Când soarele scapătă către asfinţit,
iar toamna mai rupe o frunză din ram,
De truda verii, ţăranul obosit
odihneşte când iarna colindă la geam.

catren de Dumitru Delcă (29 noiembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul român

În răcoarea dimineţii,
Ţăranul român
Dă bineţe vieţii
Şi are gândul bun.

Pe faţă el se spală
Cu ploaia de lumină,
Care a dat năvală
Pe câmp şi în grădină.

Bobiţele de rouă
Setea îi adapă.
Se-aşterne o zi nouă,
Munca stă să-ceapă.

În arşiţă şi-n vânt
Trudeşte ziua toată,
Să scoată din pământ
Recoltă mai bogată.

Apoi, pe seară,
Când luna îmbrăţişează soarele,
Când glia îşi culcă ogoarele,
Obosit, părăseşte răzoarele
Ca să-şi odihnească mădularele.
El ştie că noaptea e cel mai bun sfetnic,
Când ploaia de lumină se pierde-n întuneric.

poezie de Dumitru Delcă (12 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna aurie

Când toamna aurie
Îşi arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.

Frunzele în dansul lor
Îşi cântă despărţirea,
Iar crenguţele de măr
Rămân cu amintirea.

Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile şi nopţi vor colinda.

Va juca cu ele vântul
Până iarna le-înveleşte.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihneşte.

Viscoleşte peste ţară,
Vâjâie parcă-i nebun.
Nu-i chip să mai ieşi afară.
Nu mai e nimeni pe drum.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când soarele îşi arată globul de aur, ţăranul sărută deja pământul şi începe o nouă zi de muncă.

aforism de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare, lună, stele

Despre soare, lună, stele,
Scriu în versurile mele.
Când soarele străluceşte,
Luna atunci odihneşte.
Ceru-i văduvit de stele
Fiindcă odihnesc şi ele.
Apoi, roata se-nvârteşte:
Astrul nopţii străluceşte
Şi soarele odihneşte.
Stelele pe cer apar,
Se aprind în lampadar.
Sub feericul ei cer,
Noaptea este un mister.

poezie de Dumitru Delcă (14 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestatornic, ca şi vremea

Nestatornic, ca şi vremea
omul este schimbător.
Nu cunoaşte ce e lenea.
Trăieşte în alt decor.
Primăvara-întinereşte,
Vara întreagă munceşte,
Toamna, rod agoniseşte,
Iarna iar se odihneşte.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada frunzei

frunză galbenă bătută de vânt şi de ploi
ţi-a mai rămas puterea să priveşti înapoi
amintirile verii dintr-o splendoare verde
când iubiri solare puteau să te dezmierde

frunză galbenă atinsă de ceaţă şi brumă
toamna năruieşte dragostea din urmă
dansul pe zefire tandre diafane
când se-ntruchipau lumini în icoane

frunză galbenă când va fi să cazi
te vor străbate nori negri nomazi
o să mă doară sufletul că pierd
freamătul verii căzut în dezacord

în nervura ta mai zvâcneşte un dor
să fie blândă moartea să te ia în zbor

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pe furiş coboară

Ziua-şi termină lumina,
Noaptea pe furiş coboară.
În văzduh cade cortina,
Pe cer stele-încep s-apară.

În policandrul cerului
Astrul nopţii se aprinde.
Întinderea pământului
Cu lumină o cuprinde.

Când soarele odihneşte
Îngerii de sus veghează
Liniştea care domneşte,
Când Tera noastră visează.

Policandru-încet păleşte
Când zorii pe cer se-aprind.
Soarele iar străluceşte
Necuprinsul poleind.

poezie de Dumitru Delcă (11 aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna copiilor

Când vine toamna la ţară
Ies copii pe ulicioară.
Cu frunzele-n dans se prind
Şi aleargă după timp.
Zeul Cronos îi veghează,
Toamna îi îmbrăţişează,
Le aşterne din flori multe
Covor pe care să zburde.
Până coboară din munte
Iarna cu stele mărunte,
Culoarea galben-aurie
Le face altă bucurie.
Le pune-n spate ghiozdanul
Cu mate şi-abecedarul,
Iar când sună clopoţelul
Merg la şcoală... cu căţelul.

poezie de Dumitru Delcă (17 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Toamna a-început să pună
geană peste geană.
Tuturor vrea să ne spună
că se lasă iarnă.

Obosită, odihneşte
pânâ-n anul următor,
Când revine şi vesteşte
că va fi mai roditor.

poezie de Dumitru Delcă (19 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză de toamnă

Toamna, un tablou arămiu
Când fiecare frunză căzută
Se pierde definitiv în pustiu
Cu tot cu povestea avută.

Toamna, un trist recital
La care o frunză suspină.
Când după ultimul ei bal
Dispare în a nopţii surdină.

Toamna, expoziţie de pictură
În care minunata frunză
Destinul nemilos îl îndură
Să se transforme într-o muză.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 noiembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de colindă

În hlamida ei regească,
Iarna cea dumnezeiască,
Umblă ca o principesă
Cu troienile în lesă

Şi se vântură prin lume
Negăsind vreun loc anume,
Unde Anul - împărat,
Vreo trei luni să-i stea bărbat.

Întâlnind Toamna bogată
Începu o sfântă ceartă ;
Şi-aruncau omăt şi ploaie
Făcând mare hărmălaie.

Toamna nu se lasă dusă,
Iarna vrea întâia pusă...
Anul cum să le împace
Când i-s amândouă drage?

