Balada unui anti-puritan

Conversau despre Progres, victorios în lung şi-n lat,
Despre lumină şi despre doamna Humphrey Ward –
Nu-i cinstit să se pretindă c-acolo m-aş fi încruntat
Sau c-alergam prin cameră ţopăind ca pe bulevard;
Am stat pe scăunel cuminte şi poate-am sforăit un pic –
Am dat din cap politicos în acel club sau poate sanctuar
Şi-am spus, "M-am plictisit, a venit timpul să mă ridic,
Vrea să meargă cineva de aici cu mine la un bar?"

Înţelepţii noii lumi cred că musteşte-n ei ceva măreţ, fecund;
I-ascult plin de multe dezamăgiri şi de regrete
Fiindcă în opiniile lor nu găsesc nimic profund,
Iar concluziile li-s orfane de logică şi de-argumente;
De ce-aş pune la zid viaţa simplă de-altădată
Când mie-mi displace să mănânc pe fugă, ceva frugal,
Eu poftesc piure cu cârnaţi, marca "notat, vin îndată",
Vrea să meargă cineva de aici cu mine la un bar?

Ştiu unde-s bărbaţii, atâţia câţi mai sunt,
Şi, vii, furia şi concordia gălăgioasă,
Şi virtuţile crescând parcă din pământ,
Şi prietenia berii băută-n gaşcă la aceeaşi masă,
Şi cântecul, care-i o frânghie robustă,
Şi speranţa, care-i un arbust viguros şi-un dar,
Şi bunătatea, care-i ultimul cuvânt al Domnului, augustă –
Vrea să meargă cineva de aici cu mine la un bar?

Concluzie

Principe, Bayard* şi-ar fi scos sabia dac-ar fi văzut
Ce fel de cavaleri înnobilezi, lipsiţi de suflet şi de har –
Ăsta-i ultimul dintre ei – O, Doamne, parcă-i un făcut,
Vrea să meargă cineva de aici cu mine la un bar?

* G. K Chesterton, prezentând instituţia pub-ului ca pe o redută împotriva erorilor şi exagerărilor modernism- progresismului, apără de fapt dreptul oamenilor de a se bucura de micile, obişnuitele şi lumeştile lor plăceri. De amintit că în acea epocă erau foarte prezente şi agresive mişcările care promovau un puritanism şi un comportament social etic extrem de strict, gen The Fellowship of the New Life, precursoare a organizaţiei socialiste Fabian Society.

*Humphrey Ward, 1851-1920 a fost o scriitoare care pleda pentru un creştinism proiectat cu predilecţie în plan social, având mai puţin de-a face cu teologia.

* Bayard (1476 –1524) – celebru cavaler francez, numit şi "cavalerul fără teamă şi prihană".

poezie celebră de G.K. Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem să credem

că noaptea nu se va sfârşi.
Cineva a spus că muzica încetase, dar că nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulcahy: Bună dimineaţa! Iată-ne din nou aici. Este iarăşi duminică. Sunt sigur că toţi aţi venit aici aşteptându-vă să auziţi o predică. Ei bine, trebuie să recunosc că nu sunt la fel de pregătit pe cât mi-aş dori. De fapt, nici măcar nu sunt îmbrăcat aşa cum mi-aş dori. Vedeţi, îmi pregăteam predica, despre care speram să fie una deosebit de emoţionantă în onoarea cardinalului Reardon, dar am fost chemat în altă parte şi, ca să fiu cinstit, nu m-am mai reapucat de ea. Aşa că, dacă aveţi răbdarea să mă ascultaţi, aş vrea să vă spun de ce nu am mai continuat-o. Aş vrea să vă povestesc despre doi bărbaţi, fiecare luptându-se cu propria sa criză personală. Pe primul dintre ei îl cunoaşteţi destul de bine. Al doilea este un pacient aici. Ei bine, primul bărbat credea că se confruntă cu o criză, dar de fapt el doar încerca să impresioneze pe cineva. Voia să i se recunoască meritele, să fie încurajat, să fie apreciat. Când aceste merite erau ameninţate, reacţiona de-a dreptul copilăreşte. Dar cel de-al doilea bărbat se confrunta cu cea mai mare criză în care se poate afla omul muritor, pierderea propriei vieţi. Cred că sunteţi de acord că cel de-al doilea bărbat avea tot dreptul să fie egoist. În schimb, acesta a ales nu să se gândească la persoana sa, ci la cea a unui frate de-al său. La un frate. Şi când primul dintre ei a observat demnitatea şi altruismul celui de-al doilea şi-a dat seama cât de meschin şi de egoist a... am... am... am fost. M-a făcut să văd lucrurile mai clar decât le-am văzut vreodată. Dumnezeu nu ne-a lăsat aici pentru a primi acea mângâiere de apreciere. Ne-a creat ca să poată fi aici El însuşi, pentru ca El să poată exista în vieţile celor pe care i-a creat după chipul şi asemănarea Sa.

replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina, Mttlc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ştii, anul trecut aveai o părere total diferită despre mine. Aş vrea ca lucrurile să fie din nou la fel ca atunci.
Ly: Da, dar ştii că nu mai pot fi la fel ca atunci!
Lucian: Ştiu... Ia loc, te rog! Şi relaxează-te! N-am să te mănânc, pe cuvânt! Serios, nu sunt chiar un monstru... Nu mă privi atât de speriată; n-am de gând să-ţi fac absolut nimic! Nici să te sărut. Promit! Jur! Ce vrei mai mult de atât de la mine?
Ly: De ce-aş avea încredere în tine?
Lucian: De ce n-ai avea?! Ţi-am dat vreodată vreun motiv?
Ly: Da, mi-ai dat, atunci...
Lucian: Ah, atunci... Ştiu, am fost un dobitoc! Şi-mi cer mii de scuze faţă de tine, Ly, pentru acel gest necugetat! Chiar nu mă poţi ierta? Nu poţi trece peste ceea ce s-a întâmplat atunci? Te rog, din nou...
Ly: Nu ştiu... Nu ştiu ce să mai cred despre tine, Lucian! După ce te-am văzut la supercomputer, de ziua mamei tale... Mă derutezi continuu!
Lucian: Sunt un ciudat...
Ly: Nu chiar un ciudat. Şi totuşi, ce făceai pe aici?
Lucian: Nimic deosebit. Înainte de a intra tu, de abia sosisem şi... Răsfoiam puţin albumul cu fotografii al Liei.
Ly: N-ar trebui să umbli prin lucrurile ei, dacă ea nu este aici.
Lucian: Ştiu foarte bine asta, dar tocmai am stabilit că sunt un ciudat, deci, nu mă comport normal... Crezi că am greşit chiar atât de mult, dacă i-am răsfoit puţin albumul?
Ly: Nu, probabil că nu. Ştii, de fapt, cred că aş vrea să-l văd şi eu, pentru că ea nu mi l-a arătat niciodată. Crezi că s-ar supăra dacă voi arunca şi eu o privire?
Lucian: Nu, n-ar avea de ce.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată lumea vrea să meargă cu tine cu limuzina, dar tu vrei pe cineva care să meargă cu tine şi cu autobuzul când limuzina se strică.

citat din Oprah Winfrey
Adăugat de miru
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai vrea să sărbătoreşti cu mine?

n-ai vrea să sărbătoreşti cu mine
ceea ce am alcătuit într-un
fel de viaţă? nu am nici un model.
născută în babilon
deopotrivă ne-albă şi femeie,
am sesizat oare să existe şi altceva în afară de mine?
am construit-o
aici pe acest pod dintre
lumina stelelor şi lut,
mâna mea dreaptă ţinând strâns
mâna mea stângă; vino sărbătoreşte
cu mine faptul că în fiecare zi
cineva sau ceva au încercat să mă ucidă,
dar nu a reuşit niciodată.

poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Eu ştiu că un maestru, o fiinţă iluminată nu ar trebui să vrea nimic de la tine. A. M: Vezi tu, dragul meu, un Maestru de fapt va vrea Absolut Totul de la tine pentru a-ţi oferi doar Nimic, şi fireşte El nu va vrea Nimic oferindu-ţi Totul. Aş spune că felul în care curge comportamentul unei fiinţe complet realizate este la fel ca şi al lui Dumnezeu, căci în esenţă ei sunt una. Oare ştie cineva cu adevărat ce bucurie sau ce dramă îi va oferi astăzi Dumnezeu? Aşadar, un Guru este atât de paradoxal de imprevizibil pe cât este de clar şi previzibil, exact cum e exactitatea unui ceas. E foarte interesant că oamenii vin aici pentru a vorbi despre cum ar trebui să fie un maestru şi nu despre cum sunt ei şi mai ales Ce sunt ei, înţelegi? Oare cum ar fi dacă azi ai muri şi ai ajunge în faţa lui Dumnezeu, ce i-ai spune? Probabil mai întâi te-ai aşeza frumos picior peste picior, şi apoi ai spune ceva de genul: - Şi Acum să vorbim despre Tine Doamne, să vedem dacă corespunzi exigenţelor mele. Apoi vreau să ştiu dacă eşti demn de încrederea şi credinţa mea, pentru că atunci când muşchii ego-ului meu au vrut câte ceva tu te-ai cam fofilat, şi după aia, aşa vreo 3 secunde să povestim şi despre mine, dar repede, te rog, că mă grăbesc, că... am o mulţime de treabă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre steaua mea

Rădăcinile mă ţin legată
N-am puterea să mă smulg şi-aş vrea,
Să mă rătăcesc prin lumea toată.
Nu vrea să m-ajute cineva?

Aduceţi un val să-mi surpe malul,
În derivă tot plutesc şi-aş vrea
Să-mi găsesc un port să-mi las amarul.
Nu vrea să mă înece cineva?

Aduceţi-mi o secure lată
Să ciopliţi din mine toţi aş vrea,
Să fiu crucea unui vis o dată.
Nu vrea să mă poarte cineva?

Aduceţi-mi o făclie aprinsă
Rug în noapte să devin aş vrea,
Că de-un veac tot ard deşi sunt stinsă.
Nu vrea să m-aprindă cineva?

Aduceţi-mi un potop de stele
Veşnicia s-o împart aş vrea,
Tot întind tăcut mâna spre ele.
Oare o s-ajung la steaua mea?

poezie de Luiza-Adriana Grama din Drumul spre steaua mea
Adăugat de Cristian Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici aş vrea ca să trăiesc

România este ţara
unde ochii i-am deschis,
Unde grâul şi secara
unduiesc pe câmp întins.
Pentru mine, România
este "ţara mea de vis".
Este locul, este glia,
unde Eminescu-a scris.
Aici aş vrea ca să trăiesc
puţinul timp care-l mai am.
Aici aş vrea să odihnesc,
pe frunzişul de sub ram.
Aici aş vrea ca să privesc
cer albastru plin cu stele.
Aici aş vrea să împlinesc
toate speranţele mele.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Deci, s-a întâmplat totuşi ceva. Ştiam eu! Spune! Te ascult.
Nick: Dacă ai ştii, tată...
To Kuny: O să ştiu, după ce-mi vei spune tu.
Nick: Păi, după cum ştii, de dimineaţă am fost în vizită la bordul navei noastre, "Vulturul", împreună cu Lia şi Maria. Sora mea s-a retras mai devreme, pentru că ea fusese acolo ieri cu tine, aşa că am rămas doar eu şi Maria, până seara, când ea s-a hotărât să meargă în nava lor, "Pacifis", s-o vadă pe micuţa femelă-păianjen de acolo, pe Ema, deşi până-n acel moment doar păianjeni văzuse. Eu n-am însoţit-o, pentru că am venit aici, la tine, să discutăm serios despre problema secretului nostru, pentru că tot ea m-a rugat insistent să-ţi vorbesc despre asta.
To Kuny: Da, dragul meu, ştiam. Până aici, nimic nou. Toate astea mi le-ai spus deja când ai venit la mine de la bordul "Vulturului". Atunci însă nu erai deloc supărat, iar de la mine ai plecat liniştit, mai ales că te-am asigurat că voi încerca să rezolv într-un fel sau altul situaţia.
Nick: Cum vei încerca? Vei spune adevărul?
To Kuny: Deocamdată, nu! N-a sosit încă momentul adevărului. Voi încerca să găsesc o altă soluţie. Poate că voi încerca să vorbesc cu comandantul lor, el va înţelege. E un băiat drăguţ.
Nick: Aici ai dreptate. Chiar este drăguţ. Poate prea drăguţ.
To Kuny: Poftim?! Ce vrei să spui?
Nick: Nimic rău, tată.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu în suflet

