Vina din apus
De ce, oare, înserarea e menită să se-așeze
Peste ziua liniștită ce se-alintă-n Soare blând
Și-i așteaptă mângâierea, trup de clipe-abandonând
Sub atingerea de raze care vin s-o-mbrățișeze?
Fermecat de albul zilei, o sărută, o iubește,
O învăluie-n căldura șoaptelor cum nu s-au spus
Și-i promite nemurirea zilei fără de apus
Dacă vrea să îl urmeze, cu iubire, nebunește.
Îl priviește-nfiorată, înroșită a-ntristare,
C-o întârziată rouă scuturându-se în vânt
Și îi spune că rămâne-n locul ei de pe Pământ
Până când va fi cuprinsă de-așteptata înserare.
De va fi să mai renască, într-o altă, nouă, zi,
Îi va fi doar lui aleasa, îi va aștepta lumina
Și-i va cere să îi ierte și alegerea, și vina
Dintr-un timp în care altfel, ea nu înțelege-a fi.
Din privirea înroșită, razele-i alunecară
Într-o mare de-ntuneric unde, adormiții zori
Cer să îi îmbrace-ndată în frumoasele culori
Ale altei zi ce-așteaptă în lumină să răsară.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ploaia de raze
Îmi plouă cu raze, îmi plouă de sus,
În picuri de aur, în stropi de apus,
Mă unge, prin ploaie, cu mirul de cer,
Divinul ascuns într-un mare mister,
Se scurge lumina, prin mine,-n pământ
Și-i schimbă tristețea-n iubire și cânt,
Îmi plouă cu raze, îmi plouă șuvoi...
Mă scald în apus și în noaptea de-apoi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jumătăți de singurătate
La poarta Sufletului ei,
El stă, gândind doar la plăcere.
I-aduce, dând doar câțiva lei,
Flori multe, făr-o mângâiere.
Ei îi plac florile de câmp,
Culese-n lacrimă de rouă,
El ia degrabă, ca un tâmp,
"Nouă buchete-n preț de două!!! ".
Chiar dacă sunt cam ofilite,
I le dă, fără să îi pese
Că ea-și dă seama că o minte
Când spune că le-a luat "pe-alese".
În loja Sufletului ei,
Ar fi pătruns doar cu o floare,
Nu cu un snop de ciumăfăi
Rămase fără de culoare.
Vorbește.. de nu se oprește,
În laudă de sine, multă.
Și, "masculin", cucurigește.
Ea i-ar răspunde... el n-ascultă.
E cel mai tare din parcare
Și-o vrea a lui și, imediat!
Și-i singurul bărbat sub Soare
Și nu are niciun păcat.
Apoi, îi spune c-o așteaptă
La un hotel, în colț, pe stânga.
(Poate vor bea și o cafea,
Sorbită doar pe jumătate,
Că, neavând timp, s-or arunca
Direct, în lenjuri șifonate...)
Dar, ea tot tace și îndreaptă
Spre el, privirea, ca nătânga...
"Ce dracu' are-acum?! Pe bune!
Oare, ce vrea sa îi mai dau?!
Nu am timp s-o curtez și mâine!
Chiar nu pricepe că o vreau?! "
Se enervează și îi spune
Că a avut multe ca ea
Și... poate erau mult mai "bune"
Și-o-ntreabă dacă și ea-l vrea.
Ea vrea, IUBIREA-i când adună,
Să curgă lin... netulburată,
În lungi plimbări, sub clar de Lună
Și să se simtă adorată.
Să-și dea o dulce sărutare,
Și mângâiere, și alint...
Iar ziua, să culeagă Soare
Din al IUBIRII labirint.
....................................
Jumătăți de singurătate
Ce se-ntâlniră pentr-o clipă,
Se despărțiră-nverșunate,
Că s-au îndrăgostit în pripă.
