pentru ceva nedefinit
El suferă pentru noi,
Suferă pentru tot ce este viu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dupa ce voi muri

Chiar dupa ce voi muri, dragul meu,
Si voi fi-ngropata adanc in pamant, dragul meu,
Deasupra mormantului meu va arde vesnic o flacara, dragul meu,

Ziua, flacara va fi alba, dragul meu,
Noaptea, flacara va fi neagra, dragul meu,
Si tu n-o vei vedea niciodata, dragul meu.
Flacara alba va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacara neagra va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacara alba si flacara neagra, dragul meu,
Nu se vor stinge niciodata, dragul meu,
Niciodata, niciodata, dragul meu.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste alba

Ninge crescand in ochii nostri ceruri
si iarna asta parca e batrana
de-atata alb in glasuri si in moarte,
nici cei trecuti nu se mai inspaimanta
de forma timpului de stele...

Sa-mi canti in frunza alba, inghetata,
ceva ce nu mai poarta sunet,
ci e de-un alb ce creste inspre sine,
ca un copac din frunze inspre seva,
cand ninge nerostit primavaratic...

sa fim din nou copii si oameni de zapada,
sa colindam in alb si cuiburi inghetate;
sa ne uitam de-a dreptul inspre stanga,
pe unde a trecut o inima-travesti,
purtand in straita grea covrigi si o poveste
despre un cer ce alb cernea spre sine...

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti poetul

cu cartea de lacrimi
care scoate un scâncet
la fiecare pagină citită
ca o formulă de matematică

tu eşti poetul care a scos
cartea care-ţi creşte
un gol în inimă

tu eşti poetul care scrie
despre singurătatea iubirilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boema chiuvetei: trista rătăcire

Pentru a călări ca la carte
un pur sânge rupestru,
Om de Grotă ţinea stânca-n buiestru –
poetul se află pedestru.

Pentru a râma în pământul strămoşilor săi
Marcus Ulpius Nerva Traianus, împăratul,
pod de vase, de piatră a mântuit la Cazane –
poetul are umerii moi.

Pentru a rămâne în pământ şi-n cuvânt
Limba Română, împărăteasa,
şi-a suflat vocalele-n vânt –
poetul e un vorbitor orbitor.

Pentru a cafti ca la carte
duşmanul de moarte,
Attila şi alţi hani au clacat în oribile ecuaţii –
poetul se ţine-n ovaţii.

Pentru a se întâlni cu una Friulia,
Viteazul Mihai a intrat nechezat
în Alba Iulia –
poetul se iubeşte cu-n mânzat.

Pentru a se trânti cu Julieta,
imberbul Romeo a jucat la ruleta celestă:
gloanţele l-au ratat –
poetul va trăi cu spaima în suflet.

Pentru a ţinti ca la carte
mărul din creştet,
Wilhelm a pus mâna pe arbaletă –
poetu-şi cată ochiul în chiuvetă.

Pentru a-şi spori gălăgia,
Donald Răţoiul A(e)rian a bine semnat
în cartea de oaspeţi cu o detentă suspectă –
poetul (ne) vomită în chiuvetă.

Pentru a menţine tăcerea
asupra exagerărilor prezentate,
Dumnezeu intră în plictiseală de moarte –
poetul învie oricând.

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi la Alba s-o Sfinţim

Cine-am fost, cine-am ajuns?
Ieri am râs, astăzi am plâns,
Ieri, acum un veac, purtam
Steag visat din neam în neam

Peste munţi, ape, câmpie,
Peste Marea Românie
Unde bucurii, urale
Se-nălţau din piept spre soare.

Cine-am fost? Am fost, atunci,
Bunici vajnici dar şi prunci
Liberi, fericiţi, vioi,
Fără griji, fără nevoi,

Uniţi cu aripi în zbor,
Cu credinţa-n viitor,
Însă, Doamne, roata merge,
Lacrimi vin, lacrima trece.

Ne-au sfârtecat trupu-n două
Fulgerul căzut în rouă
Şi-a pus Prutul între fraţi,
Doliu-n vârfuri de Carpaţi.

Cum suntem şi câţi suntem
Avem iubirea ca-ndemn:
Să fim azi ce am fost ieri
Iubitori, măreţi străjeri.

Veniţi la Alba s-o Sfinţim,
Iar şi iar să ne Unim,
Să ne bucurăm de-ajuns
Cu credinţa în Iisus!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte roşie

Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi
El fuge-nvins şi bezna pădurilor l-înghite ;
Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite,
Îi curge mândrul sânge pe platoşă şiroi.

Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi,
Şi când îşi aminteşte cum, de păgâni răpite,
Plăpândele domniţe în lanţuri zac robite,
Şi cum tăiaţi pieriră coconii amândoi,

Pe-un mal de râpă calul şi-opreşte deodată,
Priveşte plin de turbă spre zarea-nflăcărată,
Şi alba barbă-şi smulge şi blestemă hain,

Şi-ameninţând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă,
Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin
În valea unde lupta şi moartea îl aşteaptă.

poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul scrie cam pe unde apucă,
Pe-o tâmplă de cer, pe-o coaja de nucă.
Poetul ghiceşte în palma Tăcerii,
ÎIn chiar miezul Nopţii, în splendoarea Verii.

Poetul adulmeca urma Ideii,
De se-nchina toti, uluiti, ateii.
Poetul saruta gura de vin,
Poetul e-un demon, un demon divin.

Poetul se-mbata cu vinul celest,
Poetul se-mbata de trupul acest'.
Poetul se-nchide in propriul arest,
Poetul se-nsala, sperand ca-i onest.

Poetul traieste Absolutul acum,
Poetul renaste din cenusa si scrum.
Poetul mai are o viata secreta,
Scrisa pe ceruri cu-a versului creta.

Poetul traieste intr-un stat paralel,
E rau uneori, si crud si rebel;
Poetul e-adesea bland ca un miel,
Iubitor de Cuvant, il iubeste pe El.

poezie de Doru Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţul comun e obstacolul visurilor.

citat din Gustavo Adolfo Becquer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul care poate vorbi prin ochi, poate săruta cu o privire.

citat celebru din Gustavo Adolfo Becquer
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea este foarte frumoasă... când ai lângă tine pe cineva căruia să i-o spui.

Gustavo Adolfo Becquer în Scrisori literare către o femeie (1860)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celestul mister

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (28 decembrie 2023)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie + Geografie = Unire

E mândră-a noastră geografie,
Fiind cu ţara de-o fiinţă
Şi cu istoria cea vie,
Întru iubire şi credinţă.

Istoria-n devălmăşie
Cu-o fabuloasă geografie
Au dat acestei ţări contur
Şi-o înălţare în azur.

La Alba Iulia, Unirea
Cea Mare-a consfinţit ursita,
Când geografia înlesnit-a
Istoriei statornicirea!

Pentru c-aşa a fost să fie,
Aici unite-s pe vecie –
La Alba Iulia,-n Ardeal –
Istorie şi geografie.

Într-un destin naţional!

poezie de George Corbu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului

Tu eşti poetul cu carte, cu lumini
Toţi te recită, până şi cei străini
Copilele-ţi pictează heruvimi
Tu străluceşti ca roza-ntre ciulini

Tu eşti poetul cu carte, cu lumini
Şi nu te pierzi nicicând printre păgâni
Poemele-ţi sunt scrise cu lacrimi şi suspin
Iar răul vrei să-l rupi din rădăcini

Tu eşti poetul cu carte, cu lumini
Şi luminezi în lumea noastră de nebuni

poezie de Monica Trif (16 mai 2008)
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!