S-a făcut târziu în suflet,
îl strâng cu mâna de pe drum
mă gândesc că poate s-o fi prins ceva în el,
în timp ce noi mergeam din om în om,
întrebându-i ce mai fac cu viaţa.
A nins aşa de frumos
că ne-au rămas paşii în zăpadă
(să mai zică cineva că n-am existat!)
în timp ce râdeam.
Aici, pe unde-am ajuns,
e foarte departe şi frig,
şi-aş mai vrea să aud o dată
povestea aceea
despre noi
jucându-ne
dincolo de deşerturi.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.

Şi lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ţi fină.

Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta uşor mă arde,
Şi când te văd, eu simt că mor!
Aş vrea acum să fiu departe.

Şi-aş vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aş vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

viaţa parcă ar fi o parcare cu plată
ce-i pasă ei că uneori nu am bani să plătesc
deşi pentru fiecare greşeală scot din buzunar un bănuţ

atunci când te-am cunoscut era soare şi bine
şi ce prost eram, dar un prost fericit
cardul era pe zero
dar eu continuam să înot, să alerg în picioarele goale pe nisipul ăla fierbinte

evident aici nu-i vorba de tine
privită printr-un obiectiv imaginea este cât se poate de clară
viaţa în esenţa ei pare un colac de salvare. eu unul
asta ştiu cel mai bine.
am învăţat de mic cum stă treaba încât
orice ar fi nu mi-e frică
de ce să vrei să ieşi din mulţime dacă nu te priveşti în oglindă

şi încă ceva, aici e vorba de mine
despre nopţile care curg
despre zilele fără de număr care se tot pierd fără niciun răspuns
dar ce răspuns să aştepţi atunci când frunzele copacilor se topesc pe asfalt

hai, spune
cât ai vrea să ţină ecoul într-un deşert? tu ştii până unde poate să te ducă un vis?
mă trezesc dimineaţa şi îmi vine să îmi bag
picioarele în tot şi în toate
de ce?
uite, de asta

da, prietene! aici e vorba de mine
despre ratările mele
despre femeile pe care le-am avut
şi care după un timp mi-au întors spatele
ce contează că am trecut printr-o o vară fierbinte
după o noapte de pomină petrecută cu prietenii într-un club, vine greaţa

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să spun c-a venit toamna
Dar arde soarele cumplit...
Doar anii mei intraţi în toamnă,
M-apasă greu, şi-am obosit.

Aş vrea să spun că-mi este bine
Dar multe răni acum mă dor,
Prea des ajung să lupt cu mine
Dar şi câştig, de multe ori.

Aş vrea să spun că nu iubesc
Dar aş minţi, şi nu se cade.
Iubesc nespus şi peste sens
Şi parcă sufletul mă arde.

Căci viaţa noastră e aşa
Cum Dumnezeu ne-a hărăzit,
O cruce avem ca să purtăm,
Şi un destin de împlinit.

Nimic nu este întâmplător,
Aşa cum e, viaţa-i frumoasă
Aici e locul unde "creşti"
Şi doar aici te simţi acasă.

Elena Bulancea în Personală (1 august 2020)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet

Stau aici de patru zile,
Credeţi oare că e bine?
Ştiu că asta nu se cade,
Da-s flămând de nu se poate!

Mama a plecat de-acasă,
Iar eu Pisi fioroasă,
Am rămas să fac curat,
Chiar în dormitor, sub pat!

Am simţit eu o mişcare,
C-am urechea foarte mare,
Şi de-atunci eu, cu umor,
Stau pe post de vânător!