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunica
Tu ești lumina ce nu apune
Ești floarea ce sărută cerul
Cu ochi blajini ce vor a spune
Că mie vrei să-mi dai eterul,
Tu ești pământul ce nu cere
Doar dai și dai din belșug
Până ce sămânța piere
Și nu răzbește nici un plug,
Tu ești firul care țese
Pânza albă a familiei
O pictezi în culori alese
Ținând loc tradiției,
Tu ești mâna care toarce
Lâna deasă, infinită
Nu-ncetezi ziua a stoarce
Cât muncești neostenită,
Tu ești luna ce veghează
Ziua, noaptea neîntrerupt
Ai tăi copii îi ai în pază
Îi alinți și-i strângi la piept,
Tu ești răbdarea ce nu piere
Când lumea-i rea și fără milă
Tu îmi dai din nou putere
Mă faci să simt că-s iar copilă,
Mamă bună, mamă mare
Mulțumesc că ne-ai crescut
De-aș întoarce timpul oare
Mâna ta s-o mai sărut!
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spectacol
În mână un buchet de flori din grădiniță,
Și-n ochi speranțe mari spre ziua ce-o să vină,
O văd cum iese-afară, frumoasă, în rochiță,
Trotuarul e o scenă iar ea e în lumină.
O văd cum stă pe bancă și-i tare fericită,
Și mă apropii iar împins încet de dor,
Apare alt actor și-i cântă, și-i recită,
Iar eu rămân în spate un simplu spectator.
În mână flori uscate așteaptă ziua care
A fost întârziată mai mult de zece ani,
Să fie-aceasta oare o noua încercare
Să le găsesc căminul acestor ochi orfani?
O văd pe-aceeași scenă în aceeași lumină,
Și mă îndrept spre ea timid și gânditor,
De unde-aveam să știu că el iar o să vină,
Și eu o sa rămân același spectator.
O mână de țărână așteaptă să sosească,
O zi de bucurie pe scena asta tristă,
Ochii îmi sunt bătrâni și-ncep să obosească,
Și totuși ei iubesc o singură artistă.
După atâția ani îi jur inimii mele,
C-această zi va fi lipsită de regrete,
Îngenunchez pe scenă, și lacrimile-s grele,
Căci la acest spectacol nu se mai dau bilete.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pânze
Se destramă norii
Într-o pânză deasă
Ce-și întinde cute peste muritorii
Care, de prin case, îndrăznesc să iasă.
Fire zdrențuite
Clatină burlane
Și măresc amarul zilei chinuite
Invadând canale-n strașnice bulboane.
Iată-apare vântul
Și-i demențial:
Plopii se înclină și își pierd veșmântul,
Stropii iau viteză pe orizontal.
Urlă-adânc văzduhul
Clipelor acele
Care le frământă, gata să-și dea duhul
De atâta ploaie... bietele umbrele.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul zilei
bucuria zilei are gust de căpșună
privirea ia culoare din rondul cu lalele
rapsodia cucului în mine răsună
raze mă învăluie-n luminoase dantele.
clipe de răsfăț în suflet se adună
chiar dacă bătrânețea are toane rele
bucuria zilei are gust de căpșună
privirea ia culoare din rondul cu lalele.
frenezia grădinii se înalță la lună
poemul nopții e inspirat de stele
cuvintele iubirii cu raze se-mpreună
armonia verii e-n gândurile mele.
bucuria zilei are gust de căpșună
privirea ia culoare din rondul cu lalele.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Murmur în aripi de vânt
Se-nvelește ceru-n mantie albastră
Fluturând pe-alocuri tril de ciocârlii
Înspre câmpul verde ca iubirea noastră
Gata să-nflorească-n fiecare zi.
Norii albi alintă razele timide
Și le cern lumina-n picuri tremurând
Peste muguri care-și pregătesc hlamide
Roșii, strălucinde, sub un Soare blând.
Parcă într-o joacă, Vântul își așează
Tâmpla obosită lângă un izvor:
"Cine-ți stă în unde, cine îți veghează
Susurul ce-mi umple inima cu dor?"
Vorbele-i sunt șuier, ochii-i sunt mirare
Când își vede chipul, veșnic neștiut,
Pe-ale apei unde, într-o nemișcare
Ca eternitatea-n clipa de-nceput.