Pregătiţi de Sărbătoare,
Stăm cu toţi-n aşteptare
Şi cântăm cu foc în tindă,
Că e vremea de colindă.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (11 decembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar îi este truda

Omul face treabă bună,
dar şi mult greşeşte.
Cât trăieşte tot adună,
dar şi risipeşte.

Adună lucruri fel de fel.
Adună şi fapte bune.
Dar nimic nu ia cu el,
când pleacă din astă lume.

În zadar îi este truda.
În zadar a adunat.
Când îşi bagă coada Iuda,
timpul lui a expirat,

poezie de Dumitru Delcă (12 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul e pe câmp

A îmbrăţişat pământul
Şi l-a sărutat,
Că îi e aşezământul
De unde a plecat.

Roua din ceruri coboară,
Aburii ies din pământ,
Şi tot ca odinioară
Ţăranul e pe câmp.

Vrea ca să înfrunte vântul,
Că el aşa e deprins.
Îl va răcori pământul
Când arşiţa s-a încins.

A făcut un legământ
Pentru veşnicie,
Să lucre acest pământ
Până cade-n glie.

Are şi un jurământ
Către moşii lui,
Că va scoate din pământ
Bogăţia rodului.

Iar când pământul îl cheamă
Lasă la copii cuvânt,
De muncă să nu se teamă.
Să scormonească-n pământ!

Că în pământ vor găsi
Elixirul vieţii.
Astfel vor putea trăi
Precum zorii dimineţii.

poezie de Dumitru Delcă (27 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa trudise mama

Pe câmpia roditoare. din întinsul Bărăgan
Unde râd copii în soare şi se coace grâu-n lan,
Măicuţa din greu munceşte, să adune în hambar
Pâinea care se dospeşte, învelită în ştergar.
Cu mâna dusă la frunte, priveşte mama spre sat,
Ştergând faţa cu marama, uşor scapă un oftat.
Ea aşteaptă să-i aducă, apă rece de băut,
Că din zori până-n amiază, multă vreme a trecut.
Cu mâncare proaspătă, foamea să şi-o potolească,
Până soare scapătă, un pogon să mai cosească.
Vin copiii, urcă dealul şi la mama au ajuns,
Mama priponeşte calul şi de masă, iute-a pus.
Când termină de mâncat, cu apă se răcoreşte,
Dă traista la un băiat şi la muncă iar porneşte.
Copiii se-întorc acasă, sărind şi ţipând pe drum,
Mama asudă la coasă şi-n privire are fum.
Tot aşa, din zori în seară, câteva zile la rând,
Mama adună în vară, grâul de pe-întregul câmp.
Curge sudoarea pe frunte, în sfârşit, a reuşit
Să aducă iar în curte, rodul care l-a cosit.
Este mulţumită mama, truda n-a fost în zadar.
Poate ca să vină iarna, grâul este în hambar.
De-acuma vor sta la masă, mulţumind lui Dumnezeu,
Că în iarna viscoloasă, vor avea pâine mereu.
...........................................
Tot aşa trudise mama, dacă mi-aduc bine-aminte,
De vara şi până toamna, când trecu la cele sfinte.

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna

Stă dorul meu şi peste geam se uită;
Şi-al tău priveşte peste geam...
Dar eu mă uit afară, tu 'năuntru
Ca-n orice toamnă-n fiecare an.

În ochii tăi văd aierul cum trece
C-o frunză smulsă de pe ram,
Şi lacrimi cad, şi plouă pe-ndelete
Aşa e, toamnă, -n fiecare an.

Şi eu, şi tu având aceeaşi soartă
Ne întâlnim la geamul stătător,
Când tu te treci afară, eu 'năuntru
Şi ne uneşte chipul muritor.

Chişinău 27 septembrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (27 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna, zâna albă a anului

Îmbrăcată-n alb veşmânt
zâna albă se arată.
Se aşterne pe pământ
şi e tare minunată.
Cu plapoma ei pufoasă
semănături înveleşte.
Sub hăinuţa-i călduroasă
pământul se odihneşte.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul tău

Sunt piatră aruncată-n râu
Ca să mă spăl de nostalgie,
Când prea departe-n astă lume
Mă voi topi de dorul tău.

Sunt frunză de copac bătrân,
În calea ta ca să mă pun,
Când toamna va veni devreme,
Apoi, să putrezesc de dorul tău.

Sunt apă dulce de câmpie
Ce vrea piciorul să-ţi mângâie,
Când iarna cruntă va să vie
Voi îngheţa de dorul tău.

Sunt albă pătură de nea
Ce se aşterne-n calea ta,
Când primăvara va să vie
În apă mă voi transforma,
Ca să mă scurg de dorul tău.

Sunt soarele de primăvară
Ce joacă trist în părul tău,
Când vara se va instala
Vor fi doar raze-n calea ta,
Iar eu voi fi orbit de dorul tău

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză căzută jos

O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
şi în zbor, şi pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a îngheţat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheaţă şi ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

Toamna cutreieră pământul.
Din frunză cântă-acuma vântul.
Pe cer, norii se adună
Ca să plângă împreună.
Soarele palid apare
Doar pe la amiaza mare.
Câmpia se pustieşte,
Pădurea se desfrunzeşte,
Pomii şi-au scuturat rodul,
Cereale umplu podul.
În grajduri, bine-îngrijite,
Vitele-s adăpostite.
Vrăbii caută căldură
Ascunzându-se în şură.
Vremea tot mai răcoroasă
Adună copiii-n casă.

poezie de Dumitru Delcă (11 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!