Nu ştiu, zău, dacă e bine,
Dar s-a trezit simţu-n mine,
Acela vânătoresc,
Vreau vânat? Eu îl pândesc!

Cred că e un şoricel,
Tare-aş vrea să dau de el,
Deşi nu am stat în viaţă
C-un şoarece faţă-n faţă!

Acum fie, ce o fi,
Aici oi înţepeni,
Aşadar şi prin urmare,
Vom vedea, care pe care!

Însă, nu mai pot de foame,
De-aceea mananc cartoane,
Am facut şi-un tunel mic
Cu gândul la inamic..

Dar ce-mi este dat să vad?
Tocmai când să fac prăpăd,
Intră mama drept în casă,
Şi pune un coş pe masă!

Şi miroase rău a peşte,
Lucru ce mă depăşeşte,
Nu mai sunt aşa rebel,
Cu gândul la şoricel!

Că şi mama mă întreabă:
-Ce-ai făcut acasă, dragă?
Nu-i aşa c-ai fost cuminte?
Ţi-am adus peşte cu linte!

Şi m-am apucat cu sârg
Să mănânc peşte din târg,
Las'că şoarecul nu moare,
Până data viitoare!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

În seara asta capul ca o lampă
îşi arde restul fumegos de gaz —
şi cineva a pus mâna pe clampă,
şi cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva
tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul,
şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aştept în geam să crape-un peisaj,
şi-mi ţin în mână sufletul de soare —
sărmanul paşaport pentru voiaj.

Mă doare liniştea crescută-n mine —
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.

O umbră parcă mi-a fugit din trup,
şi-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aş vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andie: Eu te-am modelat în această persoană care credeam eu că ar trebui să fii. Aşa am făcut şi cu tatăl meu. Credeam că de asta aveam nevoie. Pun această povară nedreaptă pe umerii oamenilor doar ca să mă salveze pe mine. Dar îmi dau seama că nu am nevoie de un cavaler în armură strălucitoare. Am nevoie de un partener. Cineva de care să fiu mândră că îl iubesc şi care să fie mândru că mă iubeşte în ciuda tuturor defectelor mele. Şi.. tu eşti acela. Tu eşti acel cineva pentru mine, Pacey. Îmi pare sincer rău!
Pacey: Cum se face că scuzele tale au sunat mult mai bine decât ale mele? Mereu pierd în favoarea ta, Andie! (Se sărută.) Ştii ce, îmi retrag cuvintele. Eu sunt câştigătorul aici.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violenţa care îşi face simţită prezenţa tot mai mult în şcolile noastre este de asemenea un prilej să vorbim mai mult despre blândeţe, despre cine este Hristos şi ce vrea El să ne spună, spre ce ne îndrumă El. De aici trebuie să pornim. Oamenii lăsaţi în status nascendi sunt agresivi şi consideră legitim ca, dacă cineva le-a făcut ceva rău, să răspundă şi ei cu asupra de măsură. Acesta este omul natural. Îndreptarea, combaterea omului natural chiar din şcoală este nu doar benefică, ci imperios necesară. Nu mai vorbesc despre abordarea subiectelor delicate pe tema sexualităţii pe care libertatea prost înţeleasă le pune în altă lumină, total distorsionată faţă de cum sunt ele de fapt. Pe toate trebuie să le punem în lumina care să nu distrugă viziunea religioasă asupra omului.

Aurel Romila în ziarul Lumina, articolul "De ce pentru studiul religiei în şcoală?" (14 decembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Mine...

Despre mine n-am ce zice,
Deşi ar fi multe de spus.
Sunt inteligent pot zice,
Dar uneori prost dispus.

Despre mine nu mă laud,
Pentru mine faptele vorbesc.
Invidioşii de mă strigă, nu-i aud,
Pe nevoiaşi da, şi dacă-mi şoptesc.

Despre mine ar fi multe de scris,
Multe lucruri, bune sau rele.
Realitatea nu-i deloc un vis,
Am fost prezent prin clipe grele.

Despre mine ca să spun,
Reprezint atât de multe.
N-am gânduri aşa inculte,
Un filozof destul de bun!

poezie de Ovidiu Kerekes (5 aprilie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!