Din adânc, un murmur sufletu-i pătrunde
Și-i înalță aripi gata de avânt:
"Sunt aici, cu tine, și îți sunt oriunde
Zările te cheamă, preaiubite Vânt".
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet sub raze de Lună
Hai să lăsăm lumina să se-așeze
Pe umerii dorințelor tăcute,
Să le transforme-n alintări plăcute
Și-asalturi de iubire să cuteze.
Hai să plutim pe-o mare de plăcere,
Să-ntâmpinăm, cu piepturile goale,
Atingeri noi de valuri ireale
Pornite într-o dulce adiere.
Să ne-avântăm sub razele de Lună
Și să luăm lumina ei cu noi,
În raze împletite drept cunună.
Iar de va fi ca totul să apună
Și să-notăm prin timpul de apoi,
Să fim tot împreună, amândoi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jurnalul
Fereastra mea... e-o parte din tablou
sau, uneori, oglinda ce-mi răsfrânge
decorul care, de un timp, îmi plânge,
dar este și al viselor ecou.
E-atât de veche rama, iar pe geam
se scurg în voie urmele de ploaie
încât lumina zilei se înmoaie
când trece-n strat de timp în amalgam.
Pe pat, e-o carte veche, o citesc
și doar o filă, ultima, e nouă,
iar multe din trecut au stropi de rouă
pe care-i văd doar când o răsfoiesc.
Nu mă opresc pe-acolo știu ce-am scris!
mi-o amintesc pe toată: e-o poveste
ce, peste vremuri, poate să ateste
că de fereastră a trecut un vis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecoul gândurilor vii
Peste frunzele trecute, sub un cer ascuns de nori,
Trec și gândurile mele, trec și-ai vremii călători.
Se răsfiră peste ape, se privesc, se oglindesc,
Se alintă-n gânduri clipe, ani și gânduri își vorbesc.
Ce își spun? - o știe lacul, dar el tace, liniștit,
Și ecourile-ntoarce doar spre cei ce i-au privit
Apa cu oglinda-i clară dintr-o seară fără vânt
Și-au plecat să-și zburde-n lume viața plină de frământ.
Lacul... tace, dar, în taină, strălucește, uneori,
Când pe malu-i, mai pe seară rar se-ntâmplă și în zori
Se așează o fecioară cu un flaut fermecat;
El, din unde, o-nfioară și-i reflectă ce-a aflat.
Cântul ei, ecou de gânduri, se înalță spre tării
Și, în clipe de-ncântare, gânduri noi dansează, vii.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndrăgostiții pașnici și fără pasiune
Îndragostiții pașnici și fără pasiune
Urăsc lumina zilei și seara o doresc;
Eu totuși simt că seara durerile îmi cresc,
Când dimineața este în ochii-mi o minune!
Căci ziua, în aceeași clipită, cresc înalt,
Cresc două răsărituri: un soare și-un alt soare
Cu frumuseți și raze la fel de izbitoare,
Că pân' și cel din ceruri iubește pe cellalt.
Și razele de soare de cum țâșniră vii,
S-au împlântat în mine cu rădăcină nouă.
De-aceea mult mi-s ele mai dragi decât mi-aș fi.
Și-astfel, e-o luptă-n mine și-s împărțit în două:
Căci liniștea ce ziua mi-o dă, mereu o chem,
Pe când de chinul nopții, ferindu-mă, mă tem.
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Despre ignoranta: a sa si a multora" de Petrarca este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Sonet pentru Rupert Brooke
L-am așezat pe înserat la umbră și răcoare
Într-o dumbravă care mirosea adormitor a cimbrișor,
Unde frunzele erau verzi și fremătau în soare
Un mormânt pe cât de simplu, pe-atât de-încântător;
Acolo-s acum, visând în reverberațiile domoale-ale luminii,
Două mâini care-așteptau cu nerăbdare s-atingă părul unei fete;
Ochii căprui, care iubeau Ziua și-i numărau Nopții-n slavă crinii,
Un suflet care-a primit la rugi și la-întrebări lămuriri complete.
Acolo lumina zilei se strecoară ca un colb printre crengi, ușoară,
Și, unduind, ferigile-i stau la căpătâi plângând cu stropi de rouă
Unde, chiar în clipa asta poate, briza serii ca o căprioară
Se furișează peste mormântul celui care-a dat vedere nouă
Ochilor orbi; celui care uneori a plâns, mâhnit
Și scurt timp a fost iubit nespus; și-apoi... a adormit.
*** John Gillespie Magee Jr, fost pilot al Forțelor Aeriene Regale canadiano-anglo-americane
din in timpul celui de-al doilea război mondial, decedat într-o coliziune accidentală
deasupra Angliei în 1941. A scris celebra poezie "Zborul cel mare".
*** Rupert Chawner Brooke, 1887 1915 poet englez cunoscut pentru poeziile de război idealist-patriotice
scrise în perioada Primului Război Mondial, în mod deosebit a sonetului "Soldatul".
poezie de John Gillespie Magee Jr., traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet pentru Rupert Brooke
L-am așezat pe înserat la umbră și răcoare
Într-o dumbravă care mirosea adormitor a cimbrișor,
Unde frunzele erau verzi și fremătau în soare
Un mormânt pe cât de simplu, pe-atât de-încântător;
Acolo-s acum, visând în reverberațiile domoale-ale luminii,
Două mâini care-așteptau cu nerăbdare s-atingă părul unei fete;
Ochii căprui, care iubeau Ziua și-i numărau Nopții-n slavă crinii,
Un suflet care-a primit la rugi și la-întrebări lămuriri complete.
Acolo lumina zilei se strecoară ca un colb printre crengi, ușoară,
Și, unduind, ferigile-i stau la căpătâi plângând cu stropi de rouă
Unde, chiar în clipa asta poate, briza serii ca o căprioară
Se furișează peste mormântul celui care-a dat vedere nouă
Ochilor orbi; celui care care uneori a plâns, mâhnit
Și scurt timp a fost iubit nespus; și-apoi... a adormit.
*** John Gillespie Magee Jr, fost pilot al Forțelor Aeriene Regale canadino-anglo-americane
din in timpul celui de-al doilea război mondial, decedat într-o coliziune accidentală
deasupra Angliei în 1941. A scris celebra poezie "Zborul cel mare".
*** Rupert Chawner Brooke, 1887 1915 poet englez cunoscut pentru poeziile de război idealist-patriotice
scrise în perioada Primului Război Mondial, în mod deosebit a sonetului "Soldatul".
poezie de John Gillespie Magee Jr, 1922 1941, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culoarea zilei
Tu
ne conduci
pe aripi de munte
până pe stânca plină de ochi
cu raze și pași
zidită
Numele Tău
i-ascuns în culoarea zilei până pe streașina
tăcută
a norilor
fă-ne Tu
o Doamne
să fim pași
aducători de pace
zbor
și taină
până sub aripa zilei
întoarsă în zi
dor
și speranță
lumina
Ta o vrem
mersul
pe apă
inimă
întoarsă în inima ascunsă de ochi
într-o pădure de glasuri
și degete
surâs și umbră
taină și crin
Cuvântul
Viața
poezie de Ioan Daniel Bălan (9 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Cu rochia-i albă scăldată în lumina zorilor...
ea alunecă peste lume...
căutându-l...
Pe-un decor de pădure verde și însetată de viață... de soare și iubire...
Prinzându-și în păr câteva raze de soare...
iar pe buze, numele lui,
ea curge lin odată cu râurile...
amestecându-și visele în adâncurile mării,
în zbuciumul oceanului vieții frământându-și țărâna flămândă...
Vântul o poartă pe culmi înalte, pe șesuri și văi adânci...
țesându-i covor de flori pe cale...
frunzișu-i răsfiră amețitor...
Înfiorând-o...
Roua-i scaldă gleznele și-i răcorește arsura alergării...
Și-i ascunde plânsurile...
odată cu firul ierbii, legănându-i clipele...
Aleargă, copilă...
și-amestecă-te în lumină...
și curgi peste lume,
fără stavile...
Iubind și vântul... și ploaia... și marea...
pe el căutându-l în toate...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-nceapă înflorirea nouă
Din roua florilor celeste,
Căzut din Cer, într-o poveste,
Cu Eva într-o-mbrățișare
Am adunat lumini solare,
Și-n roua florii, pe Pământul
Ce-mi cere să îi fiu eu Sfântul,
Chem azi albinele și fluturi
Să-mi fie în iubire scuturi
Să pot, să lupt, pentru-nviere
Cum Cerul din iubire-mi cere,
Să pot, să lupt pentru-amintire,
Cât este Cerul doar iubire,
Să pot, să lupt pentru o floare
Ce-așteaptă razele de soare,
Să pot, să lupt, ca-n stropi de rouă
Să-nceapă înflorirea nouă!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna vechilor poteci
E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care și astăzi privirea-mi aplec
Și-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.
Cad frunze și lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipsești
În clipele-n care te-aș vrea înapoi
Așa cum erai și prin gânduri îmi ești.
Simt frunzele-n suflet foșnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheață treptat
Sub tot ce-a fost viață și-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.
E azi și-i senin ca o zi de demult
Când tu îți făceai nesfârșite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu știi
Tu știi.
Eu nu.
Iar între noi
Ochii se închid
De prea multă întrebare.
Și-i gol în cârma
Cu răspunsuri.
Eu văd.
Tu nu.
Iar între noi
Mâinile se strâng
De prea multă absență
Și-i stinsă vina
Cu neputințe.
Tu stai.
Eu nu.
Iar între noi
Buzele se pierd
De prea multă-așteptare.
Și-i dor în suflete
Cu tremur.
Eu sper
Tu nu.
Iar între noi
Visele se scurg
De prea multă prezență.
Și-i jenă-n vorbe
Cu nebunie.
Tu știi.
Eu nu.
Iar între noi
Cuvintele se vând
De prea multă iubire.
Și-i gol în foamea
De răspunsuri...
poezie de Gabriela Chișcari (1 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Notre Dame
La Notre Dame statuile ard sfinte
Istoria se zbate prin tunel
O rog să stea departe de lumină
Să nu rămână speranța fără cer
La Notre Dame din turlă zboară păsări
Cu inima-n credință prin tristeți
Se-aude cântul plâns de îngerul din oameni
Și nu mai știu să număr iubirea dintre vieți
Aș vrea să te ating să-ți fac din rană ora
Pe care s-o opresc în turnul încă-n vânt
Dar bate dinspre ceruri un clopot de uitare
A sângelui prelins din trupuri spre pământ
La Notre Dame lumina arde urma
Privirea în genunchi sărută tălpi și spini
Și-îmbrac în neputință al zilei zor de mâine
Cu dragostea, credința înveșmântate-n crini
la Notre Dame...
...
Trăiesc în creier nu-mi amintesc războiul
Doar ura ambalată-n mucava
Și-un soare blând pe străzile blindate
Ce apărau de galben umbra ta...
poezie de Ileana Popescu Bâldea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zori
o colibă de o palmă
pe o stâncă cioplită în munte
clipire
un chip, un trup, o privire
doi sâni, fragezi și goi
mă așez în culcușul de paie
lângă noi, amândoi
am scuturat noaptea de pe umeri
deschizând ochii apoi
priveam sânii tăi albi
nu am văzut clipa
privirea luneca ușor-ușor peste buze flămânde
sărutam ceasul zilei
tu pășeai printre noi
te iubesc, am strigat într-o noapte
te-ai înfășurat cu părul tău
în soarele alb al unei zile de mai
încolțise sămânța în pântec
în zori, ne-am aplecat peste un copil
i-am dat un nume, apoi
se ridica de buze cuvântul în vazduh
acolo, unde cerul și-a deschis privirea
să cadă peste noi ploaia fecundă
iubita mea, lumina din zori